Categorized | Religie/Culte

Purim 5777, sau despre atingere

Citeam cândva, într-o carte de horticultură, că plăntuțelor de violete de Parma le place să se atingă între ele. M-am gândit des la asta, la mijlocul lui martie, invitată la Purimul evreilor din Timişoara, Purimul 5777.

O frază din Talmud, atribuită unui rabin pe nume Rava, zice că, de Purim, omul trebuie să bea pănă când nu mai poate face diferența între „blestemat este Haman” şi „binecuvântat este Mordechai”. Şi aşa, toată istoria defilează între câteva pahare de vin: poporul evreu e cât pe ce să fie pierdut din cauza orgoliului lui Haman dar este salvat de inițiativa lui Mordechai.

Aşadar, ca de atâtea alte ori, Comunitatea Evreilor din Timişoara este invitată în clădirea germanilor pentru a   sărbători. Luciana Friedmann, şefa Comunității Evreilor, spune că e o tradiție ce ține de mulți ani, de a sărbători acolo, în virtutea respectului avut de germanii din oraş față de regretatul rabin Neumann.

Seara a fost un prilej de a vedea împreună membrii comunității, într-un „du-te vino” între scenă şi locurile din sală, mulți dintre cei prezenți ajungând cântăreți, dansatori, actori sau instrumentişti la spectacolul care curgea sub ochii noştri cam ca o discuție veselă dintr-o scară de casă italiană. Mulți copii, mai toți cu măşti pentru Carnavalul de Purim, mulți care au participat la măcar un moment artistic de pe scena serii. Cine spune că, în România, comunitățile evreieşti îşi trăiesc ultimul suflu, ar fi trebuit să-i vadă pe aceşti copii, şi să-şi schimbe părerea.

Mă întreb ce n-am avut în seara asta. Pentru că a fost ca într-o mare familie timişoreană. Am reîntâlnit prieteni şi amici vechi, am ronțăit „urechi ale lui Haman” (o prăjitură triunghiulară, tipică sărbătoririi Purimului, am ascultat cântece în limbile Banatului, muzică instrumentală, bancuri mai vechi şi mai noi, am privit la dansuri şi la o scenetă, am povestit, am făcut planuri de viitor.

Mă bucură să constat că evreii din Timişoara încă se strâng pentru a sărbători – Banatul ar fi (şi, mai ales, ar fi fost) mult mai sărac fără ei. Şi mai e şi plăcerea de a-i vedea făcând lucruri împreună: cum spuneam la început, ca nişte violete de Parma ce se ating, făcând lumea din jur mai frumoasă, prin culoarea lor.

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4273 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Needucați, indolenți sau complici? Cum ar trebui să ne raportăm la PSD-iști?

Nu toți sunt condamnați pentru fraudă electorală, nu toți merg la vânătoare cu Țiriac, nu toți înjură ziariști sau debiteză obscenități în fața femeilor. Nu toți se laudă că au mitraliere acasă, nu toți vin la muncă cu mașini de zeci de mii de euro, nu toți truchează licitații. Alături de ei, într-o țesătură fină, sunt vârstnici vulnerabili și copii neștiutori, tineri plini de elan și medici cu halate rupte în coate pe băncile universităților. Exact cum militanții Statului Islamic își făceau „cuiburi” în școli și grădinițe ca să nu îi poată găsi rachetele inamice fără a face victime nevinovate. Cum poți tu, univeresitar cu lucrări științifice de valoare să nu vezi că Daea sau Dăncilă sunt, după toate defenițiile, analfabeți funcționali? Asta este meritocrația în care îți dorești să trăiască copiii tăi? Cum poți să nu vezi clar că legile justiției sunt modificate ca să servească unui om sau unui grup de oameni? Și nu o lege, ci mai multe legi, cu același target? Cum poți să te mulțumești cu 60 de km de autostradă pe an? Și dacă continui să faci parte din așa ceva, cum ar trebui eu și ceilalți care vrem să trăim într-o țară condusă de oameni competenți, cu legi care să îi bage pe cei care fură în pușcărie și în fața cărora să fim toți egali și cu drumuri decente pe care să putem circula, cum ar trebui să ne raportăm la tine?

Citește mai mult