Categorized | Opinie/Pamflet

PR-ul de tragedie. Catolicii au și ei uscăturile lor.

Se clatină lumea. De pleci urechea la pământ, sigur ceva o să sune altfel decât ieri, decât un alt ieri. Și sigur sunetul acela din trecut nu va mai fi la fel nicicând. Nu mai suntem siguri, nu ne mai tihnesc multe. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi avem mâncare pe masă, acoperișuri și ne pică bine lipsa unei arme la tâmplă. Dar, pe lângă mizeriile care se întâmplă în lume, suntem bombardați de manipularea cu care ne asaltează cei de lângă noi, cu diverse motive și prin varii mijloace. Sau cu prostia lor gureșă, poleită, oferită ca normă. Presa, biserica, rețelele de socializare, medicii, armata, pompierii – toți – mai mult sau mai puțin – devin hultanii unei hălci de imagine, de „relații publice” („PR” – cum s-a încetățenit termenul și la noi), zguduindu-ne și mai mult, ades fără chiar să sesizăm intențiile lor, peticul de cer spre care mai privim. Nu aveam arma la tâmplă dar, acum, parcă o simțim. Grație LOR, a celor ce se ocupă cu PR-ul de tragedie.

Era pâinea aceea pe care o împărțeam în Revoluție, toți. Mai întâi soldaților, după ”Armata e cu noi”. Apoi între noi, până când coltucii au ajuns pe jos, de prea mulți, de lipsă de nevoie. Noi împărțeam pâine, încă, pe când alții deja își trasau viitoarele posturi. Așa e și acum. Se întâmplă tragedii în țară, în lume. Colectiv, apoi… Paris. Gura lumii e slobodă. Mulți își dau drumul la gură uitând de noțiunea de doliu, de doliu interior, de jelire, de respirație altfel. Se spun prostii. Chiar și idioții au Facebook, se plimbă cu tramvaiul și vorbesc, scriu comentarii la articole ale altora, poate o idee mai puțin îngălați la minte.

Problema începe când cei… o idee mai deșteptați… sau cei pe care îi considerăm persoane publice (categorii care, desigur, nu se suprapun neapărat) suflă în aripile problemei, canalizând-o spre ce le e lor bine. Spre ce îi ajută pe ei să-și strunjească imaginea ca pe o bilă pe care o vor arunca spre popice, pentru propriul scop, indiferent cine va rămâne în picioare, după.

Poate nu toți știm să acordăm primul ajutor, poate nu toți putem rupe din buzunar un bănuț care să schimbe în bine soarta cuiva lovit. Dar toți am putea ÎNCERCA măcar să ne ferim de manipulări ordinare. Să judecăm mai drept stând, poate, mai strâmb, dacă e nevoie. Să nu devenim răspândacii panicii nejustificate, să nu generăm haos din care să ne culegem cununi. Și să fim consecvenți cu linia valorilor, a instituțiilor dinspre care spunem că ne revendicăm.

Dorința Papei Francisc – „palmată” în multe locuri

Am vorbit despre ce au făcut și ce n-au făcut ortodocșii și patriarhul Daniel Ciobotea, după drama din Colectiv. I-am pomenit și pe catolici, tangențial, atunci. Au venit atentatele din Paris. E timpul lumii catolice, care, iată, a fost zgudiută și ea de la rădăcini, să aibă o părere. Nu mai este vorba despre o țară majoritar ortodoxă unde arhiepiscopul catolic al capitalei se duce să-și plece genunchiul la drama unui club ce a ars din cauza izolației precare și a lipsei controalelor, înainte ca preoțimea ortodoxă să fi aflat ”de sus” că ”preotul merge unde e chemat”. E vorba despre un stat cu mai mult de jumătate din cetățeni declarați catolici. Care este discursul de imagine în macrocosmos, cum se transformă el în România, în comunitățile catolice?

Papa Francisc și-a arătat foarte clar dorința ca lumea catolică să ajute pe cei veniți în Europa din zonele musulmane, fugind de războaiele din țările lor. A rugat ca fiecare parohie catolică să adăpostească măcar o familie de migranți (termen folosit mai des, acum). Exemplul este dat chiar de primul locatar al Vaticanului, care nu doar a trasat sarcini ci a făcut a însuși Vaticanul să devină casă pentru refugiați.

Cu toate acestea, multe voci din lumea catolică, la toate nivelele, s-au împotrivit dorinței papei sau au făcut ca aceasta să treacă neobservată. După atentatele din Paris, vocile unora dintre catolici au devenit și mai hotărâte în a spune că nu se doresc migranți în parohii, că musulmanii nu ar trebui să calce în Europa. Undeva pare a fi o profundă problemă de cateheză și de informare. De comunicare în care credincioșilor să li se aducă aminte că cei care suferă nu se triază după locul nașterii sau după religia pe care o practică. Ce fac intermediarii între dorința papei și tensiunile de jos, de la nivelul parohiilor – cardinalii și episcopii? De multe ori, nimic. Și așa se cern de la sine creștinii cu numele și cei ce mai au legătură, totuși, cu ideea. Într-o Europă ce încă se încăpățânează să se declare creștină. Pentru cât timp, însă?…

Răspunsul Vaticanului despre discursul viitor al papei: „De o sută de ori, da!”

Imaginea, relațiile publice, comunicarea nu sunt deloc lucruri de ignorat la nivelul conducerii Bisericii Catolice. Asta, la Vatican. Există structuri bine definite și extrem de eficiente care vorbesc ”orașului și universului” despre doctrină dar și despre evenimente. Despre cum ar trebui să fie un catolic dar și despre evenimentele punctuale ale lumii catolicismului. Desigur, cum nici tragedia din București, din Clubul Colectiv, nu a scăpat atenției Papei Francisc, care a trimis mesajul său de solidaritate și încurajare, cum ar fi fost să nu se vorbească, dinspre Vatican, despre cealaltă zi sângeroasă de vineri, de 13 noiembrie, cea care a paralizat Parisul? Dar, dincolo de mesajul papei, care condamnă terorismul și cere măsuri, rămânea o întrebare, pe care nu am auzit-o pusă zilele acestea. Venită dinspre și pentru nimicnicia celor care cârtesc prin parohii și care cârâie cu jumătate de gură pe rețelele de socializare: ”Na, vă mai trebuie refugiați în Europa?”

Probabil sute de ziariști din toată lumea au asaltat, zilele acestea, telefoanele și mailurile celor abilitați să precizeze pozițiile șefilor de state și ale liderilor religioși ai lumii. Dar întrebarea mea, ca ziarist care urmărește îndeaproape viața lumii catolice, se adresa purtătorului de cuvânt al Papei Francisc, monseniorul Federico Lombardi. Care mi-a răspuns în sâmbăta de imediat de după atentatele din Paris, la telefon, și care, obosit dar cu calmul și bunăvoința pe care i le cunoaștem, mi-a oferit răspunsul dorit.

Întrebarea a fost aceasta: ”Monseniore Lombardi, în contextul atentatelor de ieri de la Paris, discursul Papei, care cerea credincioșilor catolici să-i ajute pe refugiații sosiți în Europa, va rămâne același, solicitând și pe mai departe acest ajutor?” Răspunsul a fost cel pe care îl speram: ”Da, de o sută de ori, DA!” Un răspuns oferit în exclusivitate publicației Oradea Press dar care, în diverse forme, sper că va ajunge în toate colțurile lumii catolice, pe unde păianjenii ne-iubirii de semeni își mai țes pânza. Cei care suferă trebuie ajutați. Papa Francisc nu se va răsuci ca o floare a soarelui speriată de neguri. Nu va tăcea ca, mai apoi, să se spele pe mâini, ca Ponțiu Pilat, referitor la refugiați. Cei care suferă trebuie ajutați. Se aude? Se înțelege? CEI CARE SUFERĂ TREBUIE AJUTAȚI!

Mulțumesc Papei Francisc. În nume personal și în numele umanității. Pentru că e obositor să tot explici treaba asta cu ”cel care suferă trebuie ajutat” acestor deosebit de ”buni creștini” care sunt, de fapt, creștini de duminică. Sau nici atât. Și care se bălăcesc în nenorocirile altora ca porcul în noroi, cu deosebita plăcere de a-și lustrui propriul nume, doar. Și îți dă un strop de putere ca, în argumentația ta față de acești indivizi, să poți adăuga: și Papa Francisc gândește așa. Mai ales când e vorba de presupuși catolici. De cei care se declară, măcar la recensăminte și pe rețelele de socializare, catolici.

Ascultați un papă al comunicării!

Am fost în septembrie la Vatican, cu o scrisoare legată de situația Bisericii Catolice din România în relația cu statul și cu celelalte culte de aici. După ce mi-am oferit cărțile și textul pregătite pentru Papa Francisc, am avut răgazul de a îl fotografia pe liderul Bisericii Catolice în dialog apropiat cu oamenii din întreaga lume care fuseseră îngăduiți până la el. Am putut realiza câteva portrete de aproape, deosebit de interesante, care au același punct comun: un papă care s-a uitat în ochi la fiecare dintre persoanele cu care s-a intersectat și cu a schimbat câteva cuvinte, care a trecut de la o limbă străină la alta pentru a putea comunica, fiind atent la fiecare dintre acești oameni. Un leader și, în același timp, un părinte. M-a mișcat să îl pot prinde în aceste fotografii, atât de deschis comunicării cu toți cei din jur. În urmă cu câțiva ani îl fotografiasem pe patriarhul Daniel Ciobotea la Arad, cel care nu-merge-nechemat-la-o-tragedie, dându-și mânuța la pupat profesorilor universitari de la nu-știu-ce așezământ universitar de la Arad, și uitându-se superior în altă parte când oamenii aceia se făceau echer în fața lui. Câtă diferență…

Ce jalnic este discursul patriarhului Daniel de după drama din Colecțiv, ce trist a încercat să ”se scoată” cu o a doua ieșire la rampă, cerându-și scuze pentru că noi, tâmpiții de noi, nu i-am fi înțeles bine cuvintele. Mai apoi a zburat din post și purtătorul lui de cuvânt, preotul Constantin Stoica, într-o încercare disperată de a cosmetiza imaginea Bisericii Ortodoxe Române. Bine, nu că nu este un lucru bun că a fost schimbat Stoica. Dar mă întreb câte tone de sulemeneli ar trebui să-și tragă peste rictus BOR-ul ca să fie perceput ca altceva decât instituția hrăpăreață care este, condusă de un individ ce nu se va putea niciodată, absolut niciodată îmbrăca firesc în apelativul de ”părinte”…

Mă uit la Biserica Catolică. La actualul papă. La purtătorul său de cuvânt. Nu am văzut un porumbel zburând din gura Papei Francisc (și a avut și el câțiva) care să fie altfel decât alb, altfel decât folositor sau măcar luminos umanității. Chiar și în problemele tabu în care BC încă se arată rigidă și evazivă, a lăsat puțină speranță. Este salutară numirea, de curând, a noului arhiepiscop de Bruxelles în persoana lui Josef de Kesel, până atunci episcop de Bruges. Ierarh care deja s-a evidențiat printr-o poziție interesantă, de deschidere față de persoanele gay și care nu are probleme în a discuta despre celibatul preoților catolici și despre hirotonirea femeilor. În cazul în care v-a scăpat informația din intertitluri, vorbesc, da, despre Biserica Catolică! Unde purtătorul de cuvânt al unui papă cu peste un miliard și încă vreo 250 de milioane de credincioși și-a găsit de fiecare dată timp să răspundă legat de viața acestei Biserici. Unde papa însuși își găsește timp pentru fiecare dintre mărgicile care compun salba neagră a umanității, cum a fost nenorocirea noastră, din Colectiv. Nechemat.

La UVT, curs despre însușirea de imagine, după Colectiv

Să ne întoarcem în țară. Înainte de a arunca un ochi la catolicii noștri, aduc o piesă despre cercetarea asupra PR-ului, aici. La universitatea de Vest din Timișoara, unul dintre profesorii ce predau la masterul de Mass Media și Relații Publice aduce, la scurt timp după drama din Colectiv, studenților săi, o temă de gândire ancorată în realitate: cine și cum și-a făcut PR-ul din această dramă? Unul dintre studenți, pe care cu ușurință îl poți asuma ideii de rocker, protestează legat de alegerea temei. Totuși, se ajunge la o discuție, după stabilirea unui numitor comun: că nimeni, tatuați-netatuați, rockeri-nerockeri, nu a identificat vreodată un satanist. Asta în circumstanțele în care preoți ai BOR și exponenți ai vieții publice din România au arătat cu degetul spre cei care au murit în Colectiv. Chiar dascăli de la Universitatea de vest Timișoara și Politehnica Timișoara. Chiar presupus artiști ai Bucureștiului, ai Oradiei. Chiar presupus scriitori. Chiar… Chiar mulți.

Lumea s-a scindat iar, ca în cazul eutanasierii câinilor, ca în cazul cianurilor de la Roșia Montană, ca în cazul violatorilor din Vaslui, ca în alte cazuri în care te-ai uitat în lista ta de prieteni, în cercul de amici și colaboratori și te-ai întrebat cum fras ți-au ajuns aproape unii oameni. Pentru că, în unele lucruri, o situație respinge griurile, e albă sau neagră, și așa se cern oamenii și valorile lor.

Deosebit de inspirat, după mine, acel curs. Și viu. Și dezghiocător de coji de nucă. Pentru că, dincolo de durere și oroare, fenomenul social al ”împărțirii de imagine”, al revendicării și întinării ei, există. Și trebuie să existe și oameni specializați pentru a sesiza acest fenomen , pentru a-l studia și, eventual, explica altora – toate acestea ducând la o cerere de onestitate mai mare din partea liderilor sociali, la capacitatea de a arăta cine își face cu adevărat datoria și cine e doar în căutare de baie de imagine. Ducând la a se reduce manipularea. S-a discutat despre capitalul de PR însușit de către medici, pompieri, diversele biserici, comunitatea rockerilor, presă și chiar… de către centrele de donare a sângelui, dintre care cel din Oradea a manipulat sensibilitatea cetățenilor, făcându-și stocul propriu de sânge după ce a ieșit pe afiș cu drama celor din Colectiv.

Și totuși, ce faci când alt dascăl vorbește despre ”ritualuri sataniste”, când un preot ațâță teama, sporind dezinformarea, când cei cu pretenții de persoane publice, din lumea artei, ne explică ”pedepsirea prin foc” sau cer explicit moartea refugiaților pe care un papă încearcă să-i înghesuie sub pulpana sa albă?…

Există aici, în orice societate, două mari munci de respingere a manipulării, a dezinformării, a grotescului, a nesănătosului. Sigur, ambele pornesc având la bază un elementar bun simț. Dar, dincolo de existența apriorică a bunului simț, se cere puțin mai mult, și anume acțiune. Atunci când însoțirile devin înhăitări și când amiciția devine gașcă sau clică, e nevoie de puțin mai mult decât de plecarea ochilor. Decât de întorsul spatelui, chiar. Așadar e rolul societății de a cerne și elimina ”falșii profeți”, nemaioferindu-le audiență sau chiar protestând împotriva prestațiilor lor făcute fie din dor de imagine, fine având cheița unor Servicii înfiptă în spate. Iar al doilea rol revine instituțiilor lezate sau maculate de către prestația jalnică a unor persoane care se revendică de la ele.

Politehnica Timișoara a anunțat că va lua în discuție cazul cadrului didactic care a vorbit public (Facebook-ul și alte rețele de socializare se consideră spațiu public și fiecare dintre noi este responsabil față de ce postează) despre ”ritualurile sataniste” din Colectiv. De asemenea, și prestația unui scriitor certat cu gramatica a fost amendată public, pentru același gen de afirmații, în presa timișoreană. Ce se întâmplă în București, în Oradea?

Arbitri ai eleganței. De maidan.

Cazul cântăreței de jazz și operă Ozana Barabancea a fost făcut cunoscut de către presa centrală, după ce, imediat după incendiul din Colectiv, persoana respectivă a postat, pe pagina sa de Facebook, un enunț ciudatdin partea unui om care se revendică din tagma muzicienilor: “Ce lansare de CD a fost azinoapte în club Colectiv? Ce versuri promovau artiștii aceia? Ce promovau ei? o schizofrenie mentală…săvibreze nenorocirile și gândurile negative. Nu vindeca nimic, dincontra. Sper să nu ajungă pe piață asemenea chemări negative și să fie un semnal de alarmă pentru noi toți. Farell a compus Happy și noi compune invitații la ură și uitarea sinelui. Mantra este o rugă sfântă. Titlul albumului este o jignire la adresa spiritualității.

Din păcate, ce au scos pe gură, aia s-a întâmplat. Suntem în a 5-a dimensiune. Tot ce gândim se materializează mult mai repede ca înainte. Avem o demonstrație tristă făcută azi noapte în clubul Colectiv. S-a murit în colectiv. Cui îi face bine să meargă noaptea în locuri obscure și să bea, să și-o tragă prin WC-uri și să vomite apoi în taxi? Doar pentru că e…cool?” Am să citez doar un titlu din cele care au apărut laolaltă cu articolele ce tratau speța, al Evenimentului zilei: ”Pe Ozana Barabancea o urăște toată lumea! Cel mai cinic mesaj pe care putea să-l scrie un român în aceste momente”. Este trist că s-a ajuns ca un om cu pagină pe Wikipedia, dascăl și artist, poate să dea societății ceva încadrabil în acest gen de titluri. În mod cert, societatea nu va uita iar imaginea de ”trend setter” a solistei va avea de suferit.

