Categorized | Religie/Culte

Purim 5777, sau despre atingere

Citeam cândva, într-o carte de horticultură, că plăntuțelor de violete de Parma le place să se atingă între ele. M-am gândit des la asta, la mijlocul lui martie, invitată la Purimul evreilor din Timişoara, Purimul 5777.

O frază din Talmud, atribuită unui rabin pe nume Rava, zice că, de Purim, omul trebuie să bea pănă când nu mai poate face diferența între „blestemat este Haman” şi „binecuvântat este Mordechai”. Şi aşa, toată istoria defilează între câteva pahare de vin: poporul evreu e cât pe ce să fie pierdut din cauza orgoliului lui Haman dar este salvat de inițiativa lui Mordechai.

Aşadar, ca de atâtea alte ori, Comunitatea Evreilor din Timişoara este invitată în clădirea germanilor pentru a   sărbători. Luciana Friedmann, şefa Comunității Evreilor, spune că e o tradiție ce ține de mulți ani, de a sărbători acolo, în virtutea respectului avut de germanii din oraş față de regretatul rabin Neumann.

Seara a fost un prilej de a vedea împreună membrii comunității, într-un „du-te vino” între scenă şi locurile din sală, mulți dintre cei prezenți ajungând cântăreți, dansatori, actori sau instrumentişti la spectacolul care curgea sub ochii noştri cam ca o discuție veselă dintr-o scară de casă italiană. Mulți copii, mai toți cu măşti pentru Carnavalul de Purim, mulți care au participat la măcar un moment artistic de pe scena serii. Cine spune că, în România, comunitățile evreieşti îşi trăiesc ultimul suflu, ar fi trebuit să-i vadă pe aceşti copii, şi să-şi schimbe părerea.

Mă întreb ce n-am avut în seara asta. Pentru că a fost ca într-o mare familie timişoreană. Am reîntâlnit prieteni şi amici vechi, am ronțăit „urechi ale lui Haman” (o prăjitură triunghiulară, tipică sărbătoririi Purimului, am ascultat cântece în limbile Banatului, muzică instrumentală, bancuri mai vechi şi mai noi, am privit la dansuri şi la o scenetă, am povestit, am făcut planuri de viitor.

Mă bucură să constat că evreii din Timişoara încă se strâng pentru a sărbători – Banatul ar fi (şi, mai ales, ar fi fost) mult mai sărac fără ei. Şi mai e şi plăcerea de a-i vedea făcând lucruri împreună: cum spuneam la început, ca nişte violete de Parma ce se ating, făcând lumea din jur mai frumoasă, prin culoarea lor.

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4203 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Jurnal de pe frontul neputinței

Indivizi lunecoși, cu cefe late, la costume, aleși pentru a-i reprezenta pe cei mulți și a duce cetatea spre bunăstare, sunt preocupați doar de propriul lor bine, caută modalități pentru a fura fără să fie prinși, iar dacă sunt prinși, să scape cât mai ieftin. Toate acestea în timp ce marea masă de manevră este ținută din bici, cât mai needucată cu putință pentru a nu cere socoteală, a nu se revolta, a nu deschide ochii.
Avari și inculți, incapabili să lege două vorbe, mint prostimea că România este o mașină de lux când, de fapt, e un hârb gata-gata să se dezmembreze la cea mai mică curbă. Cum să ai creștere economică de peste 5%, cea mai mare inflație din UE și să te împrumuți ca pe timpul crizei economice?
Ziua de mâine a celor, din ce în ce mai puțini, care țin în spate tot scheletul hidos al hienei numită stat, este amanetată de bișnițarii de moravuri ușoare puși în fruntea țării. Naționalizarea pensiilor private înseamnă de fapt confiscarea unui viitor ceva mai bun. Distrugerea și otrăvirea prezentului nu este suficientă, trebuie eradicată și șansa unui viitor mai bun.
Grupuri de oameni needucați dar cu influență, cu idei demne de evul mediu, vor să impună tuturor, ceea ce ei cred că este normalitate. Preocupați nu de rata mare de șomaj, de situația economică dezastruoasă, de mortalitatea infantilă, nu de familiile care au probleme sau de cauzele care îi fac pe tineri să nu mai întemieze familii, nu de copilele care devin mame în clasele primare, nu de copiii morți din fașă pentru că nu au fost vaccinați, ci de cine cu cine împarte cearceaful.
Rezultatul? Plecăm și nici nu mai vrem să știm unde e țara asta pe hartă. România este a doua țară, după Siria, ca număr de emigranți în Europa. Iar la noi nu este război.

Citește mai mult