Categorized | Sanatate

Copiii voștri de mâine au nevoie de doctorii ce-s azi copii

Societatea Timișoara a dat în judecată Muzeul Banatului pentru că prezintă Expoziția „Our body: Universul Interior”. Mi se pare o greșeală a prietenilor și colegilor mei de la Societatea Timișoara, și voi explica aici de ce. Sigur, aș fi putut să le scriu privat celor din Societate. Dar mă uit la oamenii din jur, din oraș, la colegii din presă, la oamenii de la muzeu. Mai ales la oamenii din jur mă uit. Pentru că gâlceava aceasta nu este o dispută dintre două instituții ci este ca un fel de tablou grotesc al lui Bruegel, ca și „Lupta Carnavalului cu P(r)ostul”, în care intră mult mai mulți. În care intrăm toți. Și, după ce am citit platitudinile colegilor mei din presă, care informează căutând senzaționalul efemer dar uitând să aibă și păreri, cred că un punct de vedere ceva mai migălit ar putea fi util.

Să vedem care sunt acuzele celor care au deschis proces.

„Am depus în data de 16 februarie o plângere penală la Parchectul de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru profanarea de cadavre. Legislaţia din România are menirea de a proteja valori sociale care includ şi respectul datorat oamenilor după moartea lor. Ne referim la faptul că în considerarea vieţii pe care acel corp a purtat-o odată acelui corp trebuie să i se acorde respect.

În cadrul demersurilor în justiţie am arătat că reprezintă o lipsă de etică a expune nişte corpuri umane jupuite de piele cu organele interne expuse într-un mod care sfidează bunul simţ. Nu cunoaştem nimic despre cei cărora le-au aparţinut aceste corpuri. Am arătat că se obţine profit de pe urma acestei expoziţii fără a se arăta cauzele decesului sau un consimţământ venit din partea familiilor celor decedaţi. Noi am arătat că trupurile acelea devin o simplă marfă de pe urma căreia se obţin venituri băneşti”

a fost replica doamnei Anca Florescu, ce înțeleg că e avocat şi reprezentant al Societăţii Timişoara.

Din ce a apărut în presă – nu am fost prezentă la conferința de presă pe care am aflat că a ținut-o Societatea Timișoara pentru că, deși de regulă primesc mailurile lor, acum nu am primit vreo invitație – am văzut că în 16 februarie a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara o plângere penală împotriva organizatorilor expoziţiei „Our Body: Universul Interior” pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte. Apoi a ajuns la mine și comunicatul trimis de cei de la Societate, din care citez o parte:

„(…)Atragem atenția că decedaţii provin din China, o țară totalitară, condusă de regimul comunist, cunoscut pentru încălcarea drepturilor omului, astfel că, în mod firesc, la nivel internaţional s-a ridicat întrebarea dacă trupurile expuse nu aparțin dizidenţilor executați în închisorile chineze.

China este acuzată de tortură, tratamente inumane sau degradante folosite în mod obișnuit în sistemul de detenție chinez, de persecuții politice și religioase și de uciderea prizonierilor de conștiință aflați în închisorile chineze, în special practicanți Falun Gong, pentru a le vinde organele pentru profit, afacere organizată de sistemul militar. Aceste aspecte sunt documentate pe larg în rapoarte internaționale. Inclusiv Parlamentul European a adoptat la data de 12 decembrie 2013 o rezoluţie prin care condamnă recoltarea forţată de organe de la prizonieri de conştiinţă din China.

China este singura ţară care plastinează cadavre, fapt permis, considerăm noi, tocmai de contextul teribil al situaţiei drepturilor omului din această ţară. (…)

O echipă ABC News a efectuat cu ani în urmă o investigaţie în oraşul Dalian, unde se efectua plastinaţia. A descoperit că „universitatea” despre care se vorbea în acel caz era în fapt o baracă dintr-un ghetou al oraşului. Aici erau plastinate, în condiţii insalubre, cadavre aduse cu camionul – uneori pline de sânge – de la Biroul Securităţii şi Poliţiei din oraşul Dalian”(…).

Prieteni dragi de la Societatea Timișoara, cei de demult, cei ale căror nume nu le-am văzut, totuși, apărând legat de ciudățenia aceasta de acțiune – cum ați ajuns în postura de a duce numele Societății spre cenzurarea unei expoziții care promovează știința?…

Să luăm mai întâi la analizat replica doamnei avocat Anca Florescu. După DEX, „a profana” înseamnă „a trata fără respectul cuvenit lucruri considerate sfinte, a pângări, a batjocori, a necinsti, a terfeli”. Ar fi interesant de știut pe ce se bazează doamna avocat atunci când consideră corpurile prezentate în expoziție ca „pângărite, batjocorite, necinstite sau terfelite” – și dacă le consideră „sfinte” sau nu.

Doamna Florescu spune în continuare: „am arătat că reprezintă o lipsă de etică a expune nişte corpuri umane jupuite de piele cu organele interne expuse într-un mod care sfidează bunul simţ”. Aș dori să știu cum a ajuns la un verb tranșant, ca „a arăta”, pentru că eu nu cred că schița de demonstrație a doamnei avocat trebuie neapărat înzestrată și cu laurii reușitei. Așadar, doamna Florescu (și cei pe care îi reprezintă cu adevărat) cred că nu e etic ca ce avem pe interior să fie arătat. Sună oarecum inchizitorial, sună ca de Ev Mediu timpuriu. Doresc să prezint o fotografie pe care am realizat-o la București, la Spitalul Fundeni.

Vedeți, acesta este un ficat de om. Un ficat de om care a fost declarat în moarte cerebrală la Timișoara. Cadavrul lui (pentru că moartea cerebrală este moarte) a fost, așadar, după „arătarea” de mai sus, „tratat fără respectul cuvenit, pângărit, batjocorit, necinstit și terfelit” de niște ticăloși de medici din București, care primesc un salariu pentru asta, nepremițându-se îngroparea sa cu toate piesele din dotare. Ficatul a ajuns la București dus de echipa de medici, și, din cum vedeți după colorație, în momentul în care îl pozam (pângărind, la rândul meu, ce era de pângărit din corpul sfânt), deja se împrietenea cu un corp nou, terfelit și el și cu multe din chestiile componente puse indecent în afara corpului sau expuse nouă, terfelitorilor, pentru ca omul acela, ce era pe moarte, să poată primi o viață nouă. Fără ca motivul decesului celui de la care s-au recoltat organele să-l pot afla sau să iau legătura cu familia sa – pentru că așa prevede legislația statului totalitar România… Cum pozam un ficat al unei persoane decedate, cred că mă înscriu la profanarea de cadavre…

Știți de ce am făcut-o și unde am folosit imaginea aceasta? Am făcut-o pentru că unii dintre noi, cei din presă, încercăm să explicăm ce se întâmplă acolo unde voi, cei cu circumvoluții odihnite, nu puteți ajunge. Ca să înțelegeți. Și am folosit-o la materialul despre echipa de medici care a căzut cu avionul, în Apuseni, în ceea ce a fost numit cel mai bun material de atunci (de către pângăritori-medici), legat de drama respectivă. Și într-o expoziție (fără plată la intrare, ce e drept) cu fotografii din operații pe cord deschis și de la transplant, pentru a încuraja semenii să se documenteze legat de donarea de organe. După doamna Florescu, am senzația că sunt o nemernică…

Avocata mai spune că „se obţine profit de pe urma acestei expoziţii” și că „trupurile acelea devin o simplă marfă de pe urma căreia se obţin venituri băneşti”. Dacă nu mă înșeală memoria, Muzeul Banatului, ca și mii și mii de alte muzee din lume, a mai avut expoziții cu plată. Pentru că, știți, și muzeele trebuie să trăiască din ceva. Ciudat, chiar și medicii trebuie să trăiască din ceva – și ei chiar lucrează zi de zi cu trupuri. Și, hm… chiar și preoții trebuie să trăiască din ceva, chiar dacă nu lucrează cu nimic… Ciudat, asta nu revoltă pe prea mulți.

Nu există „marfă simplă”, atunci când este vorba de știință. Există „marfă compusă”, ca la medic. Dăm bănuțul iar omul acela, care s-a spetit ani și ani, la facultate, în rezidențiat, la specializări, ne spune ce avem, transformându-ne în „marfa” pentru care își ia salariul. Nu putem spera decât că salariul acela va fi unul justificat. Pentru care medicul a trebuit să-și învețe cursurile. Parte din a învăța este… ați ghicit – a porni de undeva.

Să vedem și comunicatul prezentat de avocată și de UNII dintre membrii Societății Timișoara (sigur, nu ar fi putut să se strângă toți acolo, dar se poate că unii nici nu au fost de acord cu această atitudine față de expoziție) – se vorbește de „China, o țară totalitară, condusă de regimul comunist, cunoscut pentru încălcarea drepturilor omului, astfel că, în mod firesc, la nivel internaţional s-a ridicat întrebarea dacă trupurile expuse nu aparțin dizidenţilor executați” și „uciderea prizonierilor de conștiință aflați în închisorile chineze, în special practicanți Falun Gong, pentru a le vinde organele pentru profit”.

Trec peste faptul că, atunci când vinzi ceva, o faci pentru profit (așadar cineva n-a gândit prea mult asupra textului comunicatului) dar, vedeți, China e mare iar o întrebare „ridicată” nu atrage după sine și un răspuns implicit. Dar ajungem și la practicanții Falun Gong. Cei de la Societate nu consideră util să mai folosească un rând și să spună ce e cu Falun-ul ăsta (ceea ce mă face să cred, iar, că jurnaliștii din Societate nu au o legătură prea mare cu acest comunicat) ci iau povestea ca pe ceva cunoscut. Poate și pentru faptul că doamna avocat e practicantă Falun Gong (sau măcar a fost), cum o arată mai multe poze din profilul său de Facebook, partea publică.

Nu mă deranjează că niște timișoreni se pozează în Parcul Botanic în poziții măcar ciudate dar, că tot vorbim de etică, am un semn de întrebare (sau „ridic întrebarea”, de vă e mai dragă exprimarea) cum s-ar încadra la „etic” să postezi poze cu copii de vârste mici care sunt puși să semneze petiții cu tentă politic-socială, și anume „a se opri persecuția asupra practicanților Falun Gong”.

În altă ordine de idei, cum ni se spune și că „Inclusiv Parlamentul European a adoptat la data de 12 decembrie 2013 o rezoluţie prin care condamnă recoltarea forţată de organe de la prizonieri de conştiinţă din China”, având și aici cuvântul magic „China”, trebuie să tragem neapărat concluzia că acțiunea în instanță a celor de la Societatea Timișoara tocmai demasca un trafic de organe. Pentru că vorbim de China. Tristă încercare de manipulare.

Sigur, pe unii dintre noi acest mod de argumentare ne-ar face să ne întrebăm (ok, să ridicăm întrebarea) unde a învățat dreptul doamna avocat Anca Florescu. Dar răspunsul vine tot de pe pagina sa de Facebook: la Universitatea Tibiscus, o chestie privată din Timișoara. Pe maniera de mai sus, de a lega idei ce nu ar trebui neapărat legate, cârcotașii ar putea spune că tot ce se spune că se învață la o facultate privată e doar o fraudă – așa cum a arătat presa despre unele dintre universitățile private. Dar, vedeți… eu am învățat să fac presă cu ceva mai mult ștaif decât atât. La o universitate de stat. Cu profesori care sunt și în Consiliul de Conducere al Societății Timișoara. Și alături de alți membri marcanți ai Societății am lucrat ani de zile. Și pretind că mă pot desolidariza de generalizări stupide. (Este momentul să spun că aș vrea să văd lista celor din Socetatea Timișoara care au fost de acord cu procesul ăsta împotriva Muzeului Banatului. Așadar, o cer oficial).

Mai aflăm, prin grija celor de la Societatea Timișoara, care și-au făcut publice părerile, asta: „China este singura ţară care plastinează cadavre, fapt permis, considerăm noi, tocmai de contextul teribil al situaţiei drepturilor omului din această ţară”. Ei, și aici deja ajungem la a spune că Societatea Timișoara (măcar – o spun iar – cei care au inițiat acest protest) se face urât de râs, povestind de Dalian ca despre o baracă și despre China ca singurul loc cu plastinarea.

Să aruncăm on ochi la fotografia aceasta, cu un exponat din cele blamate, realizată de Valentina Saroși la Muzeul Banatului. Vedem un schelet uman și circulația sângelui în corp. Adică niște oase și un „plastic”. Mă duc între fișierele memoriei mele și găsesc pe un raft informația că în noiembrie 1990 am văzut ceva extrem de asemănător, dacă nu identic, la… Timișoara. Eram în vizită cu colegii mei de liceu, Liceul Miron Constantinescu din Arad, azi Colegiul Național Elena Ghiba Birta, dintre care mulți au devenit medici, la Timișoara la Facultatea de Medicină de aici. Rectorul Mihai Dragomirescu ne-a condus, ne-a arătat, ne-a explicat. Era imediat după revoluție, nu se știa cum va fi pe viitor cu studenții. UMF-ul avea nevoie să-și facă puțină reclamă.

Recunosc, eu cunoșteam deja câte ceva despre UMF. Mama locuia în Timișoara, la două case de Medicină, aveam mulți prieteni studenți mediciniști și mergeam cu ei prin spitale și chiar și în sălile de disecție. Numele lui Iagnov, pe atunci dat unui amfiteatru de buzunar, cu bănci de lemn, aproape de lespezile cu cadavre pe care le răscoleau studenții, din altă sală a aceluiași coridor, mi se fixase deja în memorie. Așa că, din vizita aceea, cred că am reținut oarecum alte lucruri decât mulți dintre colegi. Iar unul dintre ele era legat de preparatele de coroziune văzute la Muzeul UMF.

Așadar, când am citit despre China ca „singura țară care plastinează”, am pus mâna pe telefon și am întrebat la Disciplina de Anatomie și Embriologie dacă mai există acolo preparatele de coroziune. Spre bucuria mea, răspunsul a fost „da”. Spus simplu, povestea e ceva tot cu cadavre și cu plastic, doar ca un fel de „negativ”. Exact ca în poza colegei mele, doar că nu neapărat și cu scheletul anex. Îmi aduc aminte și ce ni se povestea acum un sfert de secol – se injectează în organul dorit, al decedatului, plasticul respectiv, se atacă organul cu acid, rămâne plasticul ce ne arată vasele. Să vedem un exemplu – dar, acesta, realizat, la Timișoara, după un organ de porc.

Cum de am păstrat informația 25 de ani în memorie, dacă nu m-am făcut medic? Am avut un profesor de biologie extraordinar, la liceu: Doru Cotuna. Din elevii care au învățat cu el au ieșit mulți medici valoroși. Ah, și în „labul de bio 1”, unde aveam sala de clasă, aveam și un sertar cu un schelet uman. Nu plastic, nu alte minuni. Un schelet uman. Nu știu cum a ajuns acolo și nici nu era vreunul din noi revoltat. Eram acolo ca să învățăm mai multă biologie decât alții, din alte clase, de la alte specializări. Și aveam o mulțime de oase din seria animală, ierbare minunate, exponate împăiate și… un schelet de om.

Am ieșit laborant biolog, după diploma de liceu. Nu am dat la Medicină, ca unii dintre colegii mei, ci am ajuns ziarist. Specializat pe medicină, printre altele. Și nu am uitat biologia pe care am făcut-o cu Cotuna, în laboratorul de biologie 1, unde aveam scheletul uman. Asta m-a ajutat ca, atunci când a venit timpul, să pot să demasc o minciună a Regiei de Horticultură din Timișoara, scriind o pagină întreagă de ziar despre arborii de lalele din oraș, să pot să dezleg un mister legat de o presupusă planta carnivoră a parcului Dendrologic Bazoș, pe care biologii care îl administrau nu o așezaseră până atunci, să am discuții avizate cu curatorii grădinilor botanice din Treviso, Geneva, Goteborg și Paris și chiar să semnalez o greșeală legat de un exponat din galeria de oase a celor de la Muzeul de Anatomie Comparată și Paleontologie Paris. Nu pe mine mă laud. Pe profesorul meu îl laud, și-i voi mulțumi mereu pentru ce m-a învățat, chiar de nu mai este printre noi.

Un profesor bun este mare lucru. Este o bază pentru pornire, un sprijin de început, un mentor. Profesorii, lucrurile care vin cu ei, se adaugă la ce a strâns un copil sau adolescent până atunci și îl fac să își aleagă drumul în viață. N-am ajuns medic dar ziua aceea de scârboasă profanare a organelor umane, de la UMF Timișoara, a avut un rost, chiar și pentru mine – după un sfert de secol pot apăra slujbașii unui muzeu.

Pentru că mie nu mi se pare sfânt corpul uman. Mi se pare sfânt „a înțelege” – cu o rivalitate, întru sfințenie, de la „a iubi”, „a ajuta”, „a vindeca” și „a educa”. M-am gândit mult, zilele acestea, la verbele de aici și la un clasament al lor – totuși, toate celelalte se bazează pe „a înțelege”.

Așadar, parte din produsele de plastinație, preparatele de coroziune din expoziția blamată, „care nu se produc decât în China, în sistemul totalitar, de la deținuții chinezi” le avem și aici, sub nasul nostru, la Timișoara, și nu de acum sau din 1990, când le-am văzut eu, ci din anii 50, când au început să se realizeze. Prin genul de asocieri de idei al doamnei avocat cu diploma de Tibiscus (dar am convenit că acest lucru nu va fi lăsat să ne deranjeze prea mult), România este un stat totalitar și… cine știe cine a mai fost omorât și pentru organele astea…

Oricum, ajungând aici, doresc să înștiințez onor partea supărată pe știință a Societății Timișoara că orașul nostru este înțesat de cadavre pângărite. La UMF la Anatomie se învață pe așa ceva – iar deasupra intrării la morga lor este o plăcuță pe care v-am pozat-o, rugându-vă să meditați asupra enunțului: „Aici moartea este în serviciul vieții”. Dacă vrei să vezi cum arată un chist hidatic într-o inimă, cauți la Parazitologie, dacă te interesează malformații din timpul de viață intrauterin – ați ghicit, măcar UMF și spitalele de profil e firesc să aibă așa ceva.

Să pomenesc de lamele cu ajutorul cărora anatomopatologii decid de avem cancer sau nu, după ce au scurmat biopsiile? Să vorbesc despre tumorile gigant extirpate de urologi? Nu. Dragi prieteni din Societate, o să vă amintesc, unora dintre voi, cum am plans împreună de bucurie, acum o vreme, la Salonul Vega, când unul dintre noi tocmai aflase că NU are acea boală cumplită, de care fugim toți. Câțiva medici au fost și în spatele acelui diagnostic, și anii lor de răscolit cadavre, de pângărit, de profanat.

Și dacă tot vor cei mai nou-veniți prin Societate să îngroape ceva, spuneți-le că în catedrala ortodoxă, cum intri pe dreapta, este un domn neîngropat, transformat în marfă, cu oasele expuse în mod dizgrațios – scrie Iosif de la Partoș pe cutia în care e adăpostit, și o mulțime de indivizi cu gusturi ciudate încearcă să-i pupe oasele – ceea ce nici igienic nu cred că e, bonus. Nu știu dacă familia domnului Iosif și-a dat consimțământul pentru asta – poate să ridice întrebări doamna avocat – dar în mod cert putem aminti de profanare, cum persoana respectivă înțeleg că a fost proclamată, ethnic, „sfânt”.

Să revenim la la lucruri mai importante, la școală și la profesori. Așadar, am sunat la UMF pentru a întreba de preparatele de coroziune și m-am și aruncat până acolo să pozez tăblița de la morgă și să dau o tură prin zona – acum modernizată – Iagnov. Cum Muzeul UMF e în lucru, am fost invitată la o discuție despre preparate și procedee, la Spitalul Casa Austria, de profesorul Petru Matusz, de la Anatomie. Aici am putut face și câteva fotografii cu preparate de coroziune realizate de profesor după organe de porc – acestea le avea acolo – și am studiat o mostră de plastinație, o „felie” din corpul unei pisici, lucrare ce a fost realizată de profesorul Matus în Spania. Plastinație. În Spania. Un regat din Europa. Plastinație. Poate ar trebui să sun la Ambasada Spaniei, să-i întreb de au reajuns sub dictatură…

Dar profesorul Matusz nu oferă detalii doar despre acele preparate de coroziune care mă fascinau acum 25 de ani. Pentru că… este un doctor care a lucrat plastinație. Care cunoaște toți greii plastinației din lume, inclusiv pe „Doctorul Moarte”, cum a fost supranumit Gunther von Hagens, părintele plastinației, cel care a făcut ca centrul universitar Heidelberg să fie cunoscut și pentru asta. Da, Heidelberg, Germania. Plastinație. Institutul de Plastinație al lui von Hagens există aici din 1993. Ciudat că cei de la Societatea Timișoara nu au aflat, încă. În regimul totalitar din Germania se pângăresc oameni, plastinându-se, de prin 1977. Și există și google, înainte de a se concepe acuzații după ureche și a se deschide un proces. Pentru că facem de râs tot orașul nostru, unii dintre noi căutând niște stele-lotus pentru epoleții Falun Gong.

