Conform unui sondaj, realizat între 7 iunie și 1 iulie 2019, majoritatea cetăţenilor români au opinii pozitive privind Uniunea Europeană, nivelul fiind de 60%, peste media din ţările comunitare.
Sondajul, de tip Eurobarometru, publicat luni, 5 august 2019, scoate la iveală că 60% dintre români au o imagine pozitivă despre Uniunea Europeană (în creştere cu 8%). Media la nivelul statelor membre este de 45%.
Încrederea românilor în Uniunea Europeană este la nivelul de 52%, faţă de o medie de 44% pe plan comunitar.
Sondajul arată că 50% dintre români sunt optimiști cu privire la situația pieței muncii, comparativ cu o medie UE de 44%.
Sondajul Eurobarometru a fost efectuat după scrutinul europarlamentar, în perioada 7 iunie-1 iulie, în toate cele 28 de state membre ale UE și în cinci țări candidate.