Categorized | Oradea

Arunci seminţe pe stradă, în Oradea? Te-ai ars la buzunar!

Pe parcursul anului 2015, printre multe altele, poliţiştii locali au urmărit şi persoanele care aruncau pe domeniul public al Municipiului Oradea coji de seminţe. În urma acţiunilor desfăşurate au fost surprinse 37 de persoane în timp ce aruncau resturi de alimente, respectiv coji de semințe pe domeniul public.

Cele 37 de persoane au fost sancţionate de poliţiştii locali cu amenzi în valoare totală de 3.850 lei. Conform art. 41, lit. a din Hotărârea Consiliului Local nr. 760 din 2009, modificată şi în conformitate cu prevederile Legii 24 din 2007, actualizată, este interzisă persoanelor fizice aruncarea, deversarea sau depozitarea pe străzi, trotuare, căi de acces, parcuri, terenuri virane, malurile râului Crişul Repede, malurile celorlalte cursuri de apă și alte locuri publice a reziduurilor de orice fel: resturi de materiale, alimente, hârtii, fructe, ţigări, seminţe, moloz, obiecte uzate, uleiuri, carburanţi, alte deşeuri etc.

Nerespectarea prevederilor mai sus menţionate se sancţionează cu amenzi de la 100 la 2.500 lei.

„Poliţia Locală Oradea va continua astfel de acţiuni şi pe viitor, care au un puternic impact asupra cetăţenilor, diminuând astfel acest femonen. Dorim să reamintim totodată numărul de telefon la care cetăţenii pot apela pentru a semnala situaţii din sfera noastră de competenţă: 0259.969 – Dispecerat”

se afirmă într-un comunicat al Primariei Municipiului Oradea.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4383 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult