Categorized | Religie/Culte

Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Dar nici cu înalt prea sfințiții nu mi-i rușine…

Mă gândesc la Papa Ioan Paul al II-lea, sfântul inimilor noastre… Când un băiat e hirotonit preot, se spune că e sfințit – deci ar primi un dram de sfințenie de la episcop. Acela e, potrivit rangului său, „prea sfințit”. Vin arhiepiscopul și mitropolitul, care sunt „înalt prea sfințiți” – așa li se adresează lumea. Galoane se-adună, într-ale sfințeniei, lăsându-l pe bietul nostru papă, de lângă care s-a strigat, la vizita lui în România, „Unitate, unitate”!, un amărât de sfânt, care se uită de jos la engolpionații noștri, ce se întrec în sfințiri și măriri.

Am, totuși, o problemă cu felul în care aceștia-și momesc mântuirea – scopul suprem pentru care creștinii ne spun că fac umbră pe pământ. Pentru că vlădici de toate felurile gestionează, sub scaunul lor de ierarh, o puzderie de nedreptăți. Cum este și aceea legată de Mănăstirea Nicula, de lângă Gherla. Mănăstirea Nicula, a greco catolicilor, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”. Și unde frații ortodocși nu îngăduie, încă, greco-catolicilor, să țină măcar o liturghie pe an, atunci când Fecioara Maria a creștinilor ar trebui să-i unească și să-i îmbucure pe toți. Însă toți ar băga mâna-n foc că se vor mântui. Doar ei.

Văd un material de presă de acum câteva zile, în „Vocea Transilvaniei”, care vorbește iar despre dorul după Nicula al greco-catolicilor. Spune că Prea Sfințitul lor, al Clujului, episcopul Florentin Crihălmeanu, a cerut iar permisiunea ortodocșilor de a sluji o Liturghie, una, în cinstea Sfintei Fecioare Maria, la Nicula. Și mă întreb…

Nedumeriri cu răspuns-grilă

Așa că îl contactez pe Înalt Prea Sfințitul (!) Andrei Andreicuț, mitropolitul ortodox al locului, să văd de găsesc răspuns la nedumerirea mea. Dau bună ziua, mă prezint, spun fraza de introducere cum că greco-catolicii au solicitat… la care răspunsul vine tranșant: NU au solicitat, la noi nu a ajuns nimic de acest gen. Spun că am în față un ziar care… dar mitropolitul repetă: nu ne-au solicitat nimic. (De parcă acea solicitare, timbrată și în trei exemplare, cu dată de 2015, ar rezolva, musai, tot ce mai e de rezolvat). Înalt Prea Sfinția Sa explică: noi avem o relație bună cu Prea Sfințitul Crihălmeanu, suntem buni creștini, dacă dorește ceva, ne va spune personal. Zic că e 12 august, deja, iar mitropolitul adaugă: anul acesta este oricum prea târziu.

Bun, dar eu pentru altceva am sunat. Explic: înțeleg, n-a ajuns solicitarea, dar eu aș vrea să știu de la dumneavoastră CE S-AR ÎNTÂMPLA dacă greco-catolicii și-ar ține acolo o Liturghie pe an. Puteți vă rog să îmi răspundeți la asta? Nu poate. E amabil că nu mi-a închis telefonul în nas dar e clar că l-a depărtat și că nu va mai fi alt răspuns. Păcat… Era o discuție în graficul politeții, cu o ipoteză de gândit împreună, de analizat. De ce, oare, e așa de greu să obții un răspuns logic de la un ierarh ortodox?… De la majoritatea ierarhilor ortodocși?

De ce vă este teamă, Înalt Prea Sfințite? De ce este așa de greu de formulat un răspuns? Există, până la urmă, temei pentru temerile dumneavoastră, pentru a nu le îngădui această bucurie ciuntită, pentru a nu răspunde, chiar, la o întrebare legată de ea? Poate că temerile sunt greu de formulat în cuvinte – vă mărturisesc că am stat să văd care din ele ar fi mai de înțeles și nu am realizat. Pentru că nu ștu cum gândiți, știu numai că încercați să arătați o față umană în Săptămâna de Rugăciune Ecumenică, la sărbătoriri, la comemorări – și chiar vă reușește, spre deosebire de ursuzul la-fel-de-înalt-și-de-prea-și-de-sfințit Bartolomeu. Și-atunci de ce nu spunem lucrurilor pe nume? Încercăm împreună iar dumneavoastră doar bifați?

Ce s-ar întâmpla dacă greco-catolicii ar celebra o Liturghie la Nicula?

a. S-ar deschide cerurile și aș fi definitiv repudiat de Dumnezeul ortodox.

b. Mănășturul și Gheorghieniul ar fi șterse de pe fața pământului cu ploaie de pucioasă, ca o altă Sodomă și Gomoră, cu alte personaje de blamat (!)

c. Ar face la ASCOR bancuri pe seama slăbiciunii mele.

d. Mi-ar bate obrazul Prea Fericitul (!!) Daniel.

e. Ar fugi greco-catolicii cu pământul Niculei în buzunar, ca-n bancurile cu unguri și cu Ardealul.

f. Aș da dovadă de o îngăduință firească acolo unde, în zilele bune, încă ne numim frați.

g. Mi-aș câștiga adevărata mântuire, căindu-mă în taină pentru că am gestionat un furt.

h. Nimic. E doar firesc. Doar că nu știam cum să începem schimbarea.

Înalt Prea Sfințite, sunteți într-o biserică a conjuncturii, unde posturile se plătesc greu, bunăvoința se păstrează greu. Dar încă îmi place să sper că mai există și oameni care se mai gândesc la mântuirea aia, care, de vine, nu vine de la patriarh și pentru care Isus Cristos de care vorbiți n-a stat să-și aranjeze atâta faldurile legătorii șoldului, ca să dea bine pe cruce. Și-atunci, urmând firul logicii, mă-ntreb iar: câți dintre dumneavoastră chiar credeți cu adevărat într-o judecată de după, în răsplată după merit, în intrarea în Casa Tatălui despre care predicați?

Mântuirea hoților

Spuneați undeva că nu sunteți sigur că știți dacă fostul dumneavoastră coleg și prieten, preotul greco-catolic Ioan Mitrofan, se va mântui, altceva decât ortodox fiind. Am vorbit cu el despre asta, vara trecută, și, de știu să decodez bine ochii oamenilor, nici el nu era foarte sigur că dumneavoastră vă veți mântui, ratând de destule ori să vă împănați viața cu fapte bune, sporindu-le pe cele mai puțin bune și gestionând furtul și nedreptatea asupra celora care chiar v-au fost frați – de ne gândim doar la relația cu greco-catolicii.

Vă-ntreb ca pe un alt exercițiu de logică, Înalt Prea Sfințite (tot așa cum în ianuarie 2012 v-am întrebat, la Universitatea Tehnică din Cluj, cum bate Dumnezeu și dacă credeți că veți scăpa nebătut) dacă vă-nchipuiți că faptele noastre au consecințe, că vine ceva și după ce-am trecut pe aici și dacă, până la urmă, dumneavoastră chiar credeți în Dumnezeu. Nu vreau să ofensez pe nimeni dar, vedeți, ceva din faptele dumneavoastră și ale altora ce se numesc ca fiind parte din „dreapta credință” nu se leagă, nu se leagă deloc.

Să reluăm iar faptele, pentru generațiile noi, pentru cei care încă nu știu, pentru cei care cred că „dreapta credință” e unică sub soare, pentru cei nedreptățiți dar și pentru ziariștii tembeli, care nu dau un google înainte de a publica ceva. (Chiar citeam, într-o peltea publicată azi de Ziua de Cluj, ceva cu „vestita icoană făcătoare de minuni de la Nicula la care se vor ruga oamenii”, cu 20.000 de sarmale și cu „tradiția de 300 de ani”. Tradiția cui?… Și cine atestă că ce se pune acum în fața oamenilor e icoana cea adevărată, de acum câteva sute de ani? Pentru că unii greco-catolici au informații cum că nu ar fi așa.

Istorie, zvonuri, actualitate

Reproduc mai întâi un pasaj dintr-un articol găsit în „Răsunetul”, din Bistrița, semnat acum doi ani de Ion Radu Zăgreanu, pasaj pe care colegul l-a preluat din broșura pusă la dispoziție de către greco-catolicii din Gherla, atunci: „Tradiţia pelerinajului greco-catolic la Nicula a început în secolul al XVIII-lea, prin grija Episcopilor de pioasă amintire, Episcopul Ioan Vancea de Buteasa, mai târziu Mitropolit al Blajului şi Episcopul Mihail Pavel, cei care, între anii 1875-1879, au înălţat biserica de zid de la Nicula, tocmai pentru că pelerinii nu mai încăpeau în biserica mică, tradiţie apoi continuată în timpul de glorie al Cardinalului Iuliu Hossu, cel care fondează la Nicula o comunitate monastică, la 22 august 1936.

Nicula era un loc de pelerinaj sporadic, pelerinii veneau şi plecau, până când Călugării Ordinului Sfântului Vasile cel Mare au fost primii care au avut comunitate stabilă la Nicula. Aceasta însă numai până în anul 1948, când a fost ultimul pelerinaj oficial al Bisericii Greco-Catolice la Mănăstirea Nicula.. După câteva luni călugării greco-catolici au fost împrăştiaţi, o parte dintre ei au fost duşi la Gherla şi aruncaţi în închisoare, unde, în 1958 a murit ultimul Egumen al Mănăstirii Nicula, Pr. Leon Man.

Sunt realităţi dureroase pornind de la care, Ierarhii, preoţii şi credincioşii Bisericii Greco-Catolice nu încetează să se roage Bunului Dumnezeu ca, la timpul rânduit, să poată celebra Sfânta Liturghie în biserica de zid a Mănăstirii Nicula, sfânt locaş în care au fost hirotoniţi mulţi preoţi greco-catolici şi în care, începând din anul 1936, mai mulţi călugări şi-au depus voturile”.

Desigur, nu sunt realități pe placul ortodocșilor dar nimic nu va putea schimba că stau călare peste un furt. Eparhia Greco-Catolică de Cluj Gherla deschisese un proces pentru recâștigarea Mănăstirii Nicula, azi rămas perimat, din pricini greu de înțeles. Cu toate acestea, mi-ar fi greu să cred zvonurile de culise, cum că înțelegerile de peste capul credincioșilor, legate de alte fapte de așezat la nivel înalt între ierarhii ortodocși și catolici, ar fi dus la așternerea tacită a lucrurilor, în acest mod, legat de Mănăstirea Nicula.

Locul acesta a ajuns și prilej de sporire a capitalului electoral al premierului Victor Ponta, el băgând mâna în buzunar și scoțând bănuțul (două milioane de lei în vara lui 2014) pentru Mănăstirea Nicula, fără să aibă şi apăsări electorale ce s-ar lega de dreptatea încă nerestabilită a acestui loc.

Așadar, proces nu mai există, s-a dus. În fiecare an, înainte de apropierea Pelerinajului de la Nicula, ierarhul Crihălmeanu vorbește enoriașilor săi despre ce a însemnat Nicula pentru greco-catolici, și nu-i lasă a uita, cerând, iar și iar, ca oamenilor lui să li se îngăduie să urce la vechea lor mănăstire, pentru o Liturghie. Pentru una… Anul acesta comunicatul a plecat de la greco-catolici fără acoperire – rugămintea nu ajunsese la ÎPSS Andreicuț – avea dreptate mitropolitul ortodox. Dar cererea rămâne aceeași, de mai bine de un sfert de secol de libertate… Iar răspunsul e mereu același: nu acum. Sau – prea târziu.

Nici măcar nu e vorba de icoana din vechime. Oricum, unii greco-catolici au informații că nu este aceea care a lăcrimat și care a ținut laolaltă, aproape, pe-aceia ce-au făcut sufletul mănăstirii – călugării greco-catolici.

Ipoteze pentru icoana adevărată

Reproduc explicațiile unui cunoscut greco-catolic din Cluj, ce a urmărit peste ani tot ce s-a declarat referitor la icoană, și care va rămâne, deocamdată, în anonimat: „Icoana de la Nicula e una falsă, dar și cea adevărată e pe undeva. Eu sper să fie vândută, adică să mai existe în forma originală, nicidecum ștearsă și repictată în manieră personală, zicându-se că a fost descoperită imaginea veche a icoanei ascunsă sub o alta mai recentă – sau alte prostii.

Despre icoană sunt multe de discutat. Oficial prin 1991 zice-se că a fost restaurată, adică pur și simplu ștearsă și repictată, într-o altă formă, adică o cu totul altă imagine… (…) Ortodocșii, în perioda interbelică, au negat orice calitate supranaturală a icoanei de la Nicula, spunând că uniții se închină la o copie nevaloroasă.

E greu de zis dacă icoana adevărată a fost repictată… Pr. Prunduș, ieromonahul OSBM, cel care a fost ordinarius al Episcopiei de Cluj-Gherla în perioda de dinainte de 1989, spunea că icoana ar fi de fapt vândută sau furată și apoi vândută, imediat după 1989, în degringolada de atunci… Iar ortodocșii, ca să nu creeze un val de nemulțumiri și de reîntoarceri ale credincioșilor la BRU, au băgat fitilul cu icoana restaurată.

Ieromonahul avea sursele lui. Într-o vreme a fost destul de apropiat arhiepiscopului ortodox al Clujului de atunci, Teofil Herineanu, fost preot greco-catolic din Episcopia Cluj-Gherla.”

Nu, nu este vorba despre icoană – deși ar fi deosebit de amabil din partea ortodocșilor de ar prezenta dovezi legate de persoanele care au avut acces la icoană, din 1948 încoace, și de presupusa restaurare. Dar, desigur, nu există nici un interes – dimpotrivă…

Este vorba de un ansamblu de lucruri, din care făcea și icoana parte, lucruri care rămân și cu icoană și fără – faptul că Mănăstirea Nicula a fost pentru atâta amar de timp locul cel mai drag de pelerinaj pentru mulți dintre greco-catolici… Și vine iar o zi cu roșu în calendar, dedicată Fecioarei Maria, și iar greco-catolicii se vor opri în sat, cu gândul la mănăstirea lor dragă, de acolo de sus, unde nu sunt bine primiți și de unde n-au voie să-l ceară la telefon pe Dumnezeu.

De ce vă ascundeți furtul?

Am fost și eu la Nicula, în două rânduri. În 2008, când Înalt Prea Sfințitul Bartolomeu ocolise la telefon explicațiile ce se legau de „borșul” cu care spunea el că se împărtășise Înaltul nostru drag, Nicolae Corneanu, la o sfințire a greco-catolicilor. Și în noiembrie 2013, după un drum prin Maramureș cu prietene greco-catolice, care opreau mașina aproape în fiecare sat ca să-mi arate, plângând – uite, aici a fost biserica noastră greco-catolică, și-au dărâmat-o ortodocșii și-au făcut biserică nouă, uite, aici e încă fosta noastră biserică dar ai noștri nu au mai intrat niciodată în ea, după ’48…

Am ajuns seara sus la Nicula, fetele, călugărițe catolice fiind, n-au urcat, ca să nu supere pe nimeni pe-acolo. Cum pe mine nu mă dreanjează mult dacă supăr pe cineva, căutând dreptatea, am urcat, am cercetat, am făcut poze. Nu înțeleg, Înalt Prea Sfințite Andreicuț, ce e cu afuriselile alea destinate pozarilor. De ce vă ascundeți furtul? Vreți să treacă timpul și să moară toți care mai știau cine a ridicat Nicula? Nu vor muri niciodată toți.

Am intrat în vechea biserică, am văzut că ați păstrat iconostasul de demult – pentru el le era frică prietenelor mele care rămăseseră în mașină, plângând cu obidă, rugându-se să „nu fiu prinsă”, de parcă purtam cu mine trinitrotoluen…

Am înconjurat biserica veche, am văzut că ați reparat partea cu fisurile întreținute cu drag de mitropolitul Bartolomeu, din zona spre chilii. V-am studiat acareturile apoi am pornit-o printr-o mare de noroi spre cimitirul călugărilor greco-catolici. Ce e cu crucile mari de dinaintea mormintelor greco-catolicilor? Par cenotafuri sau doar ceva care să ascundă iară trecutul.

Inimile fetelor mele au stat când, deasupra lor, în cimitir fiind, am scăpat două blițuri – până atunci pozând din mână. La ieșire, o nouă construcție se ridica, distrugând și așa, ceea ce fusese mereu Nicula: un… muzeu. Un muzeu pentru ce, din moment ce nu sunteți deținătorii, nici moralmente și nici ca tezaur material, ai trecutului de aici?… Și realizați cât de penibilă e atmosfera asta, pe care n-am trăit-o de când lucram pe front, să plutească în aer că cineva mi-ar putea face nu-știu-ce-grozăvii doar pentru că pozez într-un loc ce ține, de drept, de prietenii mei?

De ce sunt toate acestea așa, Înalt Prea Sfințite? De ce duceți mai departe păcatele Înaltului Bartolomeu? De ce vă e greu măcar să discutați despre cum s-o crăpa cerul dacă oamenii aceștia, ce v-au dat și dumneavoastră Școala Ardeleană și un exemplu deosebit de credință, prin martirii închisorilor de după 1948, și-ar ține și ei acolo unde li-i inima o vorbă pusă loco, nu interurban, Fecioarei Maria – după voi toți, creștinii, mama aceluiași Isus? Oameni de care ați aparținut cândva…

Și, mai ales, Înalt Prea Sfințite, ne gîndim iar la răspunsul pe care l-ați dat atunci când vă întrebam de veți scăpa nebătut de Dumnezeu?… Cât încă se mai poate lucra pe subiect? Dincolo de patriarh și de sfinți și de orice altceva, în afară de inimă și dreptate?…

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4062 posts on Presa Oradea.


Contact the author

3 Responses to “Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Dar nici cu înalt prea sfințiții nu mi-i rușine…”

  1. Dan spune:

    Dar la greco-catoici se scrie Iisus si nu cum ati scris Dvs. in ultima parte a articolului.

  2. Ramona Băluțescu spune:

    Doar la cei care nu știu pe ce lume se află – că mai există și d-ăia. Și am scris în articol, nu în ultima parte a articolului – așa mi se pare firesc să se scrie.

  3. radu spune:

    Greco-catolicii sunt calul troian aruncat de catolici in interiorul ortodoxiei. Vezi cum au reusit papistasii sa dezbine o tara ca Ucraina. Astia nu merita nicio retrocedare ca tradatori de neam ce sunt.
    Ca au avut si oameni remarcabili e incontestabil, dar asta nu rectifica o miscare fundamental gresita, masluita pentru dezintegrarea romanilor in sanul imperiului austro-ungar sau, in orice caz, reducerea lor la nivelul unor activisti de partid (Tari in gura si slabi in fapte).
    Cum sa-i despagubesti pe astia?
    La fel – de ce se despagubesc acum evanghelicii si sasii cand ei in fapt sunt pierzatorii unui razboi ce a adus prapad in Romania? Ca daca ar fi iesit invingatori, acum ne scuipau pe cap.
    Daca tot ii despagubim pe Greco-catolici, nu vad de ce nu i-am despagubi si pe unguri dandu-le vreo regiune la schimb

Trackbacks/Pingbacks


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

  • Victime colaterale, ce facem?

    PSD a promis românilor facilități de Mercedes deși știa că are în curte o Dacie veche și ruginită, iar oamenii, mulți și needucați (sunt și excepții, dar campaniile sunt făcute pe majorități), au căzut în capcană. După această manipulare, Dragnea avea două variante: să mintă cu nesimțire cum au făcut și ceilalți înaintea lui sau să „vândă țara la bucată”, să compromită iremediabil din punct de vedere economic și politic România pentru a-și ține, măcar în parte, promisiunile. Lupta s-a dus pe două fronturi. Atacul constant împotriva justiției, pentru a scăpa camarila din fruntea partidului de dosare penale și căutarea mijloacelor de a fura bani. Nu doar pentru propriile buzunare ci și pentru a achita nota campaniei electorale.
    În mediul acesta toxic unde oamenii sunt mințiți zilnic și sunt atât de naivi încât cred aceste minciuni, nu poate crește, nu se poate dezvolta nimic trainic. De 25 de ani România a evoluat (cât a evoluat) în ciuda acestor maimuțe în costum, nu ajutată de ele. Țara s-a golit de toți cei care au vrut să facă ceva aici pentru că nu au fost lăsați, pentru că nu au avut stomac să dea șpăgi sau să se scufunde în butoiul cu dejecții politice. Ceilalți au continuat să urle în pustiu, ignorați de masa needucată și de sforarii politruci, redundanți pentru occidentali pentru care legile, normele și regulile nu au nevoie de avocați, sunt de la sine înțelese și respectate.
    Democrația a devenit o otravă devreme ce nimeni nu s-a îngrijit ca tinerii, ajunși la maturitate astăzi, să fie capabili să gândească, preferând să fie păstrați la nivelul unor analfabeți ca implicare, cunoaștere și conștiință civică, potriviți pentru a pune ștampila unde trebuie. Conducerea poporului nu prea își are sensul aici unde votul oricărui profesor universitar este anulat de sute de mii de analfabeți păcăliți cu promisiuni deșarte și manipulanți cu vidanje televizate. Așadar, victime colaterale, ce facem?Citește mai mult