Era, însă, Ozana Barabancea un ”trend setter”, un ”arbitru al eleganței”, așa cum se spunea mai demult? Întoarcerea la lumea catolică o facem printr-un exercițiu de imagine care leagă această solistă de un auto-proclamat artist al Oradiei, care semnează ca ”regizor Horia Balint”, ”Horacio Ballint” pe Facebook și ”Ippolito” pe portaluri publice de nișă. Și ca mare greco-catolic declarat. Cu tristețea că am greșit și eu cândva folosind titlul de ”regizor”, fără ghilimele, atunci, legat de persoana sa, nu voi analiza prea mult postările sale – toate publice – le voi lăsa a curge.

29 septembrie. ”Am facut o poezioara. Sper sa va placa. Sunt curios cate like-uri am sa primesc si cine imi va da like. Cine imi da like inseamna ca e persoana de qualitate, anti basisto-pedelisto-udrista Cui nu-i place sa crape ca insaeamna ca e pedelisto-basist Deci poezioara-Blestem este asa: Sa crapi in mortii ma-tii tarfa PEDELISTA Gorghiu din Tecuci/Sa ti se usuce limba cand madularul sifilitic a lui Blaga in gura-ti de vipera il sugi/Sange sa tasneasca din ale tale imputite buci/ Cand aia smochinita a impotentului prusac hapsana o apuci/ Ziua de maine tu sa nu apuci/ Gorghiu Alina, catea turbata din Tecuci!” Solista Barabancea laudă această creație: ”Ai talent…….cu carul. .dar asa ti l irosesti. Ai vreo cauza nobila ?:) te pup”. Vine și răspunsul: ”Sarut mana Ozana Am si o cauza super nobila la care lucrez acum. In privat o sa iti spun ca deocamdata e un proiect in lucru si nu il fac public Proiectul este fabulos si ataca o tema care stiu ca iti place…..”

”Cauza nobilă” este spectacolul cu Traviata, din Oradea, din acest weekend. Realizat cu Opera Vox din Cluj. Entitate condusă de Ioan Vrășmaș care, atunci când nu a reușit a pune mâna pe postul de director al Operei din Cluj, spunea: „Unul dintre membrii comisiei se numeşte Costin Popa. Noi în instanţă i-am cerut acte doveditoare să vedem cu ce se ocupă acest individ, să ne arate măcar o diplomă cum că a terminat un liceu de muzică. A spus că a stuidat muzică în particular şi ne-a pus la dispoziţie o diplomă în fizică. Eu am trei licenţe. Nu mi se pare normal să vină un absolvent de bacalaureat să mă evalueze”. Ar fi interesant de aflat dacă Ioan Vrășmaș a avut vreo curiozitate legată și de diplomele de specialitate și atunci când a fost vorba de ”regizorul” Horia Balint.

În afară de ”duetul” Balint – Barabancea, ”regizorul”, care, la cei 47 de ani ai săi a prins și și dezinformarea, înfierarea și mânia proletară tipice regimului anterior, oferă păreri despre dramele actuale și modalități de rezolvare, rupte mai degrabă din Evul Mediu:

„RUSINE ROMANIA! RUSINE CORUPTIEI DE LA MITICII DE BUCURESTI CORUPTI DE SORGINTE TURCEASCO- SUD SLAVO- BALCANICA! IATA LA CE A DUS CORUPTIA CELOR 10 ANI DE MIZERIE BASISTA … NE MOR TINERII IN CLUBURI IMPROVIZAT AMENAJATE ALE UNOR PATRONI BASISTI CARE AU DAT SPAGA LA PRIMARIE SA POATA SA FUNCTIONEZE NEAUTORIZAT, SARBATORIND SERBARI SATANICE PERMISE DE ACEST STAT CORUPT BASISTO-JOHANNIST.. IATA LA CE A DUS CORUPTIA DIN ROMANIA SI MAI ALES DE LA MITICI!”

„S-A ANUNTAT TERORISTII SIRIENI AU FACUT MACELUL LA PARIS.. EUROPENI TREBUIE SA EXTERMINAM ARABII SA NU MAI LASAM NICI UNUL IN EUROPA.. OMORATI ARABII DIN EUROPA!”

„Sunt satul de toate curvistinele puturoase care o sug de pe la 14 – 15 ani pe bani, daca sunt platite stau ca iepele la gang bang si cu 25 de masculi odata, practica pe bani DP, golden shower, si alte perversiuni doar banii sa iasa IAR DACA NU SUNT PLATITE SE DAU DREPT VIOLATE SI MERG LA ACCES DIRECT IN EMISIUNE LA MAMA CURVELOR MOLDOVENCE AIA INCULTA SIMONA GHERGHELE SA SE PLANGA IN DIRECT SI SA SE FACA VEDETE!.. M-AM SATURAT!”

„KOVESI SA CRAPI IN MORTII MA-TII, VACA BASISTA CE ESTI! CORUPTO! NESIMTITO! PUTUROASO! PARVENITO! HOATO! INFECTO! CANALIE! SA TE BATA DUMBEZEU CODRUTA KOVESI!”

Parcă nu e strategic să vorbești de ”morții mă-sii” legat de cineva care conduce o instituție, DNA-ul, care tocmai are pe rol un proces cu episcopul tău. Dincolo de asta – ”serbări satanice”, ”omorâți arabii din Europa” și, puțin mai demult, fata violată din Vaslui ca și ”curviștină puturoasă”. La cealaltă mână, episcopul greco-catolic de Oradea îngenunchind lângă cei care se strânseseră să-i plângă pe cei din Colectiv, arhiepiscopul romano-catolic de București făcând același lucru în Capitală, papa cerând jrutor pentru refugiați. A, și cântăreața de operă Virginia Zeani transmițând din Statele Unite ale Americii un cald mesaj de solidaritate cu cei care au murit la Colectiv: ”Am urmărit tragediile din Ţară prin internet. Sunt alături de Ţara întreagă şi sunt emoţionată de tot ce s-a întâmplat în aceste zile. Este o durere de nesfârşit pentru toţi şi sunt alături de Dumneavoastră rugându-ne împreună pentru viitorul poporului român. Cu toată emoţia trimit condoleanţe pentru toţi cei care au plecat dintre noi.”

Vedeți, asta înseamnă mai degrabă un artist. Sensibilitate și larghețe sufletească. Din păcate, numele Virginiei Zeani a fost legat de mai multe ori de numele ”regizorului” Horia Balint, fiind tratat ca o licență din care fiecare ia ce vrea, pe care o lipește unde vrea. Totuși, Virginia Zeani merita mai mult decât aceste amestecuri dubioase. În toamna aceasta au avut loc, la Oradea, două lansări de carte, în aceeași zi – „Episcopul Valeriu Traian Frenţiu. Scrisori pastorale, circulare şi discursuri oficiale (1913-1948)” și „Virginia Zeani. Portret”. De ce a trebuit ca istoricul Silviu Sana să-și vadă munca onestă amestecată cu ceva cu care nu avea legătură? Pentru că măgulirea Virginiei Zeani trebuia făcută cu cât mai mult public, indiferent cum, indiferent cu cine. Inclusiv cu ”regizorul” degrabă-doritor-de-moarte-semenilor, ca un bun greco-catolic ce se află, la cealaltă mână ”sensibilul artist” dedicând spectacolul cu Traviata celebrei soprane. Trist.

Nu am o problemă majoră cu faptul că orădenii aplaudă orice spectacol folosit ca pretext de un ”regizor” pentru a dezbrăca băieței la repetiții – inclusiv seminariști greco-catolici – și a le oferi haine sumare pentru scenă și de a duce orgii nejustificate în spectacole – am cu faptul că cineva care se prezintă catolic și monarhist, cu pretenții de persoană publică, poate atâta de ușor îndemna spre ură, spre omor, public. Ceva nu se leagă. Undeva, la greco-catolici, o cateheză nu a fost făcută bine, probabil. Pentru că o astfel de abordare e măcar ciudată la un presupus catolic. La un presupus monarhist. La un om.

„Regizorul” orădean amenință cu cuptorul. Ambasadorul Hurezeanu se distanțează.

Dacă arabii trebuie omorâți iar cei din Colectiv bifau ritualuri satanice, este, probabil, doar firesc ca ”regizorul” Balint să trimită la cuptor și niște evrei, printre nenumăratele sale afirmații antisemite. Asta ca să nu ne îndepărtăm de PR-ul de tragedie, despre care vorbeam: ”Ia de aici împuțitule de jâdan zăbălos de Alexandru Florian. Eu în costum popular românesc. Ia să te văd măi împuțitule ai tupeu să mă faci legionar? La cuptor cu tine! Bine v-a făcut Hitler!” Un link al unui portal no-name este prezentat, tot pe pagina ”regizorului”, cu explicația: ”Cititi aici adevarul istoric si apoi sa va mai aud ca in Romania a fost holocaust.”

Am o veste proastă: ”Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”. Treaba asta face parte din legile României. Iar președintele Comunității Evreilor din Oradea, inginerul Felix Koppelman, s-a întristat să audă de acest caz. Povestea nu se va opri la auzit.

De asemenea, l-am întrebat și pe ambasadorul României în Germania, Excelența Sa Emil Hurezeanu, ce ar spune cuiva care l-ar declara antisemit – mi-a răspuns, desigur, că ”Nu este cazul iar acea persoană nu are dreptate”. De ce am ajuns a-i amărî ziua – în care devenea Doctor Honoris Cauza al Universității de Vest din Timișoara – unui om cu adevărat de cultură al țării noastre? Pentru că presupusul om de cultură Balint declarase – tot public – după un eveniment: ”Io, Horacio ieri dupa masa prezentand lansarea de cartea a Doamnei Simona Vrabiescu Klehner, alaturi de distinsa si aristocrata Doamna Vrabiescu-Klehner, bunul și dragul nostru Episcop al Romanilor Uniti cu Roma Virgil de Oradea, distinsul Domn Emil Hurezeanu si alte personalitati marcante ale vietii culturale romanesti… Am avut un public minunat format din marea intelectualitate si aristocratie romaneasca oradeana in major parte greco-catolici. A FOST O DUPA AMIAZA SUPERBA INTR-UN MEDIU IN CARE EU MA STIU SIMTII PERFECT SI DUPA EVENIMENT AM AVUT ONOAREA SI PRIVILEGIUL SA CINEZ CU ACESTE MARI PERSONALITATI SI SA PETREC O SEARA ABSOLUT SUPERBA CU POVESTI EXTREM DE INTERESANTE SI CU OAMENI CU O OPTICA SI O GANDIRE SIMILARA CU A MEA.. A FOST SUPERB!” Nu am corectat greșelile de ortografie ale ”marelui greco-catolic” antisemit. Dar nu, oamenii aceia nu au o gândire similară cu a lui.

Vedeți, atâtea morți de care cei de lângă noi își bat joc așa de ușor… La Colectiv au murit atâția tineri… În Holocaust, cel din România, da, ce să mai spun?… Șova făcuse cândva aceeași greșeală – desigur, măcar nu la modul grobian – de a nega Holocaustul din România. Nimeni nu învață nimic, niciodată, oare?… Tot e timpul solidarității cu Franța – aș vrea să amintesc că, undeva în inima Parisului, e un muzeu – Mémorial de la Shoah – unde o sală întreagă e tapetată cu fotografii de copii care au murit în Holocaust. Poate cu bănuții obținuți de Vox Opera s-ar putea finanța un drum până acolo ”regizorului”, tot așa cum și Dan Șova a avut o călătorie inițiatică la Washington, la Institutul de Studiu al Holocaustului. Ar fi bine de știut dacă și după aceea ar mai dori să trimită vreun evreu la cuptor. Până atunci oferim linkuri de pe portaluri ceva mai demne de citat, pentru clarificarea situației:

http://www.yadvashem.org/yv/en/holocaust/about/04/romania.asp

http://www.observatorcultural.ro/A-fost-holocaust-in-Romania*articleID_3491-articles_details.html

Despre refugiați, de aproape

După ceremonia în urma căreia Excelența Sa Emil Hurezeanu a devenit Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara, ambasadorul a ținut un discurs legat de cartea pe care o lansa – „Pe trecerea timpului – Jurnal politic românesc 1996 – 2015”. Ne-a vorbit despre situația sa paradoxală de a fi ambasador într-un stat ce are a face, acum,I900 cu atâția refugiați, după ce, decenii în urmă, era el însuși refugiat în această țară.

Tot la această întâlnire am avut o discuție și cu Înalt Prea Sfinția Sa Ioan Selejan, mitropolitul ortodox al Banatului, care știam că fusese deja să vadă o sumă de corturi care ar urma să primească refugiați, în Județul Timiș. Într-un grup restrâns, mitropolitul, cunoscut pentru grija sa părintească pentru toate sufletele ce au nevoie de ajutor, ne-a povestit cum, la o conferință pe tema migrației, a fost îmbrățișat de o musulmancă după ce spusese că este sigur că cei cale își părăsesc țările din cauza problemelor își iubesc mai mult țările de baștină decât cele în care decid să se repatrieze…

Și totuși, cine sunt refugiații despre care nu se spune că ar juca fotbal cu capetele noastre, care trebuie omorâți toți – după ”regizorul” orădean și care, după alți catolici, chiar preoți, ar trebui să fie împinși afară din Europa?

Am cunoscut eu însămi o pereche de refugiați, toamna aceasta, în Timișoara. Cu o poveste impresionantă în spate. El, creștin, ea – musulmancă. Amândoi din Siria. Ea, în contact cu familia ei, pe Skype, pe Facebook, el… cu familia omorâtă, cu un frate rămas, de care nu mai știe de niște ani. Voiau să meargă mai departe, spre Germania, au rămas în Arad. Vor să lucreze cinstit, să învețe, sunt oameni sufletiști, vorbesc o engleză civilizată, vor să se căsătorească. Afacerea familiei lui era cu giuvaieruri – n-a rămas nimic din tot ce strînseseră de generații. Ea era studentă la litere – ar vrea să meargă mai departe la școală. Se simte absolut confortabil cu a folosi limba engleză, nu se strâmbă la nimic din ingredientele cu care îi vine pizza atunci când stăm la povești, îi promit că, de se va căsători cât va fi la noi, în vestul țării, o să-i cadorisesc eu tradiționalul șirag de prele al miresei europene.

Sunt oameni cu care vrei să legi o prietenie, oameni plăcuți, deschiși, pe care nu îi bănuiești că ar vrea să te fure sau să te detoneze într-o stație de autobuz. Și ca ei sunt mulți. Nu au o vină că s-au născut în Siria, că le-au fost omorâte familie, că a trebuit să-și pună avutul rămas într-o valiză și să plece. Sunt oameni față de suferința cărora trebuie să te pleci și să încerci să le înțelegi drama colectivă, ca popor, plecând de la atâtea alte individualități adunate, oameni cu chip și cu povești aparte, identități care se însumează într-un vârtej trist al destinelor . Respect prietenilor mei din Arad care le-au oferit acestui El și acestei Ea, sirieni, un loc unde să stea și posibilitatea de a se integra în societate – cu integrarea la nivel de hârțogării legale statul trenează încă, însă.

Cred că Papa Francisc e un nume îndeajuns de mare ca să fie urmat în deciziile sale – mai ales dacă este vorba despre a învăța despre iubirea de aproape, despre ce face preotul și ce nu, despre cum trebuie să fie credinciosul catolic și cum nu. Includ aici și alte greșeli de abordare gen ”PR de tragedie”, tot din lumea greco-catolică. Nu mi se pare consult ca un preot greco-catolic, ce se revendică, măcar prin hirotonire, tot dinspre Eparhia de Oradea, să prezinte enoriașilor săi (și nu numai) zeci de linkuri cu drama momentului, în timp ce se murea în Paris, în ritm de pistol mitralieră, inclusiv sugestia că drama din Colectiv și cea din Paris ar avea rădăcini comune.

Sigur, trăim în țări libere, dar nu vred că dorința bolnăvicioasă de a fi prezent cu păreri pe sticlă, la diverse televiziuni, poate să îi ieste unui PREOT o manipulace ce duce și la dezinformare, fie doar pentru auto-erijarea în ”strateg”, fie, eventual, pentru bifarea sarcinilor unor Servicii care își rezolvă agenda și prin această categorie de slujbași sociali. Și nu, nu e firesc nici să se inducă – mai mult sau mai puțin subtil – gândul că ”trezirea Europei” se va face prin alungarea refugiaților. Nici chiar pentru bomboana anunțării, ciclic, a emisiunilor unde ”părintele” obține să fie invitat pentru a-și da cu părerea cine ar mai trebui schimbat prin politica românească, în urma unor drame de… clădit imagine…

Nici nu știe săracul Papă Francisc peste ce supuși împărățește și că lupta sa cea mai mare este, cum se vede, cu cei ”ai casei”, cu catolicii săi scăpați din mâini, slujind interese străine de Biserica Catolică, sau doar indiferenți sau opaci empatic. Și indiferența costă. Pentru că, între papă și acești subiecți, cineva trebuie să știe cum să explice, totuși, ce înseamnă spiritul creștin. Mai ales în zilele negre ale planetei, dincolo de ”spectacolul” spălării picioarelor, din Joia Mare. Pentru că, altfel, acela rămâne doar spectacol ieftin. Și ar fi păcat.

* Mulțumesc prietenei mele Olenka Boucher pentru permisiunea de a folosi una dintre fotografiile realizare de ea a doua zi după atentatul din Paris și tuturor prietenilor din Paris care m-au ținut la curent, zilele acelea, cu situația de la ei.

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4326 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult