Categorized | Oradea, Naţional

Prietenul unui orădean decedat în Colectiv: „Atât de mult mi-ar plăcea ca totul să nu fie decat o farsă grotescă”

Nici orădenii nu au stat indiferenţi la auzul veştii că 32 de oameni s-au stins şi alţi 90 sunt internaţi în stare gravă la mai multe spitale din Capitală, s-au trezit luni dimineaţă şi au mers să doneze sânge. Printre cele 32 de persoane decedate s-a aflat şi un orădean, Ioan Tripa, cunoscut de priteni drept Kuki, care se stabilise în Bucureşti.

Numărul donatorilor de la Centrul de Transfuzie din Oradea s-a dublat luni, comparativ cu zilele trecute, în urma tragediei din Bucureşti.

„A fost un moment în care lumea a empatizat cu victimele. Din cauza a ceea ce s-a întâmplat în Bucureşti, numărul donatorilor care au venit la Centrul de Transfuzie Oradea s-a dublat. Ne confruntam cu o scădere a donatorilor.

Până la ora 11.00 au fost 60, dar probabil până la închidere, se va ajunge la 80. Noi vom sta aici până când sunt donatori, toată săptămâna. Au fost astăzi (n.r. luni, 2.11.2915) şi 20 de persoane de la poliţie. Îi chemăm pe orădeni să vină să doneze sânge, va fi în continuare foarte mare nevoie pentru că victimele vor intra în intervenţii chirurgicale”

a spus Beatrice Leahu, psihologul Centrului de Transfuzie Oradea.

Cu prietenii sau singuri, orădenii au aşteptat cuminţi pe scaunele din sala de aşteptare a Centrului de Transfuzie, pentru a intra în cabinete.

„Am venit să donez pentru cei de la Bucureşti. A fost lume dimineaţa, stăm de o oră şi ceva. E un gest normal pentru că ar putea fi oricare în locul lor, putea să fie copilul meu acolo”

a spus una dintre donatoare.

Luni seară, în Parcul 1 Decembrie din Oradea, câteva sute de orădeni au venit să aprindă o lumânare pentru victimele din clubul Colectiv, mai ales că printre ele s-a aflat şi un orădean. Evenimentul a fost organizat de evenimenteoradea.ro.

Orădeanul a fost prea aproape de scenă!

Printre de cei 30 de oameni care au murit vineri seara în clubul Colectiv din Bucureşti, a fost şi un orădean. Ioan Tripa, cunoscut de priteni drept Kuki, absolvent al Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti, a mers la concert cu un prieten pentru că îl cunoştea pe unul dintre chitariştii trupei Goodbye to Gravity. Prietenii spun că probabil, din acest motiv, s-au aflat chiar lângă scenă şi nu au avut cum să se salveze.

Vestea a cutremurat-o pe sora orădeanului care a sperat până în ultima clipă că nu era vorba despre fratele ei.

„Nu ştiu nimic de Kuki, ziceţi-mi dacă ştiti ceva, God help! Măcar să ştiu unde să-i aprind o lumânare”

scria ea pe o reţea de socializare.

„Dragi prieteni, dupa 36 de ore de căutări, l-am găsit şi pe Andrei la IML. Nu a fost vorba de fapt de greşeli în spitale, cum am crezut sau sperat, ci de dificultatea de a identifica cele 3 corpuri rămase neidentificate la IML, printre care se numără si cel al lui Claudiu Petre. Iresponsabilitatea şi goana după profit ne-au costat doi prieteni buni, Andrew Peter si Kuki Tripa. Odihnească-se în pace cei 29”

scria duminică o altă prietenă pe reţeaua de socializare.

La auzul veştii tragice, mai mulţi prieteni au postat mesaje de condoleanţe pe aceeaşi reţea de socializare:

„Atât de mult mi-ar plăcea ca totul să nu fie decat o farsă grotescă. Rămas bun, dragă prietene. Dumnezeu să te odihnească şi să te aibă în pază”

a scris unul dintre amici.

Corpul neînsuflețit al lui Ioan Kuki Tripa era depus acasă, în str. Ioan Inculeț nr.24, (lângă Spitalul de Arși) din Bucureşti. Înmormântarea a avut loc marţi, 3.11.2015, la Cimitirul Bellu Catolic.

Potrivit ultimului bilanţ, până marţi, 3.11.2015, în incendiul de vineri noapte de la clubul Colectiv au murit 32 de persoane, iar alte aproximativ 130 sunt internate în mai multe spitale din București, peste 50 fiind în stare critică sau gravă.

Luni, 2.11.2015, cei trei patroni ai clubului Colectiv – Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu – au fost reținuți luni, pentru ucidere din culpă, iar marţi procurorii au cerut Judecătoriei Sectorului 4 arestarea lor preventivă pentru 30 de zile. Tot marţi, 3.11.2015, procurorii Parchetului instanţei supreme şi poliţiştii au ridicat de la Primăria Sectorului 4 mai multe avize şi acte legate de firma care deţine clubul Colectiv.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4061 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

  • Victime colaterale, ce facem?

    PSD a promis românilor facilități de Mercedes deși știa că are în curte o Dacie veche și ruginită, iar oamenii, mulți și needucați (sunt și excepții, dar campaniile sunt făcute pe majorități), au căzut în capcană. După această manipulare, Dragnea avea două variante: să mintă cu nesimțire cum au făcut și ceilalți înaintea lui sau să „vândă țara la bucată”, să compromită iremediabil din punct de vedere economic și politic România pentru a-și ține, măcar în parte, promisiunile. Lupta s-a dus pe două fronturi. Atacul constant împotriva justiției, pentru a scăpa camarila din fruntea partidului de dosare penale și căutarea mijloacelor de a fura bani. Nu doar pentru propriile buzunare ci și pentru a achita nota campaniei electorale.
    În mediul acesta toxic unde oamenii sunt mințiți zilnic și sunt atât de naivi încât cred aceste minciuni, nu poate crește, nu se poate dezvolta nimic trainic. De 25 de ani România a evoluat (cât a evoluat) în ciuda acestor maimuțe în costum, nu ajutată de ele. Țara s-a golit de toți cei care au vrut să facă ceva aici pentru că nu au fost lăsați, pentru că nu au avut stomac să dea șpăgi sau să se scufunde în butoiul cu dejecții politice. Ceilalți au continuat să urle în pustiu, ignorați de masa needucată și de sforarii politruci, redundanți pentru occidentali pentru care legile, normele și regulile nu au nevoie de avocați, sunt de la sine înțelese și respectate.
    Democrația a devenit o otravă devreme ce nimeni nu s-a îngrijit ca tinerii, ajunși la maturitate astăzi, să fie capabili să gândească, preferând să fie păstrați la nivelul unor analfabeți ca implicare, cunoaștere și conștiință civică, potriviți pentru a pune ștampila unde trebuie. Conducerea poporului nu prea își are sensul aici unde votul oricărui profesor universitar este anulat de sute de mii de analfabeți păcăliți cu promisiuni deșarte și manipulanți cu vidanje televizate. Așadar, victime colaterale, ce facem?Citește mai mult