Categorized | Sanatate

Probleme reale, și miorlăituri, pe marginea Sistemului Sanitar

În Arad, la începutul săptămânii, medicul de familie Adrian Dărăbanțiu bate la poarta Spitalului Județean să-și depună actele pentru postul de brancardier, spunând că e mai bine plătit decât ce face el, și că ar rămâne în mână cu aproape dublul banilor. Și țara ia foc, la nivelul presei, cei mai mulți arătând cu degetul spre respectivul spital, și pornindu-se o vânătoare de vrăjitoare, la nivel declarativ, împotriva sărmanului brancardier invocat. Care n-are vreo vină. Dar vina există.

Dărăbanțiu vorbește de „peste 4.000 de lei” pe care i-ar putea primi în mână acel brancardier. Desigur, după ce i se lecturează competențele doctorului arădean, care este  preşedintele Societăţii de Medicină de Familie Arad și are, potrivit presei, 31 de ani de practică la activ, pariul ar fi că acest gest e este unul de frondă, și că medicul nu va accepta postul de brancardier, chiar de va fi selectat.

Un gest de frondă ce arată o problemă din sistem. Unde e ea?

 

Dar, până la urmă, poate este nevoie de astfel de gesturi. Pentru că, inclusiv în ceea ce privește presa, uităm să vedem unde nu merg lucrurile într-un sistem important. Însă degetul nu trebuie întreptat spre un spital județean, indiferent care ar fi el, sau spre pomenitul brancardier. Dacă spitalele primesc bani pentru salarizare, este firesc să-și plătească oamenii. Doar n-am vrea să fugă cu banii în traistă spre altceva – aia se cheamă deturnare de fonduri. Spitalele nu fac decât să urmeze o legislație. Așadar, probabil e de văzut ce se întâmplă la acel nivel.

Înainte de a trece la zona legislației, vorbim cu hematologul Mircea Onel, director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Îl rugăm să ne spună care sunt, totuși, salariile pe care le oferă Județeanul, ca să știm despre ce vorbim. Ne spune că este vorba despre o grilă de salarizare, că nu spitalul hotărăște aceste măriri, confirmă că nu are cum intra – spitalul – într-o deturnare de fonduri, spre a face altceva cu banii respectivi și, despre salariul brancardierului declară că ar putea ajunge undeva la maxim 2000 de lei.

De asemenea, aflăm că proba scrisă pentru angajările pentru care își depusese actele și doctorul Dărăbanțiu este programată pentru 7 august, interviul va avea loc în 13 iar în 17 se va da nota finală. Va fi interesant de văzut dacă va exista vreo persoană supracalificată pentru posturile oferite, și dacă se va și angaja, într-adevăr.

Dincolo de asta, semnalul de alarmă al medicului de familie există. O problemă, în sistem, există. (De-ar fi doar una!) Dar ea nu este la Spitalul Județean Arad, sau la altele. (Și, iar, poate e util ca jurnaliștii să verifice afirmațiile interlocutorilor lor, înainte de a servi la ridicarea de autodafeuri, acolo unde nu este cazul). Am pornit să scriu acest material pentru că, la o simplă prezentare a cazului din Arad, până și persoane educate au sărit să-l blameze pe brancardier, care „oricum își face plinul, și e neom”.

Cred că, printre problemele sistemului medical, ajunse acum la mâna unei ministre care e decorativă la exercițiile ISU de dat jos din telescaun, și probabil își și conducea bine (bine pentru comunitate sau pentru propriile rude? – se întreabă unii) felia din Baia Mare, dar îi cam cade pălăria pe ochi, sunt altele decât salariul brancardierului de spital. Cred că, în ciuda existenței economistei Sorina Pintea la cârma poveștii, chiar și PSD-ul poate (și a putut) lua și decizii bune, în ce privește Sănătatea. Dar, totuși, chiar ajutând ca medicii români să nu mai ia calea bejaniei, pomparea de bani în spital, față de prespital, nemulțumește.

Pentru a vedea cum se ia pulsul situației, de lângă patul bolnavului, având totuși și forul legislativ aproape, am avut un dialog cu senatorul USR Adrian Wiener, din Arad, medic (adică medic, nu economist sau, știu eu, folclorist, ca să fiu mai clară) și, printre altele, și fost director medical al Spitalului Județean Arad.

În început, câteva precizări oferite de senatorul Wiener, ca privire generală – atât în ce privește activitatea sa ca politician dar și referitoare la medicina de familie din România.

– 3 octombrie 2017, în timpul ministrului Bodog https://www.senat.ro/PDFIntrebari/WIENER%20677.pdf

– 5 martie 2018, în timpul ministrei Pintea https://www.senat.ro/PDFIntrebari/WIENER%201251.pdf

„Așadar, medicina de familie, medicina prespitalicească în general, este placa turnantă a unui sistem de sănătate modern. Medicina de spital ar trebui rezervată cazurilor severe, care necesită tratament intensiv, manevre invazive sau intervenții chirurgicale. România  are un sistem de sănătate antichizat în care peste 55% din fondurile publice alocate Sănătății sunt repartizate medicinei de spital (cel mai mare procent din UE). Bineînțeles, spitalul suplinește și compensează și deficiențe ale sistemului de protecție socială din România. prin adresarea numeroaselor cazuri medico-sociale (persoane fără suport social, cu co-morbidități, boli cronice și decompensări frecvente, tratate și monitorizate inadecvat în ambulatoriu).

Medicina de familie se află azi într-un fel de „purgatoriu” administrativ. Medicii de familie sunt organizați în Cabinete Medicale Individuale (CMI-uri) care funcționează în baza unui contract cu Casa de Asigurări. Statul/Casa îi consideră entități private dar contractul de prestări de servicii medicale este atât de restrictiv încât poate fi asimilat unui contract de muncă al unui angajat la stat. Astfel, medicii de familie nu și-au găsit locul în grila Legii Salarizării Unitare și s-a ajuns la discrepanțe majore între aceștia și medicii de spital (nota bene, puțin peste 1/3 din persoanele din sistemul de sănătate din România lucrează în spitale). Veniturile medicilor de familie sunt net inferioare acelora ale medicilor din spitale deși una dintre premizele Legii Salariării Unitare era să nu creeze inechități în cadrul acelorași familii ocupaționale (Sănătate, spre exemplu) și în ciuda faptului că peste 600 de localități din România nu au medic de familie, iar vârsta medie a acestora este de peste 55 de ani.

O viziune strategică asupra Medicinei de Familie ar trebui să includă dotarea minimală a cabinetelor acestora pentru ca un număr cât mai mare de cazuri să poata fi rezolvate la acest nivel. Creșterea numărului acestor medici (prin finanțarea corespunzătoare a activității astfel încât să nu fie nevoți să depindă de liste de pacienți de mii de persoane): debirocratizarea sistemului de raportare.” Adrian Wiener

– Ai fost director medical de spital, ești senator în Comisia de Sănătate (și în cea de Egalitate de șanse). Este situatia medicului de familie din România așa de rea? Comparativ cu alte țări, și comparativ cu alte meserii, și chiar și în interiorul breslei, încât să justifice astfel de gesturi-frondă?

– Da, situația e rea. În primul rând consider că e vorba de venituri, care sunt mult mai mici decât ale celorlalte categorii de medici de spital, ceea ce, pe lângă problema în sine, generează un orizont foarte scăzut de atractivitate pentru această specialitate pentru tinerii medici. Este umilitor ca importanța socială a muncii tale să fie apreciată atât de precar.

Pe de altă parte, dotarea minimală a cabinetelor medicilor de familie face ca, de multe ori, cazurile să trebuiască a fi trimise către spitale sau alte cabinete ambulatorii, cu posibilități tehnice mai bune.

În alte țări, spre exemplu Franța sau Marea Britanie, unde de altfel pleacă unii dintre medicii de familie români, această specialitate este retribuită corespunzător, iar medicina de familie reprezintă coloana vertebrală a sistemului medical.

– Consideri situația rea. Totuși, este vorba de un sistem subfinanțat. Aici aș avea două întrebări. Dacă ți-ar fi propus cineva să conduci Ministerul Sănătății, cum ți-ai fi negociat poziția, referitor la felia din PIB? Și, dacă tot avem o portocală cu… x felii, mie mi se pare, pentru România de azi, că e firesc să crești salariile mai întâi la spitale, nu în prespital, ca să oprești medicii. Tu ce părere ai?

– Sistemul Sanitar românesc are cea mai slabă finanțare din UE – 5,4% din PIB, media europeană fiind pe la 8-9%. Din păcate, tarele sistemului sunt atât de mari încât nici nu poate absorbi cost-eficient investiții foarte mari. Cred că o suplimentare progresiv crescândă a bugetului Sănătății, cu 1%/an, până spre media europeană, ar fi optimă. Sunt multe lucruri de ameliorat, de la infrastructura medicală până la creșterea standardelor de practică medicală, procedurarea actului medical, programe naționale de screening și depistare precoce în zona oncologică și cardiovasculară, introducerea într-un ritm mult mai accentuat a moleculelor noi pe piața medicamentelor etc.

În ceea ce privește creșterea veniturilor personalului medical, evident acest lucru este oportun. Nu cred însă că trebuia făcut într-o manieră atât de discriminatorie. Cred că o partajare mai echilibrată a acestor creșteri, între personalul medical din spitale și cel din medicina de familie, era o soluție global mai bună. Mai mult, deșertificarea medicală, exodul medicilor din România nu s-a datorat doar veniturilor mizerabile ci și vulnerabilității practicii medicale într-un sistem cu atâtea neajunsuri. Condițiile din saloane, lipsa resurselor, riscurile procedurilor în condițiile dotărilor precare, lipsa medicamentelor, birocrația excesivă sunt tot atâtea cauze ale acestui exod. Ca, de altfel, și a depopulării cu medici de familie a României rurale.

– Vulnerabilitatea asta nu vine și din faptul că ni se bagă pe gât (pacientului – zic) numiri în posturi cheie din sistem care sunt făcute pe criterii ce nu țin de merite și calitate? Să te întreb și altfel – cu toată onestitatea cu care poți răspunde, dublată (poate nu tocmai bine) de faptul că ești și politician – pînă unde crezi că trebuie coborît, în sistemul sanitar, cu oferirea posturilor pe criterii politice? Problema pe care am atins-o, din unghiul meu, într-un material anterior, despre Agenția Națională de Transplant.

– Numirile politice ar trebui să fie înlocuite cu selecția meritocratică peste tot în zona managerială. Așa numita „guvernanță corporatistă” ar trebui universalizată. Dispensa, sinecura, clientelismul au deprofesionalizat toate zonele de decizie din România. Eu cred că doar în zona structurii guvernului ar trebui să fie menținută numirea politică, aici existând contractul social cu alegătorul și responsabilitatea îndeplinirii programului electoral pentru care s-a delegat responsabilitatea guvernării. În rest, ar trebui să existe criterii clare de selecție prin concurs.

– Ai explicat despre ideea, pe care o consideri oportună, de a se acorda o atenție mai mare – inclusiv financiară – prespitalului, înaintea spitalului. Cred că degeaba aducem exemple ale unor țări europene, dacă situația României e mai greu de asanat, și aici includ și patologie, și abordare, și mentalități, și corupție. Cum vezi o astfel de trecere, inclusiv din unghi legislativ?

– Cred că ar trebui crescute progresiv capacitatea și competența medicinei de familie și a medicinei de ambulator, de a monitoriza periodic cazurile cronice și de a adresa urgențele minore. De asemenea, cred că trebuie dezvoltată platforma clinică a spitalizărilor de zi și creșterea ariei clinice acoperite de acestea. Cred că ar fi oportun de gândit structuri ”apendice” ale spitalelor dedicate în exclusivitate acestui tip de serviciu medical – spitalizarea de zi. Astfel secțiile de spital și chiar ambulatoriile de specialitate vor fi degrevate de o serie întreagă de cazuri pentru care nu e neapărat necesară spitalizarea de lungă durată, dar exced nivelul unei simple consultații de ambulator.

– Bun, am vorbit despre cum vezi probleme ale sistemului, despre groapa deschisă între spital și prespital, ca salarizare, mi-ai spus de o propunere legislativă a ta, pe problema aceasta, pregătită pentru toamnă. Dar lucrurile astea sunt puțin seci… Ce se va întâmpla cu propunerea de lege? Va pica pentru că nu ești într-un partid majoritar, pentru că așa e la noi? Altceva. Ne știm de 30 de ani, visam să schimbăm lumea, și cred că încă o mai facem, din meseriile noastre, la care am ajuns între timp. Ce spui tu omului simplu, care se pierde în glagoria asta legislativ-medicală – când va fi încă o idee mai bine pentru el?… Încercăm să ajungem la rădăcinile bubei – și da, ajungem la vot, și la caracter, și la stupiditate… Și totuși, există vreo speranță pentru un drum mai lin al tranziției spre bine?… Dar, te rog, dincolo de statistici și indici abstracți, dacă se poate…

– Da, cred că se poate; am intrat în politică nu ca un Don Quijote, ci cu expertiza acumulată în ani de zile în sistemul medical, la toate nivelurile sale și cu convingerea că lucruile se pot schimba. Va fi un proces greu și îndelungat, pentru că, în România, schimbarea vizează clasa politică în ansamblul său, și mentalul colectiv al acestei popor. Competența și buna credință, decența în politică reprezintă un gest minim de respect față de alegător. Iar valorizarea servilismului și imposturii reprezintă dispreț suveran la adresa acestui popor.

Inclusiv acest reflex politicianist mizerabil de a respinge proiecte de lege doar pentru că sunt de la opoziție trebuie să dispară. Stau prin sertare, de luni de zile, legi care asanează corupția din achizițiile publice, sau care salvează vieti, unele inițiate chiar de mine, doar pentru faptul că au fost inițiate de opoziție, în timp ce majoritatea parlamentară uzează de legitimarea dată de votul popular pentru o agendă care vizează slăbirea statului de drept, politizarea de-a dreptul indecentă a administrației și măsuri iresponsabile cu impact macroeconomic dezastruos.

Pisi a vrut la donat de sânge

O inițiativă deosebită a făcut ca reprezentanți ai Corpului Consular Timișoara să vină, în 25 iulie, cu vena la iveală, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, pentru a dona sânge. Lângă ei s-au lipit și anexe – nu toate în limita decenței.

De ce este și lăudabil, și important ca un diplomat, fie de meserie, fie consul onorific, să se arate societății donând sânge, într-o astfel de acțiune? Pentru că este nevoie de spart mituri, de anihilat distanțe, de exemple. În România, donarea de sânge încă este privită ca un lucru care se face „de către cei săraci, pentru a primi niște ajutoare” – cum s-ar exprima mulți de lângă noi. Sau, alții, vor paria pe teza împuținării dăunătoare a corpului lor. Ceea ce nu e adevărat – donarea de sânge chiar ajută organismul. Și atunci când vezi că un om cu o funcție mare se oprește din suita treburilor lui importante, pentru a lăsa o pungă de sânge, poate o să te-ndemni și tu să faci același lucru.

Donatori au fost consulul Italiei, dl Nicolò Masso, consulul Cehiei, dl Stefan Motec, consulul Germaniei, dl Ralf Krautkrämer, consulul din Peru, dl Rufino Delgado, consulul Țărilor de Jos, dl Marius Popa, consulul Spaniei, dl José Miguel Viñals și asistentul său, dl Florian Coste, consulul Macedoniei, dl Pavel Ernest Dupta. Din partea Consulatulului Serbiei a donat dl Aleksandar Popovici și din partea Institutului Francez la Timisoara a venit dl. Cyrille Fierobe, care, însă, nu a putut dona. S-au lipit acțiunii și șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgenta Banat, dl Lucian Mihoc, precum și prefecta de Timiș, dna Eva Andreaș.

Directoarea Centrului, medicul Rodica Lighezan, a primit pe toată lumea, a organizat eficient donarea, a făcut să apară chiar și porcușori de gumă de strâns în mână, în timpul donării (în peste 10 ani, de când donez, eu n-am primit niciodată porc, dar de-acum o să-ntreb de el) și a explicat tuturor ce și cum, pentru ca totul să se întâmple după carte.

Totul ar fi rămas la cote maxime, dacă prefecta de Timiș nu ar fi deturnat acțiunea cu o oră. Deși totul fusese anunțat pentru ora 10.00, iar comunicatul de presă era deja trimis, „s-a schimbat modificarea” pentru că Andreaș a dorit să se alăture acțiunii. Și nu oricum, ci după timpul ei. Care e mult mai prețios decât al unor amărâți de diplomați. Astfel, a cerut să fie inclusă în poveste, și, galanți, bărbații de pe listă au luat-o în barcă, punând acțiunea la ora 9.

Sigur, e drăguț că o persoană vrea să doneze sânge. Dar prefecta ar fi trebuit să înțeleagă că este de o penibilitate crasă a te băga pe gâtul unora cu care nu ai vreo legătură (era vorba despre Corpul Consular Timișoara – repet), cerând să se schimbe programul pentru tine, atunci când nu e vorba de supt stridii prin vreun local de fițe, ci de donat sânge. Pentru că gestul tău murdărește și deturnează.

Andreaș era deja întinsă pentru donare, și dădea la porc, atunci când am întrebat-o cum se s-a ajuns ca toată treaba să aibă ora schimbată din cauza ei. Răspunsul a fost că reprezentanții CCT au hotărât asta. Un răspuns perfect de pițipoancă, acreditând idea că măcar una dintre noi e o miorlăită proastă, care sau spune orice tâmpenie, sau înghite orice tâmpenie. Din punctul meu de vedere, asigur că nu sunt vreo ”pisi”, așa că am continuat cu întrebările, cum era evident că deturnarea acțiunii fusese făcută la dorința ei. Prefecta a făcut bot și a ales a privi în altă parte, fără a mai răspunde, acolo unde un voluntar al centrului îi presa, absolut nejustificat, vena.

Donarea de sânge nu este un joc de imagine pentru politicieni sau funcționari frustrați. Este un lucru în care orice punct negativ dăunează. Iar deosebita idee a diplomaților din zona Timișoarei nu avea nevoie de miorlăielile unei individe care s-a lipit, ca o remoră, poveștii. Femeia putea dona a doua zi, sau organiza ceai dansant, la Prefectură, cu consulii, dacă voia fotografii cu ei. Dar nu să facă schimbări la o acțiune organizată deja, în detaliu.

Trecând de nesimțirea prefectei, toți cei care au reprezentat consulatele, precum și ISU, s-au comportat exemplar, au ascultat indicațiile medicilor și asistenților, au contribuit cu sângele lor la frigiderele Centrului de Transfuzii și au și strâns amabilitatea de a vorbi despre experiențele lor legate de donare, despre importanța acțiunii și, mai mult, chiar am legat câteva gânduri despre un sistem comun de monitorizare a donării, în Europa.

Consulul spaniol, José Miguel Viñals, este cel pe care l-am urmărit îndeaproape, dat fiind că auzisem că a mai donat sânge, făcând asta de mulți ani, în țara lui. Declarația lui nu era o poveste, cum am văzut cu câtă seninătate a așteptat donarea, a primit acul în venă, a executat mișcările necesare pentru a face ca donarea să aibă loc lin și eficient. Ne-a spus, mai apoi, despre datoria de a dona. Și despre faptul că oamenii îi văd pe diplomați în mașini strălucitoare, cu stegulețele țărilor lor fluturând, ca e ceva distant și complicat. Dar, în fond, avem tot oameni, cu dorința de a ajuta, cu apropierea față de problem, inclusiv ale locurilor unde au ajuns să activeze.

Consulul spaniol vorbește o română de admirat, pe care unii dintre cei pe care-i știu, chiar cu școli, ar fi bucuroși să o aibă. Discutând despre donarea de sânge în Europa, și despre documentele pe care trebuie să le aibă ei, ca să doneze aici, îi spun că am răscolit o mulțime de birouri și instituții ca să aflu de pot dona, în Veneția, acum doi ani, imediat după cutremurul din Amatrice. Și că am fost refuzată, până la urmă. De aici, ideea la care ne-am înhămat împreună, de a vedea cum se poate ajunge la un sistem care să permită donarea în toată Europa, a cetățenilor europeni, în Uniunea Europeană.

Până la urmă, așa se nasc lucrurile. De la întâlniri. De la interese comune, efective, nu mimate sau fluturate în fârf de băț sau coadă de mâță. De la empatie. Vorbind de empatie, la ieșirea din sala de donare, două persoane care, ulterior, mi-au spus că sunt de la Spitalul de Boli Infecțioase, bodogăneau că se amânase donarea lor. Le-am explicat despre acțiunea CCT, am întrebat câți doritori s-ar mai putea găsi la spitalul respectiv, am condus directoarea Centrului la aceste persoane și… se pare că vom avea o deplasare a celor de la Centru, cu echipa mobilă, în curând. Repet: așa se nasc lucrurile. Și e frumos când iese așa. Parcă revine speranța în bine.

Ramona Băluțscu

This post was written by:

- who has written 4215 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Mai crezi și acum că votul tău nu contează?

Acum, când niște „oameni în alb” au venit la tine în curte și ți-au omorât porcul promițându-ți bani la sfântu’ așteaptă, când ai văzut cu ochii tăi, oameni nevinovați, loviți cu bestialitate și gazați de jandarmi aflați în subordinea oamenilor din PSD, acum, mai crezi că votul tău nu contează?
Cum s-a ajuns la asta, cu un guvern care a mărit salarii și pensii (este drept, înghițite într-o bună parte de creșterea prețurilor, de mărirea ratelor la bancă) care are o creștere economică istorică, etc? Să fi ajuns românii la un nivel la care nu mai pot fi cumpărați atât de simplu și nu acceptă marea mită națională. „Vă dăm niște bani în plus, dar lăsați-ne și pe noi să ne scoatem hoții din pușcării, să furăm în continuare”. Toate astea s-ar mai fi întâmplat dacă ați fi ieșit la vot? Iar cei care ați votat PSD, ați votat pentru ca vouă sau celorlalți, oameni simpli și cinstiți, să li se ia porcul din curte sau copiii, părinții, nepoții, plecați în pribegie pentru o bucată de pâine mai bună, să fie bătuți cu bestialitate pentru simplul fapt că vor să aibă unde se întoarce, când tot exilul ăsta economic se va trermina? Ați votat pentru asta? Dacă da, înseamnă că meritați tot ce vi se întâmplă!

Citește mai mult