Categorized | Cultură

Conferință, cu specialiști de top, despre naţionalismul maghiar!

Hotel Hilton din Oradea va fi vineri, 24 noiembrie, gazda conferinței „De la superioritatea naţională la protecţia rasială: Ungaria, 1900-1920” susţinută de Marius Turda şi Varga Attila. Se va analiza modul în care a evoluat, de-a lungul timpului, naţionalismul maghiar, de la faza sa culturală până la cea etnică generând ideea de superioritate naţională.

Această idee este resposabilă pentru radicalizarea relaţiei dintre maghiari şi restul naţionalităţilor din Imperiul Austro – Ungar şi a condus, în final, la decăderea dublei monarhii.

Marius Turda este profesor la School of History, Philosophy and Culture la Oxford Brookes University și director la Centre for Medical Humanities. Este specialist în istoria raselor, eugenie și naționalism cu multiple contribuții în aceste domenii.

Celălalt speaker, Varga Attila, este cercetător la Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române. Este licențiat în „Istorie modernă” la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Istorie şi Filosofie și doctor în istorie din 2006, cu teza „Biserică, stat și francmasonerie în Banat și Ungaria (a doua jumătate a secolului al XIX-lea)”.

Evenimentul va avea loc la Hotel Hilton, Oradea, în data de 24 noiembrie 2017, ora 18.00. Participarea la conferință este gratuită și accesibilă oricărei persoane interesate dar, din motive organizatorice, se face doar pe bază de invitație solicitată la adresă de e-mail: contact@culturainmiscare.ro, în limita locurilor disponibile.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Cultură în Mişcare și sustinut de: ARED, Vinurile Corcova Roy & Damboviceanu, Meatic, WOAO Advertising, Top Casa și Simbac.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4298 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult