Categorized | Cultură

În premieră la Oradea. Duelul viorilor cu Liviu Prunaru (Stradivarius) și Gabriel Croitoru (Guarnieri)!

Teatrul Regina Maria va găzdui pe 1 aprilie, de la ora 19.00, un concert extraordinar al violoniștilor Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail. Evenimentul are loc în cadrul turneului național „Duelul viorilor”, ajuns la ediția a IX-a.

Cei doi violoniști vor cânta pe instrumente celebre: Liviu Prunaru pe o vioară Stradivarius din 1694, numită „Pachoud”, iar Gabriel Croitoru pe o vioară Guarnieri din 1731, denumită „Catedrala”, care i-a aparținut lui George Enescu.
Seria de concerte „Duelul viorilor”, organizată de Radio România Cultural, a început în 2011 și s-a derulat de-a lungul anilor în mai multe orașe din România, între care București, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Târgu Mureș, Timișoara, dar și la Londra sau New York.

Evenimentul este gândit ca o „confruntare” muzicală, în care publicul are ocazia să compare două instrumente excepționale, precum și să admire nivelul interpretativ de înaltă ținută artistică a celor trei artiști, muzicieni renumiți ai României, cu prestigioase cariere internaționale.

Liviu Prunaru este concert-maestrul celui mai bine cotat ansamblu muzical din lume – Royal Concertgebouw Amsterdam. A câștigat numeroase premii la concursuri muzicale din Coreea, Italia, Elveția, SUA, Belgia. A studiat la Craiova, unde în prezent este și solist concertist la Filarmonica „Oltenia”, susține frecvent recitaluri cu marile orchestre ale lumii, precum Royal Philharmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Belgium National Orchestra, Orchestra Mayo din Buenos Aires, Juilliard Symphony si Puchon Philharmonic Orchestra din Coreea.

Gabriel Croitoru este membru al faimosului Cvartet Transilvan de la Cluj. A susținut peste 1000 de concerte în toate colțurile lumii, cu London Royal Philharmonic, Gewandhaus Orchester Leipzig, Orchestra de cameră Regina Sofia, Festival String of Lucern Chamber Orchestra, Orchestrele simfonice din Monte Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon, Ansamblul orchestral din Marsilia, Filarmonica din Cannes. A obținut premii la concursuri de vioară în Polonia, Spania, Elveția, Italia.

Pianistul Horia Mihail a concertat cu majoritatea orchestrelor din România și a susținut numeroase concerte în țară și în străinătate, în cadrul „Romanian Piano Trio”, alături de Alexandru Tomescu și Răzvan Suma. Este protagonistul proiectului național „Pianul călător”. În afara scenelor din România, în ultimii ani muzicianul a susținut recitaluri și concerte la Berlin, Praga, München, Paris, Lisabona, Londra, în Danemarca, Germania, Ungaria, Spania, Bulgaria sau Republica Moldova, precum și în Argentina, Chile, Statele Unite, China sau Japonia.
„Duelul viorilor” ajunge în premieră la Oradea în 1 aprilie, la Teatrul Regina Maria.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00 şi sâmbăta între orele 10:00 – 13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, puteți suna la numărul de telefon: 0372.368.475.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4287 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Needucați, indolenți sau complici? Cum ar trebui să ne raportăm la PSD-iști?

Nu toți sunt condamnați pentru fraudă electorală, nu toți merg la vânătoare cu Țiriac, nu toți înjură ziariști sau debiteză obscenități în fața femeilor. Nu toți se laudă că au mitraliere acasă, nu toți vin la muncă cu mașini de zeci de mii de euro, nu toți truchează licitații. Alături de ei, într-o țesătură fină, sunt vârstnici vulnerabili și copii neștiutori, tineri plini de elan și medici cu halate rupte în coate pe băncile universităților. Exact cum militanții Statului Islamic își făceau „cuiburi” în școli și grădinițe ca să nu îi poată găsi rachetele inamice fără a face victime nevinovate. Cum poți tu, univeresitar cu lucrări științifice de valoare să nu vezi că Daea sau Dăncilă sunt, după toate defenițiile, analfabeți funcționali? Asta este meritocrația în care îți dorești să trăiască copiii tăi? Cum poți să nu vezi clar că legile justiției sunt modificate ca să servească unui om sau unui grup de oameni? Și nu o lege, ci mai multe legi, cu același target? Cum poți să te mulțumești cu 60 de km de autostradă pe an? Și dacă continui să faci parte din așa ceva, cum ar trebui eu și ceilalți care vrem să trăim într-o țară condusă de oameni competenți, cu legi care să îi bage pe cei care fură în pușcărie și în fața cărora să fim toți egali și cu drumuri decente pe care să putem circula, cum ar trebui să ne raportăm la tine?

Citește mai mult