Categorized | Sport

Ovidiu Mihalaş-Lesei este campion naţional en titre la tir cu arcul!

Arcaşul Ovidiu Mihalaş-Lesei, legitimat la Clubul Sportiv „Redpoint” Oradea, a reuşit să-şi adjudece încă o dată titlul de campion naţional indoor la arc tradiţional, într-un concurs desfăşurat la Bucureşti. În ultimii doi ani, sportivul orădean a fost deţinătorul atît al titlului de campion naţional în sală cît şi al celui de outdoor la categoria seniori arc tradiţional.

Campionatul Naţional indoor de tir cu arcul tradiţional a reunit peste 50 de sportivi de la cluburi din toată ţara, care au concurat la mai multe categorii: arc tradiţional replică istorică, bowhunter, tradiţional modern, longbow şi instinctiv. Dacă în calificări Ovidiu Lesei a ieşit abia pe locul trei, la eliminatorii şi finale arcaşul legitimat la „Redpoint” Oradea şi-a învins pe rînd adversarii, cu scoruri imbatabile.

În finală, Ovidiu Mihalaş-Lesei a obţinut medalia de aur şi titlul de campion naţional în faţa lui Marcel Lazăr (C.S. Gloriosa Bucureşti).

„A fost foarte greu! Fără nici o exagerare, a fost greu. Am avut câţiva adversari care mi-au pus mari probleme, dar antrenamentele zilnice şi-au spus cuvântul şi am reuşit să-mi adjudec încă o dată titlul. Abia aştept competiţiile viitoare!”

spune Ovidiu Lesei.

 Sportivul trage cu arcul de doi ani şi locuieşte în Timişoara, dar este legitimat la C.S. „Redpoint”, la fel ca mulţi alţi arcaşi din Sibiu, Arad, Bucureşti, Târgu Jiu sau Cluj, care au găsit în clubul orădean un partener serios şi dedicat pasiunii comune, tirul cu arcul.

Acest sport olimpic a devenit, în ultimii ani, o prezenţă constantă în Oradea şi judeţul Bihor, o parte din cele şase cluburi autorizate şi două asociaţii fiind grupate în Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4131 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

  • Definiția incompetenței: săracii Europei, cu cea mai mare creștere economică din UE!

    Avem o creștere a PIB-ului cu 8%. Economia duduie chiar dacă unii spun că, bazată pe consum, creșterea nu este sustenabilă. Cu toate acestea citesc că, în 2017 nu s-a dat în folosință niciun kilometru de autostradă, că am avut cel mai mic buget de investiții din ultimii ani, că organizațiile patronale sunt nemulțumite, că sinducatele vor continua să scoată oameni în stradă, că benzina s-a scumpit de 4 ori și încă mai crește, alimentele s-au scumpit și ele, ROBOR-ul a ajuns la cifre istorice, Euro este de nerecunoscut, utilitățile se vor scumpi în continuare, primăriilor li se confiscă peste noapte banii de investiții. Cum se poate să ai o asemenea creștere economică și țara să se prăbușească în mod vizibil, lucru confirmat și de statisticile (creșterea inflației sau a deficitului bugetar) și ingrijorările europene? Așa cum scria, pe 13 noiembrie, Oxford Analytica nu există decât o singură explicație: incompetența. Rezolvarea? Exact cum au făcut comuniștii, guvernanții au inventat un inamic imaginar: statul paralel. El este de vină pentru toate. Pentru că cei care fură sunt anchetați și băgați în pușcării, pentru prețul oului, pentru scumpirea benzinei, pentru oamenii care ies în stradă, pentru creșterea Euro, ROBOR și, probabil, și pentru confiscarea peste noapte a banilor din vistieriile primăriilor din toată țara. Trebuie să ai probleme serioase în a face diferența între realitate și povești ca să crezi că toate aceste entități diferite (naționale și internaționale, de stat și private, cu domenii atât de variate) au o singură treabă: să zădărnicească „râul de lapte cu maluri de mămăligă” al guvernului. Că tanti din colț, de la ABC, care dă mai scump oul ca luna trecută, este pe o mână cu Isărescu care „a mărit” Euro și ROBOR și că benzinarul din cartier se trage de bretele cu liderul sindicatului magistraților care scoate oamenii la proteste.

    Citește mai mult