Categorized | Religie/Culte

Purim 5777, sau despre atingere

Citeam cândva, într-o carte de horticultură, că plăntuțelor de violete de Parma le place să se atingă între ele. M-am gândit des la asta, la mijlocul lui martie, invitată la Purimul evreilor din Timişoara, Purimul 5777.

O frază din Talmud, atribuită unui rabin pe nume Rava, zice că, de Purim, omul trebuie să bea pănă când nu mai poate face diferența între „blestemat este Haman” şi „binecuvântat este Mordechai”. Şi aşa, toată istoria defilează între câteva pahare de vin: poporul evreu e cât pe ce să fie pierdut din cauza orgoliului lui Haman dar este salvat de inițiativa lui Mordechai.

Aşadar, ca de atâtea alte ori, Comunitatea Evreilor din Timişoara este invitată în clădirea germanilor pentru a   sărbători. Luciana Friedmann, şefa Comunității Evreilor, spune că e o tradiție ce ține de mulți ani, de a sărbători acolo, în virtutea respectului avut de germanii din oraş față de regretatul rabin Neumann.

Seara a fost un prilej de a vedea împreună membrii comunității, într-un „du-te vino” între scenă şi locurile din sală, mulți dintre cei prezenți ajungând cântăreți, dansatori, actori sau instrumentişti la spectacolul care curgea sub ochii noştri cam ca o discuție veselă dintr-o scară de casă italiană. Mulți copii, mai toți cu măşti pentru Carnavalul de Purim, mulți care au participat la măcar un moment artistic de pe scena serii. Cine spune că, în România, comunitățile evreieşti îşi trăiesc ultimul suflu, ar fi trebuit să-i vadă pe aceşti copii, şi să-şi schimbe părerea.

Mă întreb ce n-am avut în seara asta. Pentru că a fost ca într-o mare familie timişoreană. Am reîntâlnit prieteni şi amici vechi, am ronțăit „urechi ale lui Haman” (o prăjitură triunghiulară, tipică sărbătoririi Purimului, am ascultat cântece în limbile Banatului, muzică instrumentală, bancuri mai vechi şi mai noi, am privit la dansuri şi la o scenetă, am povestit, am făcut planuri de viitor.

Mă bucură să constat că evreii din Timişoara încă se strâng pentru a sărbători – Banatul ar fi (şi, mai ales, ar fi fost) mult mai sărac fără ei. Şi mai e şi plăcerea de a-i vedea făcând lucruri împreună: cum spuneam la început, ca nişte violete de Parma ce se ating, făcând lumea din jur mai frumoasă, prin culoarea lor.

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4227 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Mai crezi și acum că votul tău nu contează?

Acum, când niște „oameni în alb” au venit la tine în curte și ți-au omorât porcul promițându-ți bani la sfântu’ așteaptă, când ai văzut cu ochii tăi, oameni nevinovați, loviți cu bestialitate și gazați de jandarmi aflați în subordinea oamenilor din PSD, acum, mai crezi că votul tău nu contează?
Cum s-a ajuns la asta, cu un guvern care a mărit salarii și pensii (este drept, înghițite într-o bună parte de creșterea prețurilor, de mărirea ratelor la bancă) care are o creștere economică istorică, etc? Să fi ajuns românii la un nivel la care nu mai pot fi cumpărați atât de simplu și nu acceptă marea mită națională. „Vă dăm niște bani în plus, dar lăsați-ne și pe noi să ne scoatem hoții din pușcării, să furăm în continuare”. Toate astea s-ar mai fi întâmplat dacă ați fi ieșit la vot? Iar cei care ați votat PSD, ați votat pentru ca vouă sau celorlalți, oameni simpli și cinstiți, să li se ia porcul din curte sau copiii, părinții, nepoții, plecați în pribegie pentru o bucată de pâine mai bună, să fie bătuți cu bestialitate pentru simplul fapt că vor să aibă unde se întoarce, când tot exilul ăsta economic se va trermina? Ați votat pentru asta? Dacă da, înseamnă că meritați tot ce vi se întâmplă!

Citește mai mult