Archive | Reportaj

Despre intrarea împreună pe ușa evreilor timișoreni

Îmi aduc aminte de pâinea primită în vecini, în copilărie, cu Rosh Hashanah acesta. Nu de la a avea și a nu avea, ci de la cât de bună era bucățica de pâine „de la alții”, pe care o ronțăiam nu de foame ci de poftă, alături de ceilalți copii, pentru că nimic nu era mai bun decât lucrul primit, în care celălalt se punea întrucâtva, ca să trăiască prin tine, și tu prin el, încă puțin.

Așa e și acum, aceeași senzație – Noul An evreiesc, la care am ajuns, Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

„Toți fac poze cu telefonul, abia mai ai un unghi bun”

Nici măcar nu se întâmplă treaba asta pentru că pe 1 august a fost ziua de naștere a colegului nostru, Remus Toderici, fotoreporter la Ziarul Crișana. Ci pentru că, cele de mai sus fiind pe rol, Remus a oferit pretextul unei expoziții cu fotografii de-ale lui, din Cuba, și al unei degustări de Cuba Libre, cu o muzică potrivită ca fundal. Doar că, din varii motive, aproape binecuvântate, nu toți cei care și-ar fi dorit au ajuns la vernisaj. Și abia atunci toate acestea au devenit pretext – pentru un dialog, cu colegul nostru, despre „pozarul de ziar”, azi.

Ne știm de niște ani, cum ne mai intersectăm prin Oradea, la pozat. Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Despre somnul bun, de dinainte de examen

„- Dacă stația de tramvai de mers încolo este aici, stația de mers în cealaltă parte aveți idee unde este?” – l-am întrebat. Habar n-avea. Mi-a spus după, credea că vreau să-l agăț, cu un text cretin. Ne-am lămurit puțin mai târziu – dădeam amândoi examen la facultate la Cluj, și nu prea știam pe ce lume ne aflăm. Deși exact în momentele alea e destul de important să știi pe ce lume te afli.

Era puțin după Revoluție, îmi doream să ajung studentă în Cluj Read the full story

Posted in Educatie, ReportajComments (0)

Am mers pe drum de țară, cu banii unui deputat

Niște bănuți care pleacă dinspre Parlamentul României, și ajung pe un card din Timișoara, își continuă drumul puțintel mai aparte. S-a spus despre ei că țin de o schiță de imagine. Și totuși, ei nu se opresc în poza de ziar, de după o declarație de presă. Am bătut județul în lung și-n lat, să vedem unde ajung ei, unde zbârnâie – metaforic – firul de telegraf de la poștă, să-i anunțe, și cum se schimbă viața unor copii din coadă de Timiș bogat, cu venirea lor, de dincolo de cuvinte, în mână. Pentru că bogăția și sărăcia se cuantifică altfel, pe drum de țară, decât în vreunul din mall-urile timișorene. Și se numără frumos, în lucruri importante: o carte, o hăinuță, o vioară, mâncare.

Cristina stă sub copacul mare, din curte, și se joacă. Read the full story

Posted in Social, ReportajComments (0)

Bolnavi omorâți cu zile, la sanatoriul din Nucet!

Conform unui raport al unei organizații neguvernamentale la Centrul Medico-Social de Psihiatrie Nucet, pacienții sunt ținuți sub cheie, tunși ca la carceră, trăiesc în camere întunecate, cu miros puternic de urină și le sunt luați banii. Concluzia? Cine ajunge la Nucet are șanse mai mari să moară decât să se trateze.

Cel mai important ospiciu din județul Bihor, unitate în care își duc zilele Read the full story

Posted in Sanatate, ReportajComments (0)

Copiii din casa unde concediile paternale se leagă ca țigara de la țigară

Drumul la Ineu (Bihor), nu a fost un safari pentru studierea, de sub clopotul de sticlă, a „altora”, ci o vizită pentru a cunoaște o altă variantă de „noi”. Aici, în grădinița și în casele romilor, e de văzut că nu suntem diferiți. Și de gândit împreună ce e de făcut să ne fie tuturor bine.

Câteva grădinițe din Bihor și Sălaj au ajuns să ofere o soluție pentru acest „bine”, apucându-l de jos, de la rădăcină. Read the full story

Posted in Social, ReportajComments (0)

Poate nu râdem la aceleași lucruri, dar zâmbim la fel

Dacă aș fi în lumea lor, aș putea fi bunică și m-aș pregăti să devin străbunică, la vârsta mea. În lumea asta a mea, încă nu am copil, pentru că au fost mereu școlile, scrisul, încă n-am bifat doctoratul – mereu e ceva. În lumea lor, au făcut, poate, patru clase, demult, și au uitat de multă vreme ce au învățat, descurcându-se fără scris, neavând probleme cu cititul – cu neștiutul lui, vreau să spun – cu rânduitul la venirea copiilor în funcție de carieră.

Dar sunt lumile noastre așa de diferite, totuși? Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Cum n-am murit a doua oară, în 4 martie 1977

Astăzi este ziua mea. Am atâtea zile de naștere, că aproape le-am pierdut șirul. E firesc, când ai o meserie în care mai există și risc. Au mai venit, în timp, Revoluție, războaie, boli. Dar azi e una din zilele mele de demult. Pentru că în 4 martie 1977 trebuia să mor a doua oară.

Nu, nu eram în București în ziua cutremurului, și nici nu am ajuns sub dărâmături. Eram în Arad Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Cu artiștii e o chestie ciudată: iau răul și îl transformă-n lumină pentru ceilalți!

Dacă Murivale s-ar duce, azi, la îngeri, să le împartă și înaripaților din bulgării lui de fericire, și-aceia nu l-ar mai lăsa să vină-napoi, mâine ar fi deja o coadă a lăudătorilor la el la atelier…

Dar este, încă, azi. Și vă spun de ce scriu rândurile astea, de acum. Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

  • Victime colaterale, ce facem?

    PSD a promis românilor facilități de Mercedes deși știa că are în curte o Dacie veche și ruginită, iar oamenii, mulți și needucați (sunt și excepții, dar campaniile sunt făcute pe majorități), au căzut în capcană. După această manipulare, Dragnea avea două variante: să mintă cu nesimțire cum au făcut și ceilalți înaintea lui sau să „vândă țara la bucată”, să compromită iremediabil din punct de vedere economic și politic România pentru a-și ține, măcar în parte, promisiunile. Lupta s-a dus pe două fronturi. Atacul constant împotriva justiției, pentru a scăpa camarila din fruntea partidului de dosare penale și căutarea mijloacelor de a fura bani. Nu doar pentru propriile buzunare ci și pentru a achita nota campaniei electorale.
    În mediul acesta toxic unde oamenii sunt mințiți zilnic și sunt atât de naivi încât cred aceste minciuni, nu poate crește, nu se poate dezvolta nimic trainic. De 25 de ani România a evoluat (cât a evoluat) în ciuda acestor maimuțe în costum, nu ajutată de ele. Țara s-a golit de toți cei care au vrut să facă ceva aici pentru că nu au fost lăsați, pentru că nu au avut stomac să dea șpăgi sau să se scufunde în butoiul cu dejecții politice. Ceilalți au continuat să urle în pustiu, ignorați de masa needucată și de sforarii politruci, redundanți pentru occidentali pentru care legile, normele și regulile nu au nevoie de avocați, sunt de la sine înțelese și respectate.
    Democrația a devenit o otravă devreme ce nimeni nu s-a îngrijit ca tinerii, ajunși la maturitate astăzi, să fie capabili să gândească, preferând să fie păstrați la nivelul unor analfabeți ca implicare, cunoaștere și conștiință civică, potriviți pentru a pune ștampila unde trebuie. Conducerea poporului nu prea își are sensul aici unde votul oricărui profesor universitar este anulat de sute de mii de analfabeți păcăliți cu promisiuni deșarte și manipulanți cu vidanje televizate. Așadar, victime colaterale, ce facem?Citește mai mult