Archive | iulie 4th, 2017

Am mers pe drum de țară, cu banii unui deputat

Niște bănuți care pleacă dinspre Parlamentul României, și ajung pe un card din Timișoara, își continuă drumul puțintel mai aparte. S-a spus despre ei că țin de o schiță de imagine. Și totuși, ei nu se opresc în poza de ziar, de după o declarație de presă. Am bătut județul în lung și-n lat, să vedem unde ajung ei, unde zbârnâie – metaforic – firul de telegraf de la poștă, să-i anunțe, și cum se schimbă viața unor copii din coadă de Timiș bogat, cu venirea lor, de dincolo de cuvinte, în mână. Pentru că bogăția și sărăcia se cuantifică altfel, pe drum de țară, decât în vreunul din mall-urile timișorene. Și se numără frumos, în lucruri importante: o carte, o hăinuță, o vioară, mâncare.

Cristina stă sub copacul mare, din curte, și se joacă. Read the full story

Posted in Social, ReportajComments (0)

  • Se pregătește reînvierea „fabricilor de diplome”!

    România se întoarce, pas cu pas, la anii de tristă amintire în care facultățile erau moșiile unor baroni corupți iar studenții simple vaci de muls. Terenul a fost pregătit anul acesta prin transformarea bacului într-o caricatură cu cifre de promovabilitate „la hectar”, urmând ca „producția” să umple până la refuz universitățile, reconfigurate și ele în „fabrici de diplome”. Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2016 va face ca universitățile să poată înmatricula oricâți studenți doresc și să elibereze oricâte diplome de absolvire vor, fără a mai conta dacă într-adevăr acestea au capacitatea și resursele necesare.
    Avem așadar o imagine a dezastrului total care se prefigurează la orizont în România: justiția rezistă cu greu grupului organizat de infractori din Parlamentul României, economia este deja pusă pe butuci, Guvernul va trebui să găsească metode de a lua „cu japca” bani de la români (nu va lua de la votanții PSD, cei cu ajutor social, ci tot de la cei care muncesc cinstit) iar educația trebuie reconfigurată în așa fel încât să redevină moșia baronilor locali și să scoată pe bandă rulantă „idioți cu diplomă”, votanți de nădejde ai partidului unic.
    Citește mai mult