Categorized | Opinie/Pamflet

Țara în care se ard cărțile celor propuși pentru Nobel

pataratAșadar, Taxi bagă un clip fain, în care se spun lucruri de enorm bun simț, după mine. Apar niște oameni, susțin proiectul, adăugând imaginea și spusa lor ideii de bază: că nu ai nevoie de acareturi înzorzonate pentru credință. Unul dintre ei e Mircea Cărtărescu. Un cretin dă un google pe „răzbunare” și vine cu o soluție măreață pentru a-și arăta atașamentul pentru ortodoxie: se chinuie până aprinde o carte a lui Cărtărescu. Unde suntem și cum am ajuns aici?

Suntem într-un stat în care oamenii se declară ortodocși pentru că așa e frumos față de vecinii de bloc (a se vedea aici). În care patriarhul ortodox spune că popa nu merge nechemat la o chestie – legat de drama de la Colectiv (avem link pentru asta). În care se moare, sau nu se trăiește (cu câteva griuri, ca nuanțare, între) pentru că popii ortodocși își bagă coada. Nu cu credința e problema. Problema e cu scaieții din coada acestei credințe, cu înghesuirea regulilor pe care creștinii spun că le au de la Isus în patul unui Procust care uită în ce timp este. În ce timpuri este.

Timpul CONSTRUIRII marilor catedrale a trecut

Sigur, în Europa s-au mai construit câteva catedrale. Pe când îi durea pe toți undeva dacă mureau câțiva meșteri, la construcția lor. Sau că se murea de la infecții, pentru că nu existau încă antibiotice. Sau că se murea de tuberculoză, până când în spitale, nu în catedrale, am învățat să negociem vieți, cu bacilul lui Koch.

Și să câștigăm. Probabil e o lecție uitată din manualele de istorie. Că centrul atenției a fost cândva spre Dumnezeu și că a migrat, firesc, spre om. Google „umanism”. Giordano Bruno are, azi, statuie în centrul Romei.

Nu mai trăim timpul construirii de mari catedrale. (Poate, cu excepția finalizării Catedralei Sagrada Familia, din cu totul alte considerente decât cele strict religioase). Dar, să ne întrebăm împreună la ce ajută o catedrală. E locul unde slujește un episcop și se roagă mulți oameni împreună.

Bun, pentru măgulirea patriarhului Daniel Ciobotea nu e nevoie de „hardughia celestă”, că poate sluji și în una mică. Iar oamenii se pot ruga și în biserici de cartier. Așadar, ce rămâne? Orgoliile. În anul 2016, orgoliile celor din Biserica Ortodoxă Română sunt mai importante decât sănătatea sau educația aproapelui.

Psihologul cu detonator

Despre toate astea e vorba în clipul prietenilor băieților de la Taxi. Nu despre lipsa de credință. Ci despre ce faci cu credința asta, și unde o pui. Dar, desigur, sar în sus o groază de persoane cu stele din constelația BOR pe epoleți, și încurajează micii noștri fanatici, care, de ce să ne mirăm, se adapă din izvoare previzibile deja.

Unul dintre ei e băiatul cu cartea – nu merită să-i pomenim numele. Un om care ar muri într-o pădure, pentru că îi e extrem de greu să dea foc la o carte, nicidecum să înțeleagă ceva din ce e în jurul lui.

Omul e din Timișoara și spune că a trecut pe la Facultatea de Psihologie. Nu vreau să-i fac reclamă mai mare, numindu-l, cum spuneam, dar să vedem de unde apar astfel de indivizi. I-am frunzărit profilul de pe youtube – toți cei patru ani de când îl avea, până la clipul cu arderea cărții.

Primele postări sunt cu filmulețe realizate de individ la un marș al Noii Drepte din Timișoara, împotriva romilor. Apropo, de ce mai există Noua Dreaptă, în 2016? Apoi, multe bucăți funebre, apoi niște like-uri la, ați ghicit, Dan Puric, duhovnici ortodoxoizi, chestii ASCOR, predici, bu-hu-hu-uri conspiraționiste, Păunescu, Rieu.

Și – pentru că bomboana de pe colivă nu trebuie să lipsească – nu putea să nu avem câteva filmulețe produse de băiat în cadrul Arsenie-Boca-Show, la mormântul de la Prislop. Acum, clipul a dispărut. După toate astea, nu poți decât să speri că magazinele de arme vând doar după ce au un aviz psihologic bun. Hopa –am uitat: omul e psiholog… Eu aș zice să ne luăm veste anti-glonț…

Treaba e că băiatul, printre gunoaiele și ciudățeniile pe care le plăcea pe Youtube, mai are like-uri, întinse pe ani, și la chestii ale lui Leșe sau ale trupei Taxi sau la postări laudative la adresa lui Cărtărescu. Sună a „fan”-ul nebăgat în seamă, care și-a găsit momentul de glorie al vieții lui. Concluzia: cu riscul să mă repet… cât costă vesta aia anti-glonț? Când lucram pe front, acum 20 de ani, era echivalentul a 800 de dolari. Poate nu e o investiție rea…

Atac asupra culturii ce ne leagă

Mă uit pe pagina de Facebook a lui Mircea Cărtărescu. Ieri seara, în 10 aprilie, scrie doar atât, lângă clip:

„Nu e frumos să dai foc unei cărți în nici o împrejurare, dar e mare tristețe s-o faci în urma unui cântec din care n-ai înțeles nimic…”

Multe comentarii, sub. Iau doar unul, să-l pun aici, al lui Doru Căstăian, profesor de filosofie din Galați și doctor în filosofie, cu studiile făcute la noi, la Universitatea de Vest din Timișoara:

„Omul se lăuda într-un status că a fost la Timișoara, la lansarea Solenoid-ului. De ce n-o fi ars Solenoid-ul? C-o fi fost mai mare? Că o fost mai scumpă? Ce să spun, așa țară, așa Isis.”

Îl întreb, mai apoi pe amicul Doru Căstăian: Zi-mi mai mult. Cum vezi tu asta cu arsul cărților, acum, în 2016?

Și-mi spune:

„Să arzi cartea unui autor, a oricărui autor, este un act de o violenţă mai radicală decât orice insultă personală, mai radicală decât violenţa fizică. Pentru că înseamnă un atac asupra a ceea ce omul respectiv a produs mai valoros, dar şi asupra fondului comun al culturii care ar trebui să ne lege. În general, a distruge ceva viu sau durabil în numele unei credinţe este în principiu inadmisibil.

Aşa ceva trebuie condamnat fără vreo nuanţă de toţi cei care au asistat la această barbarie. Indiferent dacă vor sau nu catedrala. S-a vorbit zilele acestea despre ruperea României în două. Dacă e aşa, prefer să cred că ea e ruptă între grupul minuscul şi insignifiant al celor care ard cărţi şi grupul uriaş al celor care cred că aşa ceva este inacceptabil.”

Acum câteva zile am fost și eu la Universitatea de Vest – locul unde am învățat, și învăț încă – la o întâlnire cu scriitorul Mircea Cărtărescu, organizată de fostul meu profesor, scriitorul Mircea Mihăieș. În Aula Magna – a anilor noștri de studenție. Cu foști profesori, cu prieteni, cu colegi. Cu… indivizi care se laudă că ar fi trebuit să-l dea pe Cărtărescu de masă, cu capul, nu să-l aplaude. În Aula NOASTRĂ Magna poate intra orice descreierat. Asta am ajuns…

Spun mereu că nu credința e buba. Că, undeva, pe firul Ariadnei, care duce nu la lumină ci în partea cealaltă, la Minotaur, cineva greșește. Un popă nu știe să fie preot și nu face cateheza unor copii – nu o face bine. Copiii cresc, îi vezi cum fac fundița ce leagă ASCOR-ul de Noua Dreaptă, și te întrebi dacă asta ar trebui să fie ortodoxia… Dacă asta ar trebui să fie credința… Și cât mai avem pînă la atentatul religios „de România”, în care să dispară oameni, nu operele lor…

„Au mai fost și alții arși pe rug, pe nedrept…” spune mitropolitul Banatului

Ca să aflu din cel mai autorizat loc cum vede Biserica în cauză treaba asta, l-am contactat pe Înalt Prea Sfinția Sa Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, pentru a schimba câteva cuvinte. A avut amabilitatea de a ne prezenta punctul său de vedere.

– Trupa Taxi scoate un clip în care spune că Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici, ca reacție la construirea Catedralei Mântuirii Neamului. 33 de personalități ale țării intervin, cântând sau rostind replica asta. Unul dintre ei e Mircea Cărtărescu, propus pentru premiul Nobel pentru 2015. Un timișorean se filmează dând foc unei cărți a lui Cărtărescu. Timișoreanul e participant la slujbele ortodoxe din oraș, și nu numai, și la conferințele ASCOR. Nu vă îngrijorează gesturile la care ajunge cineva ce vă iese din biserică?

– O să îl întreb dacă este om al bisericii. Pe toți nu-i putem controla, dar treaba aceea n-a făcut un serviciu bisericii cum nici cei din clip nu au făcut.

– Sînt atee. Trebuie să mă aștept să îmi dea ascoriștii timișoreni în cap, pe stradă, mai nou?

– Ferească Dumnezeu! Peste tot se promovează respectul și toleranța și însăși Timișoara este văzută ca exemplu al toleranței!

– Ați predicat mereu, duminicile, pe problematica arzătoare și la zi – vom putea auzi duminica aceasta ceva și despre arsul cărților din literatura română?

– Nu e o chestiune normală cea care s-a întâmplat și niciodată biserica noastră nu va face îndemnuri spre așa ceva. Au mai fost și alții arși pe rug, pe nedrept… Cumpătarea trebuie să fie și pe buzele noastre. Dar trebuie să spun că nici aceia care au făcut melodia nu au făcut un bine neamului, bisericii și țării noastre pentru că ați văzut la vecinii noștri, la un pas de noi, în Serbia, țară cu mai puțini credincioși, și-au ridicat și ei o catedrală – nu e gata, dar se lucrează încet-încet. Zic că și noi, ca popor, avem dreptul la așa ceva. Cum și noi avem dreptul de a ne face o catedrală, nu îi putem opri pe alții să își spună părera despre lucrul acesta. Istoria ne va arăta cine a avut dreptate.

Nu cred că ÎPSS Ioan Selejan este omul care să se bucure că astfel de gesturi aberante apar ca legate de ortodoxia din Banat. Nu cred nici că nu vede inutilitatea și ridicolul legate de Catedrala-Mântuirii-Whatever, dat fiind că e un om ce știe prețul lucrurilor, și care pune pariu pe ajutorul nemijlocit dat omului, atunci când acesta se află cu nevoi. Dar e greu să spui, chiar diplomatic, altceva, când îl ai ca șef pe ahtiatul de nemurire Daniel Ciobotea, cel patriarh. Însă vă readuc aminte răspunsul pe care mi l-a dat ÎPSS Ioan Selejan, într-o chestiune similară, doar la scară mai mică, înainte de a fi ales ca mitropolit al Banatului, într-un interviu.

–  De ar veni cineva cu o mare sumă de bani la dumneavoastră și ați avea de ales între poleirea unei turle de biserică în care nu intră apa și repararea acoperișului unui spital în care intră, ce ați alege? Și ce ați da acum ca răspuns, știind că acesta va rămâne scris peste ani și, deci, se va putea face referire la el?

– Dacă v-aș răspunde direct, poate că cineva ar spune că sunt mândru sau încerc să dau răspunsuri colorate. Vă dau câteva exemple din care ar rezulta răspunsul la întrebarea dumneavoastră. În una din zile, un preot al meu a zis că a găsit o familie formată din doi părinți și cinci copii, ce trăiau într-o baracă de lemn de trei pe trei metri. Din cei cinci copii, patru erau la școală și trei erau premianți. Am întrebat de ce nu e și al patrulea dar el era doar pe clasa întâi. Am mers acolo, am văzut situația.

Am oprit imediat lucrările la două biserici pe care le aveam în construcție și, cu călugări, cu călugărițe, cu toți am mers acolo și, în trei zile, am ridicat o casă cu trei camere pentru familie, și, în a patra zi, ieșea deja fumul pe hornul casei. Așa m-am raportat întotdeauna la semeni. Nu demult am primit o scrisoare de la un medic de la un spital din zonă – voia să-l ajut cu niște bani pentru un aparat pentru susținerea vieții noilor născuți. Nu l-am cunoscut niciodată pe medic dar, în o săptămână, am direcționat aparatul spre spital și am primit o scrisoare de mulțumire.

La fiecare instituție sunt necesități dar în acea primă scrisoare era vorba de controlul vieții unor nou născuți și au căzut toate listele de priorități. Acesta aș vrea să fie răspunsul: faptele. Eu vă spun ce am făcut – că fiecare ar purea răspunde că „ar face”. De asemenea, în una din zile am făcut rost de 10 aparate de dializă și le-am adus în această zonă. Afecțiunea mea pentru bolnavi e cu totul deosebită.

Și zilele trecute a venit la mine directoarea unui spital ce voia ajutor pentru procurarea unor instrumente și, poate, până la sfârșitul anului mișcăm și acolo niște probleme. Am adus în această parte de țară și un litotritor – de spart calculii, pietrele. Nu aș vrea să fie de laudă lucrurile acestea – sunt doar fapte.

Chiar azi, când l-am sunat, mitropolitul se afla în București, unde rezolvase și ceva pentru un spital cu nevoi din Timișoara. Dar se va afla și acest lucru, la timpul potrivit – deocamdată mi-a solicitat să nu dau amănunte. Există și popi care știu să fie preoți. Și care umblă cu engolpion de lemn.

Concluzii

Am văzut podul din Mostar, atunci când el era nici istoricul pod vechi, nici cel nou, ci doar o punte însăilată de geniștii Națuinilor Unite, ca să putem trece apa, în timpul războiului din Bosnia. Timpul punților e mai bun decât timpul zidurilor – ca să-l parafrazez pe Papa Francisc. La Timișoara, la prezentarea ținută de Mircea Cărtărescu la Universitatea de Vest, am avut două momente în care l-am iubit pe scriitor, și unul în care m-am uitat chiorâș la el. Am tăcut, doar am pozat.

Acum nu tac. Nu eram de acord cu el – sigur, pot înțelege pe cel care, în moment de cumpănă, alege să salveze un copil în locul unei opere. Dar nu sunt de acord (deși, desigur, e mult de discutat aici). Dar l-am auzit și vorbind despre importanța viselor, a visatului, în viața sa, pentru scriitura sa. Și despre scriitorul ce-și devine propriul cititor, găsind și găsindu-se – poate, singur cititor. Poți iubi oameni în astfel de momente. Și vrei să-i aperi, să aperi ce creează ei. Dacă toți tăcem, ne vor arde și pe noi…

Ce e de făcut? Vorbiți. Scrieți. Dacă se poate, civilizat. Aduceți argumente. Despicați firul în patru. Treceți de orgolii, ajungeți la rațiune și la bucata de suflet ceva mai de din adânc, dincolo de frunzele putrezite din primăverile izvoarelor. Și, după metafore, cereți-le politicienilor voștri să refuze a da bani pentru inutilități, precum, cândva, a făcut primarul Dorin Florea din Târgu Mureș, chiar de nu știu dacă „nu”-ul lui a rămas „nu”.

Nu fiți parte din impostura grețoasă de a se acorda patriarhului, și altor popi, ce n-au fost niciodată preoți, titluri și diplome nemeritate, și bani de spart inutil. Și, exact pentru ca ce a vrut ne-numitul materialului de azi, de aici, să nu dea muguri în societatea noastră, intrați în prima librărie și cumpărați un Cărtărescu. Azi. Acum. O carte de suflet e o investiție mai bună decât orice catedrală goală, în care Dumnezeu – orice ați înțelege prin asta: bine, lumină, apropiere – nu a intrat din cauza agorafobiei față de interiorul inimilor celor ce o conduc.

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4371 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult