Categorized | Opinie/Pamflet, Politică

Tőkés – legitimația de revoluționar de dinainte de nr. 1

Știm deja că europarlamentarului Tőkés László, pastor reformat, i se va lua distincția Steaua României. Pentru că președintele Klaus Iohannis a fost de acord cu asta. Ce nu știu toți este de ce a primit Tőkés această distincție, cum s-a ajuns la decernarea ei și pentru ce s-a dorit să i se ia. Se știe, însă, altceva, la noi, la Timișoara, pe lângă retragerea menționată: că, cine se atinge de ce a făcut Tőkés la Revoluție, ne lezează pe noi, timișorenii. Fie că e președinte, papă sau Mahomed. Și nu vom uita.

Există tomuri despre cum s-a întâmplat Revoluția, la Timișoara. Despre fiecare pas al lui Tőkés, despre orice respirație a sa. Dar e mai simplu, de la pălmaș la președinte, să se recurgă la zvonistică, la „după ureche”. Mai academic – acolo unde „normele academice” ne fac să zâmbim strâmb, amintindu-ne de un prim ministru plagiator. Să trecem, însă, la ce se știe mai puțin, din epocă.

De la Tőkés a pornit revoluția noastră. Că „a fost el, dar putea fi altul” – se spune. Istoria nu se face pe „putea”. Istoria consemnează lucrurile întâmplate. Atunci, în decembrie 1989, am făcut, fiecare din noi, „după putirință” – Tőkés, însă, a aglutinat nemulțumirile noastre, timișorenii au dorit să-l apere, a pornit totul, am ieșit în piețe, am scandat, am făcut, am dres. Unii au murit. Alții au fost răniți. Alții au scăpat teferi. Unii au ronțăit, ani buni, avantaje de revoluționar, deși nu pentru chestii d-astea se ieșise la Revoluție – mai un spațiu commercial, mai un teren, mai un bilet de tren, mai un salariu nemuncit. Adică multe salarii nemuncite. Pentru că „a fi fost revoluționar” se transformase într-o meserie, care dădea de mâncare. Ca o vacă de muls.

Doar că Tőkés, de la care pornise totul, nu avea certificat de revoluționar. (Nici alți oameni, care au făcut mult, acolo, la începuturi, nu au. Nici eu nu am, deși nu am stat degeaba zilele acelea – a se vedea aici). Dar, dintre noi toți, „fraierii” ăștia, fără, Tőkés este cel care, dacă tot existau „epoleți de erou”, care se dădeau, merita prima pereche. Fără să ceară. Doar că lucrurile nu s-au întâmplat așa.

AȘA s-a ajuns la Stea

Bunul simț al Banatului, care încă n-a fost alterat de tot de „vinituri”, a făcut ca, acum nouă ani, reprezentanții cultelor de aici să se întrebe dacă este firesc ca o masa așa de mare de oameni să aibă patalama de revoluționar iar cel de la care a pornit totul, nu. Și s-a decis redactarea documentului pe care îl redau în întregime și exact cum a fost scris el, mai jos, trecând și numele celor care l-au semnat.

„Adunarea Reprezentanților Bisericilor din Banat

Către

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989; Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989; Comisia Parlamentară pentru Drepturile Omului

La adunarea ecumenică a reprezentanților Bisericilor din Banat, organizată în data de 26 aprilie 2007, în sediul „Asociației Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 Timișoara”, am luat la cunoștință cu consternare că episcopul Laszlo Tokes nu are calitatea atestată prin certificate, că este revoluționar.

În al 18-lea an de la evenimentele din Decembrie 1989, timp în care o generație ajunge la majorat, cerem forurilor sus-menționate, să dea dovadă de maturitate în respectarea adevărului istoric și pentru aprofundarea documentării privind Revoluția din decembrie 1989 să analizeze rolul episcopului Laszlo Tokes în declanșarea revoluției.

Evenimentele premergătoare, amenințările, procesul, atacul terorist împotriva sa, miliția și securitatea care­-l filau, legitimarea și percheziționarea persoanelor care intrau la domnia sa, geamurile parohiei sparte în plină iarnă, familia care nu era lăsată să-l viziteze, fiind întorși de la gară, precum și scoaterea din biserică cu bastonul de cauciuc în noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, dus cu familia la securitate și deportați la Mineu, jud. Sălaj, sub pază armată, izolați complet până la fuga dictatorului, sunt fapte, care au constituit scânteia care a aprins Revoluția din Timișoara și apoi în toată țara.

Tot în etapa premergătoare, când deviza a fost „Defrișăm puțin în jurul lui și se va usca singur”, comunitatea reformată în septembrie 1989 a înregistrat prima victimă, în persoana unui enoriaș prieten al familiei, care a executat unele lucrări de consolidare la biserică și a făcut parte din delegațiile care mergeau la forurile competente în sprijinul pastorului Laszlo Tokes. În urma acestui eveniment o parte din Susținătorii Domniei Sale s-au speriat, dar i-a întărit pe alții, care l-au sprijinit mai discret atât moral, cât și material, cu alimente și lemne de foc, deoarece pastorul nu primea salar, nevasta Domniei Sale a fost gravidă și atât biserica cât și locuința parohială au fost blocate – asediate.

Acest nucleu sprijinitor, format din familie, prieteni, vecini, presbiteri și enoriași, care și-au asumat un risc major sprijinindu-l, poate fi definit numai de episcopul Laszlo Tokes.

Faptele pastorului Laszlo Tokes și al celor din jurul Domniei Sale sunt cu atât mai importante, cu cât au fost făcute în mod deliberat și nu întâmplător.

Pentru a reliefa activitatea Domniei sale, așa cum a arătat Dr. Paul Costin – Președintele Comunităților Evreilor din Timișoara, numărul legitimației care trebuie acordată episcopului Laszlo Tokes ar trebui să fie înaintea legitimației numărul unu.

În spiritul unității ecumenice din 1989, la adunarea de astăzi de la Timișoara, participanții mulțumesc Domnului pentru credința care le-a dat putere celor care s-au ridicat împotriva dictaturii ateist-comuniste.

Episcopul Laslo Tokes și comunitatea reformată din Timișoara au dus o luptă de rezistență împotriva regimului dictatorial, care a dus la declanșarea evenimentelor revoluționare din oraș și din toată țară.

Pentru meritele deosebite revoluționare, cerem autorităților competente să se acorde din oficiu domnului episcop Laszlo Tokes și familiei sale titlul de revoluționar, cu toate drepturile care le revin.

Timișoara, la 26. aprilie 2007

Arhiepiscopia Timișoarei, Mitropolia Banatului; Arhiepiscop și Mitropolit Înalt Prea Sfințitul dr. Nicolae Corneanu; Episcopia Romano-Catolică de Timișoara; Episcop Prea Sfințitul Martin Roos; Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lugoj; Episcop Prea Sfințitul Alexandru Mesian; Comunitatea Evreilor din Timișoara; Președinte dr. Paul Costin; Comunitatea Bisericilor Creștin-Baptiste; Pastor Victor Țuț; Protopopiatul Ortodox Ucrainean, Lugoj; Protopop Albiciuc Ilie; Parohia Evanghelică-Lutherană din Timișoara; Preot Kovacs Zsombor; Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 Timișoara; Președinte Traian Orban”

De la Guvernul României, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 vine adresa nr 18/4565/25.05.2007, în care se atară că „domnul Ladislau Tokes nu figurează ca, având certificatul doveditor a calității de revoluționar”, precum și:

„calitatea de revoluționar se putea dobîndi doar în perioada funcționării Comisiei pentru aplicarea Legii nr.42/1990 și a Comisiei pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989, comisii care și-au încetat activitatea, ultima la data de 13 mai 1997”. Tot acolo este menționată o excepție – dar care nu se aplică domnului Tokes. Finalul răspunsului este acesta: „având în vedere aspectele menționate mai sus, cu regret vă informăm că instituția noastră, în momentul de față, se află în imposibilitatea de a soluționa favorabil solicitarea dumneavoastră, deoarece domnul nu deține titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989. Pentru a vă putea oferi mai multe informații în sensul celor solicitate de dumneavoastră, vă rugăm să reveniți cu scrisoare detaliată privind calitatea obținută ca urmare a participării la evenimentele din decembrie 1989”.

Semnează un secretar de stat, Dorel Căminescu.

De la Parlamentul României, Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989 vine adresa nr. 42/0382, din data de 5 iunie 2007, în care se arată:

„atribuirea certificatului de revoluționar pentru domnul Ladislau Tokeș și soția acestuia, Edith Tokeș, nu intră în atribuțiile Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie 1989, iar Comisia abilitată cu examinarea dosarelor și eliberarea certificatelor de revoluționar și-a încheiat activitatea în luna mai 1997”.

Așadar, situația, în 2007, la 18 ani de la Revoluție, era că o masă mare de indivizi care au cărat bețișoare sau vreascuri mai mari pentru rugul la care s-a încercat prăjirea sistemului trecut trăiseră și continuau să trăiască bine-mersi din solda revoluționară, fiind aplaudați în fiecare decembrie, pe când cel care fusese flacăra primea un răspus aseptic, în litera legii, cum că „ne pare rău, nu se poate”.

Și atunci cineva a venit cu o idee. Vorbesc de avocatul Panait Stănescu-Bellu, om care n-a trăit degeaba pe lumea asta și știa cum merg rotițele ei, dacă mecanismele mari par a nu fi de urnit. El a luat hârtiile și, după o vreme, „ne-revoluționarul” Tőkés László a primit Steaua României pentru meritele din Revoluție.

Până aici, excelent. Cum certificatul cu numărul 0, pe care l-ar fi meritat Tőkés, nu părea a fi de obținut. Partea bună era că pastorul nu se mai amesteca printre o serie de dubioși care pescuiseră în ape tulburi titlul de revoluționar și care-i ronțăiau foloasele precum își mângâie doamna paing văduva neagră soțul. Partea proastă era că ajungea în aerul ceva mai rarefiat al celor cu Steaua României, unde, fiind mai puțini recipienți, calitatea îndoielnică a unora pute mai tare.

A avea aceeași distincție ca și doamnele Corina Crețu și Gabriela Vrânceanu Firea (redactorul meu șef nu m-ar lăsa a folosi termenii de definire pe care mi-i doream, aici, cu adevărat) te face să te întrebi de fras s-ar bucura cineva să aibă acel ordin în palmares… Dar iată că se rezolvă și asta, exact una din doamnele (scuze!) invocate având o problemă cu meritele lui Tőkés.

Cu toate acestea, nu este drept. Nu este drept ca Iohannis să se dea marele român care apără „lezata Românie”. Nu este drept ca tot felul de hahalere să spună că Tőkés nu merita acest titlu. Nu este drept să i se arunce în cârcă vini pe care nu le are. Pentru că el este eroul nostru, al timișorenilor, cel de la care a pornit totul.

Tőkés a fost decorat pentru meritele în revoluție. Nu pentru cursuri de politologie, nu pentru mediere familială, nu pentru vreun manual de gramatică românească. Ci pentru ce a făcut în Revoluție. Iar nouă, timișorenilor, să nu ne spună nimeni că Tőkés nu a făcut mare brânză în Revoluție, pentru că la chestia asta scoatem brișca. Adică îi puteți lua Steaua, puteți să faceți bancuri cu el și cu Funar, dacă atâta știți. Dar lăsați-ne revoluția așa cum a fost și cum am trăit-o, fără să ne explicați de departe cum ați fi vrut voi să fie.

Întrebări pentru președintele Iohannis

Altceva. Așadar, până acum avem un revoluționar de la momentul zero, o stea, niște madame revoltate și o cerere de a fi Tőkés des-stelat. Pe ce se bazează cererea asta? „Cel care primește și acceptă această distincție trebuie să recunoască România și Constituția României, să aprecieze valorile care stau la baza Constituției României. Având în vedere toate acestea am decis să retrag Ordinul ‘Steaua României’ domnului Laszlo Tokes” – a spus Iohannis. La Tőkés nu a ajuns încă justificarea acestei decizii. Adică nu poți să spui numai „băiatul ăla e nasol și s-a uitat urât la steguleț” – trebuie ceva mai mult. Iar Iohannis știe asta. Mai mult, în postura de „neamțul care îl cheamă pe ungur la ordine că nu e un bun român”, Iohannis ar fi putut încerca să recâștige din punctele sale de imagine, pierdute în cascadă în ultima vreme. Dar Iohannis nu este așa. Și cred că nu greșesc când spun asta. Cred că a fost împins în această decizie. Și nu este ok că a putut fi influențat. Pentru că înseamnă că grupurile de interese de lângă el sunt puternice. Prea puternice.

Domnule Iohannis, v-am cunoscut ca pe un om cu unghiuri drepte, dar nu nedrept. Ca pe un om care știa că Forumul Democrat al Germanilor din România poate fi definit când ca formațiune, când ca partid, în funcție de interese, dar niciodată nu s-a sărit peste cal. Cu care, acolo, la sediul FDGR, am putut și să schimb bancuri dar și să vorbim despre lucruri serioase. Atunci când lipeam afișe cu fața dumneavoastră, în autobuze, cu tinerii de la FDGR, pentru a vă ajuta să ajungeți primar cu al doilea mandat, ei rupeau afișele contracandidatului PSD pe care îl aveați – și le-am spus să nu facem asta, pentru că nu așa se fac lucrurile. Ați fost de acord cu mine, atunci. Și în multe altele. Ce se întâmplă, de ce nu vedem la fel evidențele, acum?

Spuneți că Tőkés nu respectă România și Constituția României. Pe ce vă bazați? La Tőkés încă nu a ajuns justificarea, cum spuneam. Dar dumneavoastră, dumneavoastră, omul ăla drept și logic pe care l-am cunoscut cândva, pe ce vă bazați? Pe povestea aceea cu „protectoratul”? Bine, știu, sunteți profesor de fizică, iar eu sunt ziarist. În ambele meserii ale noastre avem nevoie de verificare, de demonstrație. Ați cerut cumva vreo traducere a ce a spus Tőkés atunci, când cu faza aceea care a făcut carieră, în mod aberant, în presa de limbă română?

Permiteți-mi să vă ajut (și sper că vă aduceți aminte că nu vorbesc pe câmp). Voi folosi excelentul material al unui lingvist român de etnie maghiară, Szilágyi N. Sándor. Și ceea ce spune el, aici (materialul îl găsiți la linkul ăsta) mi-a fost confirmat și de alți vorbitori de maghiară mai buni ca mine (nu îmi este rușine că pot folosi și eu limba asta – sunt bănățeancă!). Să trecem aici un pasaj esențial:

„(…) Dar evident, cuvîntul cel mai intrigant din citat este „protectorat”. Nu e de mirare dacă la vremea respectivă mulţi jurnalişti şi comentatori români au început să tragă clopotele de alarmă la ideea că dl László Tőkés ar vrea să pună Transilvania sub protectoratul Ungariei, mai mult, iată, a şi demarat discuţiile în acest sens cu premierul Ungariei. Pentru a demonstra că vehicularea unei asemenea idei ar fi flagrant contrară Constituţiei României era de ajuns să citeşti numai definiţia din DEX: „PROTECTORÁT, protectorate, s. n. Formă de dependență politică a unui stat față de altul în virtutea unei convenții conform căreia statul protector conduce politica externă a statului protejat, acesta păstrându-și autonomia internă; conducere exercitată de statul protector. Teritoriu sau țară caracterizate printr-o astfel de formă de dependență.

Atîta numai că dl László Tőkés n-a vorbit acolo de nici un „protectorat”, era vorba de ceva cu totul altceva. Cuvîntul „protectorat” a apărut numai în româneşte, în traducerea neinspirată (n-aş vrea să zic tendenţioasă, fiindcă această greşeală poate fi explicată şi prin obişnuita nepricepere) a unei expresii spuse în ungureşte. (Cu asta am ajuns deci pe tărîmul meu, în lingvistică adică.) Dl Tőkés a sugerat de fapt asumarea de către Guvernul Ungariei a unui rol de supraveghere a respectării drepturilor minorităţii maghiare din Transilvania şi sesizarea comunităţii internaţionale în cazul în care aceste drepturi n-ar fi respectate. Pentru asta a folosit expresia „védhatalmi státusz” (care apoi în româneşte a devenit „protectorat”), o expresie ad hoc care nu se foloseşte nicăieri ca termen pentru vreo noţiune de politică internaţională. (Termenul uzual pentru ’protectorat’ este şi în ungureşte „protektorátus”, iar unii care se feresc de neologisme mai scriu cîteodată şi „védnökség”.) Tradusă foarte exact, expresia ar însemna ’statut de putere protectoare’, „protectoare” nu în sens de ’protectorat’, ci cu referire la protecţia minorităţilor.

Fiind şi el conştient de faptul că expresia nu prea uzuală nu putea fi de ajuns ca toată lumea să înţeleagă exact la ce anume se gîndeşte şi care ar fi forma în care asta s-ar putea realiza, dl Tőkés a dat imediat drept model şi un exemplu: cel al provinciei italiene Tirolului de Sud (it.: Alto Adige, germ.: Südtirol, cu centrul administrativ la Bolzano). Multe neînţelegeri ulterioare puteau fi evitate dacă politicienii sau măcar jurnaliştii români îşi luau osteneala să se documenteze puţin în privinţa acestei provincii, fiindcă puteau să vadă că nici vorbă de „protectorat”, nici măcar de ceva asemănător. Dl Tőkés s-a referit la faptul că după cel de al II-lea război mondial, cînd apartenenţa teritorială a provinciei respective (cu o populaţie germanofonă de 69%) a fost un obiect de dispută între Italia şi Austria, premierii Italiei şi Austriei au semnat în anul 1946 Acordul De Gasperi–Gruber, prin care Italia s-a angajat să respecte drepturile lingvistice şi culturale ale populaţiei de etnie germană, iar Austria să nu mai aibă pretenţii teritoriale. Acordul fiind un fel de tratat internaţional, Austriei nu i s-a putut contesta dreptul la supravegherea respectării acestuia, şi nici acela ca în caz de nerespectare să sesizeze forurile internaţionale.

Ceea ce a propus deci dl László Tőkés era de fapt un acord bilateral interguvernamental similar între România şi Ungaria, iar în asta nu pot să cred că cineva ar putea vedea ceva anticonstituţional. Numai că traducerea e o meserie riscantă şi de mare responsabilitate: dacă traduci ceva greşit, poţi provoca mari prejudicii materiale şi morale unor oameni.”

Așadar, s-a ajuns la această nedreptate urâtă, de a se decide retragerea distincției EROULUI REVOLUȚIEI, Tőkés László, din cauza unei traduceri greșite?…

În ceea ce privește baia de lături care fierbe, legat de numele lui Tőkés, zilelele acestea, găsim aici că „ar trebui să i se retragă și cetățenia română”, pentru că „e spion”, „își bate joc de România”, „ne vinde” etc etc… Încercăm să analizăm afirmațiile acestea? Tőkés este ungur din România, cu adresa stabilă la Oradea, cu dublă cetățenie, deci candidează unde vrea, în România sau în Ungaria. În România există deputați ai minorităților, adică având frâie politice în mână. Este firesc să existe cineva care să reprezinte interesele minorităților și să încerce ca acestea, interesele, să fie materializate. Este firesc ca, atunci când aceste interese sunt lezate, să se încerce a se denunța faptele și să se găsească soluții.

Tőkés a fost comparat cu Csibi Barna, cel care a dat foc unei păpuși ce îl reprezenta pe Avram Iancu. Poate e bine să ne aducem aminte că cel care e prezentat ca erou al românilor, este doar un criminal, ca mulți alții, privit din alt unghi. Nu e cazul să vă simțiți revoltați – definiția criminalului e simplă: cel care comite o crimă. Sau, extrapolând, cel din ordinul căruia se comite o crimă. Așa cum și Ion Iliescu este un criminal. Care umblă încă liber – doar.

Tőkés nu a încercat să fugă în Ungaria având în buzunar pământul Ardealului. Iar dacă aducem în discuție autonomia Ținutului Secuiesc – altă teză mult amintită zilele astea – vă reîmprospătez memoria spunând că și Banatul își dorește autonomie. Administrativă. Vede cineva acest lucru ca mai puțin revoltător decât autonopia administrativă a Secuimii? Nu de altceva, dar să știu de risc să mi se ia buletinul pentru asta – eu sunt de acord cu autonomia administrativă a ambelor zone.

Cam asta e situația. Eroului Revoluției i se ia o distincție primită pentru că a fost EROUL Revoluției. Niște doamne cer acest lucru pentru că ar fi jignit România cu ceva. Președintele este de acord deși nu spune clar în ce ar fi jignit Tőkés România. Pe doamnele acelea le va purica cineva la merite? Pe întemnițații cu aceeași distincție îi va considera cineva rușinoși pentru a fi înstelați (vorbesc doar de distincție, acum)? Domnule Iohannis, nu mie trebuie să îmi dați aceste răspunsuri, ci istoriei.

Pentru noi, aici, la Timișoara e simplu. Noi știm ce a făcut Tőkés. Și îl respectăm și apărăm. Nu am schimbat mai mult de zece cuvinte, în spații publice, cu el, dar mă revoltă nedreptatea care i se face. Dacă va trebui ca steaua aceea să plece cu adevărat de la el, va avea măcar o stea de ziare, realizată în centrul Timișoarei, prin care eu doresc să-i mulțumesc, acum, în paralel cu decizia aceasta rușinoasă (pentru cei care au cerut-o, dat-o și aplaudat-o), pentru faptul că, azi, pot fi ziarist al unei prese libere. Mulțumim, Tőkés László, din Timișoara. Stelele inimilor noastre nu vi le va lua nimeni, niciodată. Și veți fi mereu cetățean de onoare al orașului meu, chiar dacă nici un tălâmb de primar încă nu s-a gândit că trebuie să vă ofere și titlul ăsta…

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4375 posts on Presa Oradea.


Contact the author

2 Responses to “Tőkés – legitimația de revoluționar de dinainte de nr. 1”

  1. Alina Urzica spune:

    Vai, ce plâng eu din cauza asta! Pe ce fronturi joacă Tokes oare? Se știe că el a fost în spatele evenimentelor de la Tg Mures, a bălăcărit România cât a vrut în Parlamentul european, a semănat mereu vrajbă între români și unguri. Acum, l-a decorat Orban. De ce? Servește interesele României sau ale Ungariei? Cu alte cuvinte, ca la copii: nu ai voie ciocolata de la mama, lasă că-ți dă tata”. În cazul ăsta, Tokes bacsi nici nu merită vreo decorație de la statul român, fiindcă lucrează contra lui, nu pentru el.

    • Lehel spune:

      Afirmatiile tale in marea lor majoritate nu sunt adevarate. Totusi daca ar fi, modul corect e sa pedepsesti omul conform legislatiei si nu sa iei ceva pe care a meritat-o.

Trackbacks/Pingbacks


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult