Categorized | Cultură

Premieră națională la Teatrul Regina Maria: „Sufocare (jurnalul unui sinucigaș cronic)”

Teatrul Regina Maria anunță premiera națională a spectacolului „Sufocare (Jurnalul unui sinucigaș cronic)”. Aceasta va avea loc duminică, 21 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Mare, cu publicul pe scenă și se va juca cu casa închisă, numărul de locuri fiind limitat și fără posibilitatea de a se suplimenta.

Și pentru următoarele două reprezentații, care au fost puse în vânzare odată cu publicarea programului lunii ianuarie, toate locurile sunt rezervate. Cei care doresc să vadă spectacolul și nu au reușit încă să achiziționeze bilete, au posibilitatea să aleagă una dintre reprezentațiile programate în data de 6 și 7 februarie.

Autorul piesei „Sufocare”, Chuck Palahniuk, este un jurnalist și romancier american al cărui succes se află în strânsă legătură cu stilul său satiric de a aborda teme tabu. Reușește să creeze opere de tip pamflet, îmbibate în umor negru, pe care le construiește pornind de câteva dintre cele mai acute disfuncții de ordin spiritual, filosofic sau existențial ale oamenilor din societatea zilelor noastre.

Este cunoscut mai ales pentru romanul „Fight Club” cu care a debutat în anul 1996 și a cărui ecranizare a avut un succes răsunător. Fiind specializat în crearea de anti-eroi (schizofrenici, escroci, mizantropi, persoane care suferă de un comportament sexual deviant, dependenți de droguri, cinici etc), autorul modelează personajul principal al romanului „Sufocare” după același șablon. Îl avem astfel pe Victor Mancini, dependent de sex, care devine un escroc ingenios când se vede nevoit să câștige mai mulți bani pentru a o putea întreține pe mama sa bolnavă care se află într-un sanatoriu.

Textul original este tradus în limba română de Mihai Chirilov, iar dramatizarea este realizată de regizorul Ovidiu Caița. Subtitlul „Jurnalul unui sinucigaș cronic” este inspirat dintr-un editorial scris de Chuck Palahniuk: „Trăiește ca și cum ai muri”, care a a avut un impact puternic în rândurile cititorilor.

Direcția de scenă a spectacolului îi aparține tot regizorului sătmărean, care nu se află pentru prima oară în orașul nostru, reușind deja să capteze atenția publicului orădean cu cele două spectacole montate pe scena Teatrului Regina Maria: „Biloxi Blues” (2011) și „Seara de ajun” (2015), ambele premiate în secțiunea Concurs a Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO).

Decorul spectacolului este realizat de scenografa orădeancă Oana Cernea, care se întâlnește din nou cu regizorul Ovidiu Caița în aceasă formulă după ce au lucrat împreună la montarea spectacolului „Seara de ajun” și a altor spectacole puse în scenă la alte teatre din țară.

Echipa este completată de Andrei Raicu, căruia îi aparține sound designul și muzica originală și care se află la prima colaborare cu Teatrul Regina Maria și de Lucian Moga, căruia îi aprține partea de light design.

Din distribuție fac parte actorii: Richard Balint, Alin Stanciu, Eugen Neag, Corina Cernea, Anda Tămășanu, Georgia Căprărin, Denisa Vlad, Mirela Niță Lupu, Adela Lazăr, Pavel Sîrghi, Lucia Rogoz, Răzvan Vicoveanu, Șerban Borda, Sorin Ionescu, Ciprian Ciuciu.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani!

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar în weekend între orele 10:00 – 13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de spectacol sau online pe biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, sunaţi la numărul de telefon: 0372.368.475.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4311 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult