Categorized | Oradea

Bihorul și-a pus la punct sistemul de management al deșeurilor, pe bani europeni!

Gunoaiele de pe toate ulițele, din apele, pădurile și obiectivele turistice din județul Bihor ar putea dispărea sau, cel puțin, s-ar putea împuțina. Asta, pentru că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect Group Bihor, responsabilă de implementarea sistemului de manangement integrat al deşeurilor la nivelul întregului judeţ, a ajuns în faza de licitație a sistemului, iar la începutul anului viitor acesta ar putea fi operațional.

Ceea ce în urmă cu doar un an părea aproape imposibil de realizat, sau cel puțin că va implica o muncă titanică, realizarea Sistemului de management integrat al deşeurilor (SMID) în judeţul Bihor, a ajuns într-o fază avansată.

Directorul executiv al ADI Ecolect, Bujor Chirilă, a declarat, într-o conferință organizată ieri, la sediul CJ Bihor, că proiectul a ajuns în faza de licitație, trecând de etapa finalizării caietelor de sarcini, și aprobarea lor în consiliile locale din cele 101 de Primării.

„Toate documentația este acum pe SEAP. Toate zonele de transport și colectare din Bihor, zona Metropolitană, Aleșd, Beiuș – Ștei, Salonta, Marghita și Valea lui Mihai sunt în procedura de licitație. Am avut foarte multe solicitări de clarificări, ceea ce arată un interes crescut al operatorilor, agenților economici cu activitate în domeniul salubrizării pentru delegarea concesiunii serviciilor de salubrizare.

După discuții cu CJ Bihor și primarul Ilie Bolojan s-a luat decizia ca municipiul Oradea să devină zonă distinctă. Suntem acum împărțiți în șapte zone de transport și colectare a deșeurilor în Bihor. S-a luat această decizie pentru că Oradea avea nevoie de o abordare specifică, municipalitatea orădeană a dorit ca împreună cu salubritatea să delege în aceeași procedură de licitație și curățenia orașului și deszăpezirea. S-a încercat acest lucru și în 2013 dar nu s-a reușit. Noi am făcut acest lucru anul trecut.

Infrastructura de care beneficiază județul este la acest moment una din cele mai bune din țară, având 5 stații de transfer, o stație de stocare, 6 stații de sortare, o stație de tratare mecano-biologică aerobă și depozitul conform din municipiul Oradea. Am convingerea că de anul viitor se va vedea acest lucru pe toate străzile și toate spațiile publice ale județului”

a spus Bujor Chirilă.

Conform aceleiași surse, în luna octombrie și noiembrie se va da startul unei campanii de conștientizare și informare a populației în ceea ce privește colectarea separată (la sursă), în care vor fi prezentate beneficiile și avantajele pe care ea le are, precum și repercursiunile asupra celor care nu o respectă.

Proiectul are o valoare de aproximativ 50 de milioane de euro și este finanțat prin Programul Operaţional Sectorial MEDIU 2007-2013 și Programul Operational Infrastructura Mare.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4375 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult