Categorized | Religie/Culte

Ziua în care Sf. Matei și-a luat nume de om: Boilă

Am știut, de când am intrat să vizitez fosta pușcărie de la Sighet, că va veni ziua în care evenimentele vor cere să folosesc versurile pe care le-am fotografiat acolo, scrise de întemnițați. A venit. Părintele Matei Boilă, preotul greco-catolic, țărănistul, senatorul, deținutul, tatăl de familie, dârzul, iertătorul, nepotul lui Maniu și unul din seniorii dreptății românești – Matei Boilă – nu mai este. Și lucrul pe care-l simt cel mai aproape de cele ce-ar fi de spus sunt acele versuri.

Părintele Matei Boilă a fost înmorântat ieri, în Cluj. Pentru toată suferința îndurată de omul acesta, în anii de temniță, pentru toată strădania de a conduce România mai repede spre o alură democratică, pentru toată nădejdea sa de a înnoda firesc firele rupte ale istoriei adevărate a neamului român, toată România ar fi trebuit să păstreze un moment de reculegere ieri, la prânz. Nu s-a-ntâmplat așa. Dar a avut, totuși, la cap, pentru ultimul drum, mult mai mult decât strămoșul lui, Iuliu Maniu. I-a avut pe cei din familie, pe prieteni, câțiva preoți greco-catolici și un episcop. Episcopul greco-catolic de București, Mihai Frățilă – frumos gest!

În mai 2012 vizitam, după pelerinajul la Cimitirul Săracilor, de lîngă Sighet, închisoarea. Pe pereți, zeci și zeci de versuri. Despre speranță, despre deznădejde, despre suferințele din pușcărie, despre credință, despre dragoste de aproape și iertare. Mulți dintre chinuiții închisorilor, pe motivul credinței, au spus că acolo au fost cu adevărat liberi și că i-au iertat pe temniceri. Și-ți aduci aminte de pasajul acesta din Evanghelia Sf. Apostol Matei: ”Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? Zis-a lui Isus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte.”

Ca și Elisabeta Rizea, părintele Boilă n-a apucat să prindă prea mult din limpezirea lumii. Dar și-a făcut datoria lui pentru această limpezire, cu asupră de măsură. Citez dintr-un articol de acum cinci ani, când l-am întâlnit prima dată pe părintele Matei Boilă, la Bădăcin.

”Am pierdut predica, mi-aş fi dorit să aud predica ţinută de Prea Sfinţia Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic al Oradiei – corabia, apostolii, furtuna, Petru care păşeşte pe apă, şovăie dar cere ajutorul de unde trebuia. Bădăcinul, biserica greco-catolică, furtuna care a trecut. Precis a fost o predică în care s-au regăsit mulţi.

Biserica este ticsită de oameni, mai sunt alţii şi pe afară, cei de dinăuntru mor de cald, cei de afară stau în ploaie, dar nimeni nu s-ar da dus de la sărbătoarea bisericii. Vine împărtăşania, vine momentul în care preotul paroh al locului, Cristian Borz, primeşte crucea pectorală din partea episcopului, pentru merite deosebite şi pentru efortul depus în slujba credincioșilor din parohie. Apoi urmează cuvântul părintelui Matei Boilă, strănepot al lui Iuliu Maniu, fost senator PNŢCD de Cluj, deţinut politic în timpul regimului comunist şi preot greco-catolic. El a vorbit despre credinţa în Biserica Greco-Catolică, credinţă de dinainte de 1989, şi de timpul în care ne-am crezut liberi, de după 1989, în care persecuţia faţă de aceeaşi Bisercă a continuat. “Bădăcinul a fost locul unde aceste zbateri ale celui viclean s-au manifestat mai puternic” – a spus pr. Matei Boilă.

Un om de 84 de ani,care nu mai are sprinteneala tinereţii dar care a ţinut să fie şi el prezent la sfinţirea bisericii de aici. Un om care şi-a legat numele de Legea Boilă – Turianu, lege care ar fi reglementat folosirea bisericilor greco-catolice. Dar care n-a mai ajuns lege, prin grija adversarilor politici. Iniţiativa lui Matei Boilă a fost completată de senatorul Corneliu Turianu şi adoptată de Senat în iunie 1997, ceea ce a făcut ca Mitropolia lui Î.P.S. Bartolomeu să sară în sus şi să protesteze vehement. Tot în timpul acela, în comisiile mixte de dialog ortodoxe – greco-catolice se vorbea despre o posibilă vizită a Papei Ioan Paul al II-lea în România. La una dintre întâlniri, mitropolitul Bartolomeu Anania s-a isterizat, de faţă cu episcopii greco-catolici, urlând că în România curge sânge, şi cât timp se întâmplă acest lucru, Papa nu poate să vină. Episcopul greco-catolic de Lugoj, Alexandru Mesian, l-a readus pe mitropolit cu picioarele pe pământ, din avântul său belicos, replicându-i aşezat că, tocmai, în România nu curge sânge, insistând pentru buna înţelegere – exact motiv pentru care Papa putea să vină în România.

Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat ţara noastră în mai 1999. Legea Boilă-Turianu a fost, însă, tergiversată la Camera Deputaţilor şi, ulterior, respinsă în septembrie 2001.” (…)

”În drumul spre ieşirea din curtea bisericii aud una dintre feţele bisericeşti prezente aici că vorbeşte despre părintele Boilă, care merge mai greu şi care era în preajma episcopului. Spune că “Cineva ar fi trebuit să aibă grijă de el, dacă l-a invitat, nu episcopul.” „Ticălos mic – mă gândesc – vrei să-ţi creşti punctele la episcop?” Nimeni nu spune că greco-catolicii sunt o pădure fără uscături… Dar sufletul răpănos al celui cu replica primeşte o lecţie pentru că episcopul în persoană îl ia pe părintele Matei Boilă de braţ şi îl ajută să păşească spre ieşire. Bătrânul preot e fericit, zâmbeşte larg la braţul episcopului, care are răbdare la fiecare pas, pentru a-l aştepta pe cel suferind până când, cu ajutorul bastonului pe care îl are, se apropie de poartă. Pe bastonul acesta stă un abţibild scorojit, cu chipul fecioarei Maria – sigla de la Radio Maria.”

L-am văzut pe părintele Matei Boilă, atunci, sărutându-i mâna episcopului, la plecare, și îmbrățișându-l. Acum, în altă țară fiind în momentul înmormântării, ierarhul Virgil Bercea transmitea următorul mesaj: „Acum se întoarce la „Casa Tatălui” cel care a fost neobositul, neostoitul Părinte Matei Boilă. El, Tatăl cel Ceresc astăzi îl primește în Împărăția Sa unde nu este nici durere nici suspinare ci odihna cea veșnică și viața cea adevărată. Părintele Matei Boilă a trăit o viață plină de har și în același timp o viață zbuciumată dar bogată în împliniri – o viață oferită familiei, Bisericii Greco-Catolice și Țării noastre.

Părintele Matei a fost fiu al unei mari familii transilvane, iar prin botez fiu al lui Dumnezeu; a trăit și a lucrat în lume, dar nu aparținea lumii acesteia; a fost serv al Altarului dar în fața lui se închinau și îngerii; muritor precum noi toți, dar a trăit din plin datoria de a conduce sufletele spre viața cea veșnică; a fost un călător pe pământ, dar ochii Dânsului erau îndreptați mereu spre ceruri. Atunci când era în facultate sau în pușcărie, cu domiciliu forțat și iar în pușcărie, prin diversele locuri de muncă sau mai apoi în Parlamentul României, acasă cu familia sau la altar, Părintele Matei, și-a oferit viața Domnului precum prescura din care se celebrează Jertfa Sfântă. Da, Părintele s-a dăruit celor din jur cu credință și iubire fiind convins că prin Sfinția Sa se realizează cuvintele lui Cristos: ‘iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului’ (Mt 28,20). Astăzi Părintele pleacă… dar rămâne cu noi în comuniunea sfinților și prin tot ce ne-a dăruit de-a lungul vieții sale.

Bunul Dumnezeu să îl ierte, să îi facă parte cu drepții și să îl odihnească în pace!” (De pe Catholica.ro).

Ar fi atâta de multe de spus încât… să spunem puțin. Unele dintre versurile găsite la Sighet cred că vor face mai bine serviciul de a ne invita să mai trimitem un gând frumos acestui om luminat, al istoriei noastre, la care o să adaug și câteva linii de acum, pe care le-am trimis pe apa amintirlor pentru el, la anunțul decesului. Nu știu cine sunt autorii versurior de la Sighet, nu erau trecute nume – anonimi, ca mormintele lor de la Cimitirul Săracilor. Rămâne după ei, ca și după seniorul Matei Boilă, o altfel de înțelegere, măcar schițată, acum, în sufletele noastre, pentru foamea și setea trăite de ei, pentru frigul, teroarea și speranța acestor lujere îndoite, dar care nu s-au frânt. Odihnească-se-n pace și fie ca visele lui să ajungă cândva realitate, decantate din situaţia scălâmbă în care s-au împotmolit!

Mi-e frică de oameni, mai tare
Ca de judecata cea mare,
De care
Parc-am uitat că m-așteaptă-n dosare…

Aici e stăpân stârpitura
Cu lanțul, cu biciul, cu ura,
Minciuna călare pe toată făptura.

Pune urechea colea,
Pe inima mea,
Și-ascultă cum bate, măi frate,
Cum bate,

Mi-e frică, mi-e frică, mi-e frică și tace,
C-o strânge de gât și pe ea un răgace.
Și tace, și tace, și tace,
Și curge prin sânge, în ritm de gârbace.

La masă cu nevasta, cu copiii,
de multe ori sunt oaspe nevăzut,
împart îmbrățișare și sărut
și-ntind cu ei în blidul sărăciei.

Și mușc cu ei din codrul lor de pâine
și sorb din zeama fiecărei linguri
iar ei nu știu că nu-s la masă singuri
ci lângă mine, cel de ieri, de mâine…

Nu vede nimeni, nimeni nu mă știe
din carne și din oase când mă rup
să mă întorc pe-acasă fără trup
fugar din anii mei de silnicie.

Răstignirile noastre
de fiecare ceas
au umplut golgota de cruci
până la poale
nici un loc n-a mai rămas.
durerea nu-i ca aerul
o respiră cine vrea
cine nu vrea
dar câți dintre noi
mai așteaptă oare
Învierile de cândva?

Lăsați-mi mâna de fantomă
Din pom să ia măcar un măr.
Mâncând m–aș umple de aromă
Și-aș mai trăi în adevăr.

În țara turmelor și-a pâinii
Visez o cină de ciuperci.
Lăsați-mă s-acin cu câinii
La raiul unui troc cu terci.

O, Milostivule. Tu care
Din doi ciortani și cinci colaci
Făcuși un munte de mâncare
Să saturi gloata de săraci.

Repetă, Bunule, minunea
Și ospătează mii de guri.
Iar mie-ascultă-mi rugăciunea.
Dă-mi coșul cu firimituri!

Ferecat în lanțuri, sfâșiat de ger,
Mă veghează-n noapte crâncen temnicer

mi-au luat fereastra, hainele-mi luară,
mă rotesc într-una, frigul mă doboară.

Temnicerii toarnă apă pe podea;
Isuse,mă doare, crucea mi-e prea grea.

Noapte de Crăciun, nu mai cânt Domn, Domn.
Isuse, mi-e foame, Isuse, mi-e somn.

Bătrînii neamului tău cad unul dup-altul,
În partea cealaltă a firii,
Ca secerați de o mînă părelnică,
Atentă să nu risipească vreun bob.
Treci cu istoria, cu tălpile goale, pe miriște.
Îi vezi grija de-a pune, în lunecare, capeții paielor jos
Să nu înțepe-nainte de ardere
Și te gîndești… ce-o să rodească la anul
După atîta grijă frățească de ștergere-a urmelor
După atîta-ncercare de Abel
Să-i ușureze lui Cain clipa de după,
De șaptezeci de ori cîte șapte,
La nesfîrșit…
În ziua în care Sfîntul Matei și-a luat nume de om:
Boilă.

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4249 posts on Presa Oradea.


Contact the author

2 Responses to “Ziua în care Sf. Matei și-a luat nume de om: Boilă”

  1. Matei spune:

    Multumim!

  2. Ramona Băluțescu spune:

    Cu drag și tristețe.

Trackbacks/Pingbacks


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Mai crezi și acum că votul tău nu contează?

Acum, când niște „oameni în alb” au venit la tine în curte și ți-au omorât porcul promițându-ți bani la sfântu’ așteaptă, când ai văzut cu ochii tăi, oameni nevinovați, loviți cu bestialitate și gazați de jandarmi aflați în subordinea oamenilor din PSD, acum, mai crezi că votul tău nu contează?
Cum s-a ajuns la asta, cu un guvern care a mărit salarii și pensii (este drept, înghițite într-o bună parte de creșterea prețurilor, de mărirea ratelor la bancă) care are o creștere economică istorică, etc? Să fi ajuns românii la un nivel la care nu mai pot fi cumpărați atât de simplu și nu acceptă marea mită națională. „Vă dăm niște bani în plus, dar lăsați-ne și pe noi să ne scoatem hoții din pușcării, să furăm în continuare”. Toate astea s-ar mai fi întâmplat dacă ați fi ieșit la vot? Iar cei care ați votat PSD, ați votat pentru ca vouă sau celorlalți, oameni simpli și cinstiți, să li se ia porcul din curte sau copiii, părinții, nepoții, plecați în pribegie pentru o bucată de pâine mai bună, să fie bătuți cu bestialitate pentru simplul fapt că vor să aibă unde se întoarce, când tot exilul ăsta economic se va trermina? Ați votat pentru asta? Dacă da, înseamnă că meritați tot ce vi se întâmplă!

Citește mai mult