Categorized | Oradea

Tronsonul II al pistei de biciclete Oradea – Berettyóújfalu, finalizat. Urmează conectare cu inima orașului!

Veste bună pentru bicicliștii orădeni. Joi s-a făcut recepția lucrărilor la tronsonul al II-lea al pistei de biciclete Oradea – Berettyóújfalu. Traseul are o lungime de 5.740 de metri, a fost realizat de SC Asfamix SRL iar valoarea lucrărilor este de 316 mii de euro. Urmează tronsonul III, care va face legătura între pistele realizate deja și o legătură cu zona centrală și principalele instituții publice și unități de învățământ

Tronsonul II cuprinde traseul Pod Sovata – str. Oneștilor – str. Măgurei – Calea Aradului – str.Padișului – dig mal drept pârâul Peța, str. Făgărașului (mal drept pârâul Peța), până la intersecția cu str. Abatorului – Str. Făgărașului (mal drept pârâul Peța) de la intersecția cu Calea Armatei Române la intersecția cu str. Feldioarei, str. Erkel Ferenc (mal drept pârâul Peța) – str. Prieteniei – mal drept pârâul Peța – str. Peței – str. Depozitului – str. Ogorului (șoseaua de centură).

Lucrările la pista de biciclete Oradea – Berettyoujfalu au început în 2013, primul tronson, realizat de SC Drumuri Orășenești SA, cu o valoarea de 900 de mii de euro, fiind deja finalizat. Acesta are 8.984 de metri și continuă pista de biciclete din localitatea Borș, de la intrarea în Oradea pe Calea Borșului până în Piața Ferdinand.

În prezent se află în evaluare pe SEAP achiziția lucrărilor pentru realizarea tronsonului III al pistei de biciclete de pe teritoriul municipiului. Acesta va avea 8.930 de metri și o valoare estimată de 325 de mii de euro.

Traseul reprezintă tronsoane intercalate cu scopul de a realiza o legătură între pistele realizate deja dar și o legătură cu zona centrală și principalele instituții publice și unități de învățământ.

Vorbim despre Str. Podului – B-dul Ștefan cel Mare – str. Lacul Roșu – Parcul Mihai Viteazu – B-dul Dacia – B-dul Decebal până la Râul Crișul Repede (4.150 m.), Str. Barcăului de la intersecția cu str. Oneștilor – str. Lipovei (1.170 m.), Calea Republicii – Stadion, prin Parcul Petofi (840 m.),

Ștrandul municipal – B-dul Magheru, prin Parcul Brătianu (585 m.), B-dul Averescu – str. Dragoș Vodă, până la noul pod rutier (395 m.), Parcul Bălcescu – Biblioteca Județeană – Pârâul Peța – str. Ov. Densușeanu, pe malul stâng al pârâului Peța (1.790 m.)

Tronsoanele II și III ale pistei de biciclete de pe raza municipiului Oradea care face legătura cu pista de biciclete din comuna Borș reprezintă prelungiri ale tronsonului I (pista de biciclete inițială), realizarea lor fiind posibilă datorită economiilor realizate de municipalitatea orădeană, economii provenite atât din diferența de bani dintre valoarea estimată și valoarea contractată a contractelor, dar și din economiile realizate în timpul execuțiilor lucrărilor.

Termenul pentru realizarea pistei de biciclete de pe raza municipiului este 30 septembrie 2015, aceasta fiind realizată prin fonduri transfrontaliere.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4387 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult