Categorized | Sanatate

Despre cum se învie din morți într-un mall din vestul țării – varianta „donare de sânge”

Nu, n-a făcut nimeni concurență lui Isus Cristos, la Shopping City Timișoara. Cu toate astea, titlul nu e impropriu dat, cum oamenii de la marketingul respectivului mall au dat un șut în fragilul fir al Ariadnei care-i conduce pe cei ce doresc, din varii motive, să doneze sânge, spre pungile cu lichid salvator, după un model care deja dă randament în România. Randament în rău. Să vedem cum.

Acum niște ani scriam despre dume din presă și dume ale coordonatorilor de transplant sau ale altor cadre medicale, vizavi de actul donării. Atunci când, ca ziarist, povestești cum „a înviat” nu-știu-cine, din comă nu-se-știe-de-care, fără să ai habar de scara Glasgow a comelor, sau de diferențele dintre moartea clinică și cea cerebrală (care, ultima, e moartea din care nu mai ieși, și care se poate diagnostica și în România, cu precizie), sau când ești cadru medical și vorbești familiei ce are pe cineva diagnosticat cu moarte cerebrală despre „menținerea donorului în viață”, se întâmplă, printre altele, un lucru simplu: scade numărul celor care își dau acceptul pentru donarea de organe.

Pentru că intervin o serie de factori emoționali, care fac ca familiile celor ale căror organe s-ar putea folosi să refuze să semneze acceptul de donare. Și toate astea, pentru că suntem în goană după senzațional, sau suntem prea superficiali când ne facem meseria. Unii din noi.

Luați această mlădiță a gândului rău și transplantați-o în ghiveciul donării de sânge. Ce face un donator potențial, care este mințit sau umilit? În unele dintre cazuri, va renunța la donare. În multe? În puține? Nu știu. Știu doar ce înseamnă o pungă de sânge, în spital, când ai omul deschis, pe masa de operație, și riscă să se termine sângele. Și știu că de lucrurile astea NU AI VOIE SĂ ÎȚI BAȚI JOC.

Pentru Shopping City Timișoara, „învierea din moarte” de care vorbeam mai sus, adică duma gazetărească ce, mai demult (și sperăm că va rămâne doar „mai demult”), depărta oameni de acceptul donării de organe, s-a transpus într-o minciună legată de donarea de sânge. O minciună pornită de la o idee bună, frumoasă, dar care, atunci când ajunge minciună, se termină prost.

Să redăm evenimentele, în curegerea lor. Mallul sus-menționat, în colaborare cu Centrul pentru Transfuzii sanguine din Timișoara, organizează o campanie prin care timișorenii sunt invitați să doneze sânge și în Calea Șagului, la Shopping City Timișoara. Pentru ca nu doar argumentul cu plasarea geografică să atragă doritorii, cei de la marketingul acelui mall anunță că oferă, pentru donatorii celor două zile ale campaniei, 26 și 27 februarie, și vouchere de 30 de lei cu care cei care au donat să-și achiziționeze alimente.

Atâta doar că această promisiune… se pierde pe drum, și rămâne o simplă strategie de marketing. Care va fi sancționată, în timp, și prin faptul că unii nu vor mai intra în acel mall, dar și prin îndepărtarea unor persoane de ideea de donare.

Vor apărea voci care vor spune că nu e așa, că donarea e un act generos, făcut fără intenția de a primi ceva material, bla bla. E înduioșătoarea vocea „in vitro” care poate aduce aceste argumente. Atâta doar că, împreună cu redactorul meu șef de la Oradea Press, se întâmplă că suntem specialiști „in vivo” legat de donările din zona medicală – cu sute de pagini de articole scrise, întinse pe două decenii, cu participări la cursuri și campanii, cu prezentarea sistemelor de donare și a deficiențelor lor din mai multe țări europene, cu volume publicate pe subiect. Și, dincolo de floricelele roz ale donării, ea, fie că e vorba de sânge, fie că vorbim de organe, se face ȘI pentru beneficii materiale. E un fapt real.

Primesc, de la o colegă de presă care știa că urmează să donez sânge la sfârșitul lui februarie, informația că se face o campanie în acel mall, pentru donarea de sânge. Cum nu ajunsesem la campania în care se implicase colega mea, în trecut, și nici la cea organizată de o biserică ortodoxă din cartierul meu, așa că îmi amân vizita la Centrul de Transfuzii cu o săptămână, ca să văd cum curg lucrurile la mall. Nu intenționam să scriu, voiam doar să aflu, pentru mine, cum e organizată povestea, de vin oamenii și acolo, de a avut rost.

Sun de ț-șpe ori, la numărul oferit, ca să mă programez. Într-un târziu, prind pe cineva. Aș fi vrut să bifez treaba mai repede, așa era în agenda mea, primesc doar ora 12.00, asta e, merg mai repede și sper să rezolv cumva, de renunță cineva. Ajung, e târziu pentru mine, am ceva de bifat de la 12 în centrul orașului, adică departe. Prima surpriză e că numele meu nu e pe lista oamenilor de la Centrul de Transfuzii, dar, amabili, ei îmi spun că nu e o problemă, și că se pare că există și persoane care nu vor veni, așa că vom rezolva, totuși, ceva mai repede. Completez o fișă, întreb cum merge, merge bine, lumea vine. Dar hemoglobina? Nu, aia nu se verifică aici, de data asta – ar fi trebuit detașat încă un om, îmi explică directoarea Centrului. Și, în caz că datele nu-s în grafic, din sângele recoltat se pot obține, totuși, preparate. Bine.

Se foiește un băiat pe acolo, cu un aparat foto în mână – îl cred din presă, deși calcă într-un mod pisicesc, nefiresc pentru noi. Îi spun că eu n-aveam probleme să-i dau mâna cu acul la pozat, îmi răspunde că nu i se pare etic, ridic o sprânceană, adaugă că nu e din presă – asta explică călcătura. Ulterior, văd că pozele lui Remus Dăescu apar pe pagina Mall-ului. Aha.

O vorbă bună în amintirea celui pe care toți îl știam ca „domnul Mihai”, care lucra cu adeverințele, bonurile de masă, scutirile pentru lucru, și care nu mai e printre noi – și întreb și cum e cu voucherele acelea anunțate de mall. Directoarea centrului îmi spune că trebuie să întreb la informațiile celor din mall.

Speram să rezolv povestea la telefon, în goană spre bus. Dar nu s-a putut, pentru că am dat de minciuna gazdelor. Mi se spune, inițial: „Am hotărât să nu-l mai dăm, ni s-a spus că e ilegal”. Cer mai multe detalii. Văzând că insist, doamna de la telefon îmi spune: „Dacă vreți, veniți la noi, și vi-l dăm… Dacă îl cereți”. Schimb traiectoria, dinspre bus spre centrul Info, explicând că sunt ziarist și că prefer să scriu, nu să primesc preferențial acel voucher, din moment ce nu se acordă tuturor. Ajung la locul de unde se oferă informații.

Doamna de acolo e stânjenită. Eu nu înțeleg: se consideră ilegal, dar mi se oferă mie, pentru că părea că am gura mai mare? Nu e bine. Cer să vorbesc cu cineva dintre cei decidenți. O primesc la telefon pe Caterina Rățoi, manager marketing, care îmi spune că de la Centrul de Transfuzii Sanguine i s-a spus că e ilegal și că donarea e un act benevol. Îi explic că exact directoarea Centrului mă trimisese aici, la Informații, când am întrebat de voucher. O întreb dacă i se pare că, în cazul că mallul oferă o sticlă de Cola la un concurs, acea sticlă va intra la oferirea și primirea de foloase necuvenite. Nu știe să răspundă.

Relațile Publice nu se fac doar de dorul salariului. E lăudabilă inițiativa mallului de a-și face reclamă și de a-și atrage clienți ȘI pe o idee nobilă, ca donarea de sânge. Dar promisiunile trebuie respectate. Și trebuie cumpănite înainte de a fi făcute. Suplimentarea bonurilor de masa, oferite oricum de Centru, nu era ilegală. Bonusuri au mai fost oferite în campanii pentru încurajarea donării – ultimul de care îmi aduc aminte este abonarea la o sală de fitness din oraș. Dar uite că asta era o idee prinsă cu o ureche, care a convenit celor de la Shopping City Timișoara. Și nimeni nu a cercetat ce și cum.

Ar fi o minciună benignă, de nu ar fi vorba de sânge. „Ăia au promis o chestie, credulii i-au luat de buni, ăia s-au retras, fraierii au rămas așa” – ar fi concluzia, dacă, repet, nu ar fi vorba de sânge. Dar vă jucați cu niște oameni de care depind vieți. Dincolo de legendele voastre frumoase, de pe coperțile pliantelor de marketing, despre noblețea donării, despre donatorul universal, despre… multe, donarea de sânge din România se bazează mult și pe omul care ARE NEVOIE de bonurile acelea de masa. Nu-mi veniți cu texte aberante. Știu ce vorbesc. Donez de ani și ani de zile, stau ore printre oamenii ăștia, la coadă, să ne dăm sângele, sau să scriu despre ei, le știu poveștile și ca om și ca ziarist, dincolo de „poza pentru ziar”. Îi mințiți – sângele scade. Simplu.

Așadar… felicitări pentru idee. Bătaie în obraz pentru murdărirea ideii. Și pentru ușurința cu care nu verificați „zvonuri” medicale, și legislație, și chiar și materiale de presă, documentate, care chiar există. „Învierile” astea fanteziste, minciuna, superficialitatea costă vieți. Eu nu voi mai intra în acea instituție, Shopping City Timișoara – ceea ce le recomand tuturor cititorilor mei care pot alege. Dar mă întreb cu ce va compensa mallul respectiv sângele care se pierde drept consecință a înșelării celor mai puțin avuți dintre noi, pentru care contau cei 30 de lei? Nu e o întrebare retorică. Așteptăm răspuns pe adresa de mail a redacției. Iar acesta nu va fi, sub nici o formă, obligarea gardienilor și a vânzătoarelor din mall, să doneze!

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4166 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

advert

Jurnal de pe frontul neputinței

Indivizi lunecoși, cu cefe late, la costume, aleși pentru a-i reprezenta pe cei mulți și a duce cetatea spre bunăstare, sunt preocupați doar de propriul lor bine, caută modalități pentru a fura fără să fie prinși, iar dacă sunt prinși, să scape cât mai ieftin. Toate acestea în timp ce marea masă de manevră este ținută din bici, cât mai needucată cu putință pentru a nu cere socoteală, a nu se revolta, a nu deschide ochii.
Avari și inculți, incapabili să lege două vorbe, mint prostimea că România este o mașină de lux când, de fapt, e un hârb gata-gata să se dezmembreze la cea mai mică curbă. Cum să ai creștere economică de peste 5%, cea mai mare inflație din UE și să te împrumuți ca pe timpul crizei economice?
Ziua de mâine a celor, din ce în ce mai puțini, care țin în spate tot scheletul hidos al hienei numită stat, este amanetată de bișnițarii de moravuri ușoare puși în fruntea țării. Naționalizarea pensiilor private înseamnă de fapt confiscarea unui viitor ceva mai bun. Distrugerea și otrăvirea prezentului nu este suficientă, trebuie eradicată și șansa unui viitor mai bun.
Grupuri de oameni needucați dar cu influență, cu idei demne de evul mediu, vor să impună tuturor, ceea ce ei cred că este normalitate. Preocupați nu de rata mare de șomaj, de situația economică dezastruoasă, de mortalitatea infantilă, nu de familiile care au probleme sau de cauzele care îi fac pe tineri să nu mai întemieze familii, nu de copilele care devin mame în clasele primare, nu de copiii morți din fașă pentru că nu au fost vaccinați, ci de cine cu cine împarte cearceaful.
Rezultatul? Plecăm și nici nu mai vrem să știm unde e țara asta pe hartă. România este a doua țară, după Siria, ca număr de emigranți în Europa. Iar la noi nu este război.

Citește mai mult