Categorized | Internaţional

Timmermans este dezamăgit de Dăncilă și afirmă că nu știe dacă Dragnea chiar crede ce spune!

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a trimis premierului Viorica Dăncilă o scrisoare prin care își exprimă „dezamăgirea” că problerma ordonanțelor de urgență nu a fost ridicată în întâlnirea pe care cei doi au avut-o pe 7 februarie, la Bruxelles. Mai mult, pe 25 februarie, Timmermans a declarat, după o dscuție cu președintele PSD, că nu știe dacă Dragnea chiar crede ceea ce spune.

În scrisoarea trimisă de Timmermans, acesta se arată dezamăgit de faptul că premierul român a refuzat să aibă un dialog deschis cu privire la legile justiției, sugerând că a omis intenționat faptul că urma să dea două Ordonanțe de Urgență în acest domeniu.

„Dragă prim-ministru, vă scriu pentru clarificări despre cele două ordonanţe guvernamentale de urgenţă privind procedurile în cazul desemnării de către ţări a procurorilor Biroului procurorului european şi privind legile justiţiei în general şi în special pentru Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Când ne-am întâlnit pe 7 februarie, am subliniat că dialogul deschis este calea pentru a progresa referitor la problemele privind statul de drept în general și MCV, în particular. Prin urmare, este o surpriză şi oarecum o dezamăgire că nu a fost ridicată problema noilor ordonanţe guvernamentale de urgenţă”

se arată în scrisoarea transmisă de Frans Timmermans premierului Viorica Dăncilă, intrată în posesia MEDIAFAX.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene susține că aceste probleme au o relevanţă directă în contextul preocupărilor care durează de mult timp, evidenţiate în raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Frans Timmermans cere ca autoritățile române să se abțină de la orice măsuri care ar inversa progresele obținut de țara noastră de-a lungul anilor.

„Acum, devine chiar urgent pentru România să reia procesul de reforme. Acest lucru înseamnă un parcurs înainte, nu înapoi, şi abţinerea de la orice măsuri care ar inversa progresele obţinute de-a lungul anilor. Cel mai bun punct de început rămâne abordarea stabilită de Comisie în noiembrie, apelul de oprire a schimbărilor şi un nou început pe baza consultărilor adecvate şi a expertizei din străinătate. Prin contrast, actuala situaţie generează noi preocupări”

a încheiat prim-vicepreședintele Comisiei Europene.

Dragnea cel cu două fețe

Timmermans s-a întâlnit cu Liviu Dragnea la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni (PES), care s-a desfășurat în 23-24 februarie la Madrid. La întrevedere au mai participat Serghei Ștanișev, președintele PES, și Udo Bullmann, liderul grupului socialiștilor și democraților din Parlamentul European.

Timmermans a declarat pentru site-ul Politico.eu că a fost „foarte strict și foarte clar” în cadrul întâlnirii menționate anterior.

Dragnea „vrea să discute cu noi, nu vrea să părăsească familia (PES), vrea ca posibilele neînțelegeri să fie rezolvate. În următoarele săptămâni vom vedea dacă putem face asta”, a adăugat Timmermans.

În calitate de prim vicepreședinte al Comisiei Europene, Timmermans a afirmat că va discuta chiar „săptămâna viitoare” cu guvernul Dăncilă:

„Nu știu dacă vom avea succes. De asemnea, nu știu dacă Dragnea chiar crede ceea ce spune” („I don’t know whether we will succeed. I also don’t know whether Dragnea really means what he says”)

Oficialul european a mai completat că a auzit că Dragnea ar fi spus presei din România că toate problemele au fost deja rezolvate, însă „din păcate, nu este așa”.

La rândul său, Bullmann a declarat dă Dragnea s-a „distanțat” de ceea ce se întâmplă în sistemul de justiție din România și a promis ferm că-l va sprijini pe Timmermans care candidează din partea socialiștilor europeni la funcția de președinte al Comisiei Europene.

„L-am confruntat în legătură cu faptul că în România ar exista o investigație împotriva lui Timmermans și Jourová. I-am spus că așa ceva e absurd. Am fost clari: cine vrea să fie parte din familia noastră trebuie să respecte statul de drept”

a spus Bullmann.

This post was written by:

- who has written 4287 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Needucați, indolenți sau complici? Cum ar trebui să ne raportăm la PSD-iști?

Nu toți sunt condamnați pentru fraudă electorală, nu toți merg la vânătoare cu Țiriac, nu toți înjură ziariști sau debiteză obscenități în fața femeilor. Nu toți se laudă că au mitraliere acasă, nu toți vin la muncă cu mașini de zeci de mii de euro, nu toți truchează licitații. Alături de ei, într-o țesătură fină, sunt vârstnici vulnerabili și copii neștiutori, tineri plini de elan și medici cu halate rupte în coate pe băncile universităților. Exact cum militanții Statului Islamic își făceau „cuiburi” în școli și grădinițe ca să nu îi poată găsi rachetele inamice fără a face victime nevinovate. Cum poți tu, univeresitar cu lucrări științifice de valoare să nu vezi că Daea sau Dăncilă sunt, după toate defenițiile, analfabeți funcționali? Asta este meritocrația în care îți dorești să trăiască copiii tăi? Cum poți să nu vezi clar că legile justiției sunt modificate ca să servească unui om sau unui grup de oameni? Și nu o lege, ci mai multe legi, cu același target? Cum poți să te mulțumești cu 60 de km de autostradă pe an? Și dacă continui să faci parte din așa ceva, cum ar trebui eu și ceilalți care vrem să trăim într-o țară condusă de oameni competenți, cu legi care să îi bage pe cei care fură în pușcărie și în fața cărora să fim toți egali și cu drumuri decente pe care să putem circula, cum ar trebui să ne raportăm la tine?

Citește mai mult