Posted on 20 februarie 2017. Tags: Adrian Maghiar, Adriana-Nicoleta Pirte, Constantin Romanul, Elena Camelia Dalai, Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, Parchetul de pe lânga Tribunalul Bihor, Universitatea din Oradea, arestat, flagrant, mită, spaga
Chiar dacă cei din conducerea facultății susțin în permanență că ce se întâmplă în instituție nu este un fenomen ci sunt cazuri izolate, realitatea nu le prea dă dreptate. Cazul din 2014, când prodecanul Constantin Romanul a fost prins în flagrant în timp ce lua mită, nu le-a tăiat avântul șpăgarilor ci mai degrabă i-a pus în gardă, aceștia perfecționându-și metodele. Ultimele două cazuri, cele ale profesoarelor Elena Camelia Dalai și Adriana-Nicoleta Pirte, care își vindeau serviciile pe parfumuri de duzină, creme de corp și carne de iepure, sunt relevante în acest sens.
Cât costă un examen la Medicină, care sunt profesorii care le vând Read the full story
Posted in Anchetă/Poliţie
Posted on 10 februarie 2017. Tags: Adrian Maghiar, Adriana Nicoleta Pirt, Constantin Romanul, Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea, IPJ Bihor, Maria Cotrău, Parchetul de pe lânga Tribunalul Bihor, Vasile Popa, mită, spaga
La puțin peste un an de la condamnarea prodecanului Facultății de Medicină a Universității din Oradea, Constantin Romanul, pentru că a luat șpagă, o altă profesoară, Adriana Nicoleta Pirte, a fost reținută joi, 9 februarie 2016, 24 de ore pentru nu mai puțin de 15 infracțiuni de luare de mită.
Conform unui comnicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Read the full story
Posted in Anchetă/Poliţie
Posted on 09 mai 2014. Tags: Adrian Maghiar, Agenţia Naţională de Transplant, Carmen Pantiş, Centru de transplant cardiac, Centru de transplant hepatic la Fundeni, Colegiul Medicilor Bihor, Conferința DONORG de la Tg Mureş, Cristina Leși, DSP Bihor, Dan Luscalov, Dan Tulbure, Dumitru Mohan, Francis Delmonico, Gheorghe Carp, Hadrian Borcea, Ioana Grinţescu, Ionel Sinescu, Irinel Popescu, Ladislau Szegedi, Mihai Lucan, Ministerul Sanatatii, Mirela Busic, SMURD Bihor, Spitalul Județean de Urgență Oradea, Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, Understanding Brain Death, Universitatea de Medicina din Cluj, Victor Zota, accidentul aviatic din Apuseni, centre de transplant renal, malpraxis, recoltarea de organe, transplant de rinichi Alexandru Arşinel
Carmen Pantiş este deja cunoscută la nivel naţional pentru performanţele în recoltarea de organe, acolo unde Oradea a ajuns să fie cea mai importantă din ţară. Ce a determinat-o să aleagă acest domeniu, care au fost primele cazuri la care a lucrat şi de ce se mişcă atât de greu plângerile de malpraxis făcute la Colegiul Medicilor Bihor, sunt întrebări la care medicul orădean a acceptat să răspundă, într-un interviu pe Oradea Press.
S-a născut în 1964 la Balc, în Bihor, s-a îndrăgostit de genetică şi a vrut să urmeze Facultatea de Biologie dar a ajuns studentă la Universitatea de Medicina din Cluj, în 1982. Read the full story
Posted in Sanatate
Posted on 30 septembrie 2012. Tags: Adrian Maghiar, Biblioteca Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, Cornel Antal, Direcţia Naţională Anticorupţie, Doru Maghiar, Ladislau Ritli, Mărioara Maghiar, Petru Filip, Sorin Curilă, Universitatea din Oradea, Virgil Bercea, fals intelectual şi uz de fals intelectual, fals şi uz de fals material în înscrisuri oficiale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înmormântare Teodor Maghiar, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave
În jur de două mii de profesori, studenți și oficialități locale, au trecut duminică pe la Biblioteca Universității pentru a-și lua rămas bun de la primul rector al Universității din Oradea, Teodor Maghiar. Slujba de înmormântare a fost ținută de 48 de preoți ortodocși.
Trupul neînsuflețit al fostului rector a fost adus la Biblioteca Universității încă de la ora 10:00 Read the full story
Posted in Social
Comentarii recente