Categorized | Oradea

Grădiniță și creșă în Parcul Industrial I

La sfârșitul anului trecut, pe 27 decembrie 2018, Municipiul Oradea a semnat contractul de lucrări privind serviciile de proiectare și execuție pentru construirea Creșei și Grădiniței din Parcul Industrial I, cu echiparea infrastructurii educaționale pentru educația timpurie antepreșcolară și preșcolară în Oradea.

Executantul a fost desemnat în urma derulării procedurii de achiziție publică, valoarea contractului fiind de puțin peste 5 milioane de lei (fără TVA). Prin intermediul acestei investiții se dorește edificarea unei clădiri noi, având ca destinație propusă servicii educaționale de tip creșă și grădiniță pe un amplasament aflat în proprietatea Municipiului Oradea, localizat pe o parcelă din Parcul Industrial I din str. General Gheorghe Mărdărescu.

În cadrul acestei noi clădiri, organizate pe 2 nivele (P+E), au fost propuse amplasarea a două clase de creșă și o clasă de grădiniță la parter, respectiv 3 clase de grădiniță la etaj, toate prevăzute cu dormitoarele aferente.

Sunt propuse totodată și funcțiuni conexe (spații de depozitare și grupuri sanitare aferente sălilor de clasă, holuri de acces, două cabinete medicale și psihopedagogice, două izolatoare, birouri pentru educatoare și un birou pentru director sau coordonator,

vestiare pentru personal, spații tehnice, oficiu, spații de depozitare rufe), dar și spații destinate utilizării în comun a claselor de creșă și grădiniță: sală de gimnastică precum și sală multifuncțională.

 

Suprafața terenului disponibil pentru investiție este de 4.116 mp, suprafața construită propusă este de 1.216 mp, suprafața utilă totală este de 1.881 mp, iar suprafața desfășurată de 2293 mp.

Numărul de locuri din fiecare clasă a fost stabilit la 20 de copii, atât pentru grupele antepreșcolare cât și pentru cele preșcolare, ținând cont de solicitările venite de la companiile și angajații din Parcul Industrial 1.

Finanțarea investiției este asigurată din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Durata de realizare a investiției este de 25 de luni, din care o lună proiectarea și 24 de luni execuția lucrărilor.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4286 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Needucați, indolenți sau complici? Cum ar trebui să ne raportăm la PSD-iști?

Nu toți sunt condamnați pentru fraudă electorală, nu toți merg la vânătoare cu Țiriac, nu toți înjură ziariști sau debiteză obscenități în fața femeilor. Nu toți se laudă că au mitraliere acasă, nu toți vin la muncă cu mașini de zeci de mii de euro, nu toți truchează licitații. Alături de ei, într-o țesătură fină, sunt vârstnici vulnerabili și copii neștiutori, tineri plini de elan și medici cu halate rupte în coate pe băncile universităților. Exact cum militanții Statului Islamic își făceau „cuiburi” în școli și grădinițe ca să nu îi poată găsi rachetele inamice fără a face victime nevinovate. Cum poți tu, univeresitar cu lucrări științifice de valoare să nu vezi că Daea sau Dăncilă sunt, după toate defenițiile, analfabeți funcționali? Asta este meritocrația în care îți dorești să trăiască copiii tăi? Cum poți să nu vezi clar că legile justiției sunt modificate ca să servească unui om sau unui grup de oameni? Și nu o lege, ci mai multe legi, cu același target? Cum poți să te mulțumești cu 60 de km de autostradă pe an? Și dacă continui să faci parte din așa ceva, cum ar trebui eu și ceilalți care vrem să trăim într-o țară condusă de oameni competenți, cu legi care să îi bage pe cei care fură în pușcărie și în fața cărora să fim toți egali și cu drumuri decente pe care să putem circula, cum ar trebui să ne raportăm la tine?

Citește mai mult