Categorized | Sanatate

Investiții de zeci de milioane de euro în spitalele din Oradea!

Întreaga rețea sanitară din Oradea va fi modificată până în 2020. Spitalul Județean va fi primul din țară care va avea un laborator robotizat de analize medicale în timp ce la Municipal se va construi un corp de clădire nou nouț destinat îngrijirii copiilor, urmând ca în secțiile rămase libere să fie mutate specializările care acum funcționează în imobile împrăștiate prin tot orașul.

Spitalul Județean a depus în luna ianuarie două noi proiecte de anvergură cu o valoare totală de 6 milioane de euro . Primul va face ca Oradea să dețină în premieră națională un laborator robotizat pentru analize medicale. Asta presupune pe lângă o linie automatizată pentru analize medicale, un sistem de transport a probelor între secții și laborator (probele urmând să ajungă în câteva secunde) și implementarea unei soluții informatice de informare a populației privind analizele medicale pe care oamenii le pot face.

Printre beneficii se vor număra scăderea semnificativă a timpului necesar analizelor (cu incidență mare pentru cazurile de urgențe, 31% din analize se fac la Unitatea de Primire a Urgențelor), degrevarea resursei umane de activități recurente, scăderea semnificativă a riscurilor generate de erori umane (contaminarea sau încurcarea probelor), creșterea capacității laboratorului – poate deveni o soluție eficientă pentru toate spitalele publice din Oradea, scăderea costurilor operaționale și îmbunătățirea sănătății populației printr-o mai bună informare în ceea ce privește prevenția și identificarea timpurie a bolilor.

Laboratorul va fi unic în sistemul de sănătate din România iar eficiența (cost/analiză) și eficacitatea sistemului ar deschide calea centralizării serviciilor publice de analize medicale.

„Eu am văzut sistem de acest tip în Olanda, unde, la un astfel de centru robotizat, își fac analize toate persoanele din nordul țării. În mod cert, acest sistem va face diferența dintre noi și celelalte spitale din jur, deja Spitalul CFR și Spitalul Militar au anunțat că vor să colaboreze cu noi pe acest palier. Costul analizelor medicale va scădea cu 25-30% pentru orădeni, prin folosirea acestui sistem”

a spus managerul Spitalului Județean, dr. Gheorghe Carp, într-o conferință de presă organizată luni, 29 ianuarie, la Primăria Oradea.

Finanțarea se va face printr-un program de cooperare transfrontalieră România-Ungaria. Spitaul Județean este inițiatorul proiectului care se va derula alături de Spitalul Gróf Tisza István din Berettyóújfalu și Municipiul Hajdúböszörmény. Din valoarea totală a proiectului, 3 milioane de euro, 2 milioane vor reveni Spitalului Județean din Oradea, 700.000 celui din Berettyóújfalu și 300.000 Municipiului Hajdúböszörmény. Co-finanțarea asigurată de Județean este de 2% (40.000 de euro).

În cel de-al doilea proiect, Spitalul Județean este partener alături de Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara și Universitatea din Debrecen. Prin intermediul lui, unitatea medicală va primi 1,2 milioane de euro, bani cu care își va reabilita și dota secția de ginecologie (bloc operator, ATI și secția cu paturi). Județeanul va asigura și aici o co-finanțare de 2% (24.000 de euro).

Nici Spitalul Municipal nu rămâne în urmă

 

Investițiile mari de la Județean vor fi dublate de cele de la Municipal unde se va ridica un nou corp de clădire în care vor fi mutate secțiile din spital care au legătură cu pediatria, urmând ca în spațiile rămase să fie relocate o parte dintre secțiile care se găsesc acum disparate prin oraș. Noul corp de clădire va costa 10-12 milioane de euro, bani din bugetul Primăriei Municipiului Oradea și venituri proprii.

Până în 2020 Spitalul va derula și un alt proiect prin care 5 departamente vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație. Vorbim despre centrul/laboratorul de imagistică în care se va monta un RMN și trei ecografe, Secția ATI care va fi dotată cu un aparat C-arm, 5 monitoare de înaltă performanță și 5 aparate de ventilație mecanică de înaltă performanță,

Secția Radiologie care va primi un aparat digital de radiografie-scopie, Laboratorul care va avea puncte de lucru în fiecare secție, aici urmând a se monta un sistem de transport vacuum pentru probe de laborator și medicamente și despre Blocul operator al Secției Chirurgie Adulți și Pediatrie unde se va monta un turn complet 3D Full HD pentru Chirurgie Endoscopică Laparoscopică.

Se mai are în vedere dotarea cu un sistem de telemedicină – componente hardware și software, a compartimentului IT, cu terminale în Camerele de Gardă și cu sistem de videoconferință pentru sălile de curs ale Spitalului. Acest sistem va fi interconectat cu Spitalul Békés în toate punctele lui de lucru; Gyula, Szeghalom și Békéscsaba. Cu o valoare de aproape 3 milioane de euro, proiectul prevede și schimburi de practică pentru 30 de doctori din cadrul personalului medical al Spitalului în vederea transferului de know how cu Spitalul Central Județean Békés.

Mai mult, peste 4-5 luni la Municipal va funcționa un nou Computer Tomograf în valoare de 1,2 milioane de lei, bani asigurați de Primăria Municipiului Oradea (un milion) și fonduri proprii (200.000 de lei).

„Se mai are în vedere o construcție nouă destinată blocului alimentar cu o sală de mese cu 300 de locuri și funcțiuni de activitate didactică a medicilor integrați clinic, cu studenții de la Facultate de Medicină și Farmacie Oradea, cu o sală de amfiteatru, prevăzută cu 175 de locuri, vestiare și două încăperi pentru secretariat, funcțiunea activității administrative a Spitalului, precum și locuințe de serviciu/protocol.

Acest proiect a fost avizat de membrii Consiliului de Administrație pe 25 ianuarie urmând a se demara un Studiu de fezabilitate. Valoare estimată este de aproximativ 3 milioane de euro”

a spus Maria Silaghi, managerul Spitalului Municipal.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4249 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Mai crezi și acum că votul tău nu contează?

Acum, când niște „oameni în alb” au venit la tine în curte și ți-au omorât porcul promițându-ți bani la sfântu’ așteaptă, când ai văzut cu ochii tăi, oameni nevinovați, loviți cu bestialitate și gazați de jandarmi aflați în subordinea oamenilor din PSD, acum, mai crezi că votul tău nu contează?
Cum s-a ajuns la asta, cu un guvern care a mărit salarii și pensii (este drept, înghițite într-o bună parte de creșterea prețurilor, de mărirea ratelor la bancă) care are o creștere economică istorică, etc? Să fi ajuns românii la un nivel la care nu mai pot fi cumpărați atât de simplu și nu acceptă marea mită națională. „Vă dăm niște bani în plus, dar lăsați-ne și pe noi să ne scoatem hoții din pușcării, să furăm în continuare”. Toate astea s-ar mai fi întâmplat dacă ați fi ieșit la vot? Iar cei care ați votat PSD, ați votat pentru ca vouă sau celorlalți, oameni simpli și cinstiți, să li se ia porcul din curte sau copiii, părinții, nepoții, plecați în pribegie pentru o bucată de pâine mai bună, să fie bătuți cu bestialitate pentru simplul fapt că vor să aibă unde se întoarce, când tot exilul ăsta economic se va trermina? Ați votat pentru asta? Dacă da, înseamnă că meritați tot ce vi se întâmplă!

Citește mai mult