Tag Archive | "Șerban Brădișteanu"

Bătaia de joc din transplantul românesc rămâne la cote alarmante


Doamnă ministru, ministru al Sănătății, vă întreb, acum, de v-ați gândit să vă dați demisia. Toți, dintre cunoscuții mei, care vă știu, spun că sunteți om fain – și am mulți cunoscuți medici, și nu medici de azi, de ieri. Așadar, vă întreb ca pe un om fain, care a făcut (voit, din neștiință, forțat) o greșeală urâtă, dacă puteți merge mai departe cu ea pe conștiință. Mă refer la ce se întâmplă cu Agenția Națională de Transplant, prioritar.

Sigur, problemele din sistemul care v-a ajuns pe mână, spre conducere, sunt multe și grave. Read the full story

Posted in SanatateComments (1)

Speranța Banatului ortodox stă într-un om DIN Bihor. Nu DE Bihor.


Vine timpul să se aleagă mitropolit ortodox nou în Banat. Erau 11 nume de ierarhi de cernut, „mitropolitabili”, în BOR (Biserica Ortodoxă Română). S-au ales deja trei. Mai poate interveni un nume, la Sinod, ducând candidații la patru. Sau, poate, nu. Pentru că până și ultimul nume intrat pe lista scurtă a apărut cu mari scremeri. Dintre cei poate patru, poate trei, unul va urca pe scaunul mitropolitului Nicolae Corneanu, cel atât de mult iubit în Banat. Și nu-i va fi ușor. Să vedem, împreună, cine ar fi cel mai potrivit pentru bănățeni.

Îi avem pe mai tinerii ierarhi Sofronie Drincec, dinspre Oradea, și Lucian Mic, dinspre Caransebeș Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (13)

Visele unei inimi italiene de la început


În toate lucrurile ce cresc drept spre soare stă o inimă. (Chiar și-n cele strâmbe stă, dar ele nu fac obiectul nostru, aci). Și-n toate creșterile inimilor se ascund umbre. Vedem cum se pune cărămidă peste cărămidă în alcătuiri ce zidesc temeliile societății noastre moderne. Doar că, uneori, uităm umbrele amestecate în mâzga ce face ca totul să se lege și să existe, azi. Așa este și cu transplantul de inimă, la noi, la alții, peste tot. Ni se pare ceva firesc, acum. Nu nouă, ca români, pentru că noi – noi și vietnamezii, ca să fim mai preciși – suntem ceva mai bătuți de Dumnezeu,  și povestea s-a oprit (chiar dacă nume mari vă vor spune altceva, numele mari mai și mint). Așadar, nu nouă ni se pare, acum, firesc, ci oamenilor celorlalți, din ”lumea bună”, care serbează deja zeci de ani de transplant necontenit, fără sincope – nu ca noi… Dar peste tot a existat cândva… o primă inimă. Și, pentru că lucrurile s-au potrivit frumos, aș vrea să facem parte din mințile și inimile noastre, cu ajutorul acestui material, acelei umbre din mortarul medicinei italiene ce a însemnat, acum aproape 30 de ani, primul cord transplantat în Italia.

Trecem de Barnard și ne oprim la Shumway, rapid. Între 1968 și 1980 se lucrează la a se înțelege mai bine rejetul Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

„Femeie, dă-ne inima copilului tău!” – și foarfeca lui Atropos, ce remaiază vieți


…Ea crede că moartea are felii și compartimente – dar nu e așa, nu e niciodată așa. Ea crede că există moarte și mai puțin moarte. Dar e doar speranța ei, himera ei, născută din nimic. Ar minți cu orice, cu mâini, cu picioare, cu cuvinte, ar spune de vise cu părinți și bunici, de marțieni, de orice, și nici n-o condamn, și o înțeleg, și mă doare cu ea.

Și doare tare: fiul ei pleacă, a plecat deja, doar ea nu știe, nu vrea să știe, ea spune că el e aici Read the full story

Posted in ReportajComments (1)

20 de ani de „săpat în inimi”, în Timișoara!


Nu știi până nu vezi cum este să ai în față o inimă umană deschisă și pe cineva care are puteri și drepturi de viață și de moarte asupra ei, care o bibilește, ca pe componentele unui ceas, și apoi pune bucățelele la loc, și ”ceasul” merge iar. Timișoara medicală serbează acum, în acest weekend, 20 de ani de când această minune se întâmplă și la noi, în Banat.

Îmi aduc aminte de emoția primei intrări într-o sală de operație pe cardiologie. Read the full story

Posted in ReportajComments (2)

Jurnal de pe frontul neputinței

Indivizi lunecoși, cu cefe late, la costume, aleși pentru a-i reprezenta pe cei mulți și a duce cetatea spre bunăstare, sunt preocupați doar de propriul lor bine, caută modalități pentru a fura fără să fie prinși, iar dacă sunt prinși, să scape cât mai ieftin. Toate acestea în timp ce marea masă de manevră este ținută din bici, cât mai needucată cu putință pentru a nu cere socoteală, a nu se revolta, a nu deschide ochii.
Avari și inculți, incapabili să lege două vorbe, mint prostimea că România este o mașină de lux când, de fapt, e un hârb gata-gata să se dezmembreze la cea mai mică curbă. Cum să ai creștere economică de peste 5%, cea mai mare inflație din UE și să te împrumuți ca pe timpul crizei economice?
Ziua de mâine a celor, din ce în ce mai puțini, care țin în spate tot scheletul hidos al hienei numită stat, este amanetată de bișnițarii de moravuri ușoare puși în fruntea țării. Naționalizarea pensiilor private înseamnă de fapt confiscarea unui viitor ceva mai bun. Distrugerea și otrăvirea prezentului nu este suficientă, trebuie eradicată și șansa unui viitor mai bun.
Grupuri de oameni needucați dar cu influență, cu idei demne de evul mediu, vor să impună tuturor, ceea ce ei cred că este normalitate. Preocupați nu de rata mare de șomaj, de situația economică dezastruoasă, de mortalitatea infantilă, nu de familiile care au probleme sau de cauzele care îi fac pe tineri să nu mai întemieze familii, nu de copilele care devin mame în clasele primare, nu de copiii morți din fașă pentru că nu au fost vaccinați, ci de cine cu cine împarte cearceaful.
Rezultatul? Plecăm și nici nu mai vrem să știm unde e țara asta pe hartă. România este a doua țară, după Siria, ca număr de emigranți în Europa. Iar la noi nu este război.

Citește mai mult