Tag Archive | "Alexandru Fărcaș"

Despre Oradea și „gustul publicului din cartiere”, ce poate fi schimbat – cu Florin Estefan, directorul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.


Este cumva trist să scrii despre lipsuri, să faci comparații puțin măgulitoare, să te uiți la alții și să constați: „ei pot”. Dar poate așa încep pașii spre a putea și tu. Spre a nu aștepta schimbarea ci a o face. Sigur, există statistici pentru o mie de chestii, pe lumea asta. Pentru o sută de mii. Știm cam la câte milioane de locuitori ar trebui să existe un centru de transplant renal. Dar o opera? Un teatru liric? Dar ține, oare, de numărul de locuitori al unui oraș, al unei regiuni? Sau de trecutul său, care a modelat oamenii de azi? De setea de cultură, de frumos, de muzică? De rafinament, de capacitatea de a discerne valori, de a alunga impostura, de a nu face concesii degradante?

Stau comod, în Timișoara mea, unde am avut operă de când mă știu Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Handbaliștii orădeni au câştigat „Memorialul Teo Țucudean”


Sâmbătă și duminică, Sala Sporturilor din Arad a găzduit o nouă ediţie a „Memorialului Teo Ţucudean” la handbal. O ediţie încântătoare prin prestaţia celor 4 combatante, între care 3 de primă ligă CSM Oradea, Poli Izometal Timișiara și Universitatea Cluj Napoca. De altfel echipa gazdă, HC Arad a fost „cenuşăreasa”, diferenţa de valoare fiind destul de evidentă.

Surprinzător formația locală pregătită de Sebastian Tudor a reușit în cele din urmă să se impună reușind victorii pe linie. După o primă victorie clară scor 39-27 cu Read the full story

Posted in SportComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult