Categorized | Anchetă/Poliţie

Accident cumplit pe DN 1. Un Mercedes a intrat sub un autocar, șoferul murind strivit!

Încercarea de a depăși o autoutilitară, pe DN 1, lângă Uileacu de Criș, i-a fost fatală unui tânăr de 23 de ani din Vadu Crișului. Acesta a intrat cu mașina în coliziune frontală cu un autocar cu 24 de pasageri, condus regulamentar. Deși autospeciala de descarcerare a venit destul de repede, bărbatul a murit strivit între fiarele propriei mașini.

Accidentul a avut loc luni, 19 august, la ora 07.40, pe DN1, între Uileacu de Criș și Urvind. Tânărul, conducea un mercedes pe direcția Aleșd – Oradea când s-a angajat în depășirea regulamentară a unei autoutilitare, condusă de un bărbat de 59 de ani, din Lugașu de Jos, Bihor. A rulat apoi pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autocar, condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Miroslava, județul Iași.

Circulația a fost întreruptă mai bine de oră, traficul fiind deviat pe drumul județean 108I, pe ruta Tileagd – Țețchea – Aleșd și invers.

Imediat după producerea accidentului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, la locul producerii accidentului deplasându-se trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță de tip B2 și o autospecială de lucru cu apă și spumă, echipajul de descarcerare grea al Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

„Pompierii militari au acționat pentru descarcerarea șoferului autoturismului, care, din nefericire, a fost declarat decedat,

iar echipajele medicale și  pompierii paramedici au efectuat evaluarea de specialitate a celor 26 de persoane aflate în autocar, din care, doar conducătorul auto, care prezenta excoriaţii la nivelul membrelor inferioare, a necesitat îngrijiri medicale, acesta refuzând însă transportul la spital”

se afirmă într-un comunicat al ISU Crişana.

Polițiștii rutieri din Aleșd continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4385 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult