Categorized | Oradea

A început reabilitarea Podului Sf. Ladislau!

De marţi, 15 septembrie 2015, Podul Sf. Ladislau din Piața Unirii a intrat în renovare. Un utilaj a început să demonteze bordurile de piatră, după care se va trece la frezarea asfaltului și decaparea până la structura de grinzi și tablier a podului. Va uma apoi ridicarea întregului ansamblu în vederea refacerii aparatelor de reazăm.

Decizia de reabilitare a podului a fost luată pentru că, din 1954 de când podul a fost construit, nu a fost reparat niciodată. Conform expertizei realizate de firma Aquacons SRL, podul se află într-o stare nesatisfăcătoare.

Studiul a evidenţiat degradări și defecte care trebuie remediate de urgenţă: partea carosabilă și îmbrăcămintea de pe trotuare prezintă degradări multiple, gropi, făgaşe, parapetele pietonale au fisuri și crăpături, gurile de scurgere sunt înfundate, cu tuburile de prelungire corodate, în zonele de rezemare a tablierului central sunt degradări datorate infiltrărilor de apă cauzate de degradările rosturilor, degradarea avansată a zidurilor de sprijin de pe ambele maluri, amonte și aval de pod, degradarea scărilor de acces și a lucrărilor de protecție a malurilor etc.

Ținând cont și de faptul că în acest an au loc lucrări de reabilitare la Piața Unirii, administrația locală a decis să reabiliteze și acest pod. Lucrările sunt executate de S.C Firesta-Fiser Rekonstrukce Stavby A.S, care a câștigat licitația cu o ofertă de peste 5,1 milioane lei. Durata de execuție a lucrărilor este de 6 luni.

„În limita posibilului, accesul pietonal va fi menținut pe trotuarul din amonte. Totodată, Primăria Oradea roagă pietonii să se limiteze la folosirea trotuarului pentru a preîntâmina producerea unor accidente”

a declarat inginerul Leontin Pătcaș – șeful Biroului Drumuri Publice din Primăriei Oradea.

Podul Sf. Ladislau face o legătură importantă între zonele funcționale și rezidențiale ale orașului.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4394 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult