Categorized | Oradea

Se apropie Noaptea Cercetătorilor 2017!

Veste bună pentru orădenii care vor să se pună la curent cu noutățile din domeniul cercetării. Vineri seara, pe 29 septembrie 2017, de la ora 17.00 la 22.00, La Universitatea din Oradea va avea loc o nouă ediție a Nopții Cercetătorilor Europeni.

Sala Polivalentă a Universității din Oradea va fi transformată în laborator de știință unde vor avea loc experimente inedite, prezentări interactive, activități educative pentru copii, concursuri și multe alte activități care vor îmbina știința cu învățarea distractivă.

Evenimentele vor avea loc în aproximativ 300 de orașe europene, printre care și Oradea.

„Dacă ești mic ia-i pe cei mari, iar dacă ești mare adu-i pe cei mici. Nimeni nu trebuie să rateze momentul în care cercetătorii scot din laboratoare cele mai noi descoperiri, invenții și proiecte pentru a le prezenta publicului de toate vârstele. Noi, cei de la universitate împreună cu partenerii noștri te vom întâmpina cu demonstrații fascinante și concursuri de testare a creativității în universul științific.

Fie că ești pasionat de astronomie, biologie, chimie, inginerie, vei găsi la Noaptea Cercetătorilor Europeni cel puțin un stand care te va fascina. Vino să îți hrănești pasiunea și să descoperi lucruri noi.

Nu contează vârsta atunci când știința are încă o mulțime de taine care așteaptă să fie scoase la lumină”

se afirmă în comunicatul organizatorilor.

Noaptea Cercetătorilor Europeni face parte din seria de evenimente finanțate de către Comisia Europeană prin Programul Cadru de Cercetare și Inovare H2020, acțiunile Marie Sklodowska-Curie și își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

Prima ediție a avut loc în 2005, iar de atunci și până în prezent evenimentul a atras peste 1,1 milioane de vizitatori. Noaptea Cercetătorilor oferă oamenilor de știință posibilitatea de a se conecta cu publicul, iar publicului oportunitatea de a descoperi lumea științei și oamenii din spatele experimentelor inedite.

Proiectul se adresează minților curioase, de la entuziaști la sceptici, oferind o gamă largă de activități științifice și educaționale. Ediția din 2016 a atras peste 35.000 de vizitatori în România. Pe termen lung evenimentul atrage noile generații către munca de cercetare și activare profesională în acest domeniu, în interiorul Uniunii Europene și crește respectul publicului larg față de munca nevăzută a cercetătorilor. Programul detaliat va fi publicat pe noapteacercetatorilor.eu.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4073 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

  • Victime colaterale, ce facem?

    PSD a promis românilor facilități de Mercedes deși știa că are în curte o Dacie veche și ruginită, iar oamenii, mulți și needucați (sunt și excepții, dar campaniile sunt făcute pe majorități), au căzut în capcană. După această manipulare, Dragnea avea două variante: să mintă cu nesimțire cum au făcut și ceilalți înaintea lui sau să „vândă țara la bucată”, să compromită iremediabil din punct de vedere economic și politic România pentru a-și ține, măcar în parte, promisiunile. Lupta s-a dus pe două fronturi. Atacul constant împotriva justiției, pentru a scăpa camarila din fruntea partidului de dosare penale și căutarea mijloacelor de a fura bani. Nu doar pentru propriile buzunare ci și pentru a achita nota campaniei electorale.
    În mediul acesta toxic unde oamenii sunt mințiți zilnic și sunt atât de naivi încât cred aceste minciuni, nu poate crește, nu se poate dezvolta nimic trainic. De 25 de ani România a evoluat (cât a evoluat) în ciuda acestor maimuțe în costum, nu ajutată de ele. Țara s-a golit de toți cei care au vrut să facă ceva aici pentru că nu au fost lăsați, pentru că nu au avut stomac să dea șpăgi sau să se scufunde în butoiul cu dejecții politice. Ceilalți au continuat să urle în pustiu, ignorați de masa needucată și de sforarii politruci, redundanți pentru occidentali pentru care legile, normele și regulile nu au nevoie de avocați, sunt de la sine înțelese și respectate.
    Democrația a devenit o otravă devreme ce nimeni nu s-a îngrijit ca tinerii, ajunși la maturitate astăzi, să fie capabili să gândească, preferând să fie păstrați la nivelul unor analfabeți ca implicare, cunoaștere și conștiință civică, potriviți pentru a pune ștampila unde trebuie. Conducerea poporului nu prea își are sensul aici unde votul oricărui profesor universitar este anulat de sute de mii de analfabeți păcăliți cu promisiuni deșarte și manipulanți cu vidanje televizate. Așadar, victime colaterale, ce facem?Citește mai mult