Categorized | Educatie

De unde te tragi tu, omule?

Chiar dacă legislaţia Europeană cere românilor să asomeze porcul, ca în ceea ce numim „ţările civilizate”, nu acelaşi lucru, cu armonizarea, se întâmplă atunci când e vorba despre educaţia pe care o primesc copiii şi adolescenţii, în şcoli. Dacă în aceleaşi „ţări civilizate” (iar ghilimelele desemnează o etichetă, nu o ironie) este firesc ca evoluţionismul să nu mai fie predat ca o teorie ci ca singurul adevăr, în legătură cu evoluţia speciilor, România avantajează net, prin sistemul educaţional, creaţionismul şi legendele sale.

Sau, ca să nu rămânem în zona aseptică, legendele ortodoxe, „dreapta credință” (da, aici e ironic) fiind lege de trib și componentă sine qua non a „românului verde”. Într-o ţară laică, din Europa mileniului II, se învață despre zei pe nori, care fac oameni din lut și din coaste. Povestea nu se lămurește nici în adolescență, la orele de biologie, iar din acești tineri pretindem să avem, ulterior, savanți titrați, medici, ingineri, cercetători. O inițiativă pronită la Iași, însă, apare ca o posibilitate de a reduce din penibilul situației, oferind informațiile pe care sistemul de învățământ românesc se rușinează a le pune pe masă.

– Așadar, Eduard Olaru, „Proiectul descendenței omului”. Am să încerc să sintetizez în câteva cuvinte ideea proiectului, urmând să punem carne pe ea, tu spunându-mi ce nu am înțeles bine sau ce lipsește – exact ca în reconstruirile tale de cranii.

Proiectul tău e pe rol de acum patru ani. A pornit de la ideea că școala, azi, explică prea puțin, adolescenților, despre evoluție, insistându-se pe creaționism. De aici, ideea că e util să se prezinte celor tineri legătura noastră, ca primate, cu strămoșii noștri.

Înțeleg că stadiul la care s-a ajuns este de la planșe la prezentarea unor cranii de primate fosile, în cadrul unor întâlniri care au loc în muzee din România. Pentru privirea generală, ce ar fi de completat? Ulterior, vom intra în detalii.

– Într-adevăr, având în vedere faptul că publicul românesc de toate vârstele este extrem de puțin familiarizat cu acest domeniu, se simte nevoia unei introduceri în temă. Din păcate, nu putem suplini ceea ce școala românească refuză cu obstinație să facă. Eșecul sistemului e vizibil foarte clar, numai și dacă luăm contact cu formularea „omul se trage din maimuță”.

Cum să îi explici unui om, care nu a rămas cu nimic din lecțiile de biologie, că specia sa nu „se trage” din nicio maimuță actuală, așa cum are dânsul impresia, ci avem un strămoș comun cu maimuțele antropoide actuale? Deci suntem, mai degrabă, veri taxonomici îdepărtați. Eroarea vine, în primul rând, din faptul că publicul larg nu a înțeles că evoluția nu este liniară, ci ramificată…

Sunt atâtea lucruri care trebuie detaliate. Or, tocmai de aceea încercăm să ne adresăm, în conferințele noastre, în special unui public tânăr, care este deschis către acumularea de informații, și nu are concepții preconcepute, trunchiate sau de-a dreptul eronate despre subiect.

Expozițiile noastre (inițial au fost două) își propun să prezinte publicului o versiune vizuală a informației științifice. Prima noastră expoziție, care a ajuns în 6 orașe ale țării, până să se oprească definitiv la Brașov, a avut ca scop o introducere în domeniu, planșele noastre îmbinând informația știintică și reconstrucția anatomică a principalelor specii de hominini (rude evolutive ale omului modern). Astfel, vizitatorii au putut afla câteva informații esențiale cu privire la zona geografică în care au trăit acești hominini, cine au fost antropologii care i-au descoperit și care erau specificitățile acestor ființe demult dispărute.

A doua expoziție a avut un țel îndrăzneț, și anume acela de a reconstitui chipurile tuturor homininilor ale căror cranii au fost descoperite. Expoziția a ajuns în 7 orașe ale țării și sperăm că, în 2017, va mai putea fi vizitată în cel puțin 4 alte muzee din țară.

– Hominini sau hominizi? Nu cunosc termenul.

– Comuitatea științifică a ajuns la concluzia că termenul potrivit pentru strămoșii evolutivi ai omului este de „hominin”, cimpanzeii făcând parte dintre „hominizi”.

– Nu e în DEX. Îmi dai un link cu mai multe detalii? Mi-ar servi.

http://australianmuseum.net.au/hominid-and-hominin-whats-the-difference

– Mersi! Să mergem mai departe. Folosești pluralul. Cine sunteți voi, cine ești tu, ce background aveți, cum ați ajuns la concluzia că genul acesta de întâlniri pot compensa, măcar puțin, omisiunile școlii?

– Folosesc pluralul deoarece „Proiectul descendenței omului” e, mai degrabă, o comunitate decât rezultatul muncii unei singure persoane, deși tentația de a-mi asuma toate meritele e mare. Adevărul este că acest proiect nu ar fi existat fără îndrumarea domnului profesor doctor Gheorghe Mustață, care a ținut, timp de 10 ani, singurul curs de Evoluția omului, în cadrul Facultății de Biologie, din cadrul Universițății Alexandru Ioan Cuza, din Iași. Dumnealui a trasat această strategie de promovare a proiectului nostru și a domeniului pe care îl popularizează.

Inițial, ideea era înființarea unei secții muzeale în orașul meu natal – Iași. Însă țelul era mult prea îndrăzneț pentru momentul respectiv. Desigur, în final, obiectivul nostru este acela de a dezvolta secții dedicate evoluției omului în toate muzeele cu care am avut colaborări fuctuoase, și care și-au manifestat interesul față de idee.

Pe de altă parte, Iașiul e un oraș destul de conservator, din multe puncte de vedere, astfel că o activitate pe plan național ne-a adus mult mai multă vizibilitate.

Proiectul are deja 4 ani, dintre care 3 foarte activi, și mă îndoiesc că vom slăbi ritmul prea curând. Plănuiesc realizarea unei noi expoziții, cât de curând, astfel încât să venim cu ceva nou și incitant pentru public. Acum, că reușim să adăugăm expoziției și replici ale unor cranii fosile de hominini, sunt convins că interesul va crește semnificativ. Publicul e foarte atras de exponatele tridimensionale.

– Adică profesorul Mustață este cel care stabilește ce se prezintă într-o întâlnire cu publicul și girează cu numele său aceste prezentări? Am văzut că nu mi-ai vorbit despre tine. Este firesc ca un muzeu care te invită, sau un alt organizator, să știe cine girează proiectul.

– Prezentările pe care le facem, cu ocazia vernisajelor expoziției, sau a invitațiilor pe care le primim în cadrul conferințelor și festivalurilor științifice organizate de diversele O.N.G.-uri, ne oferă șansa de a ne prezenta în fața publicului cu informații total necunoscute pentru acesta. Ne străduim să condensăm informația într-un timp cât mai scurt, formulând-o într-o manieră cât mai facilă, astfel încât să nu obosim participanții, pierzându-se altfel interesul. Cred că și imaginile cu care însoțim aceste informații, mai elaborate decât un simplu powerpoint, și faptul că lăsăm diverse exponate să circule prin sală, din mână în mână, contribuie la impactul pe care îl avem asupra oamenilor.

– Bine de știut. Așadar, cine girează întâlnirile?

– Da, se poate spune că avem girul domnului profesor Gheorghe Mustață. Expozițiile au fost realizate sub expertiza domniei sale. Desigur, atunci când a fost nevoie, mi-am argumentat deciziile, ca paleo-artist, cu ajutorul informațiilor științifice. Pregătirea mea este de artist plastic, însă am fost mereu pasionat de biologie, paleontologie, preistorie și alte asemenea domenii. Mă străduiesc, pe cât posibil, să mă mențin cât se poate de informat și să nu scap nicio descoperire din domeniul paleoantropologiei. În mare măsură sunt un auto-didact, învățând tot ce pot din munca altor paleo-artiști de renume. E o muncă destul de grea, însă pasiunea e un motor care te pune mereu în mișcare.

– Din două expoziții, a rămas una. Probabil s-a ajuns la concluzia că servește cel mai bine scopului. În ce locuri a ajuns această expoziție, cine au fost gazdele și cum a fost primită?

– Din păcate, într-o prezentare tind să scape din vedere foarte multe aspecte. Oricât ți-ai dori, nu poți spune absolut tot ce se știe cu privire la subiect, fără să te extinzi foarte mult. Or, țelul nostru este să nu abuzăm de bunăvoința și puterea de concentrare a publicului.

Prima expoziție și-a încheiat circuitul deoarece materialul pe care era printată s-a uzat mult prea mult. Dacă avem noroc să găsim o sponsorizare, plănuim să o readucem în atenția publicului, de data asta printată pe un material mai rezistent.

Expoziția și-a început drumul la Iași, în cadrul Facultății de Biologie, în iunie 2012, ajungând apoi la București, la Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa. În octombrie, a fost prezentată la redeschiderea Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea”, din Bacău. Domnul profesor Mustață a fost cel care ne-a facilitat prezența în aceste locații, motiv pentru care îi suntem foarte recunoscători. Nu toată lumea are ocazia de a expune la Antipa.

După o pauză de un an, în februarie 2014, expoziția a ajuns la Muzeul Zoologic din cadrul Universității Babeș Bolyai, din Cluj, cu ocazia Zilei Internaționale a lui Darwin (Darwin Day), la invitația ASUR (Asociașia Secular Umanistă din România), cu care am colaborat, de atunci, în condiții excepționale.

În 2015, tot de Darwin Day, în februarie, cu ocazia parteneriatului cu ADIP (Asociația pentru Dezvoltare Intelectuală și Personală), am avut parte de un triplu eveniment, prezentând expoziții în trei orașe diferite din țară – București, Timișoara și Satu Mare. Prima noastră expoziție a ajuns la Timișoara, în colaborare cu ASUR, la București a fost inaugurată a doua noastră expoziție, având ca parteneri revista Știință și Tehnică și Primăria Sectorului 3, iar la Satu Mare am prezentat o variantă restrânsă a noii expoziții, în colaborare cu Asociația E-Consult. Evenimentul a fost cu atât mai important cu cât, la București, alături de noi, Adrian Nicolae, membru al echipei redacționale a revistei Știință și Tehnică, își lansa cartea cu temă științifică „Revoluția după Darwin”, o lectură extrem de interesantă, care acoperă povestea vieții pe Terra într-o manieră absolut remarcabilă.

Expozițiile au ajuns în 13 orașe din țară, și am participat la 2 conferințe organizate de ASUR, și la Festivalul Științific „Fereastră Către Știință”, de la Tecuci. Cărora le mulțumesc foarte mult pentru amabilitate, desigur.

– Multe muzee. Vorbim de evenimente ce se bazează pe o prezentare și pe o sesiune de întrebări-răspunsuri? Adică nu de clasica expoziție care va sta o vreme într-un muzeu? Ai invitații ale unui muzeu sau ale unui organizator. Cum te finanțezi? Aceste evenimente sunt cu intrare? Sau mai degrabă din donații?

– Din păcate, nu ne putem prezenta în fața publicului decât la vernisaj. Deși mi-aș dori să pot fi prezent mai des pentru astfel de contacte cu publicul, momentan suntem mulțumiți dacă ajungem la deschidere.

Sunt cazuri în care trimitem propunerea de colaborare via e-mail, la diverse muzee, și se întâmplă să primim răspunsuri pozitive. În ultima vreme experimentăm și plăcerea de a fi invitați. Regula este ca instituția care găzduiește expoziția să plătească transportul acesteia la preluare, să achite costurile de transport ale autorului expoziției (adică eu) și ale invitaților acestuia, dacă e cazul. Uneori, dacă distanța este foarte mare, se asigură și cazare în spațiile deținute de muzee pentru astfel de ocazii.

Până în prezent nu am solicitat un procent din biletul de intrare sau o sumă bazată pe numărul estimat de vizitatori, în cele 2 luni în care este prezentă expoziția în incinta muzeului. Însă, dacă reușim să procurăm un număr suficient de exponate (replici ale unor cranii fosile de hominini), atunci valoarea științifică a expoziției va crește și, desigur, și interesul publicului față de ea. Deci, începând cu anul 2017, vom negocia și o anumită sumă pe care să o primim din partea muzeelor gazdă.

La momentul de față ne bazăm mai mult pe sponsorizări și donații. Suntem fericiți să constatăm că un număr destul de important de  oameni au investit încredere și bani în acest proiect. Asta nu poate decât să ne bucure.

– Să trecem aici și contul în care se pot face donații. Și să vorbim despre replicile unor cranii și fosile. Din ceva trebuie să trăiești și tu. Este acesta un job permanent al tău, în ultima vreme? Practic, tu achiziționezi replicile de pe litos.net, cum spuneai mai demult, și realizezi tu însuți chipul care „purta” aceste cranii – sau unde ar fi hopul financiar cel mai mare?

– Nume: Olaru Eduard Constantin Banca Transilvania: RON – RO36BTRLRONCRT0268362701

Momentan sunt freelancer, ceea ce înseamnă că trăiesc din diverse proiecte cu tematică artistică pe care le realizez pentru clienți. Prin intermediul domnului profesor Dan Grigorescu, renumit paleontolog român, care predă la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București, am avut parte de o colaborare deosebit de fructuoasă cu Dino Parcul de la Râșnov. Dacă vei ajunge la Râșnov, sper să admiri și realizările mele cu subiect paleontologic.

Paleo-arta îmi răpește foarte mult timp, în special pentru studiul artistic și acumularea de informații din domeniul pe care îl abordez. Mi-aș dori ca, într-un viitor apropiat, să pot să îmi câștig traiul de zi cu zi făcând ceea ce îmi place. În acest moment, orice achiziție pentru proiect reprezintă un hop financiar, și sper că susținătorii acestui demers educațional nu-și vor retrage sprijinul. În final, aceste replici ale craniilor fosile vor fi însoțite de reconstrucții faciale cât se poate de veridice, realizate cu ajutorul tehnicilor specifice artiștilor criminaliști. Reconstrucția facială presupune cunoștințe amănunțite cu privire la anatomia feței umane și a primatelor, la grosimea țesuturilor moi ale capului și dispunerea lor pe craniu. De asemenea, trebuie păstrate raporturile între elementele feței și proporțiile acestora, astfel încât rezultatul să nu fie atât un act de creație fantezistă cât o redare cât mai exactă a trăsăturilor feței, în funcție de indiciile le care ni le ofera craniul. Adesea, oasele dezvăluie secrete foarte interesante cu privire la ființa căreia i-au aparținut: răni, boli sau condițiile de trai.

Perioada în care vom realiza tot ce ne-am propus depinde foarte mult de cât sprijin vom primi din partea publicului, și dacă vom găsi sponsori doritori să investească în acest proiect.

Însă visul nostru este acela de a ajunge în situația fericită de a înzestra, în fiecare an, câte un muzeu cu o colecție reprezentativă de replici ale unor cranii fosile și reconstrucții faciale ale acestora. E plăcut să primești, însă important este să și oferi. Ceea ce ne propunem noi prin acest proiect este să avem un aport în popularizarea domeniului evoluției omului, pentru a fi măcar înțeles, dacă nu și acceptat.

– În postarea de pe 27 decembrie (apropo, ai niște anunțuri amuzate și bine gândite) ai menționat 2034 de euro ce ar mai fi necesari pentru 18 exponate. Am văzut, pe litos.net, menționat mai sus, că o replică după un craniu e între 40 și 120 de euro. De fapt, care e „colecția de cranii” la care te gândești și de ce pare a fi un sac fără fund? Pentru că numărul craniilor la care făceai referință mai demult, pentru a-ți servi proiectul, a tot crescut. În altă ordine de idei, orice prezentare la un muzeu nou îți sporește popularitatea, deci ajută și la strânsul fondurilor. Care sunt problemele pe care le întâmpini pe drum? Vin ele și din partea BOR? Și de ce ai renunțat la invitația Muzeului din Alba Iulia? Înțeleg că ai cerut o amânare, apoi s-a lăsat liniștea. Ce s-a întâmplat?

href=”http://oradeapress.ro/wp-content/uploads/2017/01/7.jpg”>

– O replică de bună calitate costă între 80 și 120 de euro, ceea ce e destul de mult, deși prețul este rezonabil, în contextul pieței. După ce epuizez oferta din Europa, sper să reușesc să achiziționez și produse din SUA, deși sunt mult mai scumpe, și costurile cresc simțitor din cauza distanței.

Numărul replicilor este destul de mare, într-adevăr. Însă în asta va consta valoarea acestui proiect. Publicul va putea lua contact cu cât mai multe descoperiri din domeniu, formându-și o imagine de ansamblu asupra lui. Pe de altă parte, la momentul de față, având în vedere formatul expoziției itinerante, prezența unui craniu, sub portretul reconstituit pe afiș, va avea o valoare informativă mai mare decât desenul respectivei fosile.

Am hotărât să procurăm aceste replici deoarece se simțea nevoia unei prioritizări a investiției. Ce anume e mai important la momentul de față? Ce anume atrage publicul? Organizatorii din cadrul muzeelor gazdă ne-au întrebat mereu dacă avem și exponate tridimensionale. Răspunsul negativ a fost întâmpinat mereu cu o ușoară dezamăgire. Deci publicul asta își dorește. În plus, realizarea unui portret e destul de scumpă. A trebuit să iau o decizie și cred că am făcut alegerea corectă.

Până în prezent nu am simțit în vreun fel opoziția BOR. Poate doar în Iași, în primăvară, au fost câteva presiuni față de organizatorii de la Biblioteca Județeană Gheorghe Asachi, însă nimic spectaculos. Probabil nu suntem suficient de importanți pentru a atrage atenția acestei instituții. Dealtfel, scopul proiectului nu este unul ideologic, ci informativ. Nu ne propunem să lovim în credințele intime ale oamenilor ci mai degrabă să găsim o punte de legătură cu ei. la urma urmei, dacă Vaticanul a acceptat evoluția ca fiind o unealtă a divinității, nu văd de ce credincioșii rezonabili nu ar putea avea o perspectivă similară. E mai bine să îți cunoști dușmanul decât să îl critici de pe o poziție de ignoranță.

La Alba Iulia a fost o problemă de comunicare cauzată de incertitudinea pe care a produs-o programarea la nivel național a „Nopții Muzeelor”. Deja discutasem cu doamna director Daniela Botoș, de la Muzeul Județean Mureș, Secția de Științele Naturii, că vom vernisa expoziția cu această ocazie. Și a trebuit să ne ținem de cuvânt, odată ce am promis. Din nefericire, evenimentul a avut loc spre sfârșitul lunii, nu la începutul acesteia, deci nu a mai fost posibilă prezența la Alba Iulia pe parcursul verii, înaintea expoziției cu dinozauri, care trebuia sa ajungă în iulie. A fost un cumul de factori care ne-au sabotat intențiile de a fi prezenți acolo, însă sperăm că vom ajunge într-un viitor apropiat.

– Există profesori de biologie care să-și fi adus clasele la manifestările organizate de tine, în cadrul întâlnirilor ce prezintă descendența omului din primatele de demult? În Paris și în Veneția, muzeografi de la instituții de profil s-au uitat extrem de lung la mine când le-am spus că la noi în școli nu se mai învață despre darwinism, în schimb religia se predă chiar și la liceu. Ce crezi că e de făcut ca poveștile cu zei să fie înlocuite cu concluzii ale științei, așa cum ar fi și firesc, într-un stat laic?

– În general, la vernisaje, organizatorii invită diverși profesori de istorie sau biologie să vină cu clasele. Asta ne asigură un public tânăr, ceea ce nu poate decât să ne bucure. În liceele românești se învață despre evoluție, însă în niște termeni foarte abstracți, în lecții referitoare la genetică. Dar e greu de crezut că elevii înțeleg cu adevărat care este procesul evolutiv, cum funcționeaza el, ce anume îl pune în mișcare și care e scopul său final. Din păcate, elevii români sunt mult mai familiarizați cu miturile creației biblice decât cu mecanismele biologice care stau la baza dezvoltării și diversificării vieții. La urma urmei, religia e predată timp de 13 ani, în timp ce evoluția este dezbatută în câteva ore în timpul liceului.

Mi-e greu să cred că această stare de fapt se va schimba în viitorul apropiat. Nu există nicio doriță a clasei politice de a se detașa de favorurile electorale ale BOR. Pe de altă parte, nici sistemul de învățământ nu ar putea fi reformat fără a concedia profesorii de religie, ceea ce ar fi o dramă personală pentru fiecare din ei. În aceste condiții, nu știu cum vom putea ajunge la mult-dorita separare a bisericii de stat, către care tinde orice stat laic și secular. Problema e foarte complexă, pe mai multe planuri. Tot ce putem spera e că tinerii, având mai mult acces la informație, vor reuși să ia contact cu informația științifică și din alte surse decât școala românească.

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4090 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

  • Victime colaterale, ce facem?

    PSD a promis românilor facilități de Mercedes deși știa că are în curte o Dacie veche și ruginită, iar oamenii, mulți și needucați (sunt și excepții, dar campaniile sunt făcute pe majorități), au căzut în capcană. După această manipulare, Dragnea avea două variante: să mintă cu nesimțire cum au făcut și ceilalți înaintea lui sau să „vândă țara la bucată”, să compromită iremediabil din punct de vedere economic și politic România pentru a-și ține, măcar în parte, promisiunile. Lupta s-a dus pe două fronturi. Atacul constant împotriva justiției, pentru a scăpa camarila din fruntea partidului de dosare penale și căutarea mijloacelor de a fura bani. Nu doar pentru propriile buzunare ci și pentru a achita nota campaniei electorale.
    În mediul acesta toxic unde oamenii sunt mințiți zilnic și sunt atât de naivi încât cred aceste minciuni, nu poate crește, nu se poate dezvolta nimic trainic. De 25 de ani România a evoluat (cât a evoluat) în ciuda acestor maimuțe în costum, nu ajutată de ele. Țara s-a golit de toți cei care au vrut să facă ceva aici pentru că nu au fost lăsați, pentru că nu au avut stomac să dea șpăgi sau să se scufunde în butoiul cu dejecții politice. Ceilalți au continuat să urle în pustiu, ignorați de masa needucată și de sforarii politruci, redundanți pentru occidentali pentru care legile, normele și regulile nu au nevoie de avocați, sunt de la sine înțelese și respectate.
    Democrația a devenit o otravă devreme ce nimeni nu s-a îngrijit ca tinerii, ajunși la maturitate astăzi, să fie capabili să gândească, preferând să fie păstrați la nivelul unor analfabeți ca implicare, cunoaștere și conștiință civică, potriviți pentru a pune ștampila unde trebuie. Conducerea poporului nu prea își are sensul aici unde votul oricărui profesor universitar este anulat de sute de mii de analfabeți păcăliți cu promisiuni deșarte și manipulanți cu vidanje televizate. Așadar, victime colaterale, ce facem?Citește mai mult