Categorized | Oradea

300 de arbori plantați în Oradea, în campania de primăvară!

Primăria Oradea a încheiat recent campania de plantări de primăvară, în urma căreia 300 de arbori au fost plantați pe toată raza municipiului Oradea. Campania s-a desfășurat în două etape: 1 – 8 martie și 9 – 19 martie, fiind plantați arțari, tei, magnolii, pruni decorativi, platani, pini, frasini, duzi, mesteacăni, brazi, carpeni și arbori de mătase.

Plantarea s-a derulat în cadrul acordului-cadru de furnizare și plantare arbori încheiat pe 5 noiembrie 2018, de Primăria Municipiului Oradea prin Direcția Tehnică, cu firma SC Aquaplant SRL, pe o perioadă de 3 ani, care prevede plantarea în acest interval a 2.100 de arbori de dimensiuni mari, cu o înălțime de 4 metri și o circumferință de 24 cm.

Firma de la care s-au achiziționat arborii ca urmare a procedurii de licitație este SC Aquaplant SRL, aceasta ocupându-se de lucrările de plantare și având obligația să asigure întreținerea arborilor timp de 2 ani, cât este termenul de garanție.

„Începând cu acest an, una din prevederile caietului de sarcini este montarea de către prestator a unui manșon de protecție la baza tulpinii arborelui, pe o înălțime de minim 0,40 m.

Rolul acestui manșon este unul de protecție împotriva rănirii arborelui în timpul operațiunii de cosire a vegetației”

a precizat Mircea Stejeran – șeful Serviciului lucrări și servicii publice din cadrul Primăriei Oradea.

Valoarea lucrărilor de achiziţie și plantare a acestor arbori este 270.000 lei (fără TVA).

 

Plantările au cuprins toate cartierele orașului: str. Alexandru Andrițoiu, str. Podului, Parc zona Lacul Roșu, Parc Ghioceilor, Parc Sala Sporturilor „Antonio Alexe”, Parc Padișului, locul de joacă de pe str. Șelimbărului, zona Nufărul, parc Calea Clujului, str. Atelierelor, str. Barcăului, scuar Piața Devei, str. Traian Blajovici, scuar Traian Blajovici, str. Roman Ciorogariu, Parc Principatele Unite, str. Armatei Române, str. Aluminei, str. Mircea Eliade etc.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4374 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult