Archive | ianuarie 19th, 2017

O urare de departe, din lumea greco-catolică

PSS Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic al Lugojului, împlinește 80 de ani, în acest weekend. Un prilej de sărbătoare, cum ierarhul a lăsat multe fapte bune în jurul său, și de bucurie, cum timpul i-a îngăduit să rămână pe scaunul său, lucid, alert și eficient.  Un prilej de strângere laolaltă, a celor vrednici și a celor mai puțin vrednici, a prietenilor și a Iudelor. De urări și de cadorisiri.

Un dar frumos, Prea Sfinției Sale, după puterile noastre de oameni de presă, Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (0)

„Prin vis” – impactul, ca amintire, și rit

Mă gândesc la niște căni din casa tatălui meu. Și la alte căni din trecut. Pe unde or fi? Ce se întâmplă cu aceste căni dintr-o casă, în ani, în decenii sau după ce moare cineva? Un gând simplu, care nu râcâie sau arde. Doar există. Pentru că mașina de pe scenă, din spectacolul „Prin vis”, al Teatrului Național Mihai Eminescu din Timișoara (scenariul – Matyas Varga, regia – Pal Frenak), e dătătoare de gânduri. E ca acel spațiu-timp aparte, de după un impact covârșitor, când se spune că revezi ceva din viața ta. Sau din moartea ta. Din morțile mărunte care te compun, din zguduiri, din nereușite.

Este bine să existe aduceri aminte ale morților mici. Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult