Categorized | Anchetă/Poliţie

Își mai poate gestiona Oradea cazurile psihiatrice?

Eu nu doresc să scriu aici că Bako Gabriel jr. este „nebun”. Pentru că nu este etic, pentru că nu s-au parcurs încă testele necesare pentru a se vorbi de un diagnostic clar, și pentru că, până la urmă, cuvântul acoperă precar o gamă largă de afecțiuni psihiatrice, unele grave. Dar știți ce pot, totuși, să fac? Pot să întreb Oradea cum e de găsit o cale de apărare față de valul de violență în care a ajuns. Iar Bako jr. e din acest film.

Eticul își cere, uneori, gradele sale de comparație. Nu este etic să vorbești despre boala, din zona psihiatrică, a cuiva. Dar, brusc, etica se răsucește atunci când acel cineva a mâncat mandibula cuiva, a băut sânge  (crima din Covasna) sau declară, nonșalant, că a vrut să vadă cum e să omori un om (înjunghierea din Timișoara) – cazuri din ultimele luni. Post-festum, avem gesturi clare, care, ca ziariști, ne oferă lejeritatea de a nu ne mai fofila cu „terminologia corectă politic”. „S-a întâmplat, avem dovada”. Și da, fapte care mai de care mai grețoase și regretabile ne duc la concluzia că e „mai etic” să vorbim, cu termenii firești întâmplărilor, după ce crime au avut loc. Și totuși, care sunt cuvintele pentru timpul de dinainte de crimă?

Despre „nebunie” și etică

Nu este etic să pui patalamaua nebuniei pe nebunii care încă nu au un diagnostic la purtător. Nu este etic să o faci nici când aceștia îl au, pentru că le „îngreunezi firul vieții”. Iar omul devine, brusc, „nebun” (desigur, cu variațiile termenului), după ce și-a înfipt cuțitul de 72 de ori în maică-sa ori după ce a dansat cu mațele amantei, legate de gât, prin ploaie. Și totuși, dacă nu suntem și ipocriți, pe lângă că ne arătăm speriați de aspectele etice și legale, este „mai etic” să vorbim și despre ce se întâmplă înainte de crimă, pentru că omul este același. Nu sub-om, doar potențial criminal.

Nebunia. Am oferit colegilor mei din presă, acum un deceniu, un proiect ce se chema „Gătaia pentru presă”, dorind ca jurnaliștii alături de care lucrez cot la cot să fie mai informați, legat de boala psihică, de felul în care se ajunge la un diagnostic, de dorințele și recomandările medicilor psihiatri, adresate ziariștilor, legat de pacientul psihiatric, de diferențele dintre o boală psihică și alta. Cu ajutorul Casei de Asigurări de Sănătate Timiș și al Direcției Sanitare Timiș am ajuns, cu colegii, la Spitalul de Psihiatrie Gătaia, din Timiș, unde am avut un weekend de lecții legate de boala psihică. În timp, am văzut roadele acestei deplasări, în activitatea colegilor mei, prin o colaborare mai bună cu medicii psihiatri, cu conducerea spitalelor de psihiatrie, prin grija față de terminologie, de specificitatea fiecărei boli, legat de pacientul de psihiatrie.

Tot pentru că psihiatria comunitară are nevoie de mai mult decât se întâmplă în România post-revoluționară, am ajuns, laolaltă cu psihiatri, psihologi, medici din alte specialități și colegi din relațiile publice, membru fondator al Fundației de Psihiatrie Comunitară „Șanse”. Exact pentru că, în vestul țării, s-a resimțit nevoia de a face mai mult pentru potențialul pacient de psihiatrie.

Pacientul de psihiatrie, de care zic generic, pomenit mai sus, este cazul câta fericit – să spun așa. E cel la care s-a ajuns să se vadă că există o problemă, să fie diagnosticat, să aibă un medic curant care să-i cunoască afecțiunea și evoluția, care să-i țină rândul medicației, care să intervină în momente de decompensare, care să aleagă între un tratament acasă ori într-un spital de psihiatrie, și care să dea cu subsemnatul dacă omul urmărit bagă cuțitul în cineva, totuși.

Sigur, nu toți pacienții de psihiatrie bagă cuțitul în cineva. Sau, mai degrabă, NU pacienții urmăriți fac asta, pentru că, de cele mai multe ori, ei sunt ținuți sub control (medicamentos și nu numai), pentru a nu-și face rău lor, sau celor din jur. Problema e când „nebunul”, căruia încă nu i-a pus nimeni diagnosticul de „nebun”, bântuie pe străzi, prin casele oamenilor, pe la serate, prin birturi, prin… prin mângâierile noastre pe cap, și pudibonderia noastră în a ne uita în jur, fără acel diagnostic, fără atenționarea celor din jur, fără medicație, fără… un clopoțel social, ca al leproșilor de mai de demult, pentru a avertiza, spre fereală.

Da, e urât să te ferești de cineva bolnav, e urât să-l faci să poarte stigma. Dar… ce e „mai etic”? Să te ferești, să ajuți societatea să se ferească, să preîntâmpini, să ajuți înspre tratare, sau să-ți îngropi morții, cu un „pardon!” din partea „corectitudinii noastre politice”, care ne spunea să înghițim și să tăcem, la gesturile „nebunului” încă ne-ghinit oficial, deși am fi avut sub ochi o hartă destul de clară a patologiei lui, și oameni pe care societatea i-a format și îi plătește să ofere decodarea acestei hărți, și soluții? Și, dacă nu există destule căi instituționale pentru ca aceste decodări să aibă loc, de ce nu facem să existe acest cadru, spre a ne proteja și spre a merge, toți, mai bine mai departe?

Așadar, eu nu spun că Bako Gabriel jr., orădean, este nebun. Nu e meseria mea să spun asta. Pot, însă, cere societății să verifice dacă omul are o problemă psihiatrică, sau nu? Pot cere Oradiei să identifice felul cel mai bun în care un om, ce lasă loc suspiciunii că ar avea afecțiuni psihice mai grave, să poată fi cercetat, ajutat și, de e cazul, ținut departe de potențiale victime? Este „îndeajuns de etic” să caut o cale măcar scremut-decentă pentru a avertiza Oradea că are o problemă în depistarea și gestionarea cazurilor psihiatrice, și să cer să faceți mai mult pentru siguranța, psihică și corporală, a prietenilor mei, a cunoscuților mei, a colaboratorilor mei, a oamenilor dintr-un oraș unde public și pe care îl iubesc?

Hotărâți voi. Însă e cazul s-o faceți repede. Se înmulțesc crimele. Și, chiar dacă decența ceva mai mare a orădeanului, față de cetățeanul altor orașe din țară, vă face, încă, să închideți ochii și să nu deschideți public subiectul, Oradea a ajuns o bombă cu ceas, dându-ne nouă, ziariștilor, procurorilor și, uneori, doar uneori, și medicilor, ocazia de a cronometra cât mai trece până la următoarea crimă aberantă. Și de a dantelări regrete.

Bako jr.

După cum ați văzut din șapou, vă atrag atenția asupra cazului Bako Gabriel jr. Cum tatăl lui, cunoscut medic orădean, are același nume, vom folosi „jr” și „sr”. Ce este cu acest Bako Gabriel jr? Ce a făcut el notabil, în Oradea, și ce n-a făcut, încă, Oradea, legat de el? O înșiruire de fapte ne va ajuta să ajungem la un răspuns și să trasăm întrebările adecvate, pentru mai târziu.

Bako jr. este un tânăr în jur de 30 de ani, cu o viață puțin mai aparte. Fiu de medic și de profesoară. A avut o tentativă de sinucudere, la 15 ani, în una din toaletele liceului la care era înscris. A fost mutat la altă școală, a studiat și în străinătate. Revenit, este în mijlocul unor scandaluri care au deranjat Oradea. Își imortalizează fața pe zeci de clădiri, are o expoziție unde își expune pielea de pe spate, îndepărtată chirurgical, dar se si prezintă masturbându-se. Ca act artistic. Expune și mulaje după propriul penis, cu bani înăuntru. Se pozează dezbrăcat, cu chipul consilierului local Sebastian Lascu pe piele, pentru că acesta a cerut un loc unde realizatorii unor desene stradale să se poată manifesta. Își scoate propriul sânge, se filmează când face asta, și îl aruncă într-o fântână arteziană publică. A regizat și înfăptuit obținerea și distrugerea operelor unor artiști plastici care se exprimaseră împotriva „artei” lui. Unii băieți de pe Planetromeo (portal gay) vorbesc și despre forțarea unor persoane să întrețină relații sexuale. Etc.

Recent, după ce a primit aprobarea de a expune în Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea, promițând un eveniment decent, dă semne că această promisiune e doar o minciună. Reprezentanții Eparhiei își aduc aminte că au niște probleme cu paza contra incendiilor, și expoziția e anulată – fapt ce generează o altă serie de reacții încadrabile la „scandal” din partea lui Bako Gabriel jr. Care Bako semnează, de fapt, ca Gabriel Miloia (probabil după numele de fată al uneia dintre bunicile sale) sau Project Muian.

Totuși, faptele acestea au, fiecare, și colaterale. „Artistul” Bako are nevoie de scandal, ca să existe. Atâta doar că „arta” lui a lăsat societății puncte care, unite, deja atrag atenția asupra unei personalități ce pare că poate face mult mai mult rău orașului. Și, de aici, discuția cu unii psihiatri, pentru a vedea cât de mult suntem în primejdie.

Imagine, pe barba Episcopiei

Cronologic, ultimele discuțiile deranjante referitoare la „artist”, în noiembrie – decembrie 2017, se legau de Eparhia Greco-Catolică Oradea și au pornit de la faptul că Bako jr. primise, din partea episcopului Virgil Bercea, invitația de a face o expoziție în palatul Episcopal Greco-Catolic. Atâta doar că, știindu-se ce „antecedente într-ale artei” are individul (printre altele, a murdărit și pereți ai unor clădiri ale Eparhiei), a apărut și un val de nemulțumire în rândul credincioșilor greco-catolici, și nu numai. A apărut și un mesaj, care l-a „indignat” pe orchestrantul de vulgarități și violență Bako jr. Și anume, episcopul i-a trimis individului (măcar) una dintre părerile celor care se exprimaseră legat de plănuita expoziție.

Acesta era mesajul: „Felicitari Eparhiei Greco-Catolice de Oradea pentru invitarea marelui artist de pule scuturate, Bako, care a vandalizat Oradea. E cum nu se poate mai potrivita invitarea lui in Palatul Episcopal, mai ales ca strandurile deja s-au inchis. Sper ca gasca de homosexuali ai casei nu va rata deschiderea. Nu, nu aveti nevoie de ortodocsi, sa va ingroape…” Mesajul fusese postat în 10 noiembrie, pe Fb, și e al meu. Atâta doar că figura și linkul de unde luasem informația, de la colegii de la Bihoreanul, care se pare că s-a pierdut pe drum. (). În acel articol găsim și acest pasaj:

„O scuturătură de sulă

Atracţia expoziţiei a fost, însă, o a treia încăpere, tapetată cu fotografii ce prezentau spatele artistului, tatuat şi el cu celebrul „muian”, dar şi cu diverse sloganuri şi desene executate de amici ai săi, înfăţişându-l transformat în clovn sau înecat într-un pahar de apă.

În mijlocul sălii era şi „piesa de rezistenţă”: protejată într-o vitrină, ca o comoară, Bako jr. şi-a expus chiar o bucată din propria piele, cea cu desenul mutrei sale, şi decupată ulterior, cu ajutorul unui chirurg, de pe spinare.

Cum arta nu se explică, Miloia n-a zis ce-a avut în cap şi ce vrea să transmită privitorilor. „Nu am nimic de spus”, a răspuns sec şi BIHOREANULUI. De altfel, în sală era expus inclusiv portretul reporterului, alături de ale altor ziarişti ori şefi de instituţii care s-au exprimat într-un fel sau altul despre marele proiect „Muian”. Deasupra lor, pe o tabletă rula un clip cu un penis scuturat, semnificând reacţia artistului la critici. Profund…”

Firesc, pe stil Bako jr., de aici a pornit o lamentațiune, dar doar după ce a fost anunțat că expoziția nu va avea loc. În data de 27 noiembrie primea privat anunțul că expoziția e anulată, dar a continuat să iasă cu interviuri și laude la adresa episcopului. După ce Eparhia Greco-Catolică Oradea a oferit un comunicat de presă în care vorbește public despre această anulare, pe motiv de nerespectare a normelor de protecție împotriva incendiilor, la Palat (trimis, cum am văzut, în mod preferențial colegilor din presă, dar postat și pe pagina Eparhiei), Bako jr. a folosit mesajul meu, pe care un intermediar atent i-l trimisese episcopului, iar acesta îl redirecționase lui Bako jr. L-a folosit pentru a îl acuza public pe episcop că îi trimite noaptea (la finele lui noiembrie, la Oradea, soarele apune în jur de 16.30, potrivit anuarelor astronomice) mesaje cu injurii homofobe. Or Bako jr. nu face parte din „gașca de homosexuali ai casei”. (O discuție mai veche, cu cei de la Eparhie, legată de cei ce s-au strecurat sub haine preoțești, deși contravene regulilor Bisericii Catolice. Probabil aș fi ultima persoană de acuzat pentru homofobie – dar ipocrizia mă deranjează).

Bako jr. a dorit ca aceste acuzații nefondate să planeze asupra episcopului și a Eparhiei, ceea ce se vede din faptul că a șters intervenția mea la pagina lui Fb, dar și pentru că explicația lui, la atenționările altora, era că nu contează proveniența mesajului. Acesta e textul meu – public – ce l-a deranjat pe „artist”.

„Bako, vrei să ignori sursa textului pentru că vrei să dai vina pe episcop. Textul e al meu, de pe Fb, și e ce știe despre tine orice om care a deschis articolele despre „expozițiile” tale. Episcopul nu vorbește așa. Și nu e nici homofob. Nici eu nu sînt (te rîde toată zona gay de bună calitate, din care tu nu faci parte, legat de povestea cu homofobia). Dacă tu ai vrut să-ți faci coming out-ul în felul ăsta, felicitări, dar acolo vorbeam despre altceva.

L-ai mințit pe episcop cînd ți-ai prezentat rahatul ca inofensiv. Cînd i-ai vîndut povești despre împăcări și reconcilieri. Te supără că nu-ți mai poți folosi borșul într-o clădire ce nu avea nevoie de sîngeretele tău, după „4 luni de muncă”? Ghinion. Poate orașul a vrut să vadă cît de departe mergi cu dezamăgirea ta. Doare? Ce o să faci? O să-ți arunci sîngele recoltat la Uzina de Apă a orașului? Parcă și tu spuneai, după ce ți-ai pus mizeriile pe clădirile din oraș, că vrei să vezi cît de departe se ajunge. Poate am vrut și noi asta. Noi, ăștia cu păreri despre „arta” aia a ta. Și despre locul tău. Nu e cazul să te superi, procesează noutatea din happening – asta ai vrut. E doar imagine slash scandal. Din asta trăiești. Ai vorbit despre lansarea expoziției, în presă, și după ce ți s-a spus că nu va mai avea loc la Palat. Cine minte?

Treaba cu pompierii se știa de săptămîna trecută. Un apropiat al episcopului îl avertizase despre cum e situația, și se știa că va veni hîrtia aceea. Ce o să faci? O să afli cine e, și o să-i tai gîtul? E prea înalt pentru tine. Eu mi-am pus părerea pe fb, un trepăduș i-a trimis-o pe sms episcopului, el ți-a arătat ce spune lumea despre „arta” pe care o practici. O să-ți faci tricouri cu textul meu? Congrats. Ține-mi și mie unul.

Dar, Bako, treaba nu s-a terminat. Poți să te bucuri – tot voiai popularitate. Chiar îți acord ocazia de a îmi răspunde la cîteva întrebări, în articolul pe care-l voi scrie. Poți să îmi lași un număr de telefon pe privat. Dar e doar o ocazie, și asta ca să nu spună șeful meu că nu ți-am vorbit de ea. Aș fi încîntată de ai fi îndeajuns de furios că am intervenit în povestea asta a ta, și te-ai limita la a face hîrtie de budă cu fața mea, sau ce „eveniment artistic” îți mai trece ție prin cap. Așadar, șeful nu poate spune că nu am încercat. Și nu te chinui să spui ceva de gramatică – nu mă aștept ca un individ plimbat pe la mai multe școli, să i se piardă urma, să cunoască dumele scrierii Pușcariu.”

Bako jr. părea fericit – găsise un nou dușman. Și a bătut monedă cu fața mea (la porpriu) și a altora. Sigur, nu că ar conta foarte mult „eșafodajul logic” al unui individ al cărui comportament social a făcut să dau un astfel de titlu articolului meu. Dar a ajutat în discuțiile cu medicii psihiatri cu care am vorbit despre speță.

„Arta”, precum și viața lui Bako jr. sunt simple: caută cu disperare să șocheze, să deranjeze, își caută interlocutori, își clădește „arta” pe încercarea de a-i distruge sau măcar ridiculiza – așa cum a făcut și cu câteva lucrări ale unor artiști plastici din categoria celor care nu necesită ghilimele când este vorba despre arta lor, și le-a distrus public lucrările, pe unele chiar de față cu ei. Fără să conteze că încalcă încă o lege – Lelgea nr.8 din 14 martie 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe. La Cap. 1 Art. 10 pct d scrie „Autorul unei opere are următoarele drepturi morale – dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa”. De asemenea, Art. 23 prevede:  „(1) Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului la preţul de cost al materialului.”

Așadar, Apocrypha 2, proiectul individului, fusese anulat, și începuse varianta 2 de scandal. Adică tot „spectacol Bako jr.” – „arta” lui, în legătură cu care episcopul nu fusese prevenit la timp, sau legat de care nu înțelesese în ce se bagă. Bako jr. a folosit o remarcă ce nu îi era adresată (ceea ce se vede îndeajuns de clar) și și-a făcut coming-out-ul (a vorbit public despre faptul că este homosexual), dat fiind că era un bun prilej de a se da lovit, acuzând Episcopia de homofobie, deși nimeni nu-i avusese baiul, pe linia asta.

Puține lucruri sunt mai înduioșătoare decât un hoț care strigă „hoțul”. Bako jr. oferă „indignarea” lui față de anularea expoziției: „Un „scandal Muian” e, mereu, ceva absurd, porcos și amuzant, iar după ce oamenii se enervează și mă înjură, își dau seama că totul a fost o farsă și că lucrurile nu trebuie luate prea în serios. Bineînțeles că, din când în când, situația scapă de sub control și se exagerează. De aceea am vrut ca Apocrypha 2 să vorbească despre iertare: fiindcă ne putem ierta cu ușurință micile mârșăvii, și eu, și domnii de la Bihoreanul, și artiștii UAP, și Primăria. Micile mârșăvii sunt parte din viața zilnică. Ceea ce se întâmplă acum nu e un „scandal Muian”. Acum nimeni nu râde și nu va râde nici după. E doar un lucru hidos. (…) Aceasta e povestea pe care mi-o închipui. Povestea pe care o știu e despre două persoane care s-au cunoscut și s-au împrietenit, în chip improbabil. Unul l-a inspirat pe celălalt, l-a ajutat, apoi l-a trădat și l-a umilit. Ceea ce se întâmplă e sfârșitul nefericit al unei prietenii încântătoare.” Bako jr. nu este cel mai prost manipulator, dar nici cel mai bun. Doar un cititor (de fb) care nu privește printre rânduri, sau și deasupra și sub, va lua drept bune „durerile” și etichetele lui de acum – cum că ce face el e amuzant, cum că lucruri gen murdărirea monumentelor din oraș sunt doar o glumiță, cum că ar fi ajuns să aibă o prietenie cu episcopul greco-catolic, cum că toate mizeriile Bako jr. trebuie iertate, pentru că… așa a decis el, „artistul”.

Atâta doar că, la Oradea, se întâmplă lucruri ce se aliniază ciudat și deranjant, în societate, în ce privește violența, chiar crimele. Ceea ce este (sau ar trebui să fie pentru tot mai mulți) îngrijorător. Bako jr. nu este campionul glumițelor, și prezintă un istoric mai lung de distrugere, auto-mutilare și fapte condamnabile social. Condamnabile într-un stil mai aparte, orădean, pudibond, unde „întoarcerea capului în altă parte” a ajuns religie de grup. Am văzut, din presă, că Bako jr. a fost amendat cu doar 100 de lei pentru că și-a șpreiat fața pe zeci de clădiri și monumente din oraș. Și că declara, nonșalant, atunci, că voia să vadă unde se ajunge, de vin polițiștii să-l ia. Cât de asemănătoare e această curiozitate cu a tânărului din Motru care, nu demult, înjunghia un taximetrist, în Timișoara, pentru că „voia să vadă cum e să omori un om”? Ce e drept, cuvântul „artă” încă nu a fost pomenit, în cazul cu taximetristul.

Întrebări

Cum, în timp, mi s-a întărit ideea că există mai multe întrebări ce trebuie puse, legat de violențele din „cel mai sigur oraș din România, Oradea” (o sintagmă ce a început să fie folosită prin media), am găsit similitudini între fapte trecute, și unele de acum. Am aflat și că Bako jr. a avut o tentativă de sinucidere, la 15 ani. Desigur, trist. Un lucru despre care nu e „extrem de etic” să vorbești. Dar ce faci dacă el se leagă de fapte urâte care au urmat, și al căror curs pare să nu se fi terminat?

I-am telefonat doctorului Bako Gabriel, tatăl lui Bako jr., cu care am discutat câteva minute, într-un mod așezat. L-am întrebat dacă el este cel care a decis ocolirea psihiatriei, atunci când fiul lui a încercat să-și ia viața, la școală. Nu a dorit să răspundă, explicându-mi, așezat, că este o problemă a familiei. Toate persoanele care l-au pomenit pe Bako Gabriel sr. au avut doar cuvinte de laudă la adresa lui, ca medic. Și îi înțeleg răspunsul. Dar, dincolo de asta, situația rămâne încâlcită. Aparte de faptul, previzibil, de altfel, că Bajo jr. a decis că ceea ce fac înseamnă șantajarea tatălui său.

„Azi, tatăl meu a primit un telefon din partea publicației Oradea Noastră, afiliată Bihoreanul. Jurnalista l-a înștiințat că, fiind dispusă să facă orice pentru a-l scuti pe Excelența Sa episcopul Virgil Bercea de scandalul de homofobie care a cuprins episcopia, va publica un articol privitor la starea sănătății mele psihice, invocând inclusiv un episod când, la 15 ani, am încercat să îmi tai venele. Da, este adevărat, am încercat. Și atunci tot din motive de homofobie. A încerca să șantajezi un tată prin disperarea fiului său adolescent este, de departe, cel mai mizerabil lucru care s-a întâmplat pe parcursul acestui scandal. Sper că Excelența Sa se simte bine apărat de ajutoarele sale loiale din presă. Cât despre mine, azi, la 30, nu voi face același lucru ca la 15. Ci voi spune adevărul despre infinita murdărie pe care o răscolește acest scandal.”

Confuziile în ce privește publicația au fost lămurite, ulterior, de Bajo jr. „Creațiunile” pe marginea subiectului, sunt tipice. Dar numele episcopului nu a figurat în conversație. De altfel, nu am avut absolut nici un dialog cu Prea Sfinția Sa, legat de acest proiect hilar și deranjant. Am trimis, însă, niște întrebări Biroului de Presă al Eparhiei, care, de nu își vor primi răspunsul în termenul legal, vor duce, suspectez, la o nouă acțiune pe Contencios Administrativ. Probabil o acțiune tipică pentru cineva care „e dispus a face orice” pentru onoarea și clondirul de mastică ale Episcopiei, după „logica Bako jr”.

Am discutat, zilele acestea, cu trei medici psihiatri, unul din Bihor, doi din Timiș. Fiecare dintre cei trei, cu zeci de ani de clinică în spate, doi dintre ei și cu titluri universitare. Unul dintre ei, cu care am vorbit cel mai mult despre legislația ce normează ajutorul oferit pacientului psihiatric, mi-a sugerat să caut „Decretul nr. 313 din 14 octombrie 1980, privind asistența bolnavilor psihici periculoși”, abrogat acum, care oferea soluții ce ar fi trebuit sau măcar ar fi putut fi aplicate și în cazul lui Bako jr.

La Cap 1, la Art 2-3 găsim informații utile:

„ART. 2 Sunt periculosi, in intelesul prezentului decret, bolnavii psihici care, prin manifestarile lor, pun in pericol viata, sanatatea, integritatea corporala proprie ori a altora, importante valori materiale sau tulbura in mod repetat si grav conditiile normale de munca ori de viata, in familie sau societate.

ART. 3 Bolnavii psihici periculosi sunt supusi in mod obligatoriu tratamentului medical de specialitate in cadrul unitatilor sanitare.

Tratamentul medical obligatoriu se efectueaza ambulator, iar in caz de nevoie, in conditii de spitalizare in unitatile sanitare de specialitate.”

Bănuiesc că nu necesită parlamentări ideea că un adolescent care își taie venele se încadrează la „pun în pericol viața, sănătatea și integritatea proprie”. O parte din Art.1 spunea asta: „Unitatile sanitare, celelalte unitati, membrii de familie ai bolnavilor care sufera de afectiuni psihice sunt obligati sa asigure efectuarea la timp a tratamentului de specialitate, integrarea acestora in familie si in activitati profesionale corespunzatoare starii lor de sanatate, in scopul prevenirii aparitiei unor situatii in care acestia sa devina periculosi.” A fost Bako jr evaluat de un psiholog sau psihiatru, atunci? Informațiile neoficiale spun că nu. Bako Gabriel sr. nu a dorit să răspundă.

Inspectoratul Școlar Județean Bihor încă lucrează la elaborarea răspunsului, cum am întrebat dacă, pe atunci, exista psiholog școlar la liceul cu pricina, dacă Bako jr. a fost examinat și dacă a urmat un tratament. Desigur, s-ar putea să nu existe un răspuns clar, la toate întrebările. Dar, pentru momentul respectiv, Decretul din care am citat, acum abrogat, încă era pe rol. Ceea ce știm, însă, până acum, cert, este că, în ultimii patru ani, la Inspectoratul Școlar Județean Bihor nu s-a raportat nici un caz de tentative de sinucidere, din partea vreunui elev, care să fi avut loc în spațiul unităților școlare din județ.

De ce este important să se cunoască aceste date, chiar dacă este vorba despre un adolescent? Pentru că adolescentul de atunci este tânărul de azi, care este foarte probabil că nu a fost evaluat psihiatric atunci când ar fi trebuit, nu a fost ajutat corespunzător, și care a continuat să strângă violență, obscenități și fapte de automutilare la activ.  Pudibonderia orădeană ar putea spune că e treaba lui și a familiei, chiar de va încerca și acum să-și ia viața. Nu e așa. Psihiatrii cu care am vorbit mi-au spus că de la auto-mutilare la hetero-violență nu e decât un pas, destul de ușor de trecut. Sigur, au mai fost artiști care și-au folosit propriul sânge, la diverse, care au apelat la pornografie, care au șocat și au deranjat. Doar că, aici, s-ar părea că succesiunea, socială și individuală, sugerează o problemă, la Oradea. Dacă Bako jr. ar fi doar un copil-problemă netratat la timp, scăpat din mână și cu prea mulți bani la dispoziție, ar fi încă suportabil. Poate Bako jr. să facă rău fizic celor din jurul său? Psihiatrii spun că nu e deloc exclus.

Așteptăm următoarea crimă?

Enumerând lucrurile care mi s-au părut esențiale, mi s-a spus că, în cazul acestui tânăr, ar fi extrem de utilă o consultare psihologică și psihiatrică, și poate chiar un tratament. Sigur, nimeni nu poate pune un diagnostic fără să vadă omul, și nu am cerut asta celor cu care am vorbit. Mi s-a explicat plaja în care pare că s-ar încadra, dar, cred, e nerelevant, în acest moment, de pare mai aproape de psihoză sau psihopatie. Ce e important este că, după ore de discuții cu oameni ce au o bogată activitate în spate, ca medici psihiatri dar și ca persoane care au încercat să îmbunătățească sistemul sanitar, pe specialitatea lor medicală, problema, încercând să o spun „cât mai etic”, este că ar fi ideal ca Bako Gabriel jr. să fie văzut de un psiholog și/sau psihiatru. Chiar de, în toată această ultimă parte a „recentului scandal”, am recurs și la ironie, când era vorba de Bako jr., cred că nici unul dintre noi nu și-ar dori ca el să ajungă la o vătămare corporală mai gravă. Dar nici nu aș vrea să asist cum trece pe Criș cadavrul vreunui artist plastic care l-a criticat, sau al episcopului, doar pentru că Bako jr. a considerat interesant să vadă cum s-ar întâmpla asta, ca formă de artă. Și acum întrebarea, cocretă: ce e de făcut?

Decretul pomenit e abrogat. Nu este așa ușor să iei pe cineva de mânuță și să-l duci la un consult. Psihiatrii ridică din umeri: „Omul va deranja cândva pe cineva care nu va mai fi dispus să tolereze. Asta e o variantă. Sau va comite ceva mai grav. Autoagresiunea poate deveni oricând heteroagresiune, în unele circumstanțe” – spune primul. Al doilea, cu care am discutata mult mai mult legat de legislație, are un of legat de psihiatria din întreaga țară: „Noi facem psihiatrie pasivă, așteptăm să vină pacienții, nu mai avem asistență activă. NPI-ul (Neuro-Psihiatria Infantilă – n.n.) făcea mai demult triaje în școli. Sistemul trebuie schimbat, psihiatria e aruncată la coșul de gunoi. Problemele psihice sunt scăpate de sub control, ne purtăm ca și cum nimeni nu le are. Și sunt foarte multe cazuri. Decretul 313, pe care vă sugerez să-l căutați, vorbea despre pacientul periculos, exista un cadru – acum, trebuie să omori pe cineva ca să realizeze cei de lângă tine că erai periculos”. Referitor la cazul de față, medicul spune: „Ar trebui evluat, dacă nimeni nu îi face reclamații, nu are nici poliția de ce să se ia”. Primul psihiatru completează teza: „Vorbim despre oameni care sunt periculoși pentru sine și pentru cei din jur. Dar tratamentul obligatoriu nu mai este obligatoriu. Nu doar la internări nevoluntare e inadecvată legea actuală”.

Așadar, o persoană ce poate face mult mai mult rău decât a făcut deja, și rău dintr-o categorie majoră, dacă vreți, nu are prea multe șanse spre a fi văzută de un psihiatru, pe legislația actuală, dacă momentul acesta a fost ratat în trecut. Care e soluția? Care e soluția, atunci când e vorba de Oradea? Așteaptă orădenii de pe stradă, din galeriile de artă, și din redacții, o nouă crimă? Sau chiar încurajează ei, oare, cursul până la ea?

Fereli

Am căutat să aflu cine este medicul care a îndepărtat pielea cu tatuaj de pe spatele lui Bako jr. (eternul „Muian”, adică fața lui), pentru ca aceasta să fie expusă ca „piesă de artă”, într-o expoziție. Aici nu este vorba despre scoaterea simplă a unui tatuaj, ci despre automutilare. Cu complice. Deși, din două surse din lumea medicală, independente, mi s-a spus că doctorul Adrian Tirla este cel care a decupat pielea lui Bako jr., iar asta s-a întâmplat în rețeaua de stat, am discutat cu medicul și mi-a spus că nu este adevărat, că nici nu îl cunoaște pe Bako jr. Poate Spitalul Județean va dori să facă lumină în această poveste, să înțelegem dacă unul dintre doctorii de aici, sau nu, a participat la actul de automutilare asistată. Și cum a fost încadrată această procedură. Un lucru pe care Colegul Medicilor Bihor nu a dorit să îl elucideze. Măcar deocamdată.

Teama de a fi implicați într-un alt scandal, spre voluptatea lui Bako jr., și decența celor mai mulți dintre orădeni face ca, odată ce ai avut treabă cu individul, sau ai aflat cine este, să te ferești de el, considerând problema rezolvată. Ceea ce pare să nu ajute, în colectivitate, și nici nu duce la așezarea lui psihologică, de care se pare că este nevoie…

Am căutat să văd dacă există oameni din zona artelor plastice care pot afirma că vandalizarea și „evenimentele” lui Bako jr. sunt artă. Nu m-am legat de goliciunea, cu sens sau fără sens, ce apare în artă sau pseudo-artă. (Mă declar o fană a Marinei Abramovic, spre exemplu). Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor, nu a fost prea încântat când a auzit pentru ce îl sun, și mi-a spus că nu ar dori să discute acum acest subiect. L-am înțeles după ce, în timpul documentării, am găsit că fusese una dintre victimele „artei” lui Bako jr., ce îi folosise fața, sporind suma de critici ai lui, plasați într-o expoziție – deranjat de replica de atunci a directorului, cum că ce face el „nu poate fi artă”.

Am vorbit și cu actuala șefă a Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Bihor, Vioara Bara, care inițial mi-a spus că nu o deranjează că Bako jr. și-a șpreiat fața pe clădirile din oraș. A revenit, însă, cu un telefon, am discutat despre mărimea acestor chipuri, i-am spus că ele sunt, încă, vizibile în Oradea, și că eu le-am fotografiat în noiembrie, ultima dată, iar doamna Bara a concluzionat: „A, cu vandalismul nu sunt de acord”. Am întrebat-o ce a făcut-o să-și schimbe prima idee, în 10 minute. Mi-a răspuns că nu știa din ce sunt făcute aceste stencil-uri, și că credea că sunt făcute din cretă.

Am întrebat mai multe persoane afectate de murdărirea clădirilor Oradiei, fie direct, fie ca reprezentanți ai unor instituții, dacă au făcut plângere la Poliție. Mulți au ridicat din umeri. Răspunsul spereotip, neoficial, a fost „e nebun, ce să-i faci?” – dar mă tem că asta nu e o soluție. De la unele instituții aștept răspuns, în baza legii 544/2001, referitor la măsurile luate. Plângerea Universității Partium, despre care citisem în presă (și care, probabil, a stat la baza „exorbitantei” amenzi de 100 de lei pe care înțeleg că a primit-o Bako jr.), adresată Poliției Locale, a dispărut pe undeva printre hârtiile acestei universități, la schimbările de personal, iar Poliția Locală încă nu mi-a răspuns. Așadar, orădeni, cum stăm?…

Un lucru pe care doi dintre psihiatrii cu care am vorbit l-au remarcat, și chiar au dezvoltat tema, este conturarea unui pattern, la Oradea. De altfel, primul psihiatru, atunci când am început să-i expun detaliile cazului, m-a întrebat imediat de vorbesc despre cazul Rogia (acolo unde un orădean și-a ucis amicul). Nu, nu era cazul Rogia, dar… Măcar când este vorba de o paralelă Rogia – Bako jr., avem tineri în jur de 30 de ani, fii ai unor medici cu mulți bani, ce au comis fapte antisociale – și, din cât am găsit în presă, și Rogia pare să țină de cercurile homosexuale. Nimic rău în asta – dacă ar fi doar asta. Dar aici vorbim de un pattern.

Există, oare, legătură între acești tineri? Sunt ei într-un concurs de-a șoca? Sunt întrebări la care medicii spun că merită să ne gândim. Al treilea psihiatru, care a ținut să precizeze și că „a da un diagnostic, în acest gen de cazuri, e o problemă de expertiză de medic legist cu medic psihiatru”, spune și că „de există mai multe cazuri psihiatrice cu impact social, în aceeași zonă, e o problemă a societății respective. Cât despre ce e de făcut, dacă ni se trimite un caz, noi îl analizăm. Problema expusă este foarte interesantă, o vom mai discuta”. Dar cât timp mai avem? Cât timp mai are Oradea?

De la colegii de la Evenimentul zilei, găsesc că Rogia avusese măcar un episcod de piromanie:

„EVZ a descoperit că Sorin Rogia este judecat în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de distrugere, fapta fiind comisă anul trecut. Mai precis, pe 15 septembrie 2016, tânărul a avut un „turneu” piroman”. El a dat foc la două pubele din cimitir, apoi a incendiat o stivă de lemne din zona Universității, iar spre seară, în jurul orei 21.00, a ajuns pe strada Făgărașului nr 5 din Oradea, tot pe malul râului Peța, în apropiere de Universitate, unde a stropit cu carburant niște garaje și o magazie și le-a dat foc. Garajele au ars în totalitate, plus terasa unuia dintre proprietari și magazia de lemne a unei bătrâne.

„Zicea că nu îi place dezordinea”, spune unul dintre păgubiți, contactat de EVZ. Bărbatul povestește că „abia am reușit să îmi scot mașina din garaj și roțile de iarnă. A ars cu totul. Cât privește piromanul, bărbatul adaugă faptul că, până atunci, i-a fost total necunoscut. „Nu ne știam cu el, nu locuia în zonă, nici eu, nici vecinii mei nu am avut niciodată treabă cu el. A pus combustibil pe garaje și le-a dat foc, spunând că nu îi place dezordinea. Poliția l-a prins noaptea, pe la 3.00” a mai declarat, pentru EVZ, una dintre victimele tânărului.”

Ar fi fost util ca, după acest episod, să se verifice dosarul psihiatric al lui Sorin Ioan Rogia? Ar fi împiedicat, poate, acest lucru, ultima crimă? Sunt alte întrebări pentru medicii noștri psihiatri, cu mâinile legate. De legislație. Și de indolența noastră, uneori.

Până unde ajunge pudibonderia? (În august 2017 orădenii au sunat, totuși, la Poliție, când un individ se foia dezbrăcat pe stradă. Purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor spunea, atunci, că tânărul a fost dus la Spitalul de Neuropsihiatrie, pentru că era dezorientat. E un început). Până unde ajunge amiciția cu unul sau altul dintre actanții principali sau colaterali? Cu părinții „băieților rebeli”, cu colegii lor? Nu vedem, nu reclamăm, nu semnalăm, nu protestăm, unii chiar încurajează. Dar se ajunge și la a dosi detalii ale acestui tablou înfricoșător? Colegii mei scriu, în Pressalert, că polițiștii bihoreni au încercat să-l ascundă pe Rogia de jurnaliștii timișoreni. Iată finalul acestui articol:

„După prinderea lui Rogia, au fost anunțați polițiștii de la IPJ Bihor, la Timișoara ajungând doi polițiști de la Serviciul Investigații Criminale și mai mulți luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale. Când suspectul a fost scos din postul celor de la Transporturi Feroviare, un individ îmbrăcat în civil, care avea fața acoperită cu o cagulă, dar fără vreo insignă sau alt semn distinctiv, a încercat să împiedice filmarea suspectului, îndreptând spre obiectivul camerei lumina unei lanterne folosite de obicei pentru scotociri pe câmp și apropierea de suspectul încătușat care era înconjurat de alți patru polițiști. „Nu vă împingeți în mașina de Poliție”, a spus civilul mascat, în disperarea ca nu cumva să fie filmat Rogia. Mașina a plecat spre Oradea, urmând ca suspectul să fie dus la audieri.”

La tripla crimă din Apa, Satu Mare, din noiembrie, aflăm, de la Știrile ProTV că cel care a comis faptele a fost împiedicat de o testare psihologică să ajungă să lucreze la pompieri.

„Răzvan Rentea a fost sergent major la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, dar în jurul anului 2012 a fost obligat să demisioneze după ce ar fi fost acuzat de anumite infracțiuni comise în timpul serviciului. Acesta ar fi încercat, mai apoi, să reintre în rândul pompierilor, în anul 2016, dar a picat testul psihologic, scrie presasm.ro.”

Ar fi existat alte victime, dincolo de familia lui Rentea, dacă nu ar fi existat acel test psihologic? Iar, o întrebare tardivă. Sunt, totuși, inutile aceste întrebări?

Desigur, nu am cum să spun că Bako jr. e următorul Rogia al Oradiei. Am întrebat medicii de specialitate de poate fi. Nici ei nu pot da un răspuns cert. Dar TOȚI au spus, legat de Bako jr., că ar fi extrem de binevenit un consult. Tentativă de sinucidere în adolescența timpurie, obscenitate, distrugere de opere de artă, vandalism, automutilare. Este, până la urmă, ETIC să întreb dacă nu ar trebui văzut de avem în față primordiile unei alte crime? Sau un „exemplu” pentru curiozitățile bolnăvicioase ale unor alți copii de bani gata orădeni?

PS: Și eu am avut parte de interacțiunea cu sângele altora. Mai am și acum haina kaki pe care o foloseam în Bosnia, în anii în care am lucrat ca și corespondent de front, cu acreditarea ONU și, ulterior, NATO. Și care haină, atunci când am ajutat soldații UNPROFOR la ridicarea rapidă a unui rănit dintr-o zonă unde eram expuși tirului din partea cealaltă a liniei frontului, a fost pătată de câțiva stropi din sângele celui împușcat. Am avut de ales, atunci, dacă sunt om o secundă înainte de a fi ziarist. Am ajutat cu căratul tărgii, apoi cu al armelor soldaților din grupul ce lua rănitul. Abia când am terminat ce puteam face pentru viața omului, am trecut la a fotografia. Există un balet pe muchie, între a fi om și a fi ziarist. Cred că important e, mereu, ca cei neajutorați, nedreptățiți, amenințați, cei ce nu știu sau nu pot să se apere, să primească ajutor. Sau măcar să se vorbească despre problemele lor.

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4227 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Mai crezi și acum că votul tău nu contează?

Acum, când niște „oameni în alb” au venit la tine în curte și ți-au omorât porcul promițându-ți bani la sfântu’ așteaptă, când ai văzut cu ochii tăi, oameni nevinovați, loviți cu bestialitate și gazați de jandarmi aflați în subordinea oamenilor din PSD, acum, mai crezi că votul tău nu contează?
Cum s-a ajuns la asta, cu un guvern care a mărit salarii și pensii (este drept, înghițite într-o bună parte de creșterea prețurilor, de mărirea ratelor la bancă) care are o creștere economică istorică, etc? Să fi ajuns românii la un nivel la care nu mai pot fi cumpărați atât de simplu și nu acceptă marea mită națională. „Vă dăm niște bani în plus, dar lăsați-ne și pe noi să ne scoatem hoții din pușcării, să furăm în continuare”. Toate astea s-ar mai fi întâmplat dacă ați fi ieșit la vot? Iar cei care ați votat PSD, ați votat pentru ca vouă sau celorlalți, oameni simpli și cinstiți, să li se ia porcul din curte sau copiii, părinții, nepoții, plecați în pribegie pentru o bucată de pâine mai bună, să fie bătuți cu bestialitate pentru simplul fapt că vor să aibă unde se întoarce, când tot exilul ăsta economic se va trermina? Ați votat pentru asta? Dacă da, înseamnă că meritați tot ce vi se întâmplă!

Citește mai mult