Profesorul timișorean de la UMF a mai auzit de „revoltații” care au o problemă cu cadavrele ce nu stau în cimitire. Ne explică despre congresele mondiale de plastinație. Despre notorietatea unora dintre cei care participă la ele. Despre procedeul folosit pentru plastinație. Despre procese.

„Se țin congrese de plastinație. Lumea nu este foarte pregătită pentru a înțelege mesajul prin vizualizarea unor piese anatomice de disecție și preparate prin diverse metode științifice. Piesele reflectă cu mare acuratețe structura corpului uman și constituie un extraordinar mijloc de educație, atât pentru corpul medical și didactic din sfera biologiei și medicine cât și pentru persoane care nu au un bagaj de cunoștințe biologice și medicale.

Piesele de plastinație sunt realizate în laboratoare ultraspecializate, de personal abilitat în acest sens. În principiu în toată lumea corpurile umane utilizate pentru plastinație provin dintr-un program de donație de corpuri umane specific fiecărei țări prin care din viață persoana își donează corpul benevol, fără nici un avantaj material, cu precizarea strictă a utilizării sale (în principal scop didactic și științific).

Utilizarea corpurilor umane în scop didactic și științific se face pe baza unei legislații stricte de etică, specific fiecărei țări sau fiecărui laborator de cercetare.

Persoanele care realizează piesele de plastinație umană și animal sunt, de regulă, medici și biologi. Majoritatea dintre ei sunt membri ai Societății Internaționale de Plastinație (ISP), una dintre cele mai respectate societăți medicale internaționale. La fiecare dintre congresele și cursurile acestora există secțiuni special de etică a preparării pieselor de plastinație, de donație a corpurilor umane, de utilizare și expunere. Faza finală a utilizării corpurilor umane care au fost plastinate este aceea de înmormântare cu tot ritualul religios. Destul de frecvent, mai ales în cazul expozițiilor de plastinație, au fost persoane inclusiv din lumea presei cu atitudine negative referitoare la expunerea pieselor de plastinație în expoziții „comerciale”. O parte din aceste acțiuni s-au continuat cu procese îndreptate împotriva celor care au realizat piesele de plastinație. De fiecare data a câștigat interesul științific și educational, atât din sfera medicală cât și populațională”.

Tot cu profesorul Matusz povestesc despre realizarea preparatelor de coroziune care au făcut să ne întâlnim zilele acestea. Povestindu-i despre vizita mea la Muzeul UMF, de acum 25 de ani, îmi spune că cel mai degrabă am văzut și preparate realizare de el. Îmi permite și să reproduc o fotografie în care apare alături de prof. Iosif Drăgulescu, prof. Andrei Marga și de, pe atunci, în 2000, prim-ministrul Mugur Isărescu. După cum vedem, Isărescu stă cu nasul în preparatele de coroziune, i se explică ce e cu ele și nu iese revoltat de pângărirea de cadavre. Eu zic că ar putea fi și el dat în judecată, pentru că a încurajat învățarea asta, profanatoare, a viitorilor medici.

În ceea ce privește acțuinea în instanță deschisă de Societatea Timișoara față de Muzeul Banatului, profesorul Matusz e liniștit: au mai încercat unii, au deschis procese, au pierdut – este ideea pe care merge. Dar, vorbind de Dalian, tot profesorul îmi spune că acolo este al doilea centru, ca importanță, de pe glob, în ceea ce privește plastinația. O spune un om din domeniu, care nu a aflat despre plastinație din pliante prost traduse, primite în vreun parc. Am senzația că toată documentarea doamnei avocat Florescu duce mult în penibil demersurile prezente – și, măcar o vreme – și viitoare ale Societății Timișoara…

Medicina nu începe în prima zi de facultate sau cu șpaga dată de student la primul examen și nu se termină cu un rezidențiat. Medicina începe cu uimirea copilului ce-și ascultă profesorul vorbind despre uimitoarele procese ce au loc în corpul nostru. Și, eventual, cu o vizită la un astfel de muzeu, la o astfel de expoziție, ca cea de acum, de la Muzeul Banatului. Trăim într-o țară în care un procent mult prea mare de oameni ar paria pe faptul că pământul e plat, că putem trata cancerul cu pătrunjel și în care unii reporteri vorbesc public împotriva eficienței vaccinurilor, fără să fie lapidați. O țară în care analfabetismul crește iar biserica majoritară, cea ortodoxă, se declară oficial pro donare de organe și pro transplant dar, pe la spate, pune bețe în roate acestor proceduri. O țară în care adolescente nasc declarând că nu știau că graviditatea vine ca urmare a faptului că au făcut sex. Pentru că la școală se preferă să se povestească despre zei ca despre ceva real iar despre sexualitate ca despre ceva inexistent. Sau să se tacă.

De fapt, mă întreb de ce mă mir că într-o astfel de țară pot să se ridice oameni – culmea, chiar cu pretenții de intelectuali – ce consideră o expoziție cu corpuri umane, despre corpul uman, drept o profanare a „templului vieții”. Retrograzilor, înțelegerea este un templu în sine, corpul uman e doar carne cârpită întru supraviețuire de medicii pe care îi jigniți, dând în judecată un muzeu care ne deslușește propriul nostru corp! Omul, personalitatea sa, deciziile sale, dorurile sale, idealurile – toate se duc, cu moartea, din acea carne. Care nu poate decât să putrezească SAU să ajute pe alții, spre viață și spre înțelegere. De aceea există donare de organe și transplanturi. De aceea există bănci de piele și de oase. De aceea există medici care învață să vă vindece. De aceea Leonardo da Vinci își făcea observațiile despre corpul uman, acum mai bine de cinci secole.

Am văzut spitale multe la viața mea. Și locuri care se leagă de cariera medicilor, de felul în care învață ei, necontenit. Am fost la nenumărate operații, cu nasul în plagă, respirând mirosul de sânge, de pericard cauterizat, de piele de om arsă și răscolită, și am văzut rezultatele muncii a zeci de medici. Am ieșit cu serviciile de ambulanță din Timișoara și Veneția, în peste 2.000 de solicitări. Am pozat și am scris zeci de articole, sute de pagini despre această fantastică relație dintre medic (prin asta vă rog să înțelegeți tot personalul medical) și corpul uman. Să înțeleg acum că era o profanare ce am făcut?… Să înțeleg că, de câteva sute de ani încoace, tot ce ține de a deveni medic și a-ți exercita meseria este necinstire și terfelire?…

Felicitări, Socetate Timișoara, tocmai am văzut cum un oraș care se vrea capitală culturală poate da ceasul înapoi cu o mie de ani, pregătind iar lemnele pentru Giordano Bruno. Mă doare că oameni alături de care am învățat să scriu și am împărțit multe bucurii și tristeți și-au văzut numele alăturat unui demers jalnic și retrograd. Unde sunt ziariștii de demult?… Poate azi tăceți, lăsând doar câțiva membri ai Societății să fie vocali, făcându-vă de rușine și pe voi, cu un astfel de demers. Dar nu uitați că aveți copii și că acești copii ai voștri, mâine, vor avea nevoie de medicii care sunt azi copii. Și care trebuie să pornească de undeva. Să decidă că vor să fie medicii aceia de mâine. Că vor să învețe ca să poată ajuta.

Studenții mediciniști au, de zeci de ani, o tradiție în a se poza alături de cadavrele pe care lucrează. Cadavrele acelea nu mai sunt oamenii care au fost, sunt depersonalizate, sunt material didactic. Carnea putrezește. Dar, cu riscul că niște puști de azi ar râde două minute de fundul meu ceva mai mare și de sânii mei ceva mai lăsati, cu vârsta, aș prefer ca, după moarte, corpul meu să ajungă într-o astfel de expoziție, după ce alți medici îmi vor fi folosit organele pentru transplant, dacă asta ar face ca un copil să găsească aici temei să urmeze Medicina și să vă vindece, cândva copiii. Abia de aici începe sfințenia. În rest, totul e trecător.

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4226 posts on Presa Oradea.


Contact the author

One Response to “Copiii voștri de mâine au nevoie de doctorii ce-s azi copii”

  1. GoodMan spune:

    Demersul dvs de a scrie un text atat de lung, fara a aminti ca, totusi, baietii, prin expozitia asta, vehiculeaza niste cadavre ale unor oameni despre provenienta careia nu numai ca ni se spune nimic, ci ni se ascunde totul – mi se pare de o rea credinta inspaimantatoare.

    Ca „ziarist” care ati facut facultatea undeva – oriunde – trebuia sa stiti ca locul a facut studiile dna Florescu e irelevant pentru argumentul in sine. Ca si credintele sale. Mai mult, incercarea de a discredita teza prin investigatii de doi lei este cel putin jenanta.

    Sofisme ieftine precum ca muzeele ar avea toate nevoie de profit, desi vi se spune (si sunt convins ca intelegeti) ca problema nu e profitul, ci profitul de pe urma corpurilor umane – mai rau – asupra carora planeaza banuiala ca ar fi obtinute prin torturi si rele tratamente – circumstanta si mai agravanta fiind ca au sanse sa fie detinuti de constiinta si nu criminali – ma face sa cred ca ALEGETI sa va concentrati atentia pe toate aiurelile, numai pe ce aveti in fata nu – anume o caravana a abjectei, prin care niste americani scot niste cadavre fara acte dintr-o mare gaura neagra numita China, pentur a le vantura prin lume in scop lucrativ.

    Daca n-ati reusi sa observati abjectia intregii afaceri, n-ar fi atat de grav. Insa demersul dvs. propagandistic (prin agrumentele paralele, sofismele, manipularile, lipsa de logica, si nu in ultimul rand lungimea sa, textul de mai sus nu este altceva) ma face sa va banuiesc de totala lipsa de cinste.

    Nici argumentul ca biserica expune moaste si cere bani nu face alte crime (in speta cea de fata) mai acceptabile, si nici nu are vreo relevanta pentru acest caz.

    Textul abunda de sofisme dintre cele mai jalnice.

    Precum nici faptul ca mama dvs locuia în Timișoara, la două case de Medicină n-ar trebui sa va dea dreptul moral sa plasati in articol imagini cu titluri de genul „aici moartea este in serviciul vietii”. Stiti de ce? Pentru ca scoateti totul din context. Manipulati. Cazul acesta este despre tortura unui regim asupra cetatenilor sai. Intelegeti? E vorba despre Mengele, e vorba despre toti nemernicii planetei asteia, care ucid, si despre victimele lor.

    Sunt convins ca puteti intelege lucrurile acestea chiar si dvs. in ciuda faptului ca sunteti implicata in sustinerea transplantarii de organe prin Oradea. Una este stiinta medicala, inclusiv a transplanturilor, alta este o gasca de criminali care omoara lume – regimul comunist de la Beijing – si care vinde cadavre unor derbedei care le plimba prin diverse tari pentru „stiinta”.

Trackbacks/Pingbacks


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Mai crezi și acum că votul tău nu contează?

Acum, când niște „oameni în alb” au venit la tine în curte și ți-au omorât porcul promițându-ți bani la sfântu’ așteaptă, când ai văzut cu ochii tăi, oameni nevinovați, loviți cu bestialitate și gazați de jandarmi aflați în subordinea oamenilor din PSD, acum, mai crezi că votul tău nu contează?
Cum s-a ajuns la asta, cu un guvern care a mărit salarii și pensii (este drept, înghițite într-o bună parte de creșterea prețurilor, de mărirea ratelor la bancă) care are o creștere economică istorică, etc? Să fi ajuns românii la un nivel la care nu mai pot fi cumpărați atât de simplu și nu acceptă marea mită națională. „Vă dăm niște bani în plus, dar lăsați-ne și pe noi să ne scoatem hoții din pușcării, să furăm în continuare”. Toate astea s-ar mai fi întâmplat dacă ați fi ieșit la vot? Iar cei care ați votat PSD, ați votat pentru ca vouă sau celorlalți, oameni simpli și cinstiți, să li se ia porcul din curte sau copiii, părinții, nepoții, plecați în pribegie pentru o bucată de pâine mai bună, să fie bătuți cu bestialitate pentru simplul fapt că vor să aibă unde se întoarce, când tot exilul ăsta economic se va trermina? Ați votat pentru asta? Dacă da, înseamnă că meritați tot ce vi se întâmplă!

Citește mai mult