Categorized | Oradea

Neajutaţi de nimeni, deţinuţii de la Penitenciarul Oradea, nu au dubii: „Când ies mă reapuc de furat, doar n-o să mor de foame!”

Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea a organizat la finele săptămânii trecute o activitate din proiectul „Biblioteca vie”. Desfăşurată sub îndemnul „Priveşte-mă ca pe un om, citeşte-mă ca pe o carte!”, activitatea s-a dovedit a fi extrem de utilă atât pentru deţinuţii şi personalul închisorii cât şi pentru studenţi şi invitaţi.

Niciunde nu se vede mai bine ca în România ceea ce filosoful francez Michel Foucault spunea încă din anii 70, în cartea „A supraveghea şi pedepsi”. „Permanenţa criminalităţii nu e un eşec al sistemului carceral, e dimpotrivă justificarea obiectivă a existenţei sale”.

Dacă în ţările occidentale există măcar instituţii care au scopul de a încerca să îl integreze în societate pe cel care a trecut prin experienţa detenţiei, în România, nimănui nu-i pasă de el. În afară de eforturile pe care le fac cei care administrează penitenciarele, sociologii, psihologii şi preoţii, nimeni nu mişcă un deget pentru ca aceşti oameni să aibă o a doua şansă după ce revin în societate. Asta arată exact ce spunea Foucault, şi anume că sistemul pare a fi conceput nu să rezolve nişte probleme reale cu care se confruntă societatea, ci să pedepsească.

Întorcându-ne la eforturile pe care le fac cei care se ocupă direct de deţinuţi, ieri, la ora 10.00, la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea a avut loc o activitate din proiectul „Biblioteca vie”, un proiect prin care se încearcă implicarea comunităţii în integrarea deţinuţilor şi cunoaşterea personalului penitenciarului prin aflarea poveştilor de viaţă ale acestora.

Au participat în jur de 70 de persoane, deţinuţi, foşti deţinuţi, studenţi şi cadre didactice, alături de mai mulţi angajaţi ai Penitenciarului Oradea: şeful Serviciului Educaţie – Gabriel Ţica, directorul adjunct – Florian Hulea, ofiţerul educator – Adrian Meleşteu, ofiţerul asistent social – Floarea Dudaş şi prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane – Marius Cioară.

„Când pleacă din puşcărie, oamenii aceştia poartă o etichetă, un stigmat care îi urmăreşte apoi toată viaţă”

După ce Gabriel Ţica a explicat că prin intermediul proiectul se încearcă schimbarea imaginii deformate prin care este privit deţinutul, invitaţii au urmărit un scurt film realizat în urmă cu trei ani în Penitenciarul Oradea. În principiu, în film erau mărturiile mai multor deţinuţi, planurile de viitor şi părerile celor care se ocupă de reeducarea lor. Două au fost elementele definitorii care i-au adus pe deţinuţi, cel puţin pe cei din film, în închisoare, problemele sociale şi anturajul.

„Când pleacă din puşcărie, oamenii aceştia poartă o etichetă, un stigmat care îi urmăreşte apoi toată viaţă”

susţinea şeful Serviciului Educaţie care era completat de declaraţiile altor deţinuţi:

„Încercăm să ne angajăm, strângem actele şi totul se opreşte la un singur act, la cazier. Brusc, nu mai e nevoie de noi”.

Pe stradă, opinii oarecum asemănătoare:

„Nu aş lucra alături de un puşcăriaş. Poţi să îl ajuţi şi nu ştii când îţi dă în cap”

spunea un orădean.

Gabriel Ţica explică spre finalul filmuleţului:

„50% din deţinuţi, recidivează. Dacă în penitenciar se înceracă o reeducare, integrarea post-detenţie nu există în România. Nu avem instituţii care să se ocupe cu monitorizarea şi integrarea lor în societate”.

Drept urmare, un deţinut spune la finalul filmului „Când ies mă reapuc de furat, doar n-o să mor de foame!”. Este completat de alţii, cu acelaşi tip de afirmaţii.

Proiectul „Bibliotecii vii” este în acest sens un prim pas. Scopul lui îl reprezintă combaterea stereotipurilor şi prejudecăţilor despre mediul de detenţie, personalul din penitenciar şi persoanele private de libertate, stimularea comunicării şi diminuarea distanţei sociale dintre sistemul penitenciar şi comunitate.

Cărţile vii ale bibliotecii, foşti deţinuţi sau reprezentanţi ai penitenciarului, au putut fi „citite” de cei intersaţi, întrebările şi răspunsurile rămânând confidenţiale. Apropierea i-a făcut pe studenţi şi invitaţi să înţeleagă de ce e mai important să cunoască înainte să judece.

Cu o floare nu se face însă primăvară iar marile probleme ale celor care ajung în puşcării, în România, sunt departe de a se rezolva în acest fel. Penitenciarul rămâne, vorba lui Foucault, un mijloc de pedepsire mai mult decât unul care să repare şi să vindece rănile sociale.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4287 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Needucați, indolenți sau complici? Cum ar trebui să ne raportăm la PSD-iști?

Nu toți sunt condamnați pentru fraudă electorală, nu toți merg la vânătoare cu Țiriac, nu toți înjură ziariști sau debiteză obscenități în fața femeilor. Nu toți se laudă că au mitraliere acasă, nu toți vin la muncă cu mașini de zeci de mii de euro, nu toți truchează licitații. Alături de ei, într-o țesătură fină, sunt vârstnici vulnerabili și copii neștiutori, tineri plini de elan și medici cu halate rupte în coate pe băncile universităților. Exact cum militanții Statului Islamic își făceau „cuiburi” în școli și grădinițe ca să nu îi poată găsi rachetele inamice fără a face victime nevinovate. Cum poți tu, univeresitar cu lucrări științifice de valoare să nu vezi că Daea sau Dăncilă sunt, după toate defenițiile, analfabeți funcționali? Asta este meritocrația în care îți dorești să trăiască copiii tăi? Cum poți să nu vezi clar că legile justiției sunt modificate ca să servească unui om sau unui grup de oameni? Și nu o lege, ci mai multe legi, cu același target? Cum poți să te mulțumești cu 60 de km de autostradă pe an? Și dacă continui să faci parte din așa ceva, cum ar trebui eu și ceilalți care vrem să trăim într-o țară condusă de oameni competenți, cu legi care să îi bage pe cei care fură în pușcărie și în fața cărora să fim toți egali și cu drumuri decente pe care să putem circula, cum ar trebui să ne raportăm la tine?

Citește mai mult