Categorized | Oradea

O nouă clădire aproape reabilitată – Palatul Stern

Restaurarea fațadelor Palatului Stern se apropie de final. Marți, 5 septembrie 2017 a început demontarea schelelor de pe fațada imobilului situat pe strada Republicii nr. 10 A. Lucrările au început în luna iunie a anului 2015, în cadrul Programului de reabilitare a faţadelor clădirilor din centrul istoric, iniţiat de Primăria Oradea, și au ca termen de finalizare sfârșitul lunii noiembrie 2017.

Până în prezent, la Palatul Stern s-a executat: înlocuirea învelitorii dinspre strada Republicii și strada Mihai Eminescu cu învelitoare din țiglă profilată și refacerea sistemului de colectare a apelor pluviale; înlocuirea unor grinzi și elemente de șarpantă deteriorate pe zona șarpantei situată spre strada Republicii, respectiv strada Mihai Eminescu; s-a finalizat reabilitarea fațadei de pe strada Mihai Eminescu (refacerea tencuielilor cu respectarea texturii originale, respectiv refacerea ornamentelor);

s-a aplicat ultimul strat de tencuială și s-au refăcut ornamentele, inclusiv vopsitoriile pe fațada de pe strada Republicii nr. 10 A. În proporție de 90% s-au refăcut ornamentele la nivelul ferestrelor și tencuielilor cu respectarea texturii originale pe strada Republicii nr.10 și s-au realizat reparații și vopsitorii la tâmplăria existentă pe strada Republicii nr.10 A și pe strada Mihai Eminescu.

În perioada următoare vor fi recondiționate porțile de la intrare pe strada Republicii 10 și 10 A, se vor efectua reparații la soclu, se va recondiționa tâmplăria și ornamentele nefinalizate până în prezent și se vor efectua lucrări de vopsitorie a fațadei la imobilul situat pe strada Republicii nr. 10.

Valoarea totală a lucrărilor la imobilul de pe strada Republicii nr. 10 și 10/A se ridică la aproape 1,1 milioane lei, fără TVA. Lucrările sunt executate de SC Constructorul Sălard SRL.

„Reabilitarea clădirilor de patrimoniu din oraș ne preocupă în mod deosebit, deoarece ne dorim să avem un centru atractiv, în care să fie pus în valoare stilul arhitectural al fiecărei clădiri, de aceea reabilităm fațadele în cadrul programului multianual pentru clădirile din centrul istoric, pe care l-am iniţiat în anul 2014.

Anul acesta finalizăm lucrările la Palatul Stern și la Palatul Moskovits Miksa de pe pietonală, urmând ca anul viitor să finalizăm lucrările la Palatul Apollo, Republicii 31, Iosif Vulcan 4-6 și cele la fațadele de pe strada Vasile Alecsandri”

a declarat Adriana Lipoveanu, şeful comisiei de aplicare a Programului multianual de reabilitare a clădirilor din centrul istoric.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4118 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

  • Definiția incompetenței: săracii Europei, cu cea mai mare creștere economică din UE!

    Avem o creștere a PIB-ului cu 8%. Economia duduie chiar dacă unii spun că, bazată pe consum, creșterea nu este sustenabilă. Cu toate acestea citesc că, în 2017 nu s-a dat în folosință niciun kilometru de autostradă, că am avut cel mai mic buget de investiții din ultimii ani, că organizațiile patronale sunt nemulțumite, că sinducatele vor continua să scoată oameni în stradă, că benzina s-a scumpit de 4 ori și încă mai crește, alimentele s-au scumpit și ele, ROBOR-ul a ajuns la cifre istorice, Euro este de nerecunoscut, utilitățile se vor scumpi în continuare, primăriilor li se confiscă peste noapte banii de investiții. Cum se poate să ai o asemenea creștere economică și țara să se prăbușească în mod vizibil, lucru confirmat și de statisticile (creșterea inflației sau a deficitului bugetar) și ingrijorările europene? Așa cum scria, pe 13 noiembrie, Oxford Analytica nu există decât o singură explicație: incompetența. Rezolvarea? Exact cum au făcut comuniștii, guvernanții au inventat un inamic imaginar: statul paralel. El este de vină pentru toate. Pentru că cei care fură sunt anchetați și băgați în pușcării, pentru prețul oului, pentru scumpirea benzinei, pentru oamenii care ies în stradă, pentru creșterea Euro, ROBOR și, probabil, și pentru confiscarea peste noapte a banilor din vistieriile primăriilor din toată țara. Trebuie să ai probleme serioase în a face diferența între realitate și povești ca să crezi că toate aceste entități diferite (naționale și internaționale, de stat și private, cu domenii atât de variate) au o singură treabă: să zădărnicească „râul de lapte cu maluri de mămăligă” al guvernului. Că tanti din colț, de la ABC, care dă mai scump oul ca luna trecută, este pe o mână cu Isărescu care „a mărit” Euro și ROBOR și că benzinarul din cartier se trage de bretele cu liderul sindicatului magistraților care scoate oamenii la proteste.

    Citește mai mult