Atunci când cumperi un produs care nu corespunde cu ceea ce e scris pe etichetă, te duci la protecția consumatorilor și rezolvi problema, sau măcar încerci. Când cumperi însă un produs mai complex ale cărui specificaţii nu pot fi trecute pe o eticheta și constați că ele nu sunt întocmai aşa, ce faci? Aștepți un update? Dar, în cazul unui joc pe calculator, să spunem, tu nu ai dat bani ca să aștepți, ci ca să folosești produsul.
Hoții de acest fel, fac, de o perioadă bună de timp, cei care produc jocul Fifa, respectiv cei de la EA Sports. Fifa 2014, spre exemplu, a fost scos pe piață cu o mulțime de lucruri care nu funcționau așa cum trebuie. Calitățile pe care le au jucătorii, au devenit brusc ascunse și era nevoie să cumperi niște scouts care să îi vadă și să îți ofere detalii (aproximative) despre potențialul lor. Sistemul însă nu prea funcționa. Filtrele care puteau fi aplicate pentru ca scout-ul să caute jucătorii doriți duceau la liste goale, fără niciun jucător.
Aceste lucruri au devenit și mai clare când a apărut Fifa 2015, unde filtrele selectau jucătorii așa cum ar fi trebuit să o facă și în Fifa 14. Ca acest exemplu, sunt multe, toate vizibile pentru cine joacă astăzi Fifa 15. Cei care pot vedea însă diferențele se pot considera păcăliți pentru că au dat deja bani pe o „mizerie”, respectiv Fifa 14. Jocurile serioase fac pack-uri sau update-uri care rezolvă aceste probleme. EA Sports nu s-a obosit să rezolve problemele cu un pack. Au făcut Fifa 15.
Fifa 14 on-line este un real dezastru. Meciuri care durează zeci de minute pentru că jucătorii se mișcă mai lent decât în reluări, imposibilitatea de a seta tactici pentru fotbaliști (nu poți stabili în ce direcție să alerge atacanții când ai mingea la picior și urmează să dai pasa), o piață de transferuri ireală în care jucători de certă valoare costă foarte puțin iar jucători slabi costă enorm, imposibilitatea de a cunoaște anumite calități ale jucătorilor, calități care fac uneori diferența pe teren etc.
Există o „lege” a economiei de piață de astăzi cu care, probabil, toți clienții s-au obișnuit. Când alegi un produs, este lăudat ca fiind cel mai bun. După ce îl cumperi, firma care l-a fabricat, îl tratează și, prin faptul că l-ai cumpărat, te tratează și pe tine, ca pe un junk. Ai fost doar prostul care a scos banul din buzunar. Noul produs însă, este de trei ori mai bun, are x și are y și poate face mult mai bine ceea ce făcea „mizeria” pe care ai dat deja banii.
Dacă nimeni nu poate schimba această „lege cinică a comerțului”, pe internet „pirateria” rezolvă oarecum problema. Nu mă înțelegeți greșit, nu susțin pirateria. Este furt curat dar, dacă cei care au făcut „mizeria” numită Fifa 14 au furat efectiv banii din buzunarul unor oameni, băieții ăia care fac crack-uri pentru jocuri și scriu pe info-ul din ele „If you like this game, buy it” mai compensează situația.
Mai ales că, dacă în urmă cu câțiva ani, EA Sports era o companie de anonimi, astăzi, cu toată pirateria pe care o incriminează, au atâta bănet încât sponsorizează Premier League.