Categorized | Cultură

Teatrul Arcadia, premiat la Festivalul Internaţional de Animaţie din Timișoara!

Teatrul Arcadia a participat, săptămâna trecută, la cea de a III-a ediţie a Festivalului Internaţional de Animaţie „Sub bagheta lui Merlin”, Timişoara 2018, cu producţia artistică Cenuşăreasa. Spectacolul s-a bucurat de aprecierea publicului, dar şi a juriului care i-a oferit scenografei Oana Cernea Premiul pentru Costume.

Teatrul Arcadia a onorat miercuri, 4 octombrie, invitaţia de a participa la cea de a III-a ediţie a Festivalului Internaţional „Sub Bagheta Lui Merlin”, festival desfăşurat în Timişoara şi organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret Merlin. În cadrul evenimentului, trupa Arcadia a participat cu spectacolul Cenuşăreasa, una dintre cele mai îndrăgite şi apreciate producţii artistice orădene pentru copii din ultimii ani.

Prezenţa Arcadiei pe scena festivalului nu a trecut neobservată, trupa orădeană bucurându-se de entuziasmul publicului dar şi de aprecierea juriului. Astfel, spectacolul s-a întors acasă cu un binemeritat premiu: Premiul pentru Costume, acordat „Ex Aequoe” scenografei orădence Oana Cernea, pentru spectacolul Cenuşăreasa, şi scenografului Mihai Androne (Teatrul Imaginario Ploieşti), pentru costumele din spectacolul Vrăjitorul din Oz.

Premiul este cu atât mai important cu cât teatrul orădean a fost prezent în festival alături de alte 16 prestigioase teatre din din România, Italia, Ungaria şi Republica Moldova.

Spectacolul Cenuşăreasa a avut premiera în aprilie 2017 şi s-a bucurat de aprecierea publicului orădean, dar şi de aprecierea publicului de specialitate, fiind invitat şi în Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete Puck , ediția a XVI-a – Cluj Napoca, octombrie, 2017.

Spectacolul a fost pus în scenă de regizoarea Adela Moldovan, cea care semnează şi dramaturgia, şi îi are în distribuţie pe actorii: Consuela Egyed, Alexandru Pop, Andrei Fazecaş, Florin Stan, Zentania Lupşe, Armanca Serac, Florian Silaghi şi Igor Lungu. Scenografia spectacolului a fost realizată de Eustaţiu Gregorian, costumele de Oana Cernea, iar muzica de Ladislau Luptovits.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4271 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Needucați, indolenți sau complici? Cum ar trebui să ne raportăm la PSD-iști?

Nu toți sunt condamnați pentru fraudă electorală, nu toți merg la vânătoare cu Țiriac, nu toți înjură ziariști sau debiteză obscenități în fața femeilor. Nu toți se laudă că au mitraliere acasă, nu toți vin la muncă cu mașini de zeci de mii de euro, nu toți truchează licitații. Alături de ei, într-o țesătură fină, sunt vârstnici vulnerabili și copii neștiutori, tineri plini de elan și medici cu halate rupte în coate pe băncile universităților. Exact cum militanții Statului Islamic își făceau „cuiburi” în școli și grădinițe ca să nu îi poată găsi rachetele inamice fără a face victime nevinovate. Cum poți tu, univeresitar cu lucrări științifice de valoare să nu vezi că Daea sau Dăncilă sunt, după toate defenițiile, analfabeți funcționali? Asta este meritocrația în care îți dorești să trăiască copiii tăi? Cum poți să nu vezi clar că legile justiției sunt modificate ca să servească unui om sau unui grup de oameni? Și nu o lege, ci mai multe legi, cu același target? Cum poți să te mulțumești cu 60 de km de autostradă pe an? Și dacă continui să faci parte din așa ceva, cum ar trebui eu și ceilalți care vrem să trăim într-o țară condusă de oameni competenți, cu legi care să îi bage pe cei care fură în pușcărie și în fața cărora să fim toți egali și cu drumuri decente pe care să putem circula, cum ar trebui să ne raportăm la tine?

Citește mai mult