Categorized | Cultură

Rațiune, pasiune și introspecție. Maraton de lansare de carte la Oradea!

Sala de conferinţe a Muzeului Cetăţii, din Corpul A, a fost vineri, 16 decembrie 2016, de la ora 17.00, gazda lansării a cinci cărți excepționale: „Modernitatea ratată” de Sorin Borza, „Un deceniu de tranziţie spre nicăieri” de Florin Budea, „Autoportrete în oglinzile cărţilor” de Vianu Mureşan, „Experienţa religioasă în gândirea lui Dumitru Stăniloae” de Sandu Frunză și „Plotin” de Dan Tomuleţ.

Dacă ar trebui să structurăm coerent ce s-a întâmplat vineri în Cetatea Oradea ar trebui să prezentăm o operă în trei acte. Unul cu modernitatea, eșecul și salvarea ei, altul cu istoria și retrăirea profundă a unor lucruri pe care s-a întemeiat realitatea pe care o trăiesc orădenii de astăzi și un altul, aș spune Heideggerian, în sensul de încercare de a-ți explica propria persoană, închegarea și desăvârșirea ei, într-o infinitate de oglinzi. Rațiune, pasiune și introspecție.

De ce aleg tinerii ISIS în locul modernului Occident?

 

Prima carte prezentată a fost „Modernitatea ratată” de Sorin Borza. Despre ea au vorbit Mureșan Vianu și Florin Ardelean.

„Trăim cu convingerea că modernitatea este marele succes al ultimelor secole dar această carte ne obligă să ne revizuim temeiurile pe care judecăm modernitatea. Felul în care pune Sorin Borza problema este în stilul lui Michel Foucault. Modernitatea este un progres în cunoaștere dar acest progres a suferit o deturnare politică. Interesul descoperirii adevărului a fost deturnat spre un interes de putere. Instituțiile moderne au devenit infrastructura politică în care gânditorii autentici au fost confiscați.

Argumentele lui Sorin Borza ne conduc spre realitatea că ce a spus Friedrich Nietzsche în „Voința de putere” nu este exagerat (n.r. „esența cea mai intimă a existenței este voința de putere”). Subsumarea epistemologiei, politicii a dus la deturnarea cunoașterii. Așa ajungem la subtitlul cărții „Gândirea fără public și stăpânul fără chip”.

Instituțiile moderne deturnează gânditorul cu personalitate, transformându-l în funcționar. Orice idee trebuie verificată de eșalonul superior pentru a fi validată iar tot acest mecanism este unul subordonat politicului în care cunoașterea și cercetarea nu există pentru triumful adevărului, ci pentru profit. Anumite teme din cartea lui Sorin sunt deschideri care ne obligă să ducem argumentația mai departe”

a spus Mureșan Vianu. Florin Ardelean a început cu o paralelă între lucrarea lui Borza și Cetatea Oradea care este, în cele din urmă, „o mimare a unei realități”.

„Lucrarea este asemănătoare cu un roman cu mai multe personaje, toate ratate. Stăpânul fără chip, elitele de fapt, trimite direct la Procesul lui Kafka. Trăim într-o modernitate care și-a consumat proteina și care acum ne oferă ca substitut comoditate și device-uri. Ele sunt expresia unui eșec. Ce se întâmplă în lume în aceste vremuri, cu terorism și Stat Islamic, este rezultatul finalului modernității, a lipsei sensului existenței.

Este cea mai bună carte a lui Sorin Borza și sperăm că vor veni și altele”, a spus Florin Aredelean. Sorin Borza a vorbit la final despre aceeași transformare utilitaristă a adevărului: „astăzi a devenit mai interesant nu ce se spune ci ce se face, și cui folosește ce se spune”.

O posibilă soluție la criza modernității este cartea lui Dan Tomuleț, „Plotin”. Cel puțin așa a susținut autorul ei.

„Este foarte clar că în ultimul timp există o tendință tot mai pronunțată de a gândi negativ modernitatea, și nu spun că cei care gândesc așa nu au dreptate, dar v-aș întreba: „ce este de făcut?”. De ce ne confruntăm astăzi cu o astfel de criză? Pentru că ființa umană se exteriorizează. Am fugin secole la rând după ideea de modernitate și acum ne aflăm în gol. Cine suntem noi astăzi?

Niște persoane care aleargă după lucruri materiale și cărora le zâmbește din spate neantul. De ce se duc tinerii noștri să moară în Siria și nu în Occident (n.r. expresia cea mai concretă a modernității)? Pentru că la problemele lor existențiale, când ei ne întreabă ce sunt ca ființe vii, de unde vin și unde se duc, noi le răspundem cu pantofi nou-nouți, cu celulare și mașini de prăjit pâine. Anticii nu au ajuns în această situație. De ce? Răspunsul îl găsiți în opera lui Plotin, în această carte”

a spus Dan Tomuleț.

Revoluția din 1989, la Oradea

Al doile act al evenimentului, retrăirea profundă a unor lucruri pe care s-a întemeiat realitatea Oradiei de astăzi, a început cu prezentarea cărții jurnalistului Florin Budea – „Un deceniu de tranziţie spre nicăieri”. Primul care a vorbit despre ea a fost Valentin Ajder, directorul editurii Eikon, cea care a organizat maratonul, și care a spus că este o carte ce prezintă foarte lucid primii ani de după Revoluție în județul Bihor și că și-ar dori să aibă ocazia să publice alte 40 de cărți asemănătoare pentru a face lumină în toată țara, cu privire la acea perioadă.

„O carte se prezintă singură, nu trebuie nici s-o lauzi nici s-o critici. Cel care o citește și cei care fac recenzii își vor da singuri seama de valoarea ei. Este o carte serioasă, bine scrisă și documentată. Fiind vorba de o felie din istoria recentă, cartea poate fi adâncită, continuată”

a spus Mihai Drecin, care a fost completat de Mircea Bradu.

„Citind această carte am avut senzația că s-a făcut un rechizitoriu al realității noastre. Am fost o bună parte de timp director la teatru și în piesa Amadeus despre Mozart există o frază foarte potrivită cu ce s-a întâmplat atunci, în Oradea, și cu această carte: „prin noi, rămân ei”. Senzația este că prin ce au făcut acești oameni, rămân ceilalți, cei despre care nu s-a scris și nu s-a știut. Am văzut că astăzi termenul Revoluție, se judecă ca la piață, a curs sânge, au fost morți, atunci a fost Revoluție. Dacă nu, nu.

Eu ca om care a participat la evenimentele din 89 din Oradea vreau să vă spun că am crezut, la fel ca și colegii de atunci, că facem o Revoluție. Nu am crezut atunci că îi voi furniza un astfel de titlul lui Florin Budea (n.r. „Un deceniu de tranziţie spre nicăieri”). Nu sunt mulți cei care știu că Oradea a fost al doilea oraș care și-a câștigat libertatea în 1989 și că atunci când noi am întemeiat Comitetul de la Oradea, Ceaușescu încă nu plecase. Că la Oradea nu a curs sânge, asta s-a datorat faptului că noi am oprit tendințele oamenilor spre astfel de manifestări, că am încercat să dialogăm și să rezolvăm situația pașnic.

Vreau să vă povestesc totuși, un episod despre care am promis să nu vorbesc 20 de ani. După perioada în care am fost primar al Oradiei, când am revenit la conducerea Teatrului, s-a prezentat la mine un domn cu cravată, elegant, care mi-a spus că îmi va povesti ceva cu condiția ca să nu spun nimănui, nimic, 20 de ani. Eram curios așa că am făgăduit. Știi casa aia galbenă, de pe malul Crișului, de lângă pod (astăzi Podul Szent Laszlo), a spus el, în timp ce dumneata vorbeai de la balconul primăriei, eu eram acolo, cu o pușcă cu lunetă. Și ai fi tras?, l-am întrebat. Dacă primeam ordin, trăgeam.

Sunt multe amintiri legate de acele momente, dar este fals să se creadă că Revoluția în Oradea a fost lipsită de pericole și că a fost diferită de ce s-a întâmplat în alte orașe. Cartea lui Budea este una impecabilă, nici nu credeam că se va putea scrie o carte atât de bună și atât de plină de adevăr cu privire la acei ani. Totuși, aștept și alte lucrări ale celor care au trăit acele evenimente și care pot avea și o perspectivă sentimentală, afectivă asupra a ceea ce s-a întâmplat”

a spus Mircea Bradu.

Tot de spre trăitre și sentiment a fost vorba și în cartea lui Sandu Frunză, prezentată de Adrian Gheorghe Groza și Mihnea Stoica.

„De la imanent la transcendent, de la individ la divinitate, Stăniloaie ne trasează foarte bine drumul. Substanța principală a operei lui Stăniloaie, foarte bine explicată în carte, este iubirea. Cred că este un lucru foarte important că opera lui Stăniloaie este tot mai importantă pentru laici pentru că eu cred că teologia are nevoie de laici pentru a o prezenta lumii”

a spus Adrian Gheorghe Groza.

„Citind o carte ne citim pe noi înșine, ca într-o oglindă”

Ultima carte prezentată, nu cea din urmă însă, a fost „Autoportrete în oglinzile cărţilor” de Vianu Mureşan. Despre ea, Valentin Ajder a spus că este un demers de generozitate întrucât adună sinteze ale mai multor lucrări importante citite de autor.

„Suntem la acest eveniment multe persoane care ne cunoaștem, care ne-am întâlnit în diferite evenimente și care nu ne gândeam atunci că vom scrie o carte sau mai multe. Sau că și ceilalați vor scrie cărți. Eu văd în cărți celălalt trup al scriitorului. Cărțile au ieșit din noi fără să bănuim și vor continua să iasă, îngustând spațiul în care trăim, până când ne vor înlocui. Suntem naivi când credem că citind o carte citim o încarnare a autorului. În realitate, citind o carte ne citim pe noi înșine, ca într-o oglindă.

Deși autorul a scris cartea într-un singur fel, fiecare dintre noi, atunci când o citește, o înțelege într-un alt fel pentru că o trece prin structura propriei gândiri. Care structură este formată tot din cărțile citite înainte. Nu cred că există un nucleu de cărți care citite marchează toate persoanele deopotrivă. E ca și iubirea.

Poți iubi o persoană și te poți împlini în acea iubire dar în același timp, într-un alt oraș, o altă persoană poate iubi pe altcvineva și se poate împlini într-o iubire, fără ca tu să ai habar de asta. Așadar, în cartea mea sunt câteva povești care au avut impact asupra mea, tratate din perspectiva gândirii mele care pot fi interesante, sau nu”

a spus Vianu Mureșan sugerând că pentru a fi sau nu de acord cu cele spuse este necesară citirea cărții.

Toate cărțile se vor găsi în librării sau pot fi comandate de pe site-ul editurii eikon.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4386 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult