Categorized | Educatie

Primul sunet de clopoţel în anul şcolar 2016-2017!

O bună parte dintre cei aproximativ 100.000 de elevi din Bihor au participat luni, 12 septembrie 2016, la festivităţile dedicate deschiderii noului an şcolar. În jur de 27.000 dintre aceştia au păşit pentru prima dată într-o şcoală, urmând ca acesta să fie decorul în care îşi vor desfăşura, mai bine de un deceniu, viaţa.

Tocmai de aceea, momentul a fost unul unic, 12 ani din viaţa lor urmând a se desfăşura în această alternanţă şcoală-vacanţă, alternanţă care le va condiţiona în multiple feluri fericirea.

„Pentru acest an şcolar sunt înscrişi aproape 97.000 de elevi. Dintre aceştia, aproximativ 30.000 sunt în ciclul liceal, 22.000 în gimnaziu, 27.000 în ciclul primar şi 18.000 în preşcolar”

a explicat Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.

Şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor – Alin Novac-Iuhas a postat încă de duminică pe site-ul Inspetoratului, mesajul pe care l-a transmis, prin inspectori, profesorilor, elevilor şi părinţilor.

„Simbolic, luna septembrie devine sinonimă pentru toată lumea cu școala, cu educația, cu începutul unui nou drum al împlinirii prin cunoaștere și prin cultură. Totodată, e un prilej de a-mi exprima încrederea în dăruirea și competența cadrelor didactice, în capacitatea lor de a modela caractere, de a crea o atmosferă bazată pe profesionalism, rigoare științifică, dar și pe comunicare afectivă și talent pedagogic.

Tuturor elevilor le doresc să urmeze acest drum provocator al formării, singurul care le poate asigura reușita în viață, să se bucure de frumusețea anilor de școală, să dea un sens vieții, să aibă încredere în forțele proprii și în forța educației.

De asemenea, îmi exprim speranța că și în acest an școlar părinții și autoritățile locale vor rămâne partenerii de nădejde ai educației pentru ca învățământul bihorean să adune reușite, împliniri și succese.

Vă asigur că Inspectoratul Școlar Județean Bihor va continua să fie partenerul autentic al școlilor pe care le coordonează, al părinților și al comunității. Succes în anul școlar 2016-2017!”

se afirmă în comunicat.

La Arte, cu mic şi mare!

Curtea Liceului de Arte a fost şi ea scăldată în lumina toamnei, luni, 12 septembrie 2016, la ora 10.00, când a avut loc festivitatea de deschidere. La prezidiu au stat Mircea Botog – inspector şcolar de specialitate pentru arte, alături de directoarea Mihaela Bondor, adjuncta Eliza Racz şi profesorii Arnold Schneider şi Nada Panait.

„Anul trecut am reuşit să câştigăm 12 premii de la olimpiadele naţionale, sute de premii la alte concursuri, peste 50 premii I, iar rata de promovabilitate la Bacalaureat a fost de peste 80%, ceea ce arată rezultatele muncii acestui colectiv de cadre didactice dar şi strădania elevilor noştri, ajutaţi de părinţi. Avem 33 de clase în acest an şi am primit în vacanţă 100 de cereri de transfer la liceul nostru, ceea ce este o altă dovadă de apreciere”

a spus directoarea Mihaela Bondor. A urmat apoi prezentarea profesorilor în aplauzele şi uralele elevilor.

Conform calendarului Ministerului Educaţiei, prima vacanţă, cea de iarnă va avea loc în perioada 24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017, urmând ca din 9 ianuarie elevii să revină la cursuri. În perioada 29 octombrie 2016 – 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă. Vacanţa intersemestrială se va desfăşura între 4 şi 12 februarie 2017.

Al doilea semestru va începe pe 13 februarie, urmând ca vacanţa de primăvară să aibă loc în perioada 19-30 aprilie 2017. Ultimele trei săptămâni de cursuri se vor încheia pe 16 iunie 2017 când va începe vacanţa de vară. Semestrul I va avea 19 săptămâni iar semestrul II – 16 săptămâni.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4363 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult