Categorized | Naţional

Se întâmplă în România: și mămică și antreprenor!

Alegi între carieră sau familie? Cam asta este situația în care foarte multe dintre femeile din România ajung la un moment dat. Pentru a demonstra că se poate să fii și mămică și să îți și continui cariera și a le ajuta pe femeile care sunt în această situație, a fost lansata platforma online Mamprenoare.

Platforma adună într-un singur loc și face cunoscute la nivel național și internațional, atât membrele comunității Mamprenoare, cât și produsele acestora. Astfel, toate cele aproximativ 200 de mame antreprenor membre ale comunității – și numărul lor este în creștere exponențială!-, beneficiază de un profil profesional gratuit pe această platformă. Profilul include povestea trecerii fiecărei membre a comunităţii de la statutul de angajat la cel de antreprenor, o fotografie de profil, precum și datele de contact.

Antreprenoarele își promovează produsele și serviciile și scriu articole de interes public în legătură cu domeniile lor de activitate.

Dezvoltatorii platformei, un cuplu de români care trăiesc în Belgia, intenționează să includă și un forum unde membrele să poată discuta pe diferite teme de interes, cum ar fi parteneriate, organizarea de evenimente publice sau de acțiuni caritabile. O altă idee este includerea pe mamprenoare.eu a unui modul de webinarii pentru membrele care au expertiză în diverse domenii și care pot ajuta comunitatea să crească.

Comunitatea Mamprenoare este un Business Hub & Accelerator pentru mamele care își doresc dezvoltarea unei afaceri proprii care să le permită să devină independente financiar.

Comunitatea a fost fondată în urmă cu 2 ani de către Alina Bota, mamă antreprenor, economist, cu experiență de peste 18 ani în domeniul financiar-bancar care le este membrelor consultant, trainer si mentor.

„Scopul comunităţii este acela de a oferi mamelor care își doresc să își dezvolte propria afacere inspirație, educație în business și motivație, prin diferite instrumente: workshopuri, întâlniri online și offline, toate concentrate pe rezultate, nu doar pe networking.

Educația este personalizată pe nevoi și membrele colaborează în diverse proiecte și se promovează reciproc. Toate acestea, cu scopul de a crește afaceri sănătoase și de a oferi copiilor nostri un model de viaţă echilibrat”

spune Alina Bota, fondatoarea comunității Mamprenoare.

În comunitatea Mamprenoare nu există taxă de membru; intrarea se face prin intermediul unui workshop de antreprenoriat la care mamele sunt invitate să participe pentru a înțelege câteva principii de bază în afaceri care le vor ajuta să ajungă rapid la profit. Femeile au astfel șansa de a se cunoaște personal încă de la început, dar au și un grup de facebook unde discută și pun la cale întâlnirile de lucru lunare, la nivel local.

Comunitatea are acoperire internațională, cu comunități locale conduse de manageri locali în orașe precum București, Iași, Cluj Napoca, Ploiești, Timișoara, Alba Iulia și lista este în continuă creștere deoarece din comunitate fac parte tot mai multe românce din Elveția, Franța, Belgia sau UK.

Tipurile de afaceri sunt foarte diverse, de la mici ateliere de produse hand-made până la avocați, psihologi, terapeuți, nutriționişti, comunicatori, poeţi, designeri florali și ciocolatieri.

În 2017, au avut loc mai multe workshopuri „Și mămică și antreprenor de succes” în țară și în străinătate, iar multe membre au parcurs unul dintre programele de dezvoltare ale unei afaceri de la zero numite „From zero to hero”. Anul 2017 s-a încheiat cu o suită de evenimente: o lansare de carte, un workshop și o petrecere în cinstea colaboratorilor și partenerilor.

Planurile de viitor ale comunității Mamprenoare includ parteneriate cu alte comunități cu valori comune; editarea revistei în versiune print „Mamprenoare”, unde membrele din toată țara vor scrie articole și își vor face auzită vocea; organizarea Târgului Mamprenoarelor – prima ediție urmând să aibă loc între 5-6 mai 2018, în Cluj-Napoca. Este vizată creșterea organică a comunității și, mai ales, a afacerilor membrelor comunității.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4239 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Mai crezi și acum că votul tău nu contează?

Acum, când niște „oameni în alb” au venit la tine în curte și ți-au omorât porcul promițându-ți bani la sfântu’ așteaptă, când ai văzut cu ochii tăi, oameni nevinovați, loviți cu bestialitate și gazați de jandarmi aflați în subordinea oamenilor din PSD, acum, mai crezi că votul tău nu contează?
Cum s-a ajuns la asta, cu un guvern care a mărit salarii și pensii (este drept, înghițite într-o bună parte de creșterea prețurilor, de mărirea ratelor la bancă) care are o creștere economică istorică, etc? Să fi ajuns românii la un nivel la care nu mai pot fi cumpărați atât de simplu și nu acceptă marea mită națională. „Vă dăm niște bani în plus, dar lăsați-ne și pe noi să ne scoatem hoții din pușcării, să furăm în continuare”. Toate astea s-ar mai fi întâmplat dacă ați fi ieșit la vot? Iar cei care ați votat PSD, ați votat pentru ca vouă sau celorlalți, oameni simpli și cinstiți, să li se ia porcul din curte sau copiii, părinții, nepoții, plecați în pribegie pentru o bucată de pâine mai bună, să fie bătuți cu bestialitate pentru simplul fapt că vor să aibă unde se întoarce, când tot exilul ăsta economic se va trermina? Ați votat pentru asta? Dacă da, înseamnă că meritați tot ce vi se întâmplă!

Citește mai mult