Categorized | Oradea

Neajutaţi de nimeni, deţinuţii de la Penitenciarul Oradea, nu au dubii: „Când ies mă reapuc de furat, doar n-o să mor de foame!”

Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea a organizat la finele săptămânii trecute o activitate din proiectul „Biblioteca vie”. Desfăşurată sub îndemnul „Priveşte-mă ca pe un om, citeşte-mă ca pe o carte!”, activitatea s-a dovedit a fi extrem de utilă atât pentru deţinuţii şi personalul închisorii cât şi pentru studenţi şi invitaţi.

Niciunde nu se vede mai bine ca în România ceea ce filosoful francez Michel Foucault spunea încă din anii 70, în cartea „A supraveghea şi pedepsi”. „Permanenţa criminalităţii nu e un eşec al sistemului carceral, e dimpotrivă justificarea obiectivă a existenţei sale”.

Dacă în ţările occidentale există măcar instituţii care au scopul de a încerca să îl integreze în societate pe cel care a trecut prin experienţa detenţiei, în România, nimănui nu-i pasă de el. În afară de eforturile pe care le fac cei care administrează penitenciarele, sociologii, psihologii şi preoţii, nimeni nu mişcă un deget pentru ca aceşti oameni să aibă o a doua şansă după ce revin în societate. Asta arată exact ce spunea Foucault, şi anume că sistemul pare a fi conceput nu să rezolve nişte probleme reale cu care se confruntă societatea, ci să pedepsească.

Întorcându-ne la eforturile pe care le fac cei care se ocupă direct de deţinuţi, ieri, la ora 10.00, la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea a avut loc o activitate din proiectul „Biblioteca vie”, un proiect prin care se încearcă implicarea comunităţii în integrarea deţinuţilor şi cunoaşterea personalului penitenciarului prin aflarea poveştilor de viaţă ale acestora.

Au participat în jur de 70 de persoane, deţinuţi, foşti deţinuţi, studenţi şi cadre didactice, alături de mai mulţi angajaţi ai Penitenciarului Oradea: şeful Serviciului Educaţie – Gabriel Ţica, directorul adjunct – Florian Hulea, ofiţerul educator – Adrian Meleşteu, ofiţerul asistent social – Floarea Dudaş şi prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane – Marius Cioară.

„Când pleacă din puşcărie, oamenii aceştia poartă o etichetă, un stigmat care îi urmăreşte apoi toată viaţă”

După ce Gabriel Ţica a explicat că prin intermediul proiectul se încearcă schimbarea imaginii deformate prin care este privit deţinutul, invitaţii au urmărit un scurt film realizat în urmă cu trei ani în Penitenciarul Oradea. În principiu, în film erau mărturiile mai multor deţinuţi, planurile de viitor şi părerile celor care se ocupă de reeducarea lor. Două au fost elementele definitorii care i-au adus pe deţinuţi, cel puţin pe cei din film, în închisoare, problemele sociale şi anturajul.

„Când pleacă din puşcărie, oamenii aceştia poartă o etichetă, un stigmat care îi urmăreşte apoi toată viaţă”

susţinea şeful Serviciului Educaţie care era completat de declaraţiile altor deţinuţi:

„Încercăm să ne angajăm, strângem actele şi totul se opreşte la un singur act, la cazier. Brusc, nu mai e nevoie de noi”.

Pe stradă, opinii oarecum asemănătoare:

„Nu aş lucra alături de un puşcăriaş. Poţi să îl ajuţi şi nu ştii când îţi dă în cap”

spunea un orădean.

Gabriel Ţica explică spre finalul filmuleţului:

„50% din deţinuţi, recidivează. Dacă în penitenciar se înceracă o reeducare, integrarea post-detenţie nu există în România. Nu avem instituţii care să se ocupe cu monitorizarea şi integrarea lor în societate”.

Drept urmare, un deţinut spune la finalul filmului „Când ies mă reapuc de furat, doar n-o să mor de foame!”. Este completat de alţii, cu acelaşi tip de afirmaţii.

Proiectul „Bibliotecii vii” este în acest sens un prim pas. Scopul lui îl reprezintă combaterea stereotipurilor şi prejudecăţilor despre mediul de detenţie, personalul din penitenciar şi persoanele private de libertate, stimularea comunicării şi diminuarea distanţei sociale dintre sistemul penitenciar şi comunitate.

Cărţile vii ale bibliotecii, foşti deţinuţi sau reprezentanţi ai penitenciarului, au putut fi „citite” de cei intersaţi, întrebările şi răspunsurile rămânând confidenţiale. Apropierea i-a făcut pe studenţi şi invitaţi să înţeleagă de ce e mai important să cunoască înainte să judece.

Cu o floare nu se face însă primăvară iar marile probleme ale celor care ajung în puşcării, în România, sunt departe de a se rezolva în acest fel. Penitenciarul rămâne, vorba lui Foucault, un mijloc de pedepsire mai mult decât unul care să repare şi să vindece rănile sociale.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4336 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult