Categorized | Religie/Culte

Bikeri și sfinți, la Maria Radna

Mi-am spus mereu că „a ajuta”, pe oricine, orice, oricând, ar trebui să aibă rubrică distinctă în nomenclatorul de meserii. Deși, în România, facerea de bine e socotită pe același loc cu incestul iar cel care ajută e văzut ca fraierul satului. Dar uite că nemții au alte proverbe decât noi, și o altă înțelegere pentru felul în care viața ne împarte pe căprării neconvenționale. De aceea, zilele trecute, la Radna, județul Arad, ne-am întâlnit cu o trupă de bikeri din Germania, ocupați cu făcutul de bine, cărora li s-a dedicat o seară de rugăciune specială, ecumenică, la Bazilica Minoră Sf. Maria Radna.

Parcă nu pușcă treaba asta, cu o mănăstire și cu niște tipi pe care-i asociezi mai degrabă cu sintagma „Hell’s Angels”. Parcă îi vezi pactizând mult mai cu plăcere cu practicile „celui de jos” – duritate, băutură, sex, arme, droguri și muzică nu tocmai suavă. Și totuși, dincolo de stereotipuri și etichete de dicționar, viața ne învață că nu trăim în categorii pure și că lucrurile interesante încep la marginea unde o categorie întâlnește alta. Și se suprapun.

Bikerii din Germania nu au venit în România pentru un nou Woodstock, și nici pentru un concert satanic. Au venit să ajute. Iar Germania e o țară în care peste jumătate din populație ține de Bisericile Protestantă și Romano-Catolică. Deci nu trebuie să mire că lucrurile s-au potrivit așa. Și că, la inițiativa Consulatului Republicii Federale Germania la Timișoara, chiar legat oarecum de ”Zilele Culturii și Economiei Germane în Banat”, s-a organizat, la Radna, acest moment de rugăciune.

Ce s-a întâmplat, mai precis? Un convoi de 24 de TIR-uri venind din Germania, cu ajutoare pentru câteva localități din România a ajuns în vestul țării noastre prin Vama Nădlac. Acest convoi umanitar a fost organizat și este însoțit de câteva zeci de motocicliști, cei mai mulți fiind din Germania, care, de 15 ani, se strâng laolaltă într-un lanț al faptelor bune.

Asociația lor promovează ieșirea cu motoarele ca mod de viață dar, cum în mai fieșce domeniu al vieții, lucrurile coexistă, pe lângă ”oameni plus motoare”, în ecuație, e loc și pentru faptele bune. În fiecare an, bikerii din acest grup strâng donații și, atunci când totul e împachetat, pleacă într-un drum în care se bifează și partea ”bikeritului”, a ieșirii cu cei care au aceeași pasiune, dar se alege și o țară unde se poate ajuta ca ceva, din anumite instituții, să meargă mai bine, datorită contribuției lor.

Unele dintre bunurile aduse în TIR-uri ajung în spitale, altele în cămine de bătrâni, case de copii sau grădinițe. Localitățile pe care bikerii le-au luat la roată în aceste zile de fine de mai sunt Lipova, Alba Iulia, Vişeul de Sus, Cristian de Braşov şi Făgăraş, după care vor ajunge la Timișoara în 1 iunie, pentru a lăsa ultimele daruri și pentru a participa la o seară de muzică și voie bună, alături de timișoreni.

Așadar, în 25 mai, spre seară, o mână de oameni din câteva județe a luat Radna ca punct al destinației lor, pentru a le aduce mulțumire ”băieților cu motociclete” care veniseră de peste granițe pentru a transporta și acompania ajutoarele strânse, gazda serii urmând a fi preotul Andreas Reinholz, de la Bazilica Maria Radna. Dar… ”băieții cu motociclete” erau de toate vârstele, mai ales trecuți de o vreme de prima tinerețe, cu ei erau și doamne iar cei care au pornit spre a-i întâmpina erau cel mai degrabă preoți, acesta fiind cadoul de suflet pregătit bikerilor.

Cum seara de rugăciune și binecuvântare a fost gândită ca una ecumenică, erau așteptați să participe, alături de preoți romano-catolici, și colegi greco-catolici, ortodocși și evanghelici. Și așa s-a și întâmplat, sporindu-se atmosfera de cordialitate și deschidere a tuturor pentru toți cei care au participat la întâlnirea de la Radna.

Am plecat de la Timișoara cu preotul evanghelic al orașului, Kovacs Zsombor, cel care a și fost anul acesta gazda întâlnirii plilejuite de Octava Ecumenică de Rugăciune a Creștinilor, și cu colega de presă Valentina Sarosi. Singurul lucru care ne-a pus entuziasmul la încercare, pe drumul drept dintre Timișoara și Lipova, a fost faptul că, după intrarea în Județul Arad, drumul a fost execrabil, dându-ne prilejul să ne gândim la bancul în care un copil asistă un preot care bate cuie și se întreabă ce fel de înjurături folosește acesta atunci când își dă cu ciocanul peste degete. Totuși, am reușit să ieșim cu avarii minime din cel mai prost drum pe care l-am văzut în ultimii ani, și, ca întotdeauna, vederea, de departe, a turlelor de la Maria Radna ne-a bucurat.

În fața bazilicii se aflau deja multe motociclete, oameni trați în piele, căști, ecusoane. Inedit. Și totuși, nimic nu spune că cei care își găsesc bucuria în viteză și pe două roți nu se pot simți bine atunci când cineva le mulțumește într-un cadru solemn, într-o biserică – cel mai culoscut loc de pelerinaj al romano-catolicilor din județele din zonă – pentru faptele bune.

Materiale sanitare, aparatura și paturile de spital, mobilierul pentru căminele de bătrâni, jucăriile și hainele pentru copii, dotarea pentru un atelier al Bisericii Evanghelice din Făgăraș, toate așteptau în TIR-uri. Dar șoferii lor, împreună cu bikerii, au intrat în biserică pentru a primi binecuvântarea, în mai multe limbi și dinspre mai multe culte.

Atunci când sportul – sau modul de viață – pe care îl practici presupune și că te afli destul de des în pericol – cum zicala spune, măcar în România, că cei care se grăbesc pe două roți sunt potențiali donatori de organe – perspectiva accidentului face parte din gama de posibilități deloc de ignorat. Preoții s-au referit la asta, în cuvintele lor, și le-au urat celor de față ca, prin mijlocirea Divinității, să ajungă mereu în siguranță acasă.

Până să înceapă rugăciunea, discut cu Sven Achtermann, dintr-un grup de amici cu căști și cu haine de piele – trei bărbați și o femeie. În viața cea de toate zilele, Sven organizează expediții în regiuni polare și încearcă să facă oamenii să conștientizeze problemele animalelor aflate acolo, cum ar fi urșii polari. Dicolo de asta, însă, e loc și pentru motor, prieteni, acțiuni caritabile și, deși înțeleg că nu prea mulți dintre cei din jurul nostru se omoară cu biserica, în general, în partclular, toți cei care se află la Radna au primit cu bucurie rugăciunea oferită.

După ce rugăciunea s-a terminat, a venit momentul sfințirii motoarelor, care ne-a adus aminte că bikerii nu își urmează pasiunea doar în clipe frumoase – o ploaie deasă a făcut ca doar preotul romano-catolic Nikola Laus, directorul Cancelariei Diecezane din Timișoara, împreună cu un ajutor, să binecuvânteze cu apă sfințită motoarele care staționau în fața bazilicii.

Întâlnirea a continuat ”în casă”, în spațiul recent renovat, plăcut și primitor al mănăstirii, la o cină oferită de parohul locului, bun prilej pentru cântec și povești. Împreună cu bikerii a participat, la rugăciune și la discuțiile de după, și consulul Germaniei la Timișoara, Excelența Sa Rolf Maruhn. Christine, o bikeriță din Munchen, mi-a povestit că a ieși pe motor, în orele de după lucru, când nu mai contează machiajul sau ploaia sau altceva, o face să se simtă liberă.

Am întrebat-o dacă nu are probleme cu faptul că nemții aduc ajutoare într-o țară a Uniunii Europene, unde se presupune că există deja un standard de viață. Mi-a spus că nu, că și în Germani ar fi multe unde se poate ajuta, dar că important e să ajuți, și să și pleci undeva, să fii pe drum și să faci o faptă bună. De asemenea, mi-a spus că nu este o persoană religioasă dar că un moment petrecut într-o biserică nu strică nimănui.

Oameni faini, care au îmbătrânit frumos, camaraderie și deschidere – asta am văzut la întâlnirea cu bikerii aceștia. Ne-am promis să ne revedem în 1 iunie în Timișoara. Ne-am bucurat de frumusețea și tihna care au fost întotdeauna atributele Bazilicii Maria Radna, și de cordialitatea preotului gazdă. Ar fi trebuit să le spun noilor noștri amici că într-unul din locurile pentru care au adus bunuri, unul dintre șefuleți se lăuda că nu termină anul fără un milion de euro șpagă? La ce bun?… Cum s-ar spune, fiecare își negociază mântuirea lui – sau social, sau religios – iar cei de aici tocmai au adăugat încă o faptă bună la asta.

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4179 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

advert

Jurnal de pe frontul neputinței

Indivizi lunecoși, cu cefe late, la costume, aleși pentru a-i reprezenta pe cei mulți și a duce cetatea spre bunăstare, sunt preocupați doar de propriul lor bine, caută modalități pentru a fura fără să fie prinși, iar dacă sunt prinși, să scape cât mai ieftin. Toate acestea în timp ce marea masă de manevră este ținută din bici, cât mai needucată cu putință pentru a nu cere socoteală, a nu se revolta, a nu deschide ochii.
Avari și inculți, incapabili să lege două vorbe, mint prostimea că România este o mașină de lux când, de fapt, e un hârb gata-gata să se dezmembreze la cea mai mică curbă. Cum să ai creștere economică de peste 5%, cea mai mare inflație din UE și să te împrumuți ca pe timpul crizei economice?
Ziua de mâine a celor, din ce în ce mai puțini, care țin în spate tot scheletul hidos al hienei numită stat, este amanetată de bișnițarii de moravuri ușoare puși în fruntea țării. Naționalizarea pensiilor private înseamnă de fapt confiscarea unui viitor ceva mai bun. Distrugerea și otrăvirea prezentului nu este suficientă, trebuie eradicată și șansa unui viitor mai bun.
Grupuri de oameni needucați dar cu influență, cu idei demne de evul mediu, vor să impună tuturor, ceea ce ei cred că este normalitate. Preocupați nu de rata mare de șomaj, de situația economică dezastruoasă, de mortalitatea infantilă, nu de familiile care au probleme sau de cauzele care îi fac pe tineri să nu mai întemieze familii, nu de copilele care devin mame în clasele primare, nu de copiii morți din fașă pentru că nu au fost vaccinați, ci de cine cu cine împarte cearceaful.
Rezultatul? Plecăm și nici nu mai vrem să știm unde e țara asta pe hartă. România este a doua țară, după Siria, ca număr de emigranți în Europa. Iar la noi nu este război.

Citește mai mult