Categorized | Oradea

Sinagoga Aachvas Rein din Oradea, inaugurată cu ocazia comemorării Holocaustului!

Cu ocazia finalizării lucrărilor la Sinagoga Aachvas Rein de pe str. Primăriei nr. 25, Primăria Oradea și Comunitatea Evreilor din Oradea au organizat marți, 9 octombrie 2018, de Ziua Holocaustului, un eveniment în cadrul căruia a avut loc comemorarea Primei Rugăciuni pentru pomenirea și liniștea sufletească a evreilor deportați din Oradea și județul Bihor.

La inaugurarea sinagogii au participat: Felix Koppelman – președintele Comunității Evreilor din Oradea, Dacian Palladi – city-managerul municipiului Oradea, Angela Lupșea – directorul executiv al Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice, Anamaria Sava – directorul adjunct al Direcției Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oardea, Cristian Pușcaș – arhitectul și proiectantul lucrării, Beniamin Rus – patronul firmei Selina care a realizat lucrările de reabilitare a sinagogii, episcopul orthodox Sofronie Drincec, fostul ministru de externe și fost ministru al educației Andrei Marga, precum și numeroși alți invitați.

În deschiderea evenimentului, Felix Koppelman, președintele Comunității Evreilor din Oradea, și-a exprimat mulțumirea, recunoștința și bucuria de a se afla în Sinagoga Aachvas Rein. „E un moment extraordinar în viața comunității evreilor din Oradea și pentru municipiul Oradea faptul că într-un timp foarte scurt, într-un timp record a luat viață această clădire distrusă, incendiată. Azi, printr-un context fericit de împrejurări, s-a putut realiza prima întâlnire atât socială, cât și ecumenică în această sinagogă de rit ortodox, una din cele 29 de sinagogi și lăcașuri de cult care au existat înainte de război și unde cei 30.000 de evrei își desfășurau activitatea”, a spus Felix Koppelman.

„În Oradea, evreii și comunitatea evreiască au scris istorie. La începutul anului 1940, Oradea avea o populație de aproximativ 90.000 locuitori, dintre care mai bine de 30.000 erau evrei, mai bine de 33,3% din populația orașului. Aceștia au cunoscut multă suferință, dar au conoscut și multă creștere și speranță, iar mai apoi au fost nevoiți să emigreze.

Cu bucurie constatăm că după comunitatea evreilor din București, comunitatea evreilor din Oradea este a doua ca mărime, deși numărul de 600 de persoane este mult mai mic decât al celor care au fost înregistrați după tristele evenimente de la începutul anului 1940. Dacă în 1940, în Oradea erau 30.000 de evrei, în anul 1946 de abia mai puteau fi numărați vreo 6.000 de evrei.

Parte au murit pe frontul austro-ungar, parte au murit de foame, o parte s-au sinucis, o parte au încercat să supraviețuiască, puțini au reușit. Aceste lucruri nu trebuie uitate, aceste lucruri nu trebuie să se mai întâmple. Motiv pentru care, dincolo de inaugurarea acestei clădiri, cred că e mult mai important să cunoaștem istoria, să ne-o asumăm, să o respectăm și să o sporim spre bine.

Comunității evreiești, reprezentanților săi și membrilor săi, din partea primarului Ilie Bolojan, din partea Primăriei Oradea primiți întreaga noastră considerațiune, regretul pentru suferințele pe care le-ați trăit în această perioadă și speranța că atât cât depinde de noi, cu sprijinul și prin excelenta colaborare cu d-voastră, vom crește și vom spori împreună”

a spus city-managerul municipiului Oradea, Dacian Palladi.

La finalul întâlnirii, singurul supraviețuitor din Oradea al Holocaustului, Blum Zoltan a aprins mai multe lumânări în memoria evreilor care au pierit.

Muzeu dedicat comunității evreiești

Directorul executiv al Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice, Angela Lupșea a vorbit despre modul în care spațiul din sinagogă va deveni în curând un spațiu expozițional dedicat comunității evreilor din Oradea și victimelor Holocaustului.

„În memoria celor plecați, ne dorim ca această sinagogă să devină un spațiu expozițional, un spațiu cultural. Spațiul de la mezanin va fi dedicat în exclusivitate Holocaustului și celor deportați la Auschwitz. Deja aici se lucrează la pictarea numelor evreilor deportați, iar acest lucru va continua atât cât spațiul de aici ne va permite. Spațiul de la parter va fi tot un spațiu expozițional în care vor predomina culorile Statului Israel: alb și albastru. Sperăm ca cel mai probabil la începutul lunii decembrie, în preajma sărbătorii de Sf. Nicolae, să putem deschide secția Muzeului dedicată istoriei și contribuției evreilor în orașul nostru”

a precizat Angela Lupșea.

Lucrările de reabilitare a Sinagogii Aachvas Rein au început în luna mai a acestui an și au fost finalizate săptămâna trecută, la data de 5 octombrie. Acestea au fost realizate de Primăria Oradea prin bugetul local, iar valoarea lor se ridică la cca 380.000 de lei.

Reabilitarea Sinagogii Aachvas Rein a vizat atât interiorul, cât și exteriorul clădirii. Asfel, lucrările interioare au constat în: reparații tencuială și zugrăveli, reparații ornamente, înlocuirea ușilor din lemn, reparații ale ferestrelor, încălzire în pardoseală, pardoseală din marmură, refacerea instalațiilor electrice și a instalațiilor de iluminat, instalarea rețelei IT de uz intern, montarea sistemului de supraveghere video și antiefracție, repararea acoperișului, montarea de jgheaburi și burlane.

Reparațiile exterioare au constat în tencuieli și zugrăveli la fațadă și în refacerea elementelor decorative ale fațadei. În continuare, vor urma lucrările de rafacere a gardului, lucrările de amenajări exterioare și realizarea racordului termic.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4246 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Mai crezi și acum că votul tău nu contează?

Acum, când niște „oameni în alb” au venit la tine în curte și ți-au omorât porcul promițându-ți bani la sfântu’ așteaptă, când ai văzut cu ochii tăi, oameni nevinovați, loviți cu bestialitate și gazați de jandarmi aflați în subordinea oamenilor din PSD, acum, mai crezi că votul tău nu contează?
Cum s-a ajuns la asta, cu un guvern care a mărit salarii și pensii (este drept, înghițite într-o bună parte de creșterea prețurilor, de mărirea ratelor la bancă) care are o creștere economică istorică, etc? Să fi ajuns românii la un nivel la care nu mai pot fi cumpărați atât de simplu și nu acceptă marea mită națională. „Vă dăm niște bani în plus, dar lăsați-ne și pe noi să ne scoatem hoții din pușcării, să furăm în continuare”. Toate astea s-ar mai fi întâmplat dacă ați fi ieșit la vot? Iar cei care ați votat PSD, ați votat pentru ca vouă sau celorlalți, oameni simpli și cinstiți, să li se ia porcul din curte sau copiii, părinții, nepoții, plecați în pribegie pentru o bucată de pâine mai bună, să fie bătuți cu bestialitate pentru simplul fapt că vor să aibă unde se întoarce, când tot exilul ăsta economic se va trermina? Ați votat pentru asta? Dacă da, înseamnă că meritați tot ce vi se întâmplă!

Citește mai mult