Categorized | Naţional

Rezultatul guvernării catastrofale a PSD-ALDE: cel mai prost raport MCV pe care l-a avut vreodată România!

Peste 3 milioane de oameni în stradă (dacă adunăm sutele de proteste din București și din toată țara), o prăbușire în procente nemaivăzută la vreun partid politic după 89, distrugerea a două decenii de diplomatițe, haosul economic și creșterea datoriei externe, rezultatele celui mai prost guvern din istoria modernă a țării, sunt completate și de ultimul raport MCV, acolo unde Comisia Europeană critică dur instituțiile inventate peste noapte de PSD-iști, cum este Secția Specială, sau subordonate politic, cum a fost în ultimii ani Consiliul Superior al Magistraturii.

Surse de la Bruxelles care au consultat proiectul raportului MCV au declarat pentru MEDIAFAX că, în document, este criticată în termeni duri activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, membrilor CSM fiindu-le reproșate anumite disfuncționalități, dar și problemele de comunicare din interiorul instituției conduse de Lia Savonea.

Consiliul Superior al Magistraturii este criticat, printre altele, că nu a numit o conducere titulară la Inspecția Judiciară, potrivit surselor citate.

Un alt aspect criticat în proiectul raportului MCV vizează activitatea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ), a cărei înființare a fost criticată atât în rapoartele GRECO, cât și în cel al Comisiei de la Veneția.

Documentul arată că nu s-a ținut cont de actorii din sistemul judiciar în ceea ce privește înființarea și activitatea Secției. Și procedura numirilor la parchete a făcut subiectul reproșurilor oficialilor europeni, care arată, în proiectul raportului MCV, că factorul politic nu a fost scos din ecuație. În momentul de față, conducerea principalelor structuri de parchete, respectiv DNA, DIICOT și Parchetul General, este asigurată de interimari.

Totodată, au explicat sursele de la Bruxelles, pentru prima oară, draftul raportului MCV face referire și la o scădere semnificativă a activității DNA în lupta împotriva corupției.

Ministrul Justiției, Ana Birchall, a anunțat marți, 22 octombrie 2019, că raportul MCV nu este încă aprobat în Colegiul Comisarilor și va discuta despre el imediat după întâlnirea din Colegiu.

Europarlamentarul PLUS Dragoș Tudorache a afirmat, marți, că Bulgaria a fost scoasă de sub incidența MCV, în timp ce pentru România acest Mecanism este încă menținut.

„Bulgaria scapă de MCV. România, nu. Acesta e rezultatul concret al guvernării PSD. O țară distrusă din toate punctele de vedere. De la economie la justiție. Încă din 1990 ne-au arătat cine sunt și ce vor: hoție și cumetrie. În 2016, negociam cu Comisia Europeană, punct cu punct, criteriu cu criteriu, ridicarea MCV.

Din ianuarie 2017, mafia PSD-ALDE a distrus tot progresul făcut, toată încrederea câștigată în dialogul cu partenerii europeni. OUG13, atacul obsesiv și sistematic la adresa justiției, încercarea de decredibilizare a DNA, impunitatea față de avertismentele europene, toate acestea au adus România în situația de a fi azi ultima țară din Europa sub MCV”

a scris Dragoș Tudorache, pe Facebook.

Viorica Dăncilă a declarat, luni, că se așteaptă ca din punct de vedere al evaluării actului de guvernare raportul MCV să fie pozitiv.

„Consider că nu am greșit din punct de vedere juridic și sper ca raportul MCV să respecte acest lucru”

a mai spus ea.

This post was written by:

- who has written 4388 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult