Îmi aduc aminte de pâinea primită în vecini, în copilărie, cu Rosh Hashanah acesta. Nu de la a avea și a nu avea, ci de la cât de bună era bucățica de pâine „de la alții”, pe care o ronțăiam nu de foame ci de poftă, alături de ceilalți copii, pentru că nimic nu era mai bun decât lucrul primit, în care celălalt se punea întrucâtva, ca să trăiască prin tine, și tu prin el, încă puțin.
Așa e și acum, aceeași senzație – Noul An evreiesc, la care am ajuns, Read the full story
Comentarii recente