Despre / Contact

Mă numesc Ichim Vasilică şi am deja zece ani de când fac presă. Am schimbat multe redacţii, am lucrat pe multe domenii şi am cunoscut mulţi oameni. Niciodată nu m-am gândit că ceea ce fac acum va deveni meseria mea de zi cu zi, la fel cum niciodată presa nu a constituit pentru mine o ţintă. Odată ce m-am apucat însă de acest lucru am încercat să îl fac cât am putut eu de bine.

Evident, ca în orice domeniu de activitate există opinii şi opinii, păreri şi păreri. În afara unor principii de bază, bine prinse în această meserie, ai libertatea să îţi configurezi într-o oarecare măsură munca. Nu sunt adeptul modului rigid de a scrie şi nu cred că a aplică o schemă clasică la o informaţie se  numeste jurnalism la fel cum nu cred că se poate numi jurnalist cel care îşi dă cu părerea în fiecare paragraf al unui material. Cred că, la fel ca în multe alte meserii, importantă este atingerea unui anumit echilibru.

De multe ori oamenii îşi imaginează că jurnaliştii au bani, putere, că pot fi sau pot influenţa factorii importanţi de decizie în societate. În realitate, jurnaliştii sunt oameni simpli care câştigă (de obicei) mult mai puţin decât se crede, care stau la coadă la supermarket, duc copilul dimineata la şcoală şi mănâncă rar şi pe apucate. Ce îi face pe mulţi să persevereze în această meserie este în principal iluzia că pot schimba ceva, că au puterea să o facă.

Situaţia jurnaliştilor este ca cea descrisă de scriitorul roman Ovidiu care a încercat să explice modul în care gândea un cetăţean al Romei antice: „Este drept, sunt un amărât de plebeu în inima Romei, am o nevastă cicălitoare, bani din când în când, nu am mai mâncat de câteva zile, dar sunt CETĂŢEAN AL IMPERIULUI ROMAN. Am partea mea din a conduce celelalte popoare, din a conduce lumea”.

Cam asta cred eu că este şi iluzia pe care o trăieşte jurnalistul. Asta dacă îşi face meseria cinstit, fără să vâneze posturi calde în instituţiile publice, să scrie osanale pentru a-şi urma interesele sau să profite de orice îi cade în mână.

Oradea Press este un proiect media. Un proiect prin care ne propunem să dăm o mână de ajutor celor care doresc să se informeze. Nu ne propunem să concurăm cu marile trusturi media, fie ele şi locale, pentru că nu avem puterea lor financiară, dar ne propunem să ne facem cât mai bine meseria şi să ne constituim ca o alternativă, sau un mijloc de informare în plus pentru orădeanul de rând. Asta pentru că, într-o societate democrată, pluralismul de opinii şi de puncte de vedere, chiar şi cu privire la lucrurile considerate intangibile, este cel mai important motor evolutiv.

Contact

e-mail: ichimvasilica@oradeapress.ro

Câteva clarificări (credem noi) necesare

Unul dintre lucrurile peste care treceam şi pe care am fost învăţat să îl fac în studenție, a fost ca atunci când deschid o carte să nu trec peste „Prefaţa” sau „Cuvântul introductiv” al lucrării. Aceste lucruri pot părea la început detalii nesemnificative dar pot fi extrem de importante mai apoi. Este şi motivul pentru care am ales să vă fac o scurtă introducere a muncii noastre pe acest portal şi a ceea ce vă vom oferi, dacă veţi alege să ne citiţi. Deci, să le luăm pe rând:

1. Spre deosebire de alte site-uri on-line de ştiri, noi nu ne propunem să fim primii care vă oferă o informaţie. Din păcate, în momentul de faţă nu avem mijloacele logistice pentru a face acest lucru. Asta nu înseamnă că vom scrie de pe o zi pe alta ci că ne rezervăm câteva ore pentru a „digera” informaţia şi a alege pentru dumneavoastră ceea ce este mai bun.

2. Am auzit multe păreri cu privire la comunicatele de presă ale Primăriei Oradea și ale altor instituții publice, în sensul că le preluăm aproape integral şi că avem o „preferinţă” pentru ele. Nu modificăm prea mult comunicatele de presă pentru că nu avem ce modifica. Persoanele care se ocupă de comunicare, atât la Primăria Municipiului Oradea cât și la alte instituții publice, sunt în general foşti jurnalişti şi scriu comunicatele prea bine pentru a mai avea ce „îmbunătăți”.

Nu putem să facem modificări, doar pentru a arăta că noi suntem diferiţi. Şi nici nu considerăm că este etic să modifici substanțialitatea a ceea ce îţi transmite o instituţie publică, indiferent care ar fi ea. Acolo unde scriem altceva decât ce se precizează în comunicat nu folosim ghilimelele.

Mai există o altă părere, cu care cochetează, de obicei, cei care nu prea știu ce înseamnă presa astăzi, cum că jurnalistul este doar un fel de editor de comunicate de presă. Fals! Dacă în urmă cu câțiva ani pentru informații trebuiau depuse eforturi (începând cu a te deplasa la instituția respectivă), astăzi instituțiile publice sunt obligate să îl informeze pe cetățean, presa fiind aici cureaua de legătură. Informarea se face prin comunicate sau conferințe de presă. Problema jurnaliștilor apare atunci când, în meseria lor, se mărginesc la asta. Pe Oradea Press, există o mulțime de informații în exclusivitate sau de subiecte tratate diferit de media locală, ori completate cu informații autentice aflate „pe surse”.

3. Pentru a avea un portal de ştiri îngrijit nu vom publica acele comentarii care conţin injurii, acuzaţii calomnioase, xenofobie, excese de naţionalism, rasism etc. Aveţi toată libertatea să comentaţi la adresa materialelor postate, a informaţiilor pe care vi le oferim sau a modului în care sunt scrise, dar ne dorim să o faceţi civilizat, respecându-i pe cei care muncesc pe acest portal şi pe cei care găsesc de cuviinţă să lase comentarii.

  • Definiția incompetenței: săracii Europei, cu cea mai mare creștere economică din UE!

    Avem o creștere a PIB-ului cu 8%. Economia duduie chiar dacă unii spun că, bazată pe consum, creșterea nu este sustenabilă. Cu toate acestea citesc că, în 2017 nu s-a dat în folosință niciun kilometru de autostradă, că am avut cel mai mic buget de investiții din ultimii ani, că organizațiile patronale sunt nemulțumite, că sinducatele vor continua să scoată oameni în stradă, că benzina s-a scumpit de 4 ori și încă mai crește, alimentele s-au scumpit și ele, ROBOR-ul a ajuns la cifre istorice, Euro este de nerecunoscut, utilitățile se vor scumpi în continuare, primăriilor li se confiscă peste noapte banii de investiții. Cum se poate să ai o asemenea creștere economică și țara să se prăbușească în mod vizibil, lucru confirmat și de statisticile (creșterea inflației sau a deficitului bugetar) și ingrijorările europene? Așa cum scria, pe 13 noiembrie, Oxford Analytica nu există decât o singură explicație: incompetența. Rezolvarea? Exact cum au făcut comuniștii, guvernanții au inventat un inamic imaginar: statul paralel. El este de vină pentru toate. Pentru că cei care fură sunt anchetați și băgați în pușcării, pentru prețul oului, pentru scumpirea benzinei, pentru oamenii care ies în stradă, pentru creșterea Euro, ROBOR și, probabil, și pentru confiscarea peste noapte a banilor din vistieriile primăriilor din toată țara. Trebuie să ai probleme serioase în a face diferența între realitate și povești ca să crezi că toate aceste entități diferite (naționale și internaționale, de stat și private, cu domenii atât de variate) au o singură treabă: să zădărnicească „râul de lapte cu maluri de mămăligă” al guvernului. Că tanti din colț, de la ABC, care dă mai scump oul ca luna trecută, este pe o mână cu Isărescu care „a mărit” Euro și ROBOR și că benzinarul din cartier se trage de bretele cu liderul sindicatului magistraților care scoate oamenii la proteste.

    Citește mai mult