Archive | aprilie 29th, 2015

Podul Dragoș Vodă, actual Mareșal Constantin Prezan, deschis traficului rutier!

Fostul pod Dragoș Vodă, rebotezat „Mareșal Constantin Prezan”, va fi deschis traficului rutier și pietonal începând de joi, 30 aprilie, de la ora 18:00, când șoferii primelor 500 de autovehicule care vor traversa podul vor primi din partea Primăriei Oradea fanioane cu imaginea acestuia. Valoarea totală a podului a fost de peste 5,2 milioane lei, importanța lui urmând a crește după finalizarea drumului expres.

Lucrările de realizare a podului rutier peste Crișul Repede din str. Făcliei – Dragoș Vodă au fost demarate în anul 2010. Read the full story

Posted in OradeaComments (0)

Cele mai bune o sută imagini, din peste două mii, vor fi expuse, la Oradea și Băile Felix, într-un vernisaj internațional!

Salonului Internaţional „Eurofotoart” și-a desemnat câștigătorii. Organizatorii au înregistrat 2.072 de imagini realizate de artiştii fotografi din 14 ţări europene, respectiv din SUA, Japonia şi China, din care au selectat 186, o parte dintre ele urmând a fi expuse sâmbătă, 9 mai, la ora 11:00, în Galeria „Euro Foto Art” din Oradea și la ora 12:30, în noua Galeria „Euro Foto Art” din cadrul Hotelului „Crişana” din Băile Felix, în cadrul unui vernisaj inedit.

Recent s-a încheiat jurizarea imaginilor sosite pentru Salonului Internaţional „Eurofotoart”, Read the full story

Posted in EvenimentComments (0)

Jurnal de pe frontul neputinței

Indivizi lunecoși, cu cefe late, la costume, aleși pentru a-i reprezenta pe cei mulți și a duce cetatea spre bunăstare, sunt preocupați doar de propriul lor bine, caută modalități pentru a fura fără să fie prinși, iar dacă sunt prinși, să scape cât mai ieftin. Toate acestea în timp ce marea masă de manevră este ținută din bici, cât mai needucată cu putință pentru a nu cere socoteală, a nu se revolta, a nu deschide ochii.
Avari și inculți, incapabili să lege două vorbe, mint prostimea că România este o mașină de lux când, de fapt, e un hârb gata-gata să se dezmembreze la cea mai mică curbă. Cum să ai creștere economică de peste 5%, cea mai mare inflație din UE și să te împrumuți ca pe timpul crizei economice?
Ziua de mâine a celor, din ce în ce mai puțini, care țin în spate tot scheletul hidos al hienei numită stat, este amanetată de bișnițarii de moravuri ușoare puși în fruntea țării. Naționalizarea pensiilor private înseamnă de fapt confiscarea unui viitor ceva mai bun. Distrugerea și otrăvirea prezentului nu este suficientă, trebuie eradicată și șansa unui viitor mai bun.
Grupuri de oameni needucați dar cu influență, cu idei demne de evul mediu, vor să impună tuturor, ceea ce ei cred că este normalitate. Preocupați nu de rata mare de șomaj, de situația economică dezastruoasă, de mortalitatea infantilă, nu de familiile care au probleme sau de cauzele care îi fac pe tineri să nu mai întemieze familii, nu de copilele care devin mame în clasele primare, nu de copiii morți din fașă pentru că nu au fost vaccinați, ci de cine cu cine împarte cearceaful.
Rezultatul? Plecăm și nici nu mai vrem să știm unde e țara asta pe hartă. România este a doua țară, după Siria, ca număr de emigranți în Europa. Iar la noi nu este război.

Citește mai mult