Categorized | Cultură

Scriitoarea Doina Ruști, despre vizita la Oradea: „De multă vreme n-am mai fost atât de fericită!”

Doina Ruști a fost pe 16 noiembrie 2017 la Oradea unde s-a întâlnit cu studenții de la Facultatea de Litere și a povestit cu iubitorii de literatură, la librăria Humanitas, despre romanele „Logodnica” și „Fantoma din moară”. Doina spune că i-a plăcut Oradea dar că e neapărat nevoie de o cursă aeriană Oradea-București, după ora 21.00.

„Un oraş somptuos, cu spații largi și clădiri vieneze, plus o piață centrală, vegheată de Mihai Viteazul, călare”, așa zugrăvește, la începutul poveștii, Doina Ruști, orașul Oradea. „Mai întâi am fost la Facultatea de Litere, unde, de cum deschizi ușa, încep să foșnească paginile de carte, unele vechi, de sute de ani, iar altele încă mirosind a cerneală. Studenții, frumoși ca orice studenți, cu un aer foarte berlinez, ca toți oamenii de prin Transilvania, mi-au plăcut de la prima vedere.

O întâlnire este de cele mai multe ori o discretă declarație de iubire, care în funcție de o mie și unul de lucruri, are viață mai lungă sau efemeră. Uneori intră chiar în manualele de istorie, iar în cazul meu – printre cele mai dulci amintiri, acelea pe care le ții într-un sipet de argint.

Gazda mea a fost Ioana Cistelecan, un profesor dintre cei pe care îți vine să-i numești dascăli de școală veche, în ciuda vârstei, a culturii ei occidentale ori a viziunii moderne. Alături de ea, începusem să mă simt mai importantă decât eram, iar de-aici la a mă arunca în povești, n-a mai fost cine știe cât. Cel mai mult am vorbit despre romanul „Fantoma din moară” și abia după aceea despre povestea rețetarului medieval din „Mâța Vinerii”.

Am trăit ore pline, iar printre idei, care oricum sunt zburătoare, au mai fost și niște întâlniri memorabile, cu studenți și cu profesori care fac atât de bine școlii – culți și modești. Am rămas cu regretul că n-am  vorbit mai mult cu Florica Mateoc ori că n-am schimbat impresii cu Delia Radu”, mai spune Doina.

E nevoie de o cursă aeriană Oradea-București, după ora 21.00!

Prima impresie este de multe ori foarte importantă și configurează întreaga hartă afectivă a locului.

„Oradea nu înseamnă însă doar Universitatea. Pe străzi, oamenii păreau destinşi, eleganţi și prosperi. Drumul spre Librăria Humanitas îl țin minte ca pe o pădure făcută din moţurile bisericilor evanghelice şi din cupolele unui oraş mare. În mod evident pe străzile lui s-au perindat neamuri multe.

La librărie, în ciuda faptului că scaunele au fost cam puține, am petrecut tot așa, niște ore. Mircea Pricăjan, coleg de editură cu mine, își pregătise un aer foarte boem. M-a mișcat întâlnirea cu Florina Mititean Vandici venită de la Cluj, și a fost o surpriză majoră că tinerii profesori Ioana și Mihai Molnar au bătut drum lung ca să ajungă la întâlnirea cu mine. De multă vreme n-am mai fost atât de fericită ca în orașul Oradea. În „Mâța Vinerii” am folosit un document orădean, păstrat în arhivele orașului, despre un proces bizar de vrăjitorie, petrecut în secolul al XVIII-lea. Mi-ar fi plăcut să stau mai mult, să am timp să caut alte întâmplări și alte povești.

Din păcate, vizita mea a fost scurtă. Cam tot atâtea ore câte am petrecut în Oradea, am făcut și pe drumul lung până la București, așa că am avut când să mărunțesc fiecare întâmplare. Iar din toată călătoria a crescut o dorință, ca o floare de crin: e nevoie de o cursă aeriană Oradea-București, după ora 21.00. Aceasta ar rezolva multe. În momentul de față ultimul avion e pe la 19.00, prea devreme având în vedere că toate evenimentele sunt între 18.00-20.00”, spune scriitoarea.

Doina Ruști s-a născut pe 15 februarie 1957 în Comoșteni, județul Dolj, trăiește la București și este profesor universitar și scenarist. S-a impus în special prin romanele cu tematică diversă și construcție solidă, cele mai multe apărute la Polirom. „Fantoma din moară” (2008), roman amplu despre comunismul românesc, a fost distins cu Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, iar „Lizoanca la 11 ani” (2009) a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române.

Acesta din urmă a fost tradus în germană (Berlin, Horlemann Verlag), în italiană, în spaniolă, în maghiară și în macedoneană, bucurându-se de cronici pozitive. A mai scris „Omulețul roșu” (2004), roman primit călduros de publicul italian, „Patru bărbați plus Aurelius” (2011), „Mămica la două albăstrele” (2013), precum și un puzzle narativ – „Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București” (2010).

Romanul „Zogru” (2006), recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor – Asociația Scriitorilor din București, a fost tradus în bulgară, italiană și maghiară. După „Manuscrisul fanariot” (2015), ultimul roman publicat este „Mâța Vinerii”, apărut în 2017, în colecția „Fiction Ltd.”, volum disponibil și în format digital.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4164 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

advert

Jurnal de pe frontul neputinței

Indivizi lunecoși, cu cefe late, la costume, aleși pentru a-i reprezenta pe cei mulți și a duce cetatea spre bunăstare, sunt preocupați doar de propriul lor bine, caută modalități pentru a fura fără să fie prinși, iar dacă sunt prinși, să scape cât mai ieftin. Toate acestea în timp ce marea masă de manevră este ținută din bici, cât mai needucată cu putință pentru a nu cere socoteală, a nu se revolta, a nu deschide ochii.
Avari și inculți, incapabili să lege două vorbe, mint prostimea că România este o mașină de lux când, de fapt, e un hârb gata-gata să se dezmembreze la cea mai mică curbă. Cum să ai creștere economică de peste 5%, cea mai mare inflație din UE și să te împrumuți ca pe timpul crizei economice?
Ziua de mâine a celor, din ce în ce mai puțini, care țin în spate tot scheletul hidos al hienei numită stat, este amanetată de bișnițarii de moravuri ușoare puși în fruntea țării. Naționalizarea pensiilor private înseamnă de fapt confiscarea unui viitor ceva mai bun. Distrugerea și otrăvirea prezentului nu este suficientă, trebuie eradicată și șansa unui viitor mai bun.
Grupuri de oameni needucați dar cu influență, cu idei demne de evul mediu, vor să impună tuturor, ceea ce ei cred că este normalitate. Preocupați nu de rata mare de șomaj, de situația economică dezastruoasă, de mortalitatea infantilă, nu de familiile care au probleme sau de cauzele care îi fac pe tineri să nu mai întemieze familii, nu de copilele care devin mame în clasele primare, nu de copiii morți din fașă pentru că nu au fost vaccinați, ci de cine cu cine împarte cearceaful.
Rezultatul? Plecăm și nici nu mai vrem să știm unde e țara asta pe hartă. România este a doua țară, după Siria, ca număr de emigranți în Europa. Iar la noi nu este război.

Citește mai mult