Archive | aprilie 21st, 2015

Ecumenism, meschinării, informatori vocali, Paști – Bihor şi Banat

Din ce în ce mai mult, societatea este invitată să privească înspre munca Bisericii, să o prețăluiască și să decidă cine sunt adevărații păstori. Nu, lucrurile nu se împart între catolici și ortodocși, între protestanți și neoprotestanți, între creștini și musulmani, dacă vreți. Sau chiar între credincioși și atei, nu. Lucrurile spiritului uman, ale conștiinței, se împart, acolo, la bază, între a îi ajuta pe cei din jur sau a te ghiftui pe tine însuți, ca un porc autist, fără a ține seama de suferințele celor de lângă tine.

Acolo, la bază, la rădăcina celor ale spiritului este și Isus, deci creștinismul. Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (1)

Viitori ingineri de la 12 universități își vor proba priceperea la Oradea

Universitatea din Oradea va găzdui săptămâna aceasta una dintre cele mai importante competiţii internaţionale din domeniul Inginerie Electronică şi Telecomunicaţii. Concursul TIE 2015 se află la a 24-a ediţie şi se va desfăşura în perioada 22-25 aprilie la Universitate.

Deschiderea Concursului Tehnologii de Interconectare Electronică (TIE) va avea loc joi Read the full story

Posted in EducatieComments (0)

Elevi și studenți ai școlilor de poliție din toată țara, se întrec la Oradea!

Timp de 4 zile, în jur de 200 de studenţi și elevi se vor întrece la Oradea în cadrul Campionatului instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne. Organizată anual de Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, competiție se desfăşoară pentru prima oară la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea.

Ceremonia de deschidere a avut loc marţi, 21 aprilie 2015, la ora 09.00 Read the full story

Posted in EducatieComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult