Categorized | Anchetă/Poliţie

Criminalul de la Oradea a murit. Încolțit de polițiști, s-a aruncat de la etajul patru!

O echipă operativă formată din poliţişti sub directa coordonare a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor s-au deplasat sâmbătă, 18 martie, în jurul orei 18.30, la o locaţie din municipiul Oradea pentru efectuarea unei percheziţii domiciliare, existând suspiciunea că acolo s-ar fi aflat Adrian Hladii, bărbatul care l-a împușcat în umăr pe Gheorghe Zaharia și a împușcat-o în cap pe Dalia Duca, pe 15 martie 2017.

În momentul în care poliţiştii bihoreni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au ajuns la uşa apartamentului care urma să fie percheziţionat, bărbatul a sărit pe geamul locuinţei, care se afla la etajul al patrulea. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri, însă a decedat.

Adrian Hladii era căutat de polițiștii bihoren, sprijiniți de cei de la București, pentru uciderea cu sânge rece a Daliei Duca și rănirea lui Gheorghe Zaharia.

Totul a început miercuri, 15 martie 2017, dimineață, în jurul orei 9.00, când Adrian Hladii a venit cu flori la fosta lui prietenă, Dalia Duca, care se afla în compania noului iubit, Gheorghe Zaharia. Când acesta a coborât să vadă ce se întâmplă Adrian Hladii a tras în jur de cinci focuri de armă dintre care unul l-a atins pe Zaharia, apoi a urcat cu forța fata într-un BMW și a fugit cu ea de la locul faptei, de pe strada Barcăului.

Zaharia a fost transportat la spital de un echipaj al SMURD și băgat direct în operație. Glonțul a trecut prin gât și s-a oprit în omoplat. După operație, conform medicilor, bărbatul se afla în afara oricărui pericol. La cinci ore de la răpirea de pe strada Barcăului, polițiștii au anunțat că tânăra răpită a fost găsită moartă, la marginea orașului, împușcată în cap.

Dalia Duca a fost descoperită pe un teren viran din apropierea căii ferate din Ioşia, în autoturismul cu care fusese răpită. Conform polițiștilor, fata a fost însă împușcată pe strada Barcăului sau imediat după plecarea de pe acea stradă. Polițiștii au pornit o amplă operațiune de căutare, depistând urme din sângele lăsat de suspect la locul faptei și pe o suprafață importantă de teren.

Polițiștii bihoreni au primit sprijin de la București pentru continuarea oprerațiunilor, aceste încheindu-se cu decesul criminalului, sâmbătă, 18 martie în jurul orei 18.30.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4349 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult