Tag Archive | "abonament"

S-au pus în vânzare abonamente pentru stagiunea 2011-2012 la Filarmonică


Filarmonica de Stat Oradea a pus în vânzare abonamentele pentru stagiunea de concerte 2011/2012. Acestea se pot achiziţiona de la casa de bilete din strada Moscovei numărul 5. Stagiunea va începe pe 15 septembrie, cu un program aniversar Enescu-Bartók, care-l va avea solist pe violonistul Gabriel Croitoru.

Preţurile abonamentelor valabile pentru toate cele 40 de concerte simfonice ale stagiunii variază între Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Primăria continuă atribuirea parcărilor de reședință în Oradea


Lucrările de realizare a parcărilor au început în 2009 și sunt executate de S.C. Selina. Până în acest moment, s-au încheiat contracte de asociere cu 70 de asociaţii de proprietari, municipalitatea atribuind un număr de 1200 de locuri de parcare în toate zonele oraşului. Preţul unui abonament este de 90 lei pe an, iar intervalul orar în care poate fi ocupat de către posesorul abonamentui este de luni până vineri între orele 16:00 – 07:00.

Primăria Oradea prin Direcţia Tehnică lucrează încă din anul 2009 la amenajarea parcărilor de reşedinţă. Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Biletele şi abonamentele mai scumpe în Oradea cu 27,5 %


Biletele OTL sunt în prag de scumpire. Conform Primariei municipiului Oradea biletele pe mijloacele de transport din municipiu se vor scumpi în medie cu peste 27,5 %. Biletele vor ajunge la 3,5 lei iar abonamentele la 60.

Conform site-ului oficial al municipalității, biletele cu două călătorii vor costa Